Eva Iova Simon: “Sfârsitul s-ar putea amâna…”

Zilele trecute am avut ocazia sã cunosc niste tineri români din Ungaria, care m-au uimit prin faptul cã… vorbesc atât de frumos româneste! Poate e socantã pentru unii aceastã afirmatie, din moment ce în acest colt de paginã de multe ori am scris despre esecul scolilor noastre de a transmite limba românã tinerelor generatii. Profesorii dau vina de ani de zile pe familii, pentru cã pãrintii nu-si mai învatã copiii limba strãbunilor. (un editorial de Eva Iova Simon, Ungaria)
„Vinovate” mai sunt si cãsãtoriile mixte, unde limba vorbitã în familie devine automat maghiara. Asa cã grãdinitele si scolile dau vina pe pãrinti, liceul dã vina pe scoalã, si tot asa continuãm sã ne învinovãtim. Însã, în timp ce institutiile aruncã vina pe altii si se scuzã pe sine, miracol mare, unii tineri reusesc sã treacã de complexul de a fi români, de rusinea de a vorbi româneste. Acesti tineri însã nu mai vorbesc în graiul românesc din satul lor, ci în limba literarã românã. Numai în aceastã variantã a limbii pot sã mai comunice, graiul neexistând suficiente cuvinte care sã exprime realitãtile de astãzi. Aceste cazuri, din pãcate cam izolate, se datoreazã însã nu atât educatiei din scoli, cât altor circumstante. În prim plan se aflã biserica, orice bisericã, fie ea ortodoxã sau neoprotestantã. În scoala generalã din Micherechi, dar si la liceul din Jula, acei copii vorbesc cel mai frumos româneste care frecventeazã vreo bisericã în care se vorbeste limba românã. Din familie si acesti copii aduc un grai sãrãcãcios si stricat. Tinerii care frecventeazã biserica ortodoxã aud vorbã româneascã, atunci când preotul predicã sau când sãvârseste liturghia. Ei însã mai mult aud, decât si folosesc limba românã. Însã copiii care, alãturi de pãrintii lor, iau parte activã la viata bisericilor neoprotestante, au ocazia si de a vorbi, a recita, a cânta în limba românã. Marea si, poate, singura sansã a scolii generale din Micherechi este aceasta, anume cã tinerii învatã limba românã în bisericã. Si ne gândim în primul rând la adunãrile neoprotestante. Ce vãd copiii în bisericile baptiste si penticostale? Primesc oaspeti din România aproape în fiecare sãptãmânã, pãrintii lor au prieteni români în România si, vãzând acest model, si ei leagã la rândul lor prietenii cu copii din România. În sufletele acestor copii nu încolteste sãmânta rusinii de a fi român, cum se întâmplã, din pãcate, la altii. În afarã de biserici, nicio altã institutie (scoalã, grãdinitã, autoguvernare) nu reuseste acest lucru. Tinerii care se „hrãnesc” în biserici si cu limba românã, nu mai au complexe când se duc sã-si continue studiile în România, se integreazã foarte repede în societatea studenteascã de acolo. În timp ce alti colegi de-ai lor, poate de la aceeasi scoalã, suferã din cauza limbii si când trebuie sã cearã o cafea la un bar. Ce viitor românesc au în fatã acesti copii? Din pãcate, dacã privim realitatea în care se aflã azi institutiile românesti din Ungaria, niciunul. Avem tot mai putine scoli, cu tot mai putini copii, deci va fi nevoie de tot mai putini profesori români. Institutii românesti viabile nu avem. La TV, radio sau ziar în limba românã lucreazã tot mai putini jurnalisti, pentru cã nu mai sunt bani pentru salarii. O redactie cu doi oameni nu mai este redactie. Ea se numeste bãtaie de joc. Unii i-au crezut, altii îi mai cred si azi, pe acei politicieni maghiari care au ademenit minoritãtile cã raiul pe pãmânt este asa-numitul „sistem de autoguvernãri”. În cazul românilor, acesta însã duce la moartea sigurã a institutiilor românesti si, implicit, la asimilarea totalã a comunitãtii. Singura noastrã sansã de viitor ar fi acei tineri, care mai vorbesc româneste si cãrora nu le este rusine de ceea ce sunt. Pentru viitorul lor ar trebui sã strigãm atât de tare, încât sã se audã pânã la Budapesta, cã minoritatea românã se încãpãtâneazã sã se mentinã si cã vrea sã i se respecte toate drepturile în aceastã tarã. Asta ar fi singura sansã ca sã ne amânãm sfârsitul…
Foaia Romaneasca, Ungaria