Exclusiv: O radiografie a războiului rusesc prin biserică, în spațiul dintre Prut și Nistru. Interviu cu Dr. Mihai NICOLAE despre volumul „ALTARE și FRONTIERE”.

Sâmbătă, 24 martie 2018, ora 16:00, la Biserica Mărcuța, unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult ale Bucurestilor (1587), are loc un eveniment sub egida Centenarului Romaniei Întregite, dedicat „Basarabiei crestine”, mai multe detalii aici. Evenimentul este organizat de preotului Adrian MIRICĂ, din cadrul Parohiei MĂRCUȚA, Protoeria Sectorului II – Capitală; împreună cu Institutul Frații Golescu – pentru românii din străinătate (IFG); Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB) și Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” (AESGS).

Cu acest prilej va avea loc lansarea volumului „ALTARE si FRONTIERE”, a autorului Mihai NICOLAE, doctor în drept al Universitatii Bucuresti, lucrare ce tratează istoria religioasă din această parte a Moldovei, dar și delicata controversă canonică dintre Biserica Ortodoxă Română și cea Rusă asupra acest spațiul românesc, atât de încercat și disputat.

La solicitarea romaniabreakingnews.ro, domnul Mihai NICOLAE a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări legate de acest volum, răspunsuri pe care vi le împărtășesc în rândurile ce urmează.

Dorian Theodor CLENCIU (RBN Press) : Domnule Mihai NICOLAE,  de ce tocmai acest titlu ALTARE și FRONTIERE ?

Avocat Mihai Nicolae

Dr. Mihai NICOLAE: Ne pregătim să sărbătorim Centenarul Unirii Basarabiei şi credem noi, un spor de cunoaştere este mai mult decât binevenit. Cu acest gând am propus un compendiu al istoriei bisericii de neam din Basarabia. În afară de specialişti, mulţi şi capabili, evoluţia bisericii române de peste Prut este puţin sau deloc cunoscută. Afirmaţie valabilă şi în ţară şi în România de est, mă refer la R. Moldova.
… şi e păcat pentru că această biserică a reprezentat, alături de limba română, elementul fundamental care a făcut posibilă păstrarea identităţii şi a conştiinţei naţionale pentru marea majoritate a locuitorilor ţării româneşti de dincolo de Prut, de-a lungul celor peste două secole de apăsare şi control rusesc.

Am să parafrazez o expresie încetăţenită: a fost „rezistenţa prin credinţă”.

Titlul cărţii, „Altare şi frontiere” evocă, în acelaşi timp, rolul bisericii de neam în viaţa comunităţilor creştine, deci şi a celor româneşti, dar şi politica statului rus care şi-a aservit instituţia bisericii pentru a-şi realiza ambiţiile de expansiune şi remodelare – prin forţă militară – a frontierelor preexistente.

RBN Press: Putem vorbi în acest spaţiu dintre Prut şi Nistru, la nivel de biserică, despre un război, …o confruntare, dar desfăşurată în alte coordonate?

Dr. Mihai NICOLAE: Ce altceva reprezintă pătrunderea trupelor ruseşti şi ocuparea pământului românesc al Ţării Moldovei? Cum altfel se poate interpreta impunerea la Iaşi, în 1789, ca locţiitor de mitropolit a arhiepiscopului Ambrozie Serebrenicov al Poltavei? La fel, atunci când războiul ruso-turc (1806-1812) nu se încheiase, imperiul rusesc înfiinţează un „exarhat” prin care subordonează Bisericii Ortodoxe Ruse, mitropoliile Moldovei şi Ţării Româneşti. Veniamin Costachi în Moldova şi Dositei Filitis al Valahiei, mitropoliţii canonici ai românilor, sunt siliţi să se retragă din scaun.

După anexarea în 1812 a Estului Moldovei, sinodul moscovit înfiinţează acolo Eparhia Chişinăului fără să consulte clerul şi mirenii locului, fără încuviinţarea autorităţii mitropolitane, acţionând ca putere militară de ocupaţie.

Îndrăznesc să fac aici o comparaţie cu evenimentele din 2014 când Federaţia Rusă ocupa Crimeea printr-un război nedeclarat – un război hibrid cum a fost caracterizat – purtat de trupe ruseşti fără însemne militare şi „omuleţi verzi” neidentificaţi.

RBN Press: Domnule NICOLAE, „beligeranța religioasă” – ar fi un termen prea greu pentru a cuantifica situaţia din trecut, dar și a timpului prezent, din punct de vedere canonic?

Dr. Mihai NICOLAE: Starea de război a existat permanent, chiar dacă nu a fost definită ca atare şi chiar, după încetarea stării de beligeranţă, un război cultural – am spune astăzi – a continuat nestingherit; anexarea religioasă a încercat necontenit deznaţionalizarea prin biserică a românilor din Basarabia. De altfel, acelaşi „modus operandi” a fost folosit şi în cazul bisericilor Georgiei, Finlandei sau Armeniei… şi nu a fost un „război sfânt” şi nici o „cruciadă”, ci doar rapacitatea hegemonică a unei puteri laice, cu totul străină sentimentului de smerenie creştină.

Este interesant că B.O.Ru. a justificat încălcarea autorităţii mitropolitane româneşti prin faptul că, la data aceea, biserica romană nu era autocefală. Este adevărat, recunoaşterea vine mai târziu, pe data de 25 aprilie 1885, când patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea trimite sinodului român „Tomosul de autocefalie”, care menţiona: „cu bucurie sufletească binecuvântăm Biserica Ortodoxă Română, recunoscând-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. Menţionez că B.O.Ru. a fost recunoscută ca biserică autocefală în 1448, dar fără a-i fi recunoscută şi o jurisdicţie asupra creştinilor români din Basarabiea. Important, din punct de vedere canonic şi istoric e faptul de necontestat că mitropoliile noastre fuseseră recunoscute cu secole în urmă, păstorind credincioşii continuu sub proprie autoritate.

RBN Press: Putem vorbi despre un drept românesc – istoric, dar actual, din punct de vedere al credinţei în acest spaţiu şi de ce?

Dr. Mihai NICOLAE: Rosturile şi rânduielile bisericilor creştine fuseseră stabilite de toate sinoadele care au urmat conciliului de la Niceea din anul 325, convocat de împăratul Constantin cel Mare,  când se stabileşte şi „Crezul” pe care îl mărturisim până azi. Fără să abordăm aspectele de credinţă, nu este nici locul, nici timpul pentru asta, trebuie citat aici Canonul 8 al Sinodului al III-lea de la Efes din anul 431:

„… iar dacă cineva a ocupat o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea sa, pe aceasta să o dea înapoi, ca să nu se încalce canoanele părinţilor şi nici sub cuvânt de lucrare sfinţită să se furişeze trufia stăpânirii lumeşti”.

În baza canoanelor, ca şi a tradiţiilor bisericii, biserica răsăriteană, ortodoxă recunoaşte şi respectă un principiu naţional, de neam. Aşa avem acum bisericile autocefale greacă, polonă, albaneză, patriarhiile română, rusă, sârbă, şi toate celelalte…
De altfel, părinţii bisericii care au participat la istoricile sinoade nu s-au reprezentat pe ei însuşi, ci tocmai bisericile lor locale.

Iată ce spune Canonul 34 Apostolic:

„Se cade că episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre ei şi să-l socotească pe el drept căpetenie”

Cu alte cuvinte, ruşii să fie sub ascultarea unui ierarh rus de neam şi tot aşa, românii să asculte de ierarhul lor român. Problema a fost ca la un moment dat, Rusia s-a considerat „A treia Romă şi ultima”, îmbrăţişând astfel un principiu universal şi ca atare dominator. Iată, de pildă, Sanctitatea sa Kiril al II-lea, patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, în ultima sa vizită la Chişinău a spus „Am venit la poporul meu”. Atunci, cu noi cum rămâne…?

RBN Press: Lucrarea ALTARE și FRONTIERE se doreşte  a fi doar o radiografie a unei situaţii din trecut până în prezent, sau oferă şi o perspectivă asupra viitorului, mai ales că suntem în Anul Centenarului României Mari?

Dr. Mihai NICOLAE: Ne putem întreba de ce ar trebui să ne intereseze pe noi astfel de subiecte; pe noi, oamenii globalizării, beneficiarii unei tehnologii fantastice, noi, oameni care ne plimbăm mai mult sau mai puţin liber prin lumea întreagă? Copleşiţi de grijile fiecărei zile, tindem să uităm că atât credinţa, cât şi biserica fac parte din fibră ţesăturii naţionale; prin însuşi existenţa lor nu încetează să ne vorbească despre comuniune/colectivitate, despre unitate şi despre obligaţia de ajutor şi întrajutorare.
Aşa cum majoritatea dintre noi ne dorim şi acţionăm pentru întoarcerea acasă a Basarabiei, tot astfel ne dorim să refacem şi unitatea spirituală; ele constituie pentru noi adevăratul proiect naţional al vremii; aşadar unitate renăscută şi dezvoltare europeană.
Cum stăm însă? În cele şase judeţe care au format România Mare prin decizia liberă a Sfatului Ţării, avem acum două mitropolii. Una se afla sub jurisdicţia B.O.Ru. (I.P.S. Vladimir, mitropolitul Chişinăului și a întregii Moldove, e membru al sinodului rus), iar cealaltă se afla în ascultarea B.O.R. (I.P.S.Petru, mitropolitul Basarabiei este membru de drept al Sfântului Sinod al bisericii de neam).
Geopolitica ortodoxiei nu este întru nimic mai puţin complicată decât politica puterilor lumeşti. În această perspectivă trebuie să înţelegem şi întâlnirea celor doi patriarhi, fără să uităm nici contextul politic actual: războiul din Ucraina, problemele Mării Negre şi multe alte aspecte care par să confirme dinadins acel „blestem al geografiei”, de care ne-am tot plâns…
Ca atare, refacerea unităţii de neam, ca şi a unităţii de credinţa trebuie să ne motiveze cu fiecare generaţie.
Fostul episcop al Huşilor, P.S. Nicodim- înscăunat ulterior ca cel de-al doilea patriarh al României – care a fost desemnat ca locţiitor de arhiepiscop al bisericii autonome a Basarabiei va spune în cuvântarea sa de instalare din 1918, citez: „Nu se poate pricepe cu mintea ca Basarabia să fie alipită cu trupul la ţară de peste Prut, iar cu sufletul să rătăcească peste Nistru”.

RBN Press: Cu siguranţă un astfel de volum nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor care doresc să înțeleagă și din punct de vedere, al credinței religioase, istoria și tumultul zbaterilor pentru supraviețuire a românilor din acest spațiu al patimilor. Deci, unde poate fi găsit acest volum?

Dr. Mihai NICOLAE: Acest compendiu, care prezintă principalele evenimente ce au marcat viaţa bisericească din Basarabia, se distribuie gratuit pe ambele maluri ale Prutului. Cei interesaţi pot, de asemenea, să solicite varianta electronică a volumului la adresa: fratiigolescu@yahoo.com

RBN Press: Domnule Mihai NICOLAE, vă mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări, unele poate un pic cam tranșante.

Dr. Mihai NICOLAE: Mulțumesc și eu, de altfel, prezența pe site-ul Romania Breaking News ne onorează. Eu zic să privim cu bucurie şi încredere Centenarul ţării noastre. Ştiţi cum ne îndeamnă preotul la liturghie „(…) Sus să avem inimile” Ziua bună și lectură plăcută celor care vor pune mâna pe această carte.

Mihai NICOLAE, autorul volumului „ALTARE și FRONTIERE este Doctor în drept al Universitatii Bucuresti.  Coordonează din anul 2000, activitatea organizatiei neguvernamentale Institutul Fratii Golescu pentru relații cu românii din străinatate. Este Copreședinte (2011 – 2015) al Platformei Unioniste Actiunea 2012. A publicat materiale (publicatii, prelegeri) în materia  drepturilor omului, cu accent asupra drepturilor minoritatilor, respectiv  Conventia – Cadrul privind protectia minoritatilor. Are preocupari constante în legatură cu evoluția contemporană a comunităților românești din vecinatatea  României. A publicat volumele : „ISTORII PARALELE” (editor) , „Romanitatea  rasariteana”, „Biserici rupestre din Basarabia” (coautor), „DE VITA ROMANEASCA” – Editura Tracus Arte.

Articole recomandate din același registru…

• RĂZBOIUL ORTODOXIEI și vizita a Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii la București. Un război pentru sufletele noastre…
• Mereu actual! Gestul de Demnitate și Curaj al Regretatului Patriarh Teoctis care a denunțat toată nedreptatea și silnicia rusească asupra Basarabiei și neamului românesc prin impunerea jurisdicției necanonice a Bisericii Rusești
• 3.000.000 de români în ghearele diavolului rus Kirill și a bisericii rusești de ocupație