ROMÂNIA BREAKING NEWS

“Europa Libera” nu mai e libera cand e vorba de Valeriu Gafencu si Paul Goma. Postul de la Chisinau are bratele deschise doar pentru moldovenisti si kaghebisti

SHARE
, / 809 0


Cenzura la “Europa Libera” Chisinau – Comunisti, moldovenisti si kaghebisti sunt promovati pe banda rulanta, in timp ce romani, martiri anticomunisti si scriitori dizidenti de talie mondiala sunt rasi pe sest ca la Scanteia bolsevica. Este vorba de Valeriu Gafencu si Paul Goma, ambii basarabeni si persecutati de comunisti. Cei promovati de ”Europa Libera” (mai mult ca sigur in numele “pluralitatii de opinii”):  Gurau si Stepaniuc. Pluralitatea se opreste, insa, la Adevar. Sa ne mire? Nu, desigur. Cand a fost libera “Europa Libera”?

InConstantIn:

DICTATURA OPINIEI. Palma dată de Radio Europa Liberă libertății de exprimare și piva lui Șelin

feature photo

Știm cu toții că tăcerea e de multe ori de aur, la fel cum știm că aceeași tăcere dă naștere unui statut de filosof unora. Până astăzi, am ales să mă scald în scântei aurii și false impresii de filosofie, mutilându-mi dorința de exprimare prin reprimarea unei porniri de reacție publică la gestul urât al conducerii Radio Europa Liberă de dublă cenzurare a Jurnalului Săptămânal care îmi poartă semnătură.Dar a venit ziua de 18 februarie.

Pe 18 februarie 1952, Valeriu Gafencu, basarabeanul a cărui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul României, cu tatăl, artizan al Unirii, mort în gulagul sovietic, murea în închisoarea de la Târgu Ocna, după ce își dăruise streptomicina pentru salvarea unui alt deținut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand.

Tocmai de aceea, pentru a nu fi vinovat prin tăcere, am zis că adevărul e mai presus decât orice smerenie filosofică și acesta trebuie rostit, prea ne-a marcat neamul atitudinea aceasta mioritică pentru a sta în continuare cu capul plecat în fața nedreptăților.

DISCLAIMER

Înainte de a îmi exprima mai jos nemulțumirea pictată cu adânci dâre de dezamăgire privind gestul surprinzător al celor de la Radio Europa Liberă în ce mă privește, vreau să îmi rezerv dreptul la un disclaimer.

1. Mulțumesc pentru invitația făcută de doamna Valentina Ursu de a apărea în lista celor care au semnat un Jurnal Săptămânal la Radio Europa Liberă. A fost și rămâne a fi o onoare, în ciuda deznodământului urât al acestei intersectări.

2. Sper că singurul care a avut de suferit de pe urmă aceste intersectări nefericite să fie propria-mi persoană.

3. În ciuda acestei situații de-a dreptul jenante, când un fost port-drapel al democratizării recurge la cenzură și promovează o dictatură a opiniei, îmi păstrez admirația pentru tot ceea ce a însemnat de-a lungul anilor Radio Europa Liberă pentru cetățenii țărilor din Europa de Est, prizonieri ai unor dezinformări cotidiene, pe care i-a dezrobit prin droburi de informație care au născut an de an avalanșa care a zdrobit în cele din urmă ciuma roșie, cel mai criminal regim din toate timpurile.

4. Vreau să cred că cele întâmplate în cazul meu reprezintă doar un accident nefericit, o decizie neinspirată a unor manageri certați cu logica, bunul-simț și, mai ales, străini de sentimentul libertății. Mă întreb oare dacă cei care au luat decizia respectivă au auzit cumva de conceptul “libertatea de exprimare” sau dacă se ghidează doar de principiul “suntem liberi să spunem ceea ce trebuie să spunem și nicidecum să spunem ceea ce gândim”…

5. Dincolo de a fi o palmă dată mie, individului Constantin Codreanu, fără prea multă importanță în toată ecuația, palma dată de Radio Europa Liberă înroșește obraji cu adevărat importanți, asupra listei acestora vom reveni mai jos, ea fiind de-a dreptul impresionantă. Ca să nu mai vorbim de însăși ideea de înfrânare a libertății de exprimare și impunere a unei dictaturi a opiniei care exclude fără drept de apel orice alt punct de vedere. Tocmai de aceea, m-am văzut nevoit să reacționez pentru că este un derapaj inacceptabil. Sper din tot sufletul ca acesta să nu să se repete pe viitor pentru că în acest caz e extrem de legitimă întrebarea: care ar fi diferența dintre Radio Europa Liberă și NIT-ul care prezintă doar anumite puncte de vedere? Poate doar sursa de finanțare…

RUBRICA “JURNAL SĂPTĂMÂNAL” LA EUROPA LIBERĂ

Dacă tot ne-am lămurit cu disclaimerul, să luăm povestea de la început.

La Radio Europa Liberă există o rubrică – Jurnal Săptămânal. Este un exemplu reușit de punere în practică a conceptului “user-generated content”, ajungându-se chiar la lansări de volume întregi care să cuprindă săptămâni relatate de un spectru extrem de variat de persoane. Rubrica Jurnal Săptămânal este difuzată în cadrul emisiunii La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă, emisiune realizată de jurnalista Valentina Ursu.

Așa cum o caracteriza cineva acum câțiva ani, “JS este o cronică paralelă a evenimentelor, realizată de către ascultătorii Radio Europa Liberă pentru ascultătorii acestui post de radio.” Sau, așa cum scria în prefața primului volum cuprinzând serii întregi de jurnale de acest gen Oana Serafim, Directorul serviciului România-Moldova al postului de radio Europa Liberă, “este jurnalul ținut de către proeminenți oameni politici din Republica Moldova, oameni de cultură, personalități ale societății civile și… oameni obișnuiți. Este portretul Republicii Moldova fără fard și fără părtinire” (sic!). Tot atunci, doamna Valentina Ursu spunea că nu are criterii de selectare a personajelor ce au încăput în cele două volume, că orice cetățean al Republicii Moldova poate deveni protagonistul rubricii.

Altfel spus, invitatului rubricii i se cere să își expună în texte a câte 1 minut alocat fiecărei zile (Luni-Vineri) cele trăite în ziua respectivă, să se prezinte apoi la sediul Radiu Europa Liberă din Chișinău și să înregistreze textul respectiv, urmând apoi să primească o remunerare în bani pentru efortul depus. Textul era publicat în ziua următoare pe www.europalibera.org, iar înregistrarea difuzată la o serie de posturi de radio – Jurnal FM, Vocea Basarabiei, Univers FM, Radio Svoboda și, evident, Radio Europa Liberă. Nimic mai simplu.

JURNAL SĂPTĂMÂNAL CONSTANTIN CODREANU LA EUROPA LIBERĂ

Pentru mine a fost un exercițiu interesant. A fost prima dată când am publicat ceva în afara blogului inconstantin.ro (cu excepția poeziilor postate pe poezie.ro și a articolelor de pe zf.ro), deși mi s-au mai făcut invitații de a posta pe diverse bloguri colective sau site-uri cu contribuții ale mai multor autori. Am acceptat invitația pentru că ceea ce spuneam eu mai sus referitor la admirația față de Radio Europa Liberă nu sunt vorbe goale.

Înaintea primei intersectări cu Radio Europa Liberă, interviul din 11 septembrie 2012 cu Alexandru Canțâr și Liliana Barbăroșie (nu m-aș mira să aflu că și acest interviu a fost șters după acest articol), spuneam pe Facebook că este o onoare să fiu intervievat de oameni pe care îi ascultam pe vremuri seară de seară, admirând efortul depus pentru a prezenta corect și echidistant informațiile și, dincolo de informare, pentru sprijinirea procesului de democratizare a societății în care trăim.

Click pentru a mări

Așa că, nici prin cap să îmi treacă să nu accept invitația.

Dincolo de a fi interesant, a fost și un exercițiu de sinceritate maximă. Nu am inventat nimic, fără zorzoane, fără exagerări, fără preamăriri. Am păstrat 100% veridicitatea celor trăite în acele 5 zile, mai ales că mi s-a și spus că nu ar exista careva constrângeri privind textul decât cele ce țin de timp. Așa s-a născut – Jurnalul săptămânal al lui Constantin Codreanu pentru Europa Liberă.

2 VALURI DE CENZURĂ

Am intuit că ceva nu e în regulă atunci când înregistrarea nu a fost difuzată la orele la care sunt, de obicei, difuzate aceste jurnale. Mai mult, textul a apărut pe www.europalibera.org duminică în loc de sâmbătă.

Toate bune și frumoase, cu o singură excepție, din Joi lipsea o parte din text, cea cu bold: Între timp, constat cu bucurie că articolul de pe blogu-mi din dotare, www.inconstantin.ro, cu titlul Basarabia și Evreii”, reloaded în 2013. Antisemitismul din trecut ca scuză pentru românofobia din prezent, cazurile Paul Goma și Valeriu Gafencu, a adunat peste 600 de share-uri pe Facebook și peste 1000 de semnături în dreptul petiției promovate în cadrul articolului. Doar cei care au ieșit vreodată la vânătoare de share-uri și like-uri știu ce înseamnă să scrii un text care nu doar să fie citit, ci să ajungă să fie distribuit prin diverse metode. Mă bucur de această minivictorie, încheind ziua cu picături de Traminer și Fetească Regală, în compania unor oameni mult mai buni decât mine, din toate punctele de vedere, și care fac statul meu în Chișinău unul mai puțin frustrant.

Doamna Ursu mă avertizase că s-ar putea să existe careva probleme din cauza referirii la articolul în care apar termenii “Antisemitism, Basarabia, evrei, Paul Goma și Valeriu Gafencu”, dar am rugat-o să citească articolul pentru a vedea că nu există nimic ieșit din comun acolo, eu alegând să îmi expun anumite puncte de vedere privind felul în care comunitatea evreiască utiliza scuza antisemitismului pentru a ataca figuri simbolice precum Paul Goma și Valeriu Gafencu. Din păcate însă, forurile Radio Europa Liberă de deasupra Chișinăului au decis că este loc de un țâr de cenzură. Una în 2 valuri.

Inițial, a fost scoasă din textul Jurnalului fraza de mai sus, ca mai apoi să fie șters întreg textul de pe site-ul Radio Europa Liberă.

STEPANIUC DA, IAR REFERIRI LA PAUL GOMA ȘI LA VALERIU GAFENCU BA?

Refuzasem să cred că s-a întâmplat așa ceva. Nu îmi puteam explica această decizie, mai ales ținând cont de faptul că varietatea de opinii exprimate și tipologia de persoane și personaje care au creat texte pentru această rubrică era una imensă. Respectiv, nu înțeleg de ce în cazul meu s-a făcut acest gest vulgar de scoatere completă a textului de pe site.

Mi-am adus aminte că printre autorii acestei rubrici în noiembrie 2012 se numărase și un promotor activ al unor neadevăruri grave, un stâlp al prostii și al propagandei de tip sovietic, un promotor al ideilor condamnate de întreaga comunitate academică, existența limbii moldovenești, de exemplu – Victor Stepaniuc.Am aruncat un ochi asupra Jurnalului Săptămânal al acestuia și am găsit acolo exprimări deșănțate de felul următor:

Desigur, în acest sens aici acasă, clasa politică trebuie să tempereze forțele politice extremiste, inclusiv cele unioniste, care dezorientează populația și servesc anumitor grupuri de la Tiraspol, care pledează vehement pentru independența Transnistriei.

Aberații care sunt bazate pe speculații tembele, fiind înrudite cu prostii enunțate de un amic ideologic al lui Stepaniuc, Victor Gurău, cu altă ocazie, având același grup-țintă, însă cu mult mai multă imaginație bolnavă:

Faptul că pe site-ul Radio Europa Liberă și la postul de radio respectiv apar asemenea afirmații iresponsabile pentru care autorul lor nu prezintă (din cauza lipsei acestora, evident) și pentru care cei care le propagă ar putea fi dați în judecată înseamnă oare că Radio Europa Liberă și conducerea acestui post de radio își asumă în vreun fel prostiile emanate de personaje ca Stepaniuc? Vreau să cred că nu.

Tocmai de aceea nu am înțeles de ce textul unui individ care promovează stupidități precum “limba moldovenească” și “libertatea adusă de sovietici popoarelor din estul Europei” poate în continuare trona pe www.europalibera.org, iar un text în care se face DOAR referire la un disident, cel fără de care, vorba Monicăi Lovinescu, nu am fi putut vorbi despre o mișcare de disidență în România – Paul Goma – și la un deținut politic, cel pe care Mitropolia Moldovei îl vrea canonizat, cel pe care îl vor canonizat și clerici ai Bisericii Ortodoxe Române, cel căruia i s-a atribuit titlul de “Sfântul închisorilor” – Valeriu Gafencu – este într-atât de deranjantă încât referirea respectivă a fost scoasă, iar mai apoi celui care a îndrăznit să o facă să i se dea o palmă prin ștergerea întregului text de pe site-ul Radio Europa Liberă?!?

Deși îmi repugnă totalmente comparația, o să o continui prin următoarea observație: în Jurnalul Săptămânal eu nu am făcut afirmații care să scandalizeze, afirmații hazardate ca ale lui Stepaniuc, de exemplu. Nu am făcut decât să spun că un articol scris pe blog a adunat un anumit număr de like-uri și share-uri. Mică-mare diferență, nu? Chiar dacă articolul respectiv conținea o petiție care nu e pe placul conducerii Radio Europa Liberă, de ce adică să fiu cenzurat? De ce adică să mi să se șteargă în genere textul? De ce adică referiri la cel mai cunoscut disident român și la un fost deținut politic propus spre canonizare sunt mai deranjante decât afirmațiile unui clovn politic precum Stepaniuc?

Adică, dlor de la Radio Europa Liberă, cum naiba se face că un promotor de teze comuniste, ideologie de pe urmă căreia a avut de suferit majoritatea colaboratorilor postului dvs. de radio, își are loc pe site-ul www.europalibera.org, iar eu, pentru că am îndrăznit să fac referire la Paul Goma și la Valeriu Gafencu nu?

IRONIA SORȚII: PAUL GOMA ȘI RADIO EUROPA LIBERĂ

A propos de colaborarea cu Radio Europa Liberă. Ironia sorții face ca legătura dintre Paul Goma și acest post de radio să fie una extrem de relevantă.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în țară. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

Paul Goma

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din calitatea de cetățeni români și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

În 2013, o simplă referire la faptul că Paul Goma este atacat de comunitatea evreilor din Republica Moldova dă naștere unor porniri nefirești de cenzurare. E exact aceeași senzație de inexplicabilitate a celor întâmplate dată de citirea unui necrolog prin care actuala conducere a Republicii Moldova deplângea moartea celui mai odios prim secretar din istoria RSSM, Ivan Bodiu.

IRONIA SORȚII: “ANTISEMITUL” VALERIU GAFENCU ȘI EVREII WURMBRAND ȘI STEINHARDT

Și că tot vorbeam de ironia sorții, cealaltă sursă de nemulțumire pentru conducerea actuală a Radio Europa Liberă, Valeriu Gafencu, cel atacat cu vehemență de Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel”, zice-se că pe când se afla la Târgu Ocna, bolnav de TBC în ultimul stadiu, a primit, printr-o minune, niște doze de penicilină. I le-a donat pastorului de origine iudaică Richard Wurmbrand.

Valeriu Gafencu

Ca un „antisemit” convins, Gafencu a murit, salvându-i viața evreului Wurmbrand. Ca un tolerant convins, ulterior Wurmbrand l-a ponegrit, iar acum, conaționalii lui cred că Gafencu nu merită titlul de cetățean de onoare, acordat de către Consiliul Local Târgu Ocna fostului deținut politic Valeriu Gafencu, care este considerat de mulți dintre cei care au studiat fenomenul carceral din perioadele de regim totalitar din România ca un martir și un sfânt al închisorilor.

Și da, dacă nu știați, această titulatură de “sfânt al închisorilor” i-a fost atribuită lui Valeriu Gafencu de către un evreu, Nicolae Steinhardt.

OBRAJII ÎNROȘIȚI DE PALMA DATĂ DE RADIO EUROPA LIBERĂ

Dincolo de a fi o palmă dată individului Constantin Codreanu, neimportant în toată ecuația, așa cum spuneam mai sus, conducerea actuală a Radio Europa Liberă a dat o palmă mai multor entități și personalități din spațiul românesc.

TVR: Memorialul Durerii este un serial documentar de televiziune care prezintă persecuția, închisorile, lagărele de muncă forțată, securitatea din perioada comunistă în România, realizat de TVR, al cărui principal producător este Lucia Hossu-Longin. „Memorialul durerii” a fost realizat în 120 de episoade, care au fost achiziționte de Biblioteca Congresului American și de arhivele Hoover (sic!). Au fost filmate peste 100.000 de minute cu supravietuițori ai închisorilor comuniste. Episodul 31 din serialul Memoriaul Durerii îi este dedicat lui Paul Goma.

Radio România Actualități: spectacolul de teatru-document Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor, o producție realizată în cadrul proiectului Biografii, memorii, difuzată în premieră miercuri, 19 octombrie 2011, de la ora 21:05, la Radio România Actualități. Regizorul spectacolului, Petru Hadârcă, s-a născut în Basarabia, la Sângerei, în aceeași localitate cu Valeriu Gafencu. La audiția cu public va participa Dan Puric, interpretul lui Valeriu Gafencu, alături de ceilalți actori din distribuție, echipa de realizatori și invitații speciali: personalități ale vieții culturale și politice, istorici, clerici, foști deținuți politici, jurnaliști.

Uniunea Scriitorilor din România: Lui Paul Goma i-a fost reconfirmată calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România în noiembrie 2011. Într-o ședință din octombrie 2012, Uniunea Scriitorilor din România a decis acordarea unor îndemnizații de merit în valoare de 1.608 lei, lunar, unor scriitori români, printre care și scriitorului și disidentului Paul Goma, a anunțat la momentul respectiv Varujan Vosganian, vicepreședintele USR, pe blogul personal.

Uniunea Scriitorilor din Moldova: Consiliul USM a făcut publică decizia de a-l propune pe scriitorul și disidentul Paul Goma pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură. Este pentru prima dată când este făcută publică o informație privind propunerea oficială a unui scriitor de origine basarabeană pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură.

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (Biserica Ortodoxă Rusă): aceasta vrea canonizarea lui Valeriu Gafencu. Inițiativă susținută și de o parte din clericii Bisericii Ortodoxe Române.

Scriitori și actori de renume precum Victor Rebengiuc, Liviu Antonesei, Dan Puric, Sorin Roșca Stănescu si Dan Mircea Cipariu, Alexandru Petria etc. toți cei care au semnat scrisoare deschisă adresată Parlamentului României pentru acodarea cetățeniei române lui Paul Goma.

A propos, pe 28 februarie, Victor Rebengiuc va primi decorația “Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I. Casa Regală, spre deosebire de Radio Europa Liberă, nu pare să judece o persoană în funcție de anumite viziune cu privire la istoria recentă a României.

Zeci de Fundații, ONG-uri și Asociații Obștești: semnatare ale petiției SOLIDARITATE CU VALERIU GAFENCU.

Primăria Mun. Chișinău: lui Paul Goma i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău printr-un ordin emis de primarul Dorin Chirtoacă.

Primăria or. Târgu Ocna: prin Hotărârea Consiliului Local nr. 17/10.02.2009 lui Valeriu Gafencu i-a fost acordat post-mortem titlul de cetățean de onoare la orașului Târgu Ocna.

Foști deținuți politici care au condamnat atacul Institutului “Ellie Wiesel” la adresa lui Valeriu Gafencu. Printre ei, dna Aspazia Oțel Petrescu, Părintele Justin Pârvu, profesorul Radu Ciuceanu și istoricul Gheorghe Buzatu. Detalii aici.

Nu e prima dată când Radio Europa Liberă recurge la cenzură. Sper însă din tot sufletul să fie ultima.

DUREROASA DICTATURĂ A OPINIEI

Nu am afirmat nici în articolul meu, nici în Jurnalul Săptămânal lucruri care să irite la maxim pe cineva. Nu am afirmat precum o fac alții, inclusiv în prezent, chiar în aula mare a Academiei Române că nu a existat Holocaust în România. O opinie care are dreptul la existență și pentru care cineva nu ar trebuie să fie cenzurat, oprimat, încarcerat, torturat sau executat așa cum se întâmpla în trecut. Eu însă nu am promovat teza respectivă nici pe blog, nici în Jurnalul Săptămânal.

De ce eu pot să accept ca unii să spună că Paul Goma nu merită să fie propus pentru Premiul Nobel și că Valeriu Gafencu a fost un criminal, iar alții nu pot accepta contrariul? De ce eu pot să accept comentarii ca acesta:

Este ceva de neinteles, cum Paul Goma, dintr-un nationalist si anti-comunist convins, a devenit comunist peste noapte prin anii ’68. Cunosc bine asa-zisa miscare Goma de prin anii ’77. In acea perioada,vizitand Ambasada Americana din Bucuresti, am fost intrebat cum de nu ma asociez cu miscarea Paul Goma. Raspunsul a fost prompt. Paul Goma este un dizident comunist, care vrea un comunism mai bun pentru el. El nu-i un luptator anti-comunist adevarat, fapt pentru care cei care m-au intrebat, unii informatori ai securitatii mi-au zambit, vazand ca nu ma las pacalit de nimeni. Plecand in Franta, Paul Goma, nu s-a lepadat de comunism, ci s-a inscris in partidul de stanga francez Marxist-Leninist. Venind in strainatate, am aflat ca a intrat intr-un mare conflict cu unul dintre semnatarii scrisorii sale, pentru ca n’au impartit in mod egal banii pe care miscarea Goma i-a primit de la unii sponsori din strainate. Era vorba de peste 100 de mii de dolari. Iar cel cu care intrase in conflict, a fost jidanul Constantin Ionescu, din Bucuresti, care in SUA si-a schimbat numele in Arthur Rabbuny.Din cate am fost informat de catre regretatii Ion V.Emilian si Ion Pantazi,din Germania, sotia lui Goma este jidauca de origine, iar socrul lui Goma,Navodaru, a fost colonel de securitate la Galati.Intre timp am crezut ca Goma s-a reabilitat sigur, mai ales ca incepuse sa demaste conspiratia international sionista. Dar ti-ai gasit sa faci din rahat prastie. Prin semnarea Declaratiei de la Budapesta, Paul Goma si-a dat singur cu firma in cap, si se adevereste ca n’are obraz, vorba zicalei “Un om fatarnic are 2 fețe si nici un obraz”

la articolul meu, iar alții să îmi cenzureze elementară referire la Paul Goma și Valeriu Gafencu?

De ce să nu am încredere în mărturia celei care a fost sora lui Valeriu Gafencu și să am încredere în reprezentanți ai comunității evreilor aliată cu neocomuniștii din Republica Moldova?

PLURALISMUL PUNCTELOR DE VEDERE

Pentru mine, piatra de temelie a libertății se rezumă într-o zicere pe care unii i-o a atribuie în mod eronat lui Voltaire, ea aparținând, de fapt, lui Evelyn Beatrice Hall: “I disapprove of what you say, but I will defend to the death your right to say it”. Sau varianta românească a acesteia, formulată de Ion Rațiu: “Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Despre ce fel de libertatea putem vorbi dacă ne este băgat pumnul în gură? Și de către cine? De către Radio Europa Liberă? : )

Opiniile diferă. E normal să fie așa. Dar există și truisme care nu pot fi evitate. Există decizii ale unor instanțe de judecată, precum cea a celebrului Tribunal de la Nurnberg care a scos mișcarea legionară de sub acuzația de fascism. Sau, presupun că aceasta va fi o adevărată surpriză pentru unii, inclusiv și mai ales pentru domnii de la Radio Europa Liberă, decizii ale instanțelor de judecată de la sfârșit de 2012:

Poetul legionar Radu Ștefan Demetrescu (1905-1975), cunoscut sub pseudonimul Radu Gyr, a fost reabilitat, în 2012, de judecătorii bucurești pentru condamnarea la muncă silnică pe viață. Este vorba de anularea ultimei decizii de condamnare dată de justiția comunistă împotriva sa, cea pentru poezia: “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”. Radu Demetrescu-Gyr a fost comandant legionar al Olteniei. În anul 1940, în timpul guvernării legionare, el a fost numit director general al teatrelor, în această calitate a luat inițiativa înființării Teatrului Evreiesc Barașeum.

Aici nu mai putem vorbi de interpretări, opinii, păreri, aici vorbim deja de litera legii.

Să nu uităm că antisemismul însemna, în perioada interbelică, cu totul altceva. Sau în aceste condiții ar trebui să nu mai vorbească nimeni despre Iorga sau chiar Eminescu? Ca să nu mai vorbim de Noica, Steinhardt, Emil Cioran, Nae Ionescu sau Eliade, care au simpatizat cu legionarii.

Cum spunea cineva ca replică la atacul celor de la Institutul “Ellie Wisel”:

Argumentul cu condamnarea antonesciană e la fel de hilar în cazul lui Valeriu Gafencu. Pentru că regimul care l-a condamnat pe Gafencu a fost abuziv și dictatorial, înfierat, de altfel, de evrei, care îl considerau fascist. Comuniștii nu, nu l-au condamnat. Mai grav, l-au ținut pur și simplu în închisoare și l-au exterminat. Decimarea unei comunități numai pentru apartenența la o etnie, religie sau ideologie e la fel de gravă, fie că vorbim de exterminarea evreilor, a ortodocșilor sau a legionarilor. Dar poate domnii de la Institut nu au subiecte de cercetare. De aceea, le propunem noi câteva: implicarea evreilor în instaurarea și menținerea regimului comunist sau a fost sau nu Elie Wiesel la Auschwitz?

Desigur, această rubrică ar putea părea antisemită. Este. În aceeași măsură în care adevărul e antisemit.

Dar în orice limbă și orice cultură, de la Hristos încoace, cei care salvează vieți sunt eroi. Cei care le distrug sunt călăi.

În cazul lui Paul Goma, aș regreta enorm dacă nu aș publica aici niște teze aparținând tizului meu, marele eminescolog Theodor Codreanu:

În jurul lui Goma cercul s-a strâns ca o menghine, până la sufocare. Avea de ales între a rămâne la Paris, fără patrie, și de a pactiza cu victoria celor „buni”. Era așteptat cu speranță, cu brațele deschise. Precum Virgil Ierunca și Monica Lovinescu, declarați eroi naționali și primiți în triumf, ca membri de onoare ai Uniunii Scriitorilor. Lupta lor se încheiase, dar a lui Goma, nu. Pentru el, n-a fost ultimul act dintr-o piesă pe care a crezut c-o poate stăpâni cu luciditatea celui care vede adevărul. În lunga lui călătorie prin pustiu, de peste cincizeci de ani (de la 13 ianuarie 1941, când învățătorul Eufimie Goma a fost arestat și deportat), Paul Goma a sfidat destinul, fiind, totuși, prizonierul lui în absolut. Omul atins de eminesciana „mândrie cruntă de-a spune adevărul” a avut a căuta ființa profundă a României, a patriei amenințate să nu mai fie. Melosul îmbietor al sirenelor nu l-a atins decât o singură dată, în 1968, când a crezut că ridicarea din genunchi a lui Nicolae Ceaușescu e una adevărată. N-a fost. De aceea, și-a rezervat misiunea să înțeleagă și să ne spună de ce n-a fost posibil. Necruțător, peste marginile admise, el și-a adăugat la vechii adversari dușmănia „prietenilor”. Și totuși Paul Goma nu e singur. În cuvântul introductiv la Jurnal pe sărite, Laszlo Alexandru ne avertizează: „În pragul unei noi renașteri a spiritualității românești – pe care o dorim cu toții – sunt sigur că Paul Goma, cu supărările și diatribele lui, dar și cu imensul său capital de suferință, cu cele patruzeci de cărți ale sale (din care cel puțin trei sunt adevărate capodopere!), cu inteligența și sensibilitatea lui exacerbată, cu moralitatea sa intransigentă, va fi un mare model al nostru, pe care mai devreme sau mai târziu societatea românească îl va descoperi și îl va elogia”.

Deocamdată, România rătăcitoare îl ignoră, spre imensa ei pagubă. Dar nu și România profundă, norocoasă că a zămislit din pământul Basarabiei nu „un Soljenițân român”, ci, pur și simplu, un Paul Goma unic și inconfundabil avatar al lui Eminescu în contemporaneitate.

Paul Goma este un intelectual român menit să fie împins la margine până la eliminarea din comunitatea care l-a produs. Din acest punct de vedere, el reproduce soarta lui Mihai Eminescu, cel scos din publicistica românească și adus la starea de nebunie. Tot un „nebun” este considerat și Paul Goma. Altminteri, el este un produs al marginii românismului. Este basarabean. Iar istoria a împins Basarabia atât de la margine, încât n-a putut supraviețui Marii Uniri. Ba chiar și noii politicieni o lasă uitată undeva tot la marginea Europei, în sfera de influență a fostei Uniuni Sovietice. Silviu Brucan, Petre Roman și Ion Iliescu și încheiaseră un tratat cu fostul imperiu, tratat din fericire rămas neratificat, spre deosebire de celălalt cu Ucraina, conform căruia președintele Emil Constantinescu ne-a angajat să respectăm vânzarea Herței, a Bucovinei nordice și a Basarabiei sudice. Împotriva ambelor trădări a intelighenței politice s-a ridicat Paul Goma. Prin Tratatul cu U.R.S.S., „pentru întâia oară de la 23 august 1939 – Pactul Stalin-Hitler –, un guvern pretins liber, independent, a consimțit definitiva abandonare a unor teritorii și populații românești din Basarabia, din Bucovina de Nord și din Ținutul Herța; Iliescu – Roman au făcut ce nu făcuseră nici Dej – Groza; nici Ceaușescu – Dăscălescu – iar Pleșu al nostru s-a dovedit de-al lor, solidar cu vânzătorii Basarabiei”. (Jurnal de căldură-mare, pp. 239-240).

Andrei Pleșu era, pe atunci, ministru al culturii. Uimirea lui Paul Goma e că ilustrul disident Andrei Pleșu nu și-a dat demisia în semn de protest fața de tratatul cu U.R.S.S. Ce enigmă, pentru Goma, această indiferență a lui Pleșu, ca reprezentant al intelighenției disidente autocronice! Și mai violent va fi Paul Goma cu cei care au semnat Tratatul cu Ucraina, la 2 iunie 1997: președintele „democrat” Emil Constantinescu și ministrul de externe Adrian Severin. (Acest tratat a fost ridicat în slăvi de intelighenția autocronică de Grupul pentru Dialog Social. Gabriel Andreescu îl califica „o capodoperă diplomatică”, iar Al. Paleologu un „instrument juridic de excepție” și n-a fost decât o nouă vânzare odioasă, denunțată ca atare, în 2008 – 2009 de către actualul președinte Traian Băsescu. Numai că el era atunci ministrul Transporturilor și, evident, nu și-a dat demisia în semn de protest!). Unde să fie Cloaca Maxima, trădarea intelectualilor, în grădina lui Paul Goma sau în a celora beneficiari ai căderii lui Ceaușescu?

Dincolo de ideea de a fi de acord cu cele spus mai sus sau nu, dincolo de ideea de a fi într-o tabără sau alta, dincolo de orice, important e ca toți să aibă asigurat dreptul la liberă exprimare, altfel, despre ce fel de libertate mai putem vorbi oare?

CONSTANTIN CODREANU ȘI ANTISEMITISMUL

În cazul în care domnii de la Radio Europa Liberă ar fi făcut un minim efort înainte de a își imagina careva urme de promovare a antisemitismului pe blogu-mi, ar fi fost iarăși surprinși să găsească referirea la o carte interesantă, prin publicarea a nu mai puțin de 8 pasaje din aceasta, în diferite perioade: Evreii, Dumnezeu și istoria.

http://www.editura-andreas.ro/poze/Flamingo024_155.jpg

Toate pasajele publicate intermitent pe www.inconstantin.ro, prin care recomandam întru citire respectiva carte, sunt disponibile aici: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.

Și nu vorbim de orice carte, ci de o carte apărută la Editura Hasefer, editura comunităților evreiești din România care, alături de revista „Realitatea evreiască”, este parte componentă a Centrului Iudaic de Editură și Publicistică, înființat de către Federația Comunităților Evreiești din România, prezidată de deputat Dr. Aurel Vainer.

Deci?

ANTISEMITISM ȘI RUSOFOBIE vs. RESPECT

Mă face cumva antisemit faptul că am îndrăznit să mă întreb de ce a existat de-a lungul istoriei o atitudine diferențiată atunci când a venit vorba de victimele Holocaustului versus victimele comunismului, așa-zisul “Holocaust Roșu”? De ce în primul caz vorbim despre o zi instituită la nivel mondial de către Organizația Națiunilor Unite, iar într-al doilea caz nu? Mai ales în condițiile în care numărul victimelor comunismului, de exemplu, a fost semnificativ mai mare și rândurile acestora sunt îngroșate an de an din cauza regimurilor antiumane din China sau Coreea de Nord, hibrizi ai acestei ideologii oribile.

Sau că de ce în primul caz observăm autorități ale diferitelor state simțindu-se obligate să participe an de an, pe 27 ianuarie, la ceremonii organizate de reprezentanți ai comunităților evreiești, neacordând la fel de multă atenție unor zile despre care mulți nici nu au auzit? Zile cărora le lipsește inclusiv interesul din partea mass media de care beneficiază ziua de 27 ianuarie, deși ele există – 23 august, Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului sau 7 noiembrie, Ziua Internațională a Victimelor Comunismului, denumita Memento Gulag.

De ce numărul simpozioanelor, conferințelor, monumentelor sau chiar muzeelor este în creștere pentru primul caz și pentru al doilea nu? Inclusiv în Republica Moldova, la Chișinău, urmează să fie deschis un muzeu al Holocaustului în viitorul apropiat. Despre aceasta au anunțat oficialitățile prezente la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului care a avut loc duminica trecută.

De ce această atitudine duplicitară în cele 2 cazuri?

Nu a fost și nu este în continuare intenția mea să neg faptul că ambele tabere au avut de suferit. Au murit și au fost prigoniți atât evrei, cât și români. Nu cred că poate cineva îndrăzni să spună că unii au fost sfinți și au avut doar ei de pătimit. Ceea ce deranjează este felul în care unii ajung să se creadă mai egali decât ceilalți cerând egalitate și chemând la toleranță. Este de-a dreptul strigător la cer că oamenii aceștia organizează ceremonii în Republica Moldova și invită la ele autoritățile acestui stat, dar vorbesc în limba unui alt stat. Preacurvia liderului PLDM, premierul Vlad Filat și a liderului PD, speakerul Marian Lupu, nu mai miră pe nimeni, aceștia până și cu subalternii la o nevoie ajung să vorbească în limba rusă fără a se gândi la cât de anormală e această situație sau, mai nou, semnează necrologuri, alături de președinte Nicolae Timofti, aducând elogii unuia din prigonitorii cei mai mizerabili ai acestui neam. Așa că, la prea multă demnitate și verticalitate de la domnii respectivi nu ai cum să aștepți.

Deranjează faptul că liderii Comitetului American Evreiesc „Joint” (da, știu! : ) ) din Republica Moldova și cei ai Centrului Cultural Evreiesc KEDEM, organizatorii ceremoniei de comemorare a victimelor Holocaustului discriminează populația majoritară a acestui stat nevorbind limba oficială la evenimentele pe care le organizează. Nu e strigător la cer oare? Dragii mei, unde e îndemnul la respect reciproc? Nu vă miroase oare a românofobie un pic?

Este exact aceeași situația cu ce se întâmplă la Bălți zilele acestea, unde în centrul municipiului apar mesaje în limba rusă despre cât de falsă este Istoria Românilor și cât de adevărată e cea a Moldovei. În plus, cei care vor ca în Republica Moldova, în mintea bolnavă a celor care au postat aceste pancarte, să se vorbească limba română, limba de stat, sunt, prin excelență… naționaliști. :D Vai ș-amar!

Pentru acești oameni certați cu bunul-simț și cu elementara logică avem un citat din atât de veneratul, de unii dintre ei, Karl Marx.

Să nu cunoască limba țării în care trăiește poate un oaspete, un idiot sau un ocupant care își impune limba.

Tot pentru ei, o lecție de civilizație.

Efectiv, nu poți călca în picioare demnitatea cuiva, discriminându-l și nesocotindu-i valorile, nu te poți crede mai egal între egali și să ceri pe un ton imperativ anumite lucruri.

Mă fac toate acestea antisemit cumva? Sau poate rusofob?

Marx Ne znati iazyka

Cât privește acuzațiile de rusofobie sunt și ele hilare. De fiecare dată când a fost cazul să interacționez cu vorbitorii de limbă rusă am făcut-o politicos, respectuos, vorbindu-le în limba română. Mărturii îmi sunt cele câteva apariții la TV. Consider e un act de bun-simț să știi și să vorbești limba țării în care te-ai născut/în care trăiești. Eu nu îmi imaginez să mă fi născut într-o țară și să nu vreau să vorbesc limba acestui pământ. Tocmai de aceea am insistat și voi insista în continuare ca în Republica Moldova să se vorbească româna.

De 2 ori am vorbit limba rusă, o dată când am filmat un documentar pentru Teleradiocompania interstatală MIR și o dată când am dat interviu pentru ucrainenii de la Inter.

Constantin Codreanu interviu Inter

Mi s-a părut firesc să vorbesc rusa cu niște străini prin excelență, pe lângă dorința elementară de a păstra nedistorsionat mesajul în urma unor intervenții de adaptare a textului. : ) Aș fi vorbit franceza sau engleza dacă aș fi fost intervievat de jurnaliști francezi sau englezi. Cu rusofonii din Republica Moldova însă am vorbit și voi vorbi mereu în română. Din principiu.

Am cerut mereu și voi cere în continuare respect pentru poporul din care fac parte. Mai nou însă, se pare, că trebuie să cer și dreptul de a avea opinii care nu sunt chiar pe placul tuturor și care mă fac subiect al unei cenzuri dezgustătoare.

CONCLUZIE: RADIO EUROPA LIBERĂ ȘI PIVA LUI ȘELIN

Primul lucru la care m-am gândit atunci când mi-am văzut textul scos de pe www.europalibera.org a fost asemănarea dintre Radio Europa Liberă și hoardele de contramanifestanți de la Cahul de pe 22 iulie 2012 și locuitorii regatului bălțean al maimuțelor de pe 5 august 2012.

Specia umană aflată în imposibilitatea patologică de a acceptare a posibilității că există alte puncte de vedere și care încearcă să înăbușe orice manifestări ale divergenței de opinie cât mai violent posibil. Toți îngurgitând cu salivantă plăcere răsplată alcoolică a coeziunii la final. O întrebare am: pivă (bere) celor de la Radio Europa Liberă care s-au considerat îndreptățiți să recurgă la cenzură cine le dă?

Incredibil de amuzantă în atare situați e să vedem pe site-ul www.europalibera.org postat acum o săptămână gânduri despre “tranziția de la homo sovieticus la omul european”. Așa credeți, Dvs., dragilor că faceți tranziția mai ușoară? Prin propagarea cenzurii?!?

ÎN LOC DE CONCLUZII

La final, vreau să spun că nu am scris cele de mai sus pentru a-mi revărsa năduful unui orgoliu îngenunchiat. Nu are nicio legătură. La fel cum intenția articolului nu este de a mă dezvinovăți pentru că am opinii care nu sunt pe placul unor persoane străine de ideea de libertate. Am vrut doar să punctez un derapaj care mi se pare de-a dreptul teribil și odios în anul 2013 și venind de acolo de unde ne așteptam mai puțin.

Și nu în ultimul rând, recitiți, vă rog, disclaimerul. Pentru orice eventualitate. : )

Constantin Codreanu

Publicat pe 19 Februarie 2013 Anno Domini, la 22:03

Preluare Ziaristi Online

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press