ROMÂNIA BREAKING NEWS

Exclusiv! Decriptarea manevrelor militare ruse Zapad 17 (p. a III-a) Important este ceea ce urmează după…

Exclusiv! Decriptarea manevrelor militare ruse Zapad 17 (p. a III-a) Important este ceea ce urmează după…

În continuarea analizelor:

Exclusiv! Decriptarea manevrelor militare ruse Zapad 17. Ce nu se știe public? (p.I) Analist militar Cristian Negrea

Exclusiv! Decriptarea manevrelor militare ruse Zapad 17 (p. a II-a) Despre manevrele de disimulare a amplitudinii

Mai aproape de noi, trupele ruse și locale din Transnistria au început și ele manevre militare de amploare, cu desfășurări de trupe și trageri de luptă. Mai târziu, vom afla de mai multe unități care asunt implicate în astfel de exerciții.

Desigur, Rusia neagă că acestea ar fi parte din Zapad 2017 tocmai pentru a se preleva de dreptul de a refuza accesul observatorilor străini, din moment ce amploarea declarată a exercițiului nu depășește 13000 de militari. Dar e clar că vorbim de mult, mult mai mulți.

Scenariul

Orice exercițiu militar, de orice natură, are la bază un scenariu de la care pornește. Fie că e vorba de un exercițiu al NATO, al Rusiei, al Chinei sau al unui stat din lumea a treia, el pornește de la un scenariu de război sau de conflict, dezvoltă acel scenariu și trupele din teren acționează conform acestui scenariu, în sensul că dezvoltă reacții și mișcări, desfășurări de trupe ca răspuns la acest scenariu.

Mi se pare instructiv să fac o scurtă comprație între scenariile Zapad 2013 și Zapad 2017. Zapad 2013 a fost definit de responsabilii ruși ca și un exercițiu de factură antiteroristă și nimic mai mult, bazat pe experiența evenimentelor din 2011 din Orientul Mijlociu și nordul Africii, respectiv ceea ce numim Primăvara arabă. Astfel, conform scenariului, teroriști susținuți de patru țări fictive (Mordija, Lastija, Villija și Bugija) localizate la granița bielorusă și vestul și nord-vestul Rusiei, atacă granițele Belarusului și pătrund în interior.

Zapad 2013 a avut două faze, între 20 și 22 septembrie, unitățile militare au fost desfășurate pentru a izola regiunile în care au pătruns teroriștii, iar din 23 în 26 septembrie se trece la faza următoare, de anihilare a teroriștilor prin acțiunile forțelor convenționale, cu lovituri aeriene și desfășurări de tancuri și infanterie, plus lovituri de artilerie, inclusiv de lansări de rachete cu rază medie de acțiune. Desigur, scenariul prezentat nu corespunde, fiind disproporțional cu desfășurarea imensă de forțe, nu ai cum să anhilezi niște teroriști cu artilerie, tancuri și lansări de rachete, ar trebui să folosești forțele antiteroriste ale Ministerului de interne. Dar, sub umbrela acestui scenariu, de fapt vorbim de desfășurarea unui război convențional contra unor alte forțe convenționale, care au și ele tancuri, aviație și elicoptere, toate acestea fiind prevăzute în scenariu ca fiind în dotarea teroriștilor. Este de la sine înțeles, toate exercițiile militare, atât ale NATO, cât și ale Rusiei, inventează inamici împotriva cărora se desfășoară aceste bătălii fictive, pentru a nu deranja diplomatic și a nu provoca tocmai adversarul împotriva căruia se desfășoară aceste exerciții, deși toată lumea știe cine este acesta.

Este clar, aici vorbim de un exercițiu militar împotriva unor țări NATO. Interesant este alt aspect, față de Zapad 2009, aici nu se prevede lansarea unei rachete balistice nucleare, ca și în 2009, când s-a simulat lansarea unei rachete capabile să poarte o încărcătură nucleară asupra Varșoviei, totuși, s-a lansat din districtul central o rachetă intercontinentală, capabilă să poarte capacități nucleare, spre o țintă din Siberia. La fel, în exercițiul Vostok (Est) din 2010, s-a prevăzut lansarea unei rachete balistice cu încărcătură nucleară. Asta poate să însemne multe lucruri, inclusiv că Rusia consideră că poate câștiga un război convențional în Europa fără să recurgă la capabilitățile nucleare. Dar impasul din Donbass, câteva luni mai târziu, aruncă o altă percepție asupra capacităților militare ale Rusiei.

Exercițiul Zapad 2017, după declarațiile oficialilor ruși, integrează experiența din ultimele conflicte, inclusiv din Ucraina și Siria. Conform sceanariului, teritoriul belarus a fost încălcat de teroriști din trei țări agresoare fictive, Vajsnoryja, Vesbaria și Lubenia, apoi urmează riposta. Este clar că aici vorbim de cele trei state baltice, mesajul e mult mai explicit, ținta exercițiului militar e mult mai clară față de cel precedent. Încă nu putem descifra exercițiul militar Zapad 2017, este încă în desfășurare, dar observăm deja unele disfuncționalități, inclusiv faptul că o rachetă lansată accidental de pe un elicopter Ka-52 a lovit zona ziariștilor, două persoane fiind rănite grav. Speculațiile spun că Putin ar fi trebuit să se afle acolo, deja mulți vorbesc de un atentat, dar este încă prea devreme să ne putem pronunța, mai ales când avem de a face cu un sistem atât de închis asupra informațiilor, caracteristic dictaturilor, nu unor societăți în care libera informare să fie prevalentă.

Obiective

Obiectivele declarate pentru Zapad 2013 au fost următoarele: dezvoltarea interacțiunii operative între comandament și niveleleinferioare, integrarea sistemelor de comandă și control (C2) și a altor sisteme de armament, stabilirea și evaluarea relațiilor dintre armatele ruse și bieloruse, îmbunătățirea calităților comandanților și statelor majoreîn planificarea și execuția operațiunilor, precum și în conducerea unităților. Un raport ulterior exercițiului spunea că doar 18% din unități au reușit să reacă testul referitor la comandă și control, respectiv C2. În același timp, forțele militare americane tind spre nivelul C4I S&R, respectiv Command, Control, Communications, Computers, Intelligence, Surveillance and Reconnaissance. În mod sigur, obiectivele Zapad 2017 sunt similare, dar nu se știe în ce măsură pot fi ele îndeplinite.

După Zapad, sau cum să distrugi NATO

Problema nu e exercițiul Zapad 2017, cu marea sa desfășurare de forțe, ci momentul imediat după. Să ne amintim, în 2008, în iulie a avut loc exercițiul Kavkaz la nord de munții Caucaz, nu departe de granițele Georgiei. Exercițiul s-a terminat, dar trupele au rămas pe loc, nu au plecat spre garnizoanele lor de reședință. La 8 august 2008, aceste trupe invadează Georgia, în frunte cu Armata 58, participantă la exercițiul Kavkaz 2008. Chiar în ziua în care se deschideau Jocurile Olimpice de Beijing 2008.

Tocmai aici stă problema. Rușii sunt buni strategi, printre cei mai buni, nu degeaba cei mai mari șahiști ai lumii sunt ruși. Nu vor ataca niciodată când ochii NATO sunt ațintiți asupra lor, ca și în cazul exercițiilor militare, ca și acest Zapad 2017. Dar exercițiul militar se termină, lumea răsuflă ușurată, cu cât mai periculos și provocator e exercițiul militar, cu atât ușurarea că acesta se încheie fără vreun incident e mai mare. Toți răsuflăm ușurați și ne întoarcem la ale noastre. Dar dacă acesta e doar începutul? Dacă trupele ruse, după Zapad 2017, nu mai pleacă înapoi spre garnizoanele lor, ci rămân pe loc? Au fost voci dintre analiștii militari care au exprimat această temere, că rușii vor ocupa militar Belarusul, iar faptul că Putin nu a asistat alături de Lukașenco la exercițiile militare, ci doar la acele de pe teritoriul rusesc, deși la Zapad 2013 au fost alături, pare să le dea dreptate.

Dacă Rusia va ataca, o va face când nu se așteaptă nimeni. Ca să atace, are nevoie de forțele concentrate. Dacă în timp de pace și liniște va începe să își concentreze forțele, lumea întreagă va ști asta, sateliții vor arăta și demonstra asta. Să ne amintim, în 1990, când irakienii își concentrau trupele la granița cu Kuweitul, americani i-au avertizat cu o zi înainte. Tehnica a evoluat, orice mișcare spre granițe poate fi monitorizată din timp. Dar dacă trupele sunt concentrate pe graniță într-un exercițiu militar de amploare, despre care știe toată lumea, apoi se termină exercițiul, toată lumea stă liniștită, dar trupele rămân pe loc.

Nu e cea mai bună situație, cea mai bună ocazie să lovești? Când atenția se îndreaptă spre altă criză, spre alte coordonate, cum ar fi Coreea de Nord? Cea mai importantă lege militară spune să îți surprinzi adversarul. Iar rușii sunt experți.

De ce ar ataca Rusia NATO?

Strategia URSS în perioada Războiului Rece a fost o constantă spre un obiectiv prioritar, scoaterea SUA din Europa cu orice mijloace. Era clar, odată SUA ieșită din Europa, era mult mai simplu pentru URSS să domine vestul continentului. Strategia nu s-a schimbat după 1990, visul de aur al Rusiei este părăsirea Europei de către americani. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Rusia adoptă o altă strategie paralelă, să demonstreze că NATO nu îi apără pe europeni, că aceasă alianță e inutilă, astfel că susține cu toate puterile curentele anti-NATO, sau anti-UE. În schimb, oferă alternativa Uniunii Euroasiatice, desigur, dominată de Rusia.

Prin acțiunile din 2014 contra Ucrainei, Rusia a demonstrat că NATO nu îi apără pe partenerii alianței, dar pasul următor ar fi să demonstreze că NATO nu îi poate apăra nici pe membrii alianței, cei din NATO, apărați de articolul 5 din tratatul nord-atlantic. Dacă Rusia demonstrează că membrii NATO nu pot fi apărați de alianță, este foarte posibil ca alianța să se destrame, visul de aur al Rusiei. Din acest moment, ar avea cale liberă până la Atlantic, dorința ascunsă a lui Stalin.

Dar revenim la Zapad 2017 și ce ar putea fi mai departe. Zapad 2017, la fel ca și cel precedent, din 2013, se desfășoară la granița de vest, nu oriunde, ci spre Țările Baltice și Kalinigrad, zona cea mai vulnerabilă a NATO. Revenind la întrebarea de bază, există mai multe motive, poate prea multe.

Rusia e într-o criză profundă, sancțiunile după anexarea Crimeii fiind doar o mică parte a problemei. Economia rusă e preponderent îndreptată spre exportul de materii prime, mai ales petrol și gaze, 67% din exporturie Rusiei fiind din aceste bunuri. Prețul petrolului și gazelor a scăzut constant, mai ales după exploatarea gazelor de șist, așa că bugetul Rusiei e grav afectat. Economic, Rusia nu are ieșire, dar propaganda oficială raportează noi și noi victorii, sub conducerea înțeleaptă a marelui conducător Vladimir Putin. Vi se pare cunoscut celor care ați prins vremea de dinainte de 1989, când Ceaușescu era cel mai înțelept etc? Dar în caz că Putin vrea să raporteze poporului o nouă victorie, ca acesta să uite de problemele interne? Aceasta ar fi o situație dificilă, mai ales că s-a dovedit că Vladimir Putin este un tip impulsiv, iar la ora actuală este înconjurat doar de sfetnici obedienți, pe toți cei care au avut o atitudine diferită de  a sa, i-a îndepărtat.

Rusia e într-o fundătură economică, și poate cea mai bună soluție pentru conducere, e o aventură militară victorioasă, dar primele două, chiar dacă au fost transformate de propaganda internă în mari victorii, s-au dovedit doar niște eșecuri pe termen lung. Vorbim aici de intervenția din Ucraina, unde planul unei Novorusia de la estul Ucrainei până la brațul Chilia al Dunării s-a dovedit iluzoriu, iar intervenția din Siria a eșuat într-o luptă de uzură.

Sunt prea multe aspecte strategice și de altă natură, a căror enumerare nu ar încăpea în acest articol, așa că ne întoarcem la componenta militară. Cea mai importantă vulnerabilitate estică a statelor NATO în fața Rusiei o reprezintă Țările Baltice, și imediat mai la vest, coșmarul planificatorilor NATO, Coridorul Suwalki (Suwalki Gap), fășia de frontieră dintre Lituania și Polonia, largă de abia o sută de kilometri, prinsă între Belarus și enclava rusă Kalinigrad, a cărui strangulare ar izola total dinspre uscat Țările Baltice de restul statelor NATO.

Trecătoarea Suvalki

Ori, prin rămânerea trupelor ruse în Belarus după terminarea manevrelor Zapad 2017, această vulnerabilitate ar putea deveni o amenințare majoră, trupele ruse putând trece la atac în foarte scurtă perioadă. Cu adevărat Țările Baltice sunt punctul slab al estului NATO, cel mai probabil un atac rusesc aici va avea loc, din următoarele considerente: au fost parte a URSS, geografic şi strategic sunt greu de apărat de NATO, sunt prinse între două fronturi ruseşti (Rusia şi Kalinigrad) exact ca şi Polonia în 1939 între Germania şi Prusia Orientală), au o importantă minoritate rusă, o suprafață și populație relativ redusă, la fel forțele armate sunt reduse numeric, abia 9 regimente contra a 28 de regimente rusești existente pe timp de pace în zonă. Iar după zapad, numărul trupelor rusești a crescut considerabil.

Poliția aeriană în Țările Baltice

De ce ar risca Rusia un atac împotriva Țărilor Baltice? Desigur, Rusia nu ar trebui să atace NATO, nu are cum să câștige un conflict de durată. Dar o mișcare rapidă, o invazie în forță a Țărilor Baltice urmată de blocarea Coridorului Suwalki ar pune lumea în fața faptului împlinit. Este mult mai dificil să recucerești, ca NATO, Țările Blaltice odată ocupate, decât să le aperi, sau să concentrezi trupe suplimentare suficiente care să descurajeze o agresiune rusească. Odată ocupate, NATO ar trebui să înceapă un război greu, de durată și cu importante pierderi pentru a reuși eliberarea lor.

Desfășurarea ipotetică a conflictului. Când ar putea începe?

Dau aici doar un posibil scenariu în caz de conflict militar deschis pentru Țările Baltice, conflict care ar putea începe undeva la jumătatea lui octombrie, când ecourile exercițiului Zapad 2017 se vor fi atenuat și lumea va fi liniștită că nu s-a întâmplat nimic, iar atenția va fi ațintită tot mai mult la Coreea de Nord.

Dar trupele ruse nu se vor fi retras la garnizoane, ci rămase pe loc, ca și în iulie 2008, după exercițiul Kavkaz, urmat de invazia din Georgia din 8 august. Vor fi desigur niște manevre de încărcare de trenuri, larg difuzate de televiziunile rusești, semn că soldații revin la garnizoane, dar acest lucru nu se va petrece.

Ca şi în cazul Crimeeii sau al estului Ucrainei, vor începe demonstraţii ale minorităţii ruseşti, urmate de violenţe, apar omuleţii verzi (soldaţi înarmaţi şi cu uniforme fără însemne care pun stăpânire pe punctele strategice), apoi confruntările militare între trupe paramilitare ale etnicilor ruşi cu forţele guvernamentale. Desigur, ca şi în cazurile precedente, Rusia va nega orice implicare, la suprafaţă ducând un război prin interpuşi (proxy war), dar trupele sale se vor afla la conducerea şi în rândurile rebelilor. În cazul în care forţele guvernamentale reuşesc să controleze rebeliunea şi să o îngrădească, trupele ruse vor interveni direct, la fel ca şi în august 2014 în Donbass. Având în vedere superioritatea numerică în regiune, în cazul unui atac rusesc, Țările Baltice ar fi cucerite într-un interval estimat între două zile și maxim două săptămâni.

Sau, se poate ca Rusia să meargă pe cartea disimulării şi să lovească în altă parte, ca să-şi surprindă adversarul. Un alt obiectiv care nu implică o confruntare directă cu NATO îl reprezintă sudul Ucrainei, cu oraşul Mariupol, ocuparea acestuia putând face o legătură terestră, un coridor între Donbass şi Crimeea, intrarea în istmul Perekop, calea pe uscat spre Crimeea. Este obiectivul cel mai logic şi mai accesibil, în cazul în care se decide să nu se meargă prea departe, în sensul provocării directe a NATO.

 

În mod sigur, ambele variante se află ca opțiuni pe masa lui Putin. Depinde de el, este conducătrul absolut al Rusiei, un conducător care a dovedit că este imprevizibil, că nu acționează întotdeauna pe cartea logică. Dau doar două exemple, în 2006, în urma mutării unui monument al ostașului sovietic din Estonia, Rusia atacă puternic cibernetic instalațiile estone, dezvăluindu-și capacitățile puternice de război cibernetic. Pentru un motiv minor, Rusia a pierdut un avantaj major, cu atât mai imortant cu cât era necunoscut sau neglijat de potențialii adversari.

Vladimir Putin

În impulsivitatea sa, liderul de la Kremlin a anulat un important atuu care putea fi folosit în situații mai serioase, nu pentru un monument. Rezultatul a fost crearea unui dispecerat special NATO, chiar în Estonia, pentru contracararea amenințărilor cibernetice din partea Rusiei. Data viitoare, NATO va fi mai pregătit, Putin a pierdut un avantaj potențial.

Al doilea caz este cel al Ucrainei. Impulsivitatea lui Putin a dus la invadarea Crimeeii și a estului Ucrainei, și de aici Rusia a pierdut enorm. Nu numai în urma sancțiunilor economice ale Vestului sau prejudiciului de imagine, dar a reușit să își facă din Ucraina un adversar pentru generații de acum încolo. Câștigurile teritoriale relative nu compensează pierderea întregii Ucraine. În ce sens? Să ne amintim, în 2004, în urma alegerilor trucate ajunge Ianukovici la putere. Este vehement contestat în stradă, are loc ceea ce s-a numit Revoluția Portocalie, și ajunge la conducere liderul opoziției, Viktor Iușcenko. Dar în 2010, la alegeri, ucrainenii dezamăgiți îl votează, de data asta corect, tot pe Uanukovici, Rusia a câștigat Ucraina prin alegeri libere. Asta până la Maidanul început în 2013. Dacă Rusia ar fi lăsat lucrurile să meargă firesc, este foarte posibil ca la următoarele alegeri să fi venit din nou un candidat prorus, la fel ca și în 2010. Dar faptul că Ianukovici a ordonat deschiderea focului, plus impulsivitatea lui Putin care s-a grăbit să ocupe Crimeea și să declanșeze războiul din est, care nu și-a atins obiectivele rusești, ce vizau crearea Novorusiei până la gurile Dunării, l-a privat pe Putin și Rusia de orice șansă să stăpânească Ucraina altfel decât prin forță militară. Orice alegeri libere, timp de generații, nu vor mai aduce un lider prorus la Kiev. Nu numai faptul că milioane de alegători proruși sunt deja în regiunile cucerite de Rusia, dar chiar prorușii din restul Ucrainei nu vor mai vota cu un candidat prorus. De aici ne dăm seama că Vladimir Putin esate departe de a fi un lider cu o gândire strategică avansată. Iar un astfel de lider, ca cel ce a devenit Vladimir Putin, este capabil să riște o nouă aventură militară riscantă, ca și cea împotriva Țărilor Baltice.

În momentul în care Ţările Baltice, una, două sau toate trei, se vor confrunta cu scenariul mai sus menţionat, se pune întrebarea unde şi când poate interveni NATO.

Desigur, cei agresaţi vor invoca Articolul 5, dar vor trebui să aducă dovezi că e vorba de o agresiune externă şi nu de tulburări interne. Decizia de a trimite trupe NATO în Ţările Baltice va trebui să ia Consiliul NATO în unanimitate, toate cele 28 de state. Dacă agresiunea nu este clară, în prima fază, şi are aspect doar de o revoltă a etnicilor ruşi fără sprijinul Moscovei (care va nega orice implicare), chiar dacă toţi ştim cine e în spate, s-ar putea ca unele state, mai ales cele legate cu legături economice şi financiare cu Rusia, să se opună rezoluţiei. Asta va da timp suplimentar agresiunii, până ce balticii vor putea veni cu dovezi. Iar când va fi clar cine e agresorul, va fi prea târziu, Ţările Baltice vor fi fost deja ocupate.

De aici vine următoarea fază şi cea mai complexă. Câţi din cei 25 de membri rămași ai alianţei vor fi de acord să îşi trimită soldaţii să lupte şi să moară pentru Ţările Baltice? Dacă nu o vor face, NATO îşi va pierde credibilitatea şi însăşi raţiunea de a fi. Trei membri NATO au fost atacaţi şi ocupaţi, iar NATO nu reacţionează pe măsură. Poate fi sfârşitul NATO.

Flancul estic și Rusia

Dacă o va face, intrăm în necunoscut, un conflict militar deschis între două forţe tehnologizate, chiar dacă balanţa înclină mult spre NATO. Se va constitui o forţă de reacţie rapidă (VJTF, planificată să devină operațională în 2017), de tipul celei decise la Summiturile anterioare NATO, dar rămasă la nivel de deziderat, prea puţini paşi practici fiind făcuţi de atunci. Această forţă ar trebui să aibă 10000 combatanţi, în loc de 5000 militari cât este preconizat. În eşalonul doi, pe lângă această forţă, se vor pune în mişcare unităţi mecanizate şi de infanterie, precum şi logistica necesară. Se vor muta escadrile cu unităţi de susţinere din Anglia şi de la baza Aviano din Italia, plus escadrile din vestul Europei. Forţele terestre şi aeriene se vor concentra în vestul Poloniei. Va începe deplasarea forţelor navale americane şi britanice prin Marea Nordului spre Marea Baltică, însoţite de nave franceze, germane şi norvegiene. Probabil Flota a 5-a din Mediterana se va deplasa şi ea. Va fi vorba de cel puţin două Task Force, două portavioane clasa Nimitz cu vasele de escortă, plus nave aliate. În mod sigur vor fi îmbarcate în nave de transport şi trupe de desant maritim, însoţite de vehicule speciale de debarcare.

NATO și Rusia

Este de aşteptat ca unii membri ai alianţei să nu participe din diferite motive, sau să participe doar cu contingente simbolice. România s-a dovedit un membru fidel alianţei, participând la toate acţiunile acesteia acolo unde a fost nevoie, cu contribuţii importante în Afghanistan, dar şi în cadrul coaliţiei din Irak. În mod sigur va participa cu efective importante, mai ales prin prisma relaţiei sale speciale cu SUA, dar şi cu Polonia, direct ameninţată de prezenţa trupelor ruseşti în Ţările Baltice şi în enclava Kalinigrad.

Cu ce va participa România la defensiva antirusească?

România nu va putea trimite aviaţie, capitol la care este deficitară, şi nici forţe navale. Acestea, aşa puţine cum sunt, sunt necesare în cazul în care Rusia va schimba axul de avans spre Ucraina pentru a crea Novorusia şi a ajunge la gurile Dunării. De asemenea, forţele navale îi sunt necesare protecţiei coastelor Mării Negre, Rusia fiind, după ocuparea Crimeeii, puterea maritimă predominantă în acest spaţiu. Dar în mod sigur România va trimite importante unităţi de infanterie şi mecanizate, foarte probabil şi un batalion de tancuri TR-85M1 Bizonul.

Aceste mutări şi concentrări de trupe, consolidări de poziţii şi omogenizarea contingentelor este un proces de durată, va necesita minim o lună. La fel, deplasarea componentei navale. Dar, cel mai important, Rusia are iniţiativa în această fază. Întrebarea principală e ce va face Rusia în acest interval? Îşi va consolida poziţiile în Ţările Baltice eliminând mişcările de gherilă ce vor apărea inevitabil şi atât? Ţinând cont de istorie, să ne amintim că balticii au dus un război de partizani mai mulţi ani după 1945, la fel ca şi românii, şi în mod sigur vor lupta în păduri pentru ţara lor. Depinde de amploarea acestor mişcări, în mod sigur ajutate de NATO cu provizii, armament şi instructori, chiar şi cu forţe speciale, pentru a estima în cât timp vor reuşi ruşii să îşi consolideze stăpânirea asupra Ţărilor Baltice. Dacă reacţia NATO va întârzia prea mult, va da timp Rusiei să anihileze partizanii şi să elimine orice opoziţie, asta făcând intervenţia mai dificilă. Pe de altă parte, un atac prea puţin pregătit poate eşua uşor.

Atacul asupra Țărilor Baltice

În acest sens, în funcţie de cei doi factori, respectiv consolidarea poziţiei ruseşti prin anihilarea rezistenţei, şi concentrarea trupelor NATO pentru un atac, trebuie găsit momentul optim pentru contraofensivă. Respectiv, acest moment trebuie ales când rezistenţa balticilor este încă suficient de puternică ca să stânjenească trupele ruse, acest aspect este descendent, şi concentrarea NATO în vestul Poloniei este suficient de puternică şi atinge o suficientă superioritate pentru ca să poată ataca cu succes şi cu minimum de pierderi, grafic ascendent. Dacă se întârzie prea mult, concentrarea poate fi mult mai mare, dar nu va beneficia de suportul rezistenţei din teritoriul ocupat, anihilată între timp, fapt care va reduce spre zero aportul important al ajutorului partizanilor din spatele frontului. Se cunoaşte din istorie importanţa aportului rezistenţei din spatele liniei inamice.

Consolidarea NATO în Polonia trebuie făcută rapid şi sistematic, punând accent pe C2, command and control, integrarea sub aceeaşi conducere a forţelor multinaţionale, cu tendinţă spre C4I, atins doar de trupele americane până în prezent. În mod sigur, exerciţiile comune desfăşurate până acum nu vor fi făcut ca acest deziderat să se atingă uşor odată trupele concentrate în teren.

Mai rămân multe variabile pe plan global sau regional, ca de exemplu atitudinea Belarusului, foarte probabil să se alinieze cu Rusia, deschizând un nou front, de fapt lărgindu-l spre sud pe cel precedent şi ameninţând Ucraina şi de la nord. Dar şi atitudinea Suediei şi Finlandei care nu sunt membri NATO, dar s-ar putea considera implicaţi într-un conflict în imediata lor vecinătate. Atitudinea celor trei ţări poate oscila de la neutralitate la ostilitate, poate chiar la implicare, totul ţine de chestiunile diplomatice şi politice, iar decizia pe care o va lua fiecare dintre cele trei ţări ar putea influenţa decisiv modul în care se va duce războiul. Mai mult, dacă extindem paleta strategică, putem vedea că în cazul unui astfel de conflict, când NATO şi SUA sunt concentrate în nord-estul Europei, s-ar putea să asistăm la unele surprize. China, Iranul, Orientul Mijlociu în general, poate chiar şi Turcia, să nu mai vorbim de India şi Pakistanul, oricare dintre ele ar putea profita de evenimente ca să îşi rezolve unele probleme prin acţiuni militare fulger. Oricare dintre aceste puteri are putea profita pentru a pune lumea în faţa unui fapt împlinit. China ar putea ocupa insulele Spratley sau chiar ar putea ataca Taiwanul, Iranul ar putea muta decisiv în Yemen sau Bahrein şi aşa mai departe, profitând de atenţia SUA în altă parte. Mai ales, chestiunea cea mai spinoasă a zilei, Coreea de Nord. Ne putem aștepta la orice din partea liderului comunist megaloman din acastă țară.

Strategia poate evolua în funcţie de conflict. Este foarte posibil ca Belarusul, strâns legat de Rusia, să se implice sau, în cel mai fericit caz, să accepte tranzitul trupelor ruseşti pe teritoriul său printr-un acord. Să nu uităm că vorbim de ipoteza în care trupele rusești rămân pe loc după Zapad 2017, inclusiv pe teritoriul Belarusului. Atunci trupele ruseşti ar putea învălui dinspre sud forţele NATO insuficient consolidate din vestul Poloniei, obligându-le să se retragă spre centrul acestei ţări şi punându-le într-o postură neplăcută. Rusia îşi menţine iniţiativa, NATO putând doar să reacţioneze, şi destul de slab, la loviturile Rusiei. Practic, atacul Rusiei se va da pe front, dinspre frontiera cu Lituania şi din Kalinigrad, cu o învăluire pe flanc, ceea ce va pune pe picior greşit NATO. Ofensiva rusă, odată ce a destabilizat dispozitivul NATO insuficient consolidat, poate continua spre vest, prin terenul plat al nordului Poloniei. NATO va fi nevoit să lupte în defensivă, retrăgându-se pas cu pas, înregistrând pierderi importante, ceea ce va duce inevitabil la dispute politice în conducerea alianţei. Ţările NATO sunt foarte sensibile la pierderile de vieţi omeneşti din rândul trupelor proprii, în mod sigur vor fi probleme. Demonstraţii pacifiste în capitalele lor, desigur, susţinute moral şi material de propaganda rusească.

Liderii militari vor trebui să găsească rapid o soluţie. Constituirea unei linii de rezistenţă în spatele căreia să se poată consolida, să respingă atacul şi să concentreze trupele necesare pentru contraatac. Aceasta va trebui să fie în spatele unui obstacol natural, greu de găsit în terenul plat din nordul Poloniei. Poate fi Vistula, dar în cel mai nefericit caz, poate fi Oderul, încă nu putem estima.

Aici NATO va avea nevoie de o suplimentare consistentă de forţe. Vom asista la mobilizarea rezerviştilor, dar în majoritatea ţărilor alianţei, aceştia sunt foarte puţini. Se va reintroduce conscripţia în multe ţări, inclusiv România, lucru greu acceptat de populaţie. Vor fi proteste şi alte mişcări. Dar rezervele nu prea au de unde să vină. Franţa nu poate trimite trupe suplimentare, are problemele ei pe plan intern cu terorismul islamic. La fel şi Belgia. Olanda, Danemarca, chiar şi Germania, nu pot trimite decât un număr redus de trupe faţă de necesar. Marea Britanie, după tăierile bugetare de la armată din 2010, prea puţin, la fel și ea are probleme cu islamiștii. Greul revine din nou SUA care suplimentează contingentul său. La fel şi ţările est-europene, ce înţeleg mai mult decât oricine pericolul. Polonezii nu au încotro, luptă pe teritoriul naţional. România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, Slovenia, Albania, toate trimit trupe suplimentare atât cât pot. Problema e că aceste trupe, în majoritatea cazurilor, sunt de mâna a doua, nu sunt experimentate în teatrele de operaţiuni, nu au participat la exerciţii militare comune. Cu excepţia României, ai cărei soldaţi sunt printre cei mai experimentaţi în teatrele de operaţiuni externe.

Dar România trimite aceste trupe cu oarecare ezitare, ştiind că ar putea fi următoarea ţintă a unei invazii ruseşti, şi atunci îi vor fi necesare pe teritoriul naţional. Fără îndoială, după acest succes, Rusia va relua avansul prin sudul Ucrainei în scopul creării Novorusiei, care ar putea ajunge până în Bugeac, la limita braţului Chilia, lângă Galaţi. Ca viitoare vecină a Rusiei, România ar prefera să îşi aibă soldaţii acasă.

Scopul concentrării NATO este stabilizarea frontului, respingerea agresiunii şi trecerea la contraatac pentru eliberarea Poloniei şi Ţărilor Baltice. Întrebarea ce trebuie pusă, oare nu e prea târziu? Nu trebuiau luate toate măsurile ca să nu se ajungă până aici?

Desigur, acest scenariu ipotetic poate şi trebuie supus criticilor.

Este adevărat că am ţinut seama mai mult de componentele terestre, la care NATO este deficitar comparabil cu Rusia, şi nu am luat în calcul faptul că NATO ar putea obţine supremaţia aeriană, ţinând cont de superioritatea sa în acest domeniu. Realitatea este că încă nu am avut ocazia să vedem eficacitatea sistemelor antiaeriene ruseşti de tip S-300 sau S-400, ca să nu mai vorbim de S-500. Poate fi doar propagandă, dar cert este că SUA a protestat vehement atunci când Rusia a vrut să vândă sisteme S-400 Iranului. Pot fi eficiente sau nu, nu putem şti până nu le vom vedea în luptă. Dar dacă sunt eficiente, supremaţia NATO în aer poate fi contestată cu uşurinţă.

La fel, componenta navală. Am spus că Task Force cu portavioane se vor îndrepta spre Marea Baltică. Întrebarea este dacă vor intra aici. Odată trecute de strâmtoarea Skagerrak, marea este foarte îngustă, făcând vulnerabile navele prin atacuri aeriene sau de rachete de pe uscat, inclusiv de artilerie sub o anumită distanţă, de aceea aceste Task Force şi portavioanele evită acest lucru. Atuul lor cel mai important este proiecţia forţei aeriene de pe portavioane la distanţă, fără să poată fi ameninţate de pe uscat. Deci, portavioanele nu vor intra în Marea Baltică, preferând să stea la distanţa de unde îşi vor putea trimite avioanele să lovească ţintele determinate. Dar flota însoţitoare, mă refer la distrugătoare şi fregate, poate intra în această mare, şi poate însoţi o forţă expediţionară de debarcare, aflată sub protecţia avioanelor de pe portavioane aflate la o distanţă sigură. Dar şi aici, nu ştim cum vor acţiona submarinele ruseşti, despre care se ştie că sunt bine pregătite. În mod sigur, în cazul în care se va pregăti o debarcare, acestea vor acţiona. Nu putem şti rezultatul.

Războiul informatic și cosmic în confruntarea NATO-Rusia

Nu am evidenţiat în niciun fel în acest articol componenta războiului informatic, şi nici cea a războiului cosmic, în care fiecare tabără încearcă să doboare sateliţii celeilalte. Este adevărat că în orice roman futurist despre al treilea război mondial, acestea au un rol decisiv. Întrebarea rămâne care parte va învinge.

Războiul informațional și psihologic

La fel, nu am vorbit despre războiul propagandistic, economic, psihologic etc şi altele de acest gen, toate componente ale viitorului război, dar spaţiul nu mi-a permis. De asemenea, nu am abordat componenta nucleară. Consider că lansarea unei arme nucleare tactice, împotriva trupelor din teren, va fi urmată imediat de represalii de aceeaşi natură, de aici la arme nucleare strategice e mai puţin de un pas. Atunci vom vedea cu ochii noştri MAD (Mutual Assured Distruction).

Realitatea este că e mai bine să previi decât să repari. În acest sens, pentru a nu ajunge în situaţia descrisă în acest referat, NATO va trebui să ia măsuri preventive pentru a tempera şi la nevoie a stopa apetitul ofensiv al Rusiei. Va trebui în primul rând să elimine vulnerabilităţile, trecând deschis şi hotărât la îmbunătăţirea capacităţilor de luptă şi de reacţie, în primul rând la forţele terestre, acolo unde este vulnerabil. Pe modelul poliţiei aeriene deasupra Ţărilor Baltice, program la care a luat parte şi România cu patru Mig 21 Lancer, va trebui implementat un program analog cu forţe terestre, însoţite de tancuri şi elicoptere de luptă. Mai mult, câteva regimente NATO, inclusiv trupe mecanizate și blindate (Țările Baltice nu au nici măcar un regiment blindat), vor trebui poziționate în Țările Baltice și în vestul Poloniei pentru descurajare, cel puțin atât timp până nu suntem siguri că trupele rusești participante la Zapad 2017 nu au plecat în totalitate în garnizoanele lor de reședință.

Va trebui constituită cât mai rapid Forţa de Reacţie Rapidă a NATO (VJTF), compusă din efective din ţările membre (5000 militari), şi dispusă periodic în zonele sensibile, pentru a arăta determinarea NATO în apărarea oricărui membru al său. Prin rotaţie, această Forţă de Reacţie Rapidă va trebui să facă exerciţii militare periodice împreună cu alte trupe NATO în vecinătatea frontierelor cu potenţial de risc, pentru familiarizarea cu terenul şi pentru descurajarea unor potenţiale agresiuni. Permanent, pe canale diplomatice şi nu numai, vor trebui transmise mesaje clare de suport necondiţionat al NATO faţă de oricare agresor potenţial asupra unui membru al alianţei.

Mai mult, trebuie întărită apărarea avansată. Mă refer aici la statele ajunse ca şi tampon între Rusia şi NATO. Pe noi Moldova ne interesează în primul rând şi aici va trebui să depunem toate eforturile diplomatice şi politice pentru a ne asigura o Moldovă prietenă, chiar dacă preşedintele ei actual s-a dovedit a fi omul Moscovei. Dar România are destule pârghii ca să blocheze transformarea Moldovei într-un inamic, aici ar trebui să presăm mult pentru a nu fi acceptată Transnistria ca şi un jucător în politica moldovenească.

Iar despre Ucraina, o problemă NATO şi una românească în acelaşi timp, va trebui să jucăm inteligent. Ucraina va trebui să rămână opusă Rusiei, este în interesul nostru să o avem ca şi stat tampon, dar în acelaşi timp ea va trebui să asigure drepturi românilor de pe teritoriul ei, a doua minoritate după cea rusă. Mai mult, va trebui să o ajutăm cu mijloacele posibile pentru a putea să facă faţă agresiunii Rusiei din est. Neoficial, va trebui să o ajutăm inclusiv cu mijloace militare, de genul armamentului comun care se găseşte în inventarul ambelor ţări, dar şi al Rusiei. Este în interesul nostru, dar şi al NATO, ca Rusia să nu meargă mai departe de Crimeea şi Donbass.

P.S.

Din pacate, mipopia politica a liderilor ucraineni s-a dovedit extrema, prin promulgarea legii invatamantului. Astfel, Ucraina si-a atras adversitatea UE si NATO printr-un singur gest, tot capitalulul de simpatie s-a pulverizat. O eroare politica gigantica, care il aduce pe adversarul declarat, respectiv Rusia, pe aceeasi pozitie cu cea a aliatului potential, UE, pe o chestiune minora in contextul geopolitic. Minora pentru Ucraina, dar esentiala pentru valorile NATO si UE, care nu se pot alinia unui stat care isi anihileaza minoritatile. Exista mari sanse ca din octombrie sa asistam la o noua ofensiva a Rusiei din estul Ucrainei, dar atunci vor fi mult mai putini care sa ii sustina dipomatic sau material.

Romania trebuie sa fie pregatita, nu putem accepta ajungerea Rusiei la gurile Dunarii.

Autor: Negrea Cristian – romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: