Enoriașii români (vlahi) din Timoc, păstoriți întru credință și zidire prin limba română sau pentru alte scopuri?

„Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele” (Psalmi 140, 3)

Cunoaștem cu toții, mai mult sau mai puțin, ce a însemnat și mai înseamnă încă a-și păstra credința și limba, pentru românii din spațiile etnogenezei românești din afara granițelor statului român, care de-a lungul timpului au fost supuși la persecuții, intimidări și presiuni de tot felul, ce au dus în mod inevitabil la pierderea obârșiei și limbii românești și însușirea alteia străină de adevăr, pentru o mare parte dintre români.

Un caz aparte il constituie românii timoceni din Serbia, care începând cu anul 1833, anul în care sârbii au ocupat militar Timocul, o entitate teritorială locuita din vechime de români și care la momentul ocupării era o populație majoritară, au avut parte de cel mai crud tratament, pe care altfel nu îl avuseseră pe timpul ocupației tucești, timp de sute de ani. Preoții români au fost omorâți, iar în locul lor au fost aduși preoți sârbi, la fel și dascălii români, înlocuiți cu cei sârbi, care nu vorbeau limba româna. Procesul de asimilare forțată a românilor din Timoc a durat sute de ani, și a crescut în intensitate și complexitate.

Video:Românii din Serbia. Despre ocupatia militară sârbă a Timocului în 1833 (Natașa Tosic)
(material realizat de România Breaking News în anul 2013)

Azi, când românii timoceni  încearcă să își redescopere identitatea și limba, interesele statului sârb s-au insinuat în cel mai perfid mod cu putință, prin încercarea de a inventa un popor artificial care nu are legătură cu poporul român și o limbă care evident să nu poată fi numită românească. Nu este cazul să dezvoltăm aici acest subiect care poate fi studiat cu atenție în zecile de articole din secțiunea români din jurul României, din cadrul România Breaking News și nu numai…

Așa cum de atâtea ori în istorie, neamul românesc și-a găsit sprijinul și suportul în credință și în preoții cu har care au știut să fie reazem în vremurile de restriște și de cumpănă, Biserica Ortodoxă Română prin Eparhia Bisericii Ortodoxe Române Dacia Felix din Serbia, este azi reazemul renașterii atât a conștiinței de neam cât și a limbii române care s-a păstrat într-o formă arhaică, numai bună pentru a fi folosită ca armă de dezbinare între cei care și-au însușit limba română literară și ceilalți. În această situație,  condiția preotului reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române este cu totul specială. Pe lângă atenția deosebită pe care trebuie să o acorde pentru creșterea și cultivarea vieții duhovnicești, mai există și cea din perspectiva de îngrijitor al drumului spre această renaștere, regăsire, cum vreți să îi spuneți, drum care, (atenție ) nu beneficiaza de aceleași condiții firești ca în cadrul Statului Român. Pe acest drum, în acest spațiu, există inamici care pândesc orice greșeală, fie din voie, fie fără voie, care să fie speculată, fructificată în sensul dezbinării și zădărnicirii demersului de coagulare a comunității românești din Timoc prin liantul limbii române.

În spiritul celor de mai sus, mă așteptam să se manifeste și anumite fețe bisericești, care au în grijă spațiul timocean, care să manifeste grijă și responsabilitate mai ales în spațiile publice și chiar pe mediile de socializare.

Astfel, sâmbătă, 14 martie a.c., pe pagina de facebook a părintelui Boian Alexandrovici, vicar al Timocului și protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, de la Negotin, s-au încins adevărate polemici despre scrierile bisericești în limba română veche. Pe pagina preotului a fost postată de către un alt preot, Ovidiu Doru Ursu, o „Liturghie” din anul 1887, scrisă într-o ortografie de epocă a limbii române. În alte condiții și cu alți oameni, protagoniști ai acestei situații, poate că nici nu ne interesa. Toți suntem într-o măsură sau alta mânați de curiozitate sau chiar pasiune să ne aplecăm spre diverse lucruri care țin de istorie, cărți vechi, rare, etc., dar aici trebuie să ținem cont că altele sunt datele problemei. Este vorba de pagina de facebook unui a unui înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române din Timoc și de un material pus tot de un prelat oficial BOR, care se bucură de o atenție specială din partea enoriașilor și a românilor din timoc. Polemica care s-a iscat, nu m-a lăsat indiferent și mi-am permis să intervin, alături de alți comentatori, printre care și cunoscutul jurnalist basarabean Vlad Cubreacov. Interesant este că după multe comentarii, autorul a șters toate comentariile cu pricina, lăsând în schimb, mai departe, postarea golită de reacțiile adunate și blocarea protagoniștilor. Discuțiile au fost surprinse în schimb (prin captură de ecran) de redactorul Romeo Crîsmaru de la Jurnalul Românesc, care a redat în mod fidel întreagă desfășurare a polemicii într-un articol intitulat  Preot din Timoc: Liturghia nu este „Capra cu trei iezi”! și pe care vi-l împărtășesc în rândurile care urmează:

Romeo Crîsmaru /jurnalromanesc.ro : „Limba română literară în anul 1887” – așa se intitulează o postare de pe pagina de Facebook a părintelui protopop Boian Alexandrovici, făcută împreună cu preoții Ovidiu Doru Ursu, Petru Hogea, Florin Papavă, Antonie Isac, Ștefan Șarampoi și Cătălin Lăudat. Postarea constă de fapt în trei fotografii reprezentând coperta și două pagini de interior ale unei scrieri bisericești foarte vechi, datată 1887, o „LITURGHIE” scrisă în limba română, dar o limbă cu o ortografie de epocă, etimologizantă, o ortografie la care s-a renunțat mai apoi, fiind considerată un experiment nereușit, în favoarea unei ortografii fonetice stabilite de Academia Română.

Postarea vechii Liturghii vine după ce pe data de 7 martie 2015, tot pe pagina părintelui Boian a apărut coperta unei cărți numite „Slujba de înmormântare – pentru preoții din Valea Timocului”, scrisă în „limba română veche”. Despre această carte, elaborată la Editura Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, părintele Boian Alexandrovici ne-a declarat că s-a scos în număr restrâns doar „pentru uzul intern”.
Salutăm cu respect toate eforturile preoților români de la Negotin pentru păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și identității religioase a poporului român, însă dorim să informăm cititorii noștri că această ultimă postare a stârnit o dispută vie în ultimele 24 de ore. Nu mai puțin de 18 comentarii a adunat postarea, unele dintre ele fiind argumentate științific și academic, în timp ce altele sunt notate cu o vizibilă iritare.
Desigur că din orice controversă se naște progresul, iar din orice confruntare de idei se poate propaga soluția cea mai bună, asta însemnând că salutăm și încurajăm astfel de dezbateri, despre care chiar avansăm ideea continuării lor la mese rotunde și seminarii, nu numai pe rețelele de socializare, felicităm așadar preoții pentru toate lucrurile bune pe care le fac, dar și pe cei care analizează activitatea prea cucernicilor părinți iconomi de la Negotin.

„Nu este vorba aici despre limba română LITERARĂ!”

Cunoscutul jurnalist, scriitor și politolog basarabean, președinte al Asociației „Răsăritul Românesc” – Vlad Cubreacov aduce o argumentație plină de înțelepciune și de har: „Nu este vorba aici despre limba română LITERARĂ, ci despre o ORTOGRAFIE DE EPOCĂ, ETIMOLOGIZANTĂ, care a constituit un EXPERIMENT OFICIAL NEREUȘIT și la care s-a renunțat destul de repede în favoarea ortografiei fonetice stabilite de Academia Română ca autoritate științifică supremă a națiunii noastre. Acest exemplu de ortografie etimologizantă nu poate servi drept argument în Serbia de Răsărit pentru înlocuirea limbii literare în cultul liturgic cu standarde improvizate ale scrierii românești. Orice grai poate fi folosit în predică și pastorație prin viu grai (așa cum se și întâmplă azi în România și Basarabia), dar nu poate reprezenta o normă scrisă, standardizată diferită de norma literară română unică și comună românilor din lumea întreagă. Două sau mai multe norme scrise ar însemna două sau mai multe limbi deosebite”.

„Avem o singură LIMBĂ comună!”

De asemenea, Cubreacov aduce în discuție cu limpezime identificarea singurelor norme care se ridică deasupra graiurilor diferite ale limbii române, ale dialectologiei ei. „Românii din Serbia de Răsărit vorbesc mai multe graiuri diferite ale limbii române și, în cultul liturgic ortodox, singurele norme care se ridică deasupra acestor graiuri diferite sunt: 1) limba română literară cu normele ortografice, ortoepice și de punctuație stabilite de Academia Română și 2) textele canonice aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. GRAIURI locale avem mai multe, cum au toate neamurile, dar avem o singură SCRIERE, pentru că avem o singură LIMBĂ comună. Indiferent de motivații sau intenții, orice încercări de a stabili pentru românii din Serbia de răsărit, din Basarabia sau de oriunde altundeva standarde lingvistice diferite de standardul stabilit de Academia Română sunt susceptibile de intenția de legitimare a unor noi „limbi” diferite de română. Asemenea demersuri sunt de condamnat și de combătut cu toată puterea”, concluzionează Vlad Cubreacov.

Sfaturi bune

Există și comentatori care transmit preoților sfaturi dintre cele mai bune: „Preacucernici Părinți, nu e buna calea pe care ați început sa mergeți, mai ales că sunteți veniți din țară și nu ați învățat să citiți după bucoavnă, ci după abecedar. Voi trebuie să fiți apostoli și luminători ai fraților noștri români din Serbia, să îi ajutați, nu să îi mențineți în bezna cunoștinței adevărului, sub obroc. Mă rog la Bunul Dumnezeu să vă lumineze calea!”

La un moment dat, părintele iconom stavrofor Ovidiu Doru Ursu răspunde cu un verset interesant, din Ioan (13, 7): „Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, clar vei înțelege după aceasta„.
Un alt părinte stavrofor, Ștefan Șarampoi, pare puțin iritat și scrie: „Daaaa… Limba română… Mare lucru…. Oricum, spor la treabă!„, ca răspuns la postarea unui comentator ce încerca să îi explice că la Belgrad se va discuta direct cu autoritățile despre folosirea limbii române de către comunitatea românească din Serbia de Răsărit.

„Liturghia nu e CAPRA CU TREI IEZI!”

Părintele iconom stavrofor Doru Ovidiu Ursu simte apoi nevoia să fie și mai categoric: „Serbia este un stat laic (declară masa politică de aici) nu văd ce probleme ar fi… Nici noi nu ne implicăm în slavona lor liturgică… Vorbim strict de limbaj liturgic!„, iar părintele Ștefan Șarampoi pune „punctul pe i”: „Da, care este doar pentru preoți… (n.n.: limbajul liturgic). Nu este vorba despre „Capra cu trei iezi”, care să o dăm oamenilor s-o citească copiilor sau nepoților…„

„Aveți grijă, în calitate de păstor, să zidiți, nu să smintiți!”

Acesta e sfatul venit de la un alt comentator, Dorian Theodor, care spune: „Oare ce Sfat ar da Domnul și Mântuitorul Nostru Iisus Hristos? Cu siguranță ar fi spus, aveți grijă în calitate de păstor să zidiți, nu să smintiți! Cu alte cuvinte, dacă ne ocupăm de o zidire… Putem face o paralelă între zidirea sufletelor și construcția unui edificiu. Imaginați-vă dragi români cum ar arăta o construcție realizată nu după o normă, ci după mai multe, o normă mai veche, una mai nouă… cum ar rezista construcția la solicitările distructive ale vântului, ploii, cutremurului?… și asta așa pentru că o normă ne-ar place nouă mai mult decât alta, judecând în mod personal, dar în nici un caz ca parte a unui întreg ale cărei dimensiuni ziditoare trebuie în mod necesar să urmărească aceleași similitudini care se regăsesc în fiecare parte a întregului din care reclamă că face parte. Așadar, pe lângă credință, limba română este cea care zidește Neamul Românesc, de oriunde și oricând. Oare avem nevoie în aceste zile, când „cutremurul”, „vântul” și alte „intemperii” lovesc în Neamul Românesc, să adăugăm disonanțe ce pot servi la năruirea unui întreg? Doamne Ajută la înțelegere și înțelepciune pentru toți cei ce vor binele Neamului Românesc!”

Argumentele lui Vlad Cubreacov

Vlad Cubreacov le adresează trei întrebări părinților Ovidiu Doru Ursu și Ștefan Șarampoi: „Dacă această carte (Slujba înmormântării) este tipărită doar pentru uzul celor 7 preoți din protopopiat, de ce i se face publicitate pe internet? De ce se dorește aducerea și menținerea ei în centrul atenției PUBLICE? Cui servește acest tip de DEMONSTRAȚIE publică?„, iar în sprijinul chestionării sale, analistul basarabean aduce înțelepciunea Cărții Sfinte: „Înaintea celui străin nu face nimic care trebuie să rămână tăinuit; tu nu știi ce poate născoci el. Lucrați lucrul vostru mai înainte de vreme, și El va da plata voastră la timpul potrivit. Omul înțelept va tăcea până la vreme, iar cel îngâmfat și nebun va trece peste vreme. Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 8:18; 18:37; 20:6
Pentru orice lucru este o clipă prielnică (…) Vreme este să taci și vreme să grăiești.
Ecleziastul 3:1; 3:8″

„Am întrebat clar care e rostul ETALĂRII pe internet, adică în spațiul PUBLIC a acestei tipărituri. Dacă este ceva intern, intern să rămână și spre folos, nu spre AFIȘARE în ochii tuturor, nu spre laudă, nu spre stârnire de interes și curiozitate. Niciodată nu putem ști cum pot folosi neprietenii românilor împotriva românilor lucrurile făcute chiar de români. L-am rugat pe părintele Boian să-mi trimită imagini ale textului și mi-a trimis. Deci, am văzut textul de sub coperta DEMONSTRATĂ publicului larg. Textul nu este nici în româna literară, nici în vreunul din graiuri, ci este o sinteză, o COMBINAȚIE, cum se spune în prefață. Este un text artificial, STANDARDIZAT contrar multor reguli ale limbii române și în afara autorității bisericești. Cât privește Republica Moldova, precizez că doar Patriarhia Moscovei, care lucrează din gros la dezbinarea românilor și împărțirea lor în români și moldoveni (aceștia din urmă văzuți ca masă de asimilare/rusificare) a tipărit cărți de rugăciune și chiar Biblia cu alfabet RUSESC, specificând că este vorba despre o limbă zisă „moldovenească”, diferită de limba română. Biserica noastră condamnă cu putere aceste atacuri la unitatea limbii și națiunii române. Paralela dintre încercările de deznaționalizare a românilor întreprinse de ruși și de sârbi este valabilă. Și unii și alții apelează la orice mijloace pentru îndepărtarea românilor de limba română normativă, îngrijită și literară, încercând să o substituie cu forme regionale, locale, populare, etc.”, subliniază Vlad Cubreacov.

 ***

În loc de epilog, un poem al Sfantului Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), sfant roman, cu moaste intregi, neputrezite, si autor a numeroase poezii duhovnicesti,(publicat pe laurentiudumitru.ro) „O, om” :

„O ! om ce mai raspundere ai / De tot ce faci pe lume / De tot ce spui in scris sau grai ! / De pilda ce la altii dai / Caci ea mereu, spre iad sau rai / Pe multi o sa-i indrume. / Ce grija trebuie sa pui / In viata ta, in toata, / Caci gandul care-l scrii sau spui / S-a dus, pe veci nu-l mai aduni / Si vei culege roada lui / Ori viu, ori mort odata. / Ai spus o vorba, vorba ta, / Mergand din gura in gura / Va-nveseli si va-ntrista / Va curati sau va-ntina / Rodind samanta pusa in ea / De dragoste sau ura. / Scrii un cuvant; cuvantul scris / Este un leac sau o otrava. / Tu vei muri, dar tot ce-ai scris / Ramane-n urma drum deschis / Spre ocara sau slava. / Ai spus un cantec, versul tau / Ramane dupa tine / Indemn spre bine sau spre rau / Spre curatire sau desfrau / Lasand in inimi rodul sau / De har sau de rusine / … / Deci nu uita: fii credincios ! / Cu grija si cu teama / Sa lasi in inimi luminos / Un semn, un gand, un drum frumos / Caci pentru toate ne-ndoios / Odata vei da seama„.

Intelepciunea populara spune : „Nu arunca vorba la intamplare cum arunci cu piatra dupa caini, ca se poate intoarce impotriva ta si sa te muste ca si cainii„.

Din pacate, foarte mulți arunca vorbe la întamplare…   Nici nu vreau să mă gândesc că nu ar fi vorba de întâmplare!

Doresc, înțelegere și înțelepciune între toți cei ce vor binele Neamului Românesc.

Dorian Theodor
Redactor Șef
româniabreakingnews.ro

Surse:jurnalromanesc.ro, laurentiudumitru.ro, romaniabreakingnews.ro