ROMÂNIA BREAKING NEWS

Video: Eveniment închinat destinului fabulos al CUVIOASEI TEOFANA BASARAB, prinţesa valahă ajunsă ţarină la sud de Dunăre, în Bulgaria

Video: Eveniment închinat destinului fabulos al CUVIOASEI TEOFANA BASARAB, prinţesa valahă ajunsă ţarină la sud de Dunăre, în Bulgaria

Actualizare 5 martie 2018

Video:

”După numele ei de Botez, Teodora Basarab a fost darul făcut de Dumnezeu dinastiei Basarabilor și românilor iar după numele ei de monahie, Teofana, a fost descoperirea voii lui Dumnezeu pentru cei din vremea ei dar și pentru cei de azi, atât poporul bulgar cât și cel român.” – preot George Valentin Paraschiv, Biserica Dobroteasa , Bucuresti

*

„Teodora, fiica lui Basarab I a avut, cu adevarat, un destin exceptional.Preotul Al. Stanciulescu-Barda o vedea ” ca pe o alta Ana lui Manole pe care nu sotul, ci tatal o zideste la temelia Tarii romanesti”. Printesa Valahiei e maritata de tatal ei cu despotul de Loveci,nepotul tarului Sisman .Ajunge tarina a  Bulgariei si mai apoi,fiul ei devine suveranul Taratului de Vest de la Vidin . Si-a sprijinit si sotul si fiul, asa cum a incurajat cultura medievala bulgara. Printr-o intorsatura neasteptata a vietii se retrage intr-o manastire, imbratisind viata monahala.A stiut sa foloseasca domnia  altruist, in folosul supusilor pe care i-a iubit. Si-a plins fiul otravit de favorita tarului, e alungata de la curte de propriul sot, isi vede familia destramata.A cunoscut durerea si a raspuns cu deplin devotament.In viata, ca si in calugarie a aratat virtutile sfinteniei. In fata loviturilor sortii a stat neclintita in credinta sa crestina, intocmai ca biblicul Iov din Tinutul Uz. Pentru tot ce a daruit, ca si pentru asceza vietii de monahiei a primit iubirea poporului adoptat, fiind canonizata de biserica bulgara.
      Fara ezitare putem sa-i privim viata ca pe un veritabil model , actual si acum pentru omul contemporan, la fel cum a fost si in urma cu peste sapte veacuri” – Dr. Mihai Nicolae, Presedinte Institutul Fratii Golescu _ Bucuresti
*
„Prin intalnirea dedicata Sf Cuv Teofana Basarab, fiica lui Basarab I, intemeietorul Tarii Romanesti, si tarina Bulgariei, praznuita in Bulgaria in 28 oct, incercam sa o facem cunoscuta cat mai multor romani, ca pe inca o floare aleasa zamislita de neamul romanesc. Cinstita inca de acum peste 700 de ani deopotriva de romani si bulgari, a ramas intr-o smerita asteptare a canonizarii de catre neamul ei romanesc. Asistam cum, din randuiala inalta, la o manifestare crescanda a evlaviei populare in ceea ce o priveste. Bucura-te,  Sf. Cuv. Teofana, care pe altarul credintei te-ai jertfit!” – Georgeta Bidilică Vasilache
*

Evenimentul închinat destinului fabulos al CUVIOASEI TEOFANA, prinţesa valahă ajunsă ţarină la sud de Dunăre, în Bulgaria, a avut loc marţi, 26 februarie 2019, la CLUBUL ŢĂRANULUI.

Știrea inițială / 5 februarie 2019

Cuvioasa Teofana Basarab rămâne un exemplu de lider, iubitor de popor prin cultură ortodoxă și gata să jertfească, să rupă din el pentru stabilitatea țării.

Pe malul sudic al Dunării, aşezările românilor se întind pe toată lungimea străvechiului Istru (Dunărea), între Timoc, Vidin şi până la Silistra. Din vremea tracilor – cu mult înaintea venirii bulgarilor (sec.7d.H.) – strămoşii lor au reprezentat poporul autohton al Văii Dunării. Ştim puţin despre ei, cu toate că, în istorie, aceşti români, s-au aflat permanent în legătură cu rudele lor nord-dunărene.  Apropierea de noi, chiar şi faptul că în prezent cele două ţări aparţin Uniunii Europene nu ne-a învrednicit să-i cunoaştem mai bine… Cât despre istoria lor ştim încă şi mai puţin…

             Iată de ce, două organizații neguvernamentale cu tradiție în abordarea problematicii românilor din jurul României – Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina  s-au aplecat asupra uneia dintre personalităţile românești medievale trecută în uitarea manualelor de istorie ale neamului românesc: SFÂNTA CUVIOASĂ TEOFANA BASARAB (1310? – 1352).

Despre Teodora se  știe că fost fiica lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, că s-a născută la Curtea de Argeş şi s-a căsătorit printr-o strategic aranjată alianţă matrimonială cu nepotul ţarului bulgar Mihai Sisman. A locuit împreună cu soţul ei Ioan Alexandru la Loveci, iar după ce bătrânul ţar moare, Ioan Alexandru îi urmează în tronul Bulgariei, cu capitala la Tîrnovo. Teodora Basarab (Teodora a Valahiei),  devine ţarina Bulgariei. În anul 1347 ţarul Alexandru o alungă de la curte pentru a se căsători cu Sara, o evreică cu nuri. Teodora se retrage la mănăstire, primind numele monahal: Teofana. Când fiul ei cel mare, Stratimir devine conducătorul ţaratului de vest, monahia Teofana se stabileşte alături de el, la Vidin (posibil, lângă actuala biserică rupestră Albotina). După ce trece la Domnul, biserica bulgară o canonizează (1371?) pe aceea pe care poporul bulgar încă o iubea ca fiind plină de virtuţi. Racla cu moaştele sale este adăpostită în catedrala din Vidin. După cucerirea oraşului de către turci, racla va fi dusă la Belgrad, unde va rămâne până în 1520, când sultanul Soliman Magnificul dispune mutarea moaştelor sale (împreună cu cele ale Sfintei Paraschiva) la Ţarigrad/Istambul. Trebuie menționat că SFÂNTA CUVIOASĂ TEOFANA BASARAB – Nu este trecută în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: