ROMÂNIA BREAKING NEWS

EROII NU MOR NICIODATĂ! În 17 decembrie 1989, la Timișoara, militarii și milițienii au deschis focul asupra populației. Erau, practic, frați contra frați, români contra români. 

EROII NU MOR NICIODATĂ! În 17 decembrie 1989, la Timișoara, militarii și milițienii au deschis focul asupra populației. Erau, practic, frați contra frați, români contra români. 

Timisoara 17 decembrie 2015

17 decembrie 1989 a însemnat pentru Timișoara ziua în care primii martiri ai Revoluției au căzut secerați de gloanțele regimului comunist.  Ceaușescu convoca ședința Comitetului Politic Executiv, unde înalții demnitari au fost cu toții de acord să tragă în demonstranții de la Timișoara cu gloanțe adevărate. 59 de timișoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniți. 40 de cadavre au fost incinerate la Crematoriul Cenușa din București iar cenușa rezultată aruncată la o gură de canal.

Video (înregistrare audio) Ceaușescu dă ordin să se tragă în Timisoara pe 17 Decembrie 1989 – „Toate trupele primesc muniție de război…”

Se împlinesc 26 de ani de când la Timișoara a pornit scânteia revoluției sângeroase ce avea să pună capăt regimului comunist în România

O cruce imensă formată din sute de lumânări a luminat miercuri seara Piața Victoriei din centrul orașului Timișoara.
Marius Cozariuc, revoluționar: „Gestul ăsta reprezintă un omagiu pe care îl facem în fiecare an pentru cei care au căzut în data de 17. Noi am trăit din plin acele moment, fiind arestați, cu interogatorii, bătăi, după care am ieșit și am continuat aici în piață.”

Timisoara_17_decembrie2015

O cruce imensă formată din sute de lumânări a luminat miercuri seara Piața Victoriei din centrul orașului Timișoara (foto:eyeinthesky.ro)

Cei care au luptat în stradă acum 26 de ani își aduc aminte cu durere în suflet de acele momente. În ziua de 17 decembrie se trăgea din toate părțile. Zeci de persoane, printre care și mulți copii, nu au scăpat din calea gloanțelor. Revoluționarii ocupaseră Comitetul Județean, iar armata a ieșit pe străzi. În același timp, tancurile și camioanele militare blocau accesul în oraș.
Vasile Florea, revoluționar: „Vă dați seama cum am trăit. Nu doresc la nimeni să trăiască clipele acelea. Am fost aici, apoi la penitenciar la Popa Șapcă.”
Emilian Staiculescu: „Un pic de euforie a fost, și restul a fost urât de tot. Eu am fost arestat atunci, am primit bătaie multă și multe injurii. Eram în plină acțiune, deja scăpasem cu o seară înainte și următoarea n-am mai scăpat.”

Revoluționarii din Timișoara spun că nu vor să mai treacă niciodată prin acele clipe.

Călin Vasi, revoluționar:„Să nu uităm să nu mai vrem dictatură de orice fel, că nu e un lucru bun, chiar dacă nici democrația nu e perfectă, față de ce o fost acum e minunat, față de ce e în Anglia probabil e mai puțin bine, dar e un progres mare.”
În semn de omagiu, autoritățile din Timișoara au stabilit că ziua de 17 decembrie să fie zi de doliu. Drapelul de la fiecare instituție va fi arborat în bernă.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: