17 iulie. Un avion de transport civil decoleaza din Amsterdam cu ruta pe deasupra Estului Ucrainei, intr-o linie dreapta spre destinatia Kuala Lumpur, desi de cateva zile avioane britanice (British Airways) sau franceze (Air France) ocolesc regiunea afectata de conflict spre Sud, prin Romania – Marea Neagra.
Specialistii Malaysia Airlines au considerat ca nu se justifica marirea consumului de Kerosen aferenta unei astfel de ocoliri si mentin o linie dreapta traversand regiunile Donetk si Lugansk undeva la periferia sudica, salvand costurile si implicit marja de profit, in contextul in care nici o aeronava civila nu a fost inca doborita in acea regiune, incidentele fiind strict legate doar de aeronavele militare (un avion militar de transport fusese doborit de separatisti in ziua precedenta si un avion de atac la sol cu doar cateva ore inainte) si nu vedeau nici un indiciu ca vreuna din partile aflate in conflict (Ucraina si separatisti&Rusia) ar putea urmari doborarea unei aeronave civile malaeziene (tara neutra fata de ambele tabere) ce decola din Olanda si transporta in principal olandezi (Olanda fiind de ani buni unul din principalii parteneri economici ai Rusiei).
Asadar un risc luat in serios de cateva din tarile Nato (britanici, francezi) este neglijat de o tara considerata neutra (Malaezia) din motive economice (pastrarea unui cost redus al cursei). Inainte de a traversa Ucraina, un front atmosferic nefavorabil obliga pilotul sa devieze cursa cateva grade spre nord, avionul ajungand sa traverseze regiunea de conflict nu la periferia sudica ci chiar prin interiorul ei. Separatistii observa pe radarul instalatiilor antiaeriene Buk (o parte capturate la sfarsitul lunii trecute din depozitele armatei ucrainene si o parte primite din Rusia) o aeronava ce zboara la 10.000 metri cu peste 400 km/h (probabil spre 800) pe o traiectorie liniara, stabila, si o confunda total neprofesionist cu inca o aeronava de transport militar ucrainean AN-24, desi acestea din urma zboara mai curand sub un plafon de 8.000 metri si nici viteza de croaziera nu depaseste 450 km/h.
Orice militar profesionist ar fi putut sesiza ca nu poate fi un AN-24, mai ales ca logic ar fi trebuit sa fie in procedura de aterizare deasupra aeroportului din Donetk sau Lugansk ca sa descarce incarcatura militara deoarece nu avea unde merge spre Rusia. La care se adauga si semnatura radar distincta. De asemenea se putea verifica in aprox. 10 secunde pe http://www.flightradar24.com/ daca este vorba de o aeronava civila. Insa separatistii rusi au lansat racheta din Buk, zburand la o viteza supersonica de peste 3 Mach spre aeronava care nu mai avea cum evita racheta, aceasta explodand la semnalul senzorului de proximitate, nelasand nici o sansa fuselajului aeronavei sa ramana intreg.
Separatistii raporteaza ca au doborat un avion militar, apoi dupa verificarile din teren sesizeaza ca este civil dar supervizorii rusi le comunica faptul ca au doborat un avion cu spioni. Separatistii raporteaza ulterior ca au doborat un avion plin cu… morti. 🙂
Rusia anunta ca nu are nici o vina si ca avionul a fost doborat de armata Ucraineana. Expertii internationali nu sunt lasati sa verifice zona conform uzantelor, fiind indepartati de separatisti cu focuri de arma in aer, in timp ce acestia jefuiesc cadavrele iar cutiile negre sunt luate tot de separatisti.
Calculele analistilor Malaysia Airlines ca nu are cum sa aibe loc un incident si ca nu se justifica un consum suplimentar de kerosen nu au fost in concordanta cu realitatea cruda, grotesca din teren, respectiv din regiunea separatista din estul Ucrainei, demna mai degraba de uratul grotesc al lui Gogol decat de uzantele internationale. O adevarata Lebada Neagra a lui Nassim Taleb in plina expunere mediatica.
Intrebarea care se pune este daca actorii vor trage invataminte din acest incident?
Daca riscurile evidente pentru expertii din estul europei vor fi in continuare neglijate de catre restul, considerate incredibile si improbabile pentru societatea civilizata?
Pentru ca altfel cine poate garanta ca o racheta de croaziera plecata din estul Ucrainei sau Sevastopol nu va lovi centrala de la Cernavoda ? Sau ca rachete lansate din Sevastopol nu vor lovi platformele maritime exploatate de companiile occidentale in Marea Neagra ? Sau ca material radioactiv stocat in depozitele Armatei a 14-a din regiunea transnistreana nu va ajunge intr-o tara Nato provocand o tragedie, via organizatiile teroriste jihadiste care cumpara armament si munitie de acolo (ipoteza descrisa in romanul Cnutul Maicii Rusia) ?
Mai putem tolera existenta unor regiuni separatiste la marginea Europei ?
Mai putem crede ca existenta unei regiuni transnistrene aflate sub control separatist exista undeva departe de UE si nu ne afecteaza ?
Speram ca vor fi trase niste concluzii intelepte pentru UE, ca siguranta locuitorului din Donetk sau Transnistria conteaza nu doar pentru ucraineni si moldoveni/romani, dar si pentru intreaga regiune europeana in ansamblu.
Pentru Rusia… Parca era mai bine inainte…
…cand avea exporturi de miliarde de dolari in Olanda, cand primea tehnologie industriala din Germania prin acorduri de guvern, cand construia masini frantuzesti in Rusia, cand se imprumuta de pe piata valutara internationala la dobanzi rezonabile, cand bond-urile Rusesti erau dorite de o multime de state, cand statele europene isi vindeau investitiile din occident pentru a si le reloca nu doar in Asia, dar si pe piata cu mare potential din Rusia, cand erau invitati periodic sa semneze acorduri de cooperare economica cu UE pentru a isi putea desface produsele cu taxe reduse, cand faceau planuri de ridicare a imaginii si promovarii turismului prin organizari de Olimpiade internationale si Campionate Mondiale, cand o mare parte a cetatenilor din Estul Europei isi doreau o oferta de a lucra la Moscova, cand practic nu exista granita cu Ucraina.
De la Rusia nu stiu la ce sa ma astept, dar mizez ca începând de acum, comunitatea internationala va intelege ca securitatea din aceasta zona a lumii ne afecteaza pe toti.
Pentru R.B.N. Press
Ion Anton
Surse de documentare: rumaniamilitary.ro, evz.ro, deschide.md, adevarul.ro, click.ro, en.itar-t,ass.com, vesti.ru