ROMÂNIA BREAKING NEWS

Evocarea personalității și activității diplomatului Vasile Stoica. Eveniment din seria „UNIONIȘTII TRANSILVANIEI” la Clubul Țăranului Român

Evocarea personalității și activității diplomatului Vasile Stoica. Eveniment din seria „UNIONIȘTII TRANSILVANIEI” la Clubul Țăranului Român
Diplomatul Vasile Stoica (1889-1959) s-a născut într-o familie de țărani  în satul Avrig, în apropiere de Sibiu. Pamfil Șeicaru scria : „ …Vasile Stoica își prezenta, cu o firească mândrie, părinții. El nu cobora, el urca dintr-un neam de țărani”.
A ajuns să dețină funcții importante în statul român, participând la toate evenimentele care au marcat existența națiunii române în prima jumătate a secolului XX. A jucat un rol semnificativ în unirea Transilvaniei cu Regatul României, a  înființat „Liga Naționala a Românilor din America”, a organizat serviciului consular al României în Statele Unite ale Americii şi Canada, a fost ambasador în Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Turcia și Olanda.
Vasile Stoica a fost românul care a participat la cele doua Conferințe de Pace de la Paris, în 1919 trimis de I.I.C. Brătianu și în 1946 trimis de dr. Petru Groza, unde a pledat pentru națiunea română și cu materialele elaborate de el.
A condus, încă de la înființare „Biroul Păcii”(1942), preocupat de „destinul postbelic al românilor de pretutindeni”.
A fost lăsat să moară în infirmeria închisorii Jilava…
Putin știut astăzi faptul că Vasile Stoica a fost o emblemă și un model al slujirii necondiționate a neamului său.
 
Dr. Robert Stănciugel, istoric și invitații săi, Prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu, Prof. univ. dr. Ioan Opriș, Dr. Alexandru Ghișa și Dr. Claudiu Victor Turcitu, vă invită marti 23 ianuarie 2018, ora 18:00 la Clubul Țăranului Român, pentru a urmări evocarea personalității și activității diplomatului Vasile Stoica.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: