Dreptul forței sau forța dreptului? Cronica unui abuz al principalelor servicii de informații din Ucraina și R. Moldova

Statul, oricare stat, are privilegiul de a avea secrete: secrete de stat. În același timp, are și posibilitatea (nedorită) de a abuza de puterea sa: abuzuri de stat.

Uneori cele două categorii, printr-o complicitate ilegală, ajung să se completeze, cu toate că atât prevederile constituționale, dar și măsurile legislative se îngrijesc să împiedice acest lucru. Abuzul de stat apare din puterea discreționară a autorității politice, cuplată la o interpretare defectuoasă a rolului pe care aceasta trebuie  să-l joace. În acest fel, statul poate pedepsi indezirabilii din interior și, câteodată, din exterior. În societățile totalitare, tentația abuzului (avem exemplul politicilor stalinismului) determină autoritatea să definească categoriile de “dușmani”, reali său inventați, care ar trebui să suporte măsurile represive luate de reprezentanții puterii. Societatea are posibilitatea să reducă sau chiar să preîntâmpine acele măsuri care transformă categorii întregi de cetățeni în victime ale exercițiului totalitar. Acolo însă unde societatea civilă este prea firavă, incapabilă sau temătoare să susțină adevărul, aceasta va ezita să intervină în deciziile autorității. În felul acesta, întreaga masă a cetățenilor poate fi afectată de măsurile punitive, autoritare sau contrare drepturilor recunoscute de instrumentele constituționale. În democrațiile consolidate, cadrul legislativ este suficient să împiedice apariția unor abuzuri statale sau, cel puțin, le reduce considerabil.

Sistemul de drept internațional e unanim în a recunoaște obligațiile internaționale de asigurare a dreptului la liberă circulație și interzicerea expulzării propriilor cetățeni. Amintim aici doar câteva din instrumentele universale/regionale în acest domeniu: Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.13), Pactul internațional cu privire la drepturile politice și civile (art.12), Protocolul adițional nr.4 la CEDO (art.2), alături de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ultimele ratificate atât de Ucraina, cât și de R. Moldova. Ratificarea lor înseamnă și obligația de a le respecta. Ratificarea mai înseamnă reafirmarea unui atașament solid pentru libertățile fundamentale, care reprezintă temelia însăși a justiției și a păcii în lume. Respectarea lor reprezintă premisele unui regim politic democratic și o filozofie comună care decurge din mijloacele democratice disponibile întregii societăți.

Dreptul la liberă circulație, ca drept fundamental al omului, de asemenea este garantat de Constituția Ucrainei (art.33) și cea a R. Moldova (art.27).

Interdicția

Cazul pe care îl analizăm – sau mai bine spus, în limbaj juridic, speța examinată – ilustrează elocvent atât ignorarea normelor de drept internațional, în același timp cu menținerea unor abordări definitorii pentru un stat nereformat, tributar practicilor totalitare comuniste: lipsa transparenței decizionale, absența unor analize obiective, dezinformări, arbitrariul măsurilor punitive, care, luate împreună, converg la abuzul instituțional, în cazul nostru – al principalelor servicii de informații din Ucraina și R. Moldova.

Ne-am oprit la cazul lui Eugen Patraș, devenit peste noapte, nitam-nisam, indezirabil pentru Republica Moldova. Deși dezbaterea judecătorească propriu-zisă a avut loc în anul 2004, speța este semnificativă și de învățătură, atât pentru noi, cetățenii, cât și pentru unele instituții ale statului.

Reclamantul Eugen Patraș, etnic român, s-a născut în localitatea Bahrinești, regiunea Cernăuți, Ucraina, deținând cetățenia sovietică până la dispariția în 1991 a U.R.S.S., iar  mai apoi – cea ucraineană. Petentul a avut o relație specială cu Republica Moldova, unde a absolvit și Facultatea de Drept a Universității din Chișinău și unde locuiește fratele său, prof. univ. dr. Mihai Patraș, fost deputat în Parlamentul R. Moldova, de asemenea nepotul de frate, Nicolai Patraș, fost ofițer în poliția R. Moldova. Iată, deci, suficiente motive care să transforme relația sa cu cele două state într-o relație privilegiată. După finalizarea studiilor doctorale în România, în anul 1999, reclamantul a renunțat la cetățenia ucraineană (2000), redobândind anterior cetățenia română, respectând astfel toate procedurile legale de renunțare/redobândire a unei/altei cetățenii.

Pe data de 14.08.2002, Serviciul de Securitate al Ucrainei (S.B.U. a dispus, pentru domnul Eugen Patraș, măsura interdicției de intrare pe teritoriul Ucrainei pentru o perioadă de 5 ani (2002-2007),  care va constitui obiectul unui alt studiu. O atare practică este, din păcate, uzuală în activitatea S.B.U. față de cetățenii români, lista “interzișilor” fiind suficient de lungă, cu precădere ziariști, scriitori, juriști etc. Exagerările au depășit orice raționament prin interzicerea intrării în Ucraina a fostului prim-ministru moldovean, Mircea Druc, și a unui pensionar de 89 de ani, veteran de război, originar din nordul Bucovinei, inginerul Vasile Ilica (între timp decedat). S-a ajuns și până la un caz total inedit, când unui cetățean ucrainean, Sergiu Dan, originar din localitatea Apșa de Jos, regiunea Transcarpatică, jurnalist la Radio România, i s-a refuzat să revină acasă, în Ucraina, situație interzisă expres atât de Constituția Ucrainei (art.25, alin.2), cât și de prevederile alin.2, art.3, din Protocolul adițional nr. 4 menționat anterior, protocol ratificat de statul ucrainean. Astfel de măsuri abuzive, considerate ilegale atât din punct de vedere al legislației naționale, cât și al normelor internaționale, au elemente în comun: lipsa motivării legale a deciziei, superficialitatea descrierii faptei sau lipsa faptelor reale/legale care au atras interdicțiile, termenul pentru care a fost dispusă măsura sau nemenționarea  căilor de atac prevăzute în legea națională.

Încercări de justificare a interdicției

În ziua de 10 ianuarie 2003, reclamantul Eugen Patraș călătorea cu trenul “Prietenia” pe ruta București – Chișinău, plecând într-o scurtă vizită la fratele său din Chișinău. În punctul vamal Ungheni, grănicerii l-au coborât din tren, fără să-i ofere nicio explicație, scrisă sau verbală, asupra motivelor interdicției de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, fiind imediat returnat în România. Sunt de menționat răspunsurile autorităților R. Moldova asupra motivelor de interdicție. Astfel, din răspunsul Secției Consulare a Ambasadei R. Moldova în România (nr.314/ din 19.02.2003) rezultă că măsura de interdicție este „din motivul încălcării (în text :  incalacrii – n.n.) comise pe teritoriul Ucrainei, unde Republica Moldova are obligații fata de îndeplinirea acordurilor bilaterale și multilaterale în cadrul CSI”, în timp ce Departamentul Trupelor de Grăniceri (D.T.G.), prin răspunsul nr.7/167 din 31.01.2003, susține că, „în conformitate cu acordurile bilaterale și multilaterale de colaborare între țările CSI și obligațiile Republicii Moldova față de îndeplinirea acestor acorduri, cetățeanului României Patraș Eugen n-a fost acceptată întrarea în țară în baza demersului parvenit din Ucraina despre încălcările comise pe teritoriul ei de către persoana nominalizată, în perioada precedentă”. Lăsând deoparte calitatea redactării răspunsurilor (probabil în “moldovenește”), arătăm că, la solicitările petentului (din 02.10.2003, către Consulul R. Moldova la București, și din 02.12.2003, către MAE al R. Moldova) de a preciza „faptele incriminatorii” comise pe teritoriul Ucrainei, nu s-a primit niciun răspuns. Ulterior doar, în cadrul procesului de judecată, s-a stabilit că dispoziția de interdicție pentru R. Moldova a fost emisă de S.I.S. în data de 18.10.2002. Tot în cadrul procesului s-a mai aflat că măsura interdicției s-a aplicat drept urmare a solicitării S.B.U. către S.I.S, intervenindu-se și a doua oară, deja în perioada judecării cauzei, prin adresa nr.5826 din 12.05.2004, cu solicitarea de a menține măsura interdicției.

Internaționalizarea acțiunilor nesăbuite (dovedite ulterior netemeinice și nelegale) ale S.B.U. au atins ridicolul atunci când instutuția dată s-a adresat și F.S.B. – ului Federației Ruse pentru a-i interzice intrarea în R.Moldova domnului Patraș. Faptul rezultă în mod expres din referința (întâmpinarea) Serviciului de Informații și Securitate al R. Moldova către Curtea de Apel Chișinău. Vom reproduce un pasaj mai lung din referința sus-amintită, pentru a constata până unde s-a ajuns cu absurdul:

„Neautorizarea intrării pe teritoriul R. Moldova a cetățeanului român Eugen Patraș a fost determinată de prevederile Protocolului de colaborare în domeniul intrării pe teritoriul statelor-membre ale C.S.I. a persoanelor care nu au temeiuri legale pentru aceasta, semnat la Minsk la 25 mai 2001. Prezentul protocol constituie parte integrantă a Acordului privind combaterea criminalității organizate, semnat la Tbilisi la 31 mai 1995, la care Republica Moldova este parte.

Prin acest Protocol (Articolul 3) Părțile asigură interzicerea intrării pe teritoriul statelor-membre ale C.S.I. a cetățenilor care sunt incluși în Lista persoanelor cărora le este interzisă intrarea pe teritoriul statelor-membre ale C.S.I.

La 4 octombrie 2002, prin scrisoarea nr.2И/5-263 parvenită de la Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (ФСБ России), care efectuează evidența centralizată a persoanelor cărora le este interzisă intrarea pe teritoriul statelor-membre ale C.S.I., Serviciul de Informații și Securitate a primit Lista menționată pe suport de hârtie și în varianta electronică, în care este indicat și numele d-lui. Eugen Patraș”.

Deci, nici mai mult nici mai puțin decât în baza Acordului privind combaterea criminalității organizate (sic!), încheiat între serviciile speciale ale statelor-membre CSI! Să vedem acum care au fost realitățile…

Procesul cu S.I.S din R. Moldova

Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel din Chișinău, Eugen Patraș a chemat în judecată Serviciul de Informații și Securitate al R. Moldova (S.I.S.), alături de Departamentul Trupelor de Grăniceri (D.T.G.), dar și M.A.E. al R. Moldova (ultimul scos între timp din proces), solicitând constatarea ilegalității măsurilor dispuse de S.I.S. și D.T.G.: returnarea sa în România și, respectiv, împiedicarea accesului pe teritoriul R. Moldova. Petentul a solicitat, totodată, obligarea pârâților ca, pe viitor, să nu mai împiedice intrarea și ieșirea în/din același stat, respectând dreptul său la liberă circulație, dar și plata daunelor morale în cuantum de 100.000 de euro, precum și achitarea cheltuielilor de judecată.

Dezbaterile din instanță, împreună cu o campanie insistentă de petiționare a autorităților au subliniat aspectele contradictorii, de natură să lezeze funcționalitatea  normelor internaționale și naționale, a căror obligativitate decurge din sistemul relațiilor interstatale, dar și bilaterale ale statelor implicate în evoluția acestui caz de abuz statal. Astfel, studiul de caz a evidențiat următoarele:

– Pentru început, probabil pentru a impresiona instanța (nu se exclude și intimidarea acesteia), S.I.S. și D.T.G. al R. Moldova au refuzat să prezinte instanței datele pe care s-a bazat aplicarea interdicției, invocând  motive de natură  secretă, care nu ar putea fi comunicate, nici supuse controlului unui organ judecătoresc legal constituit (se poate observa atât în cazul S.B.U., cât și în cazul oficialilor de la Chișinău, prezența sindromului de secretomanie). Principialitatea președintelui completului de judecată a determinat totuși S.I.S. să se conformeze și să prezinte instanței actele solicitate. A fost însă din nou nevoie de avertismentul instanței de a respecta prevederile legale pentru a-i determina pe pârâți să se comporte într-un cadru legal și să depună la dosar actele invocate. Pentru a folosi o frumoasă expresie din limba română, vom observa că  atât în cadrul S.B.U., cât și în cazul instituțiilor de la Chișinău, când vine vorba de măsuri restrictive, „nu știe stânga, ce face dreapta”;

– Reprezentanții S.I.S. și D.T.G. nu au contestat că actele domnului Eugen  Patraș de trecere a frontierei au fost legale. Ambele instituții au susținut că au acționat ca urmare a unor demersuri făcute de organele de resort din Ucraina (direct) și Federația Rusă (indirect), invocând-se încălcări nespecificate, comise pe teritoriul Ucrainei, nu pe teritoriul R. Moldova, adică al autorității care, nefiind lezată, a acționat totuși pentru și în numele Ucrainei. Nici în acest context părțile adverse n-au prezentat instanței care sunt motivele faptice concrete imputabile petentului (în Ucraina sau în alt stat). Ca atare, aplicarea unui „interes extrateritorial” a lipsit de justificare legală intervenția organelor din R. Moldova;

Protocolul privind călătoriile reciproce, încheiat între Poliția de Frontieră din Ministerul de Interne al României și Poliția de Frontieră a R. Moldova, semnat la Albița pe data de 27 septembrie 2001, prevede expres: „Cetățenii statului uneia dintre părți, în baza documentelor specificate în acord pot intra, ieși și tranzita pe teritoriul celeilalte părți prin punctele de trecere a frontierei deschise pentru traficul de călători” (art.1). Grănicerii nu au ridicat nicio obiecție în legătură cu documentele prezentate de reclamant. În plus, Acordul dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova privind călătoriile reciproce ale cetățenilor, din 29.06.2001, nu conține prevederi exprese care să interzică intrarea ca urmare a intervenției unui stat terț, în speță, Ucraina.

Al treilea participant: C.S.I.

În acest stadiu intervine un al treilea participant, extrateritorial și fără atribuții exprese în domeniul regimului de frontieră: Comunitatea Statelor Independente.  C.S.I. a luat ființă în 1991, funcționând ca organizație regională, formată din Federația Rusă și alte 10 state dintre fostele 15 republici unionale al U.R.S.S.  Niciunul din acordurile din cadrul C.S.I., menționate în referința S.I.S,  nu a fost publicat în  „Monitorul Oficial”, sub pretextul că ar avea un caracter secret. Însă potrivit art. 6 din Constituția Republicii Moldova, nepublicarea legii atrage inexistența acesteia, iar art.23 din Constituție obligă statul să asigure dreptul fiecărei persoane de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. Secretele învăluite nu pot prezenta o sursă de incriminare într-un sistem de drept cu adevărat democratic; cel mult ele ne pot aminti de o perioadă când suspiciunea generalizată caracteriza relațiile statului cu proprii cetățeni. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Sunday Times împotriva regatului Unit, 1979 ) s-a stabilit că orice lege trebuie să fie „publică, accesibilă și previzibilă”. În redactarea Curții se precizează că „o normă nu poate fi privită ca lege decât dacă este formulată cu suficientă precizie pentru a permite persoanei să își reglementeze conduita”.

În aparență, acordurile semnate ȋntre serviciile speciale din statele spațiului C.S.I. constituie singurul temei juridic pentru cererea Ucrainei de aplicare în R. Moldova a interdicției de circulație în defavoarea reclamantului Patraș. Se ridică totuși problema publicității respectivelor acorduri care, secrete fiind – cunoscute adică doar de un număr limitat de oficiali – nu au fost aduse la cunoștința largă a cetățenilor. În conformitate cu principiile de drept și cu  articolul 6, menționat deja, din Constituția R. Moldova, consecința juridică este că niciunul din documentele secrete nu pot produce consecințe juridice (în treacăt fie spus, erau atât de „secrete”, încât toți participanții la procesul în cauză au putut ulterior să ia cunoștință de acestea). Precizăm că, în întimpinarea depusă la dosarul cauzei, cei doi pârâți nu au invocat altceva decât obligația internațională de respectare a convențiilor la care statul e parte, fără să invoce fapte și împrejurări concrete care să caracterizeze acțiunile reclamantului drept ilegale și, prin urmare, suficiente pentru a restrânge dreptul său la liberă circulație. Mai mult, statul moldovenesc  a impus o interdicție care nu s-a bazat pe propriile constatări privind încălcarea ordinii constituționale, fiind preocupat exclusiv de îndeplinirea acordurilor bi/multilaterale cu Ucraina.

Actualizarea unei liste nu poate fi confundată cu decizia propriu-zisă de limitare a circulației, măsură pe care statele-membre o dispun în raport de interesele lor legitime. Prin urmare, acestora le revine dreptul de a solicita F.S.B.-ului includerea unei persoane în lista “interzișilor”. (Precizăm că actele semnate în cadrul C.S.I. stipulează că limitarea dreptului la liberă circulație se aplică de fiecare stat, dacă nu contravine legislației naționale).

Așa se explică faptul de ce S.I.S. – ul din R. Moldova – la cererea S.B.U., direct și prin F.S.B.  – a considerat că reclamantul Eugen Patraș nu are temei legal să intre în țară.  Cu toate acestea, potrivit actelor depuse la instanță, împrejurare consemnată și în cuprinsul hotărârii judecătorești, Federația Rusă, Kazahstan, Georgia și Azerbaidjan – și ele semnatare ale actelor invocate de S.B.U. și S.I.S. – au confirmat oficial, prin adresele consulatelor acestor țări la București, faptul că petentul Eugen Patraș nu are interdicție de intrare pe teritoriul respectivelor țări(!).

Dezvăluirea așa-zisei cauze a interdicției: implicare în rețele de crimă organizată

După mai multe tergiversări, prin încheierea de ședință, instanța de judecată a obligat S.I.S.-ul și Departamentul Trupelor de Grăniceri, contrar împotrivirii acestora, să permită reclamantului intrarea în țară, pentru a putea participa la judecarea propriu-zisă a cauzei, în data de 11.11.2004. Măsura a însemnat o aplicare judicioasă a principiului nemijlocirii și oralității în dezbaterile judiciare. (Ședința a fost condusă de domnul judecător Nicolae Timofti, viitor președinte al R. Moldova).

În opinia Curții de Apel Chișinău, actele secrete la care s-au referit pârâții nu constituie un temei suficient pentru aplicarea interdicției de a circula în R. Moldova. Conform Hotărârii din 11 noiembrie 2004, pronunțată de Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău în dosarul nr. 3-525/2004, actele semnate de R. Moldova în legătură cu reglementările C.S.I. își găsesc aplicarea doar și exclusiv față de persoanele implicate în rețelele de crimă organizată ori cele vinovate de săvârșirea unor infracțiuni grave, de natură să afecteze ordinea de drept internațională, cum ar fi actele de terorism, de producere, păstrare sau comercializare a drogurilor, de contrabandă cu materiale radioactive, muniții, de înființare sau participare în formațiunile de mercenari etc. În același timp, în cursul dezbaterilor judecătorești nu a fost prezentată instanței absolut nicio probă care să dovedească implicarea reclamantului în astfel de grupări criminale, în Ucraina, R. Moldova sau orice alt stat-membru C.S.I. Iată de ce instanța a recunoscut ca ilegale acțiunile S.I.S. și a D.T.G. și prin urmare a recunoscut ca ilegală interdicția de intrare în țară impusă de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Adevărata cauză a interdicției: răzbunare instituțională față de indezirabilii ideologici

Observăm astfel, cu claritate, abuzul S.B.U. de a se folosi de un acord internațional, respectiv inducerea în eroare a serviciilor de informații străine (în cazul dat, al FSB-ului Federației Ruse și S.I.S.-ului R. Moldova) pentru “a-i pune la punct” pe indezirabilii ideologici, inclusiv domnul Eugen Patraș, acesta fiind cunoscut ca un susținător activ al drepturilor și intereselor legitime ale comunității românești din Ucraina. Iar faptul că S.B.U. a considerat de cuviință să recurgă la niște insinuări incalificabile precum că petentul ar face parte din rețelele de crimă organizată, dar și solicitarea către două servicii de informații străine (ale Federației Ruse și R. Moldova) de a i se interzice intrarea exclusiv în R.Moldova, de care acesta este legat sufletește (unde locuiesc fratele și nepotul acestuia), atestă luarea unor măsuri de răzbunare instituțională asupra celor care gândesc altfel. Per a contrario, dacă petentul prezenta un real pericol pentru securitatea statelor C.S.I., după cum s-a insistat de către S.B.U. și de către S.I.S.-ul lui Voronin, era logic și firesc ca măsura de interdicție să fie solicitată pentru toate statele C.S.I., semnatare ale acordurilor cu pricina, ceea ce nu s-a făcut. În mod firesc se pune întrebarea: dacă S.B.U. n-a venit cu nicio dovadă că Eugen Patraș ar face parte din vreo rețea de crimă organizată sau ar fi săvârșit fapte grave în Ucraina, de ce s-au invocat asemenea fapte în demersurile S.B.U. către F.S.B și S.I.S.? Totodată, dacă dl dr. Eugen Patraș, avocat al Baroului București, fost vicepreședinte al Societății pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, autor a mai multor acțiuni în beneficiul comunității românești din Ucraina  ar fi făcut parte din lumea crimei organizate, așa cum insistau cele două instituții de profil ale Ucrainei și R. Moldova, domniei sale i-ar fi fost dificil să obțină sprijinul Asociației Internaționale a Juriștilor, Comisiei pentru drepturile omului, minorități și culte a Senatului României, Uniunii Ucrainenilor din România, ONG-urilor din Ucraina etc. De altfel, după cum constată și hotărârea judecătorească, „reprezentanții pârâților au confirmat că nu dispun de date care ar confirma că E. Patraș este implicat în astfel de grupări”. Speța în cauză denotă cât de greu este să te debarasezi de moștenirea V.C.K. (ВЧК), N.K.V.D. (НКВД), K.G.B. (КГБ), pe de o parte, și cât de ușor poți fi distrus de malaxorul mașinăriei diabolice al unor instituții care nu vor (nu pot?) să se conformeze principiilor de guvernare democratică a societății. Analizând asemenea cazuri, ne dăm seama cât de mare poate fi pericolul nerespectării drepturilor de liberă circulație într-o țară cu democrație neconsolidată, și până unde poate să se ajungă cu dezinformările la nivel de servicii de informații. Se consideră cumva, în continuare, aceste instituții infailibile în fața ordinii de drept a statelor ?

Hotărârea pronunțată de către Colegiul Civil al Curții de Apel din Chișinău, la data de 11.11.2004, în dosarul 3-525/04, rămasă definitivă, a pus punctul pe “i” măcar în această speță, oprind dezmățul interdicțiilor motivate, de-facto, politic. Constatarea de către instanță a ilegalității acțiunilor S.I.S. și D.T.G. din R. Moldova, cu autoritate de lucru judecat, a respins, fie și indirect, insinuările S.B.U. Deși măsurile abuzive și procesele i-au produs imense pierderi și pagube, petentul a găsit de cuviință să renunțe la daunele morale și materiale atribuite de instanță acestuia, din contul S.I.S., care, moralmente cel puțin, ar fi trebuit să fie achitate în solidar cu S.B.U. Era în firea lucrurilor ca acei angajați ai S.B.U. care au pus la cale asemenea dezinformări în plan internațional să răspundă în fața justiției, dar cine s-o facă.

Cuvânt de încheiere

După cum am menționat la început, cazul comentat aici, deși soluționat în 2004, e încă de actualitate pentru persoanele afectate și în prezent de abuzuri de stat. Ucraina aplică, în continuare și pe larg, proceduri de restrângere a dreptului la liberă circulație, sancționând astfel, de-facto, libertatea de exprimare. În acest context, menționăm, printre altele, că statul român n-a aplicat, după 1991, nicio interdicție de intrare în țară vreunui cetățean ucrainean, pe motive ideologice .

Hotărârea judecătorească analizată aici se bucură de autoritate de lucru judecat și poate servi – ca și jurisprudența C.E.D.O. – drept  argument convingător în cauze de aceeași natură.

În condițiile dificile cu care se confruntă Ucraina în Crimeea, Lugansk sau Donețk, sprijinul necondiționat pentru supremația legii, împreună cu asigurarea independenței sistemului judiciar, pot constitui instrumentele adecvate pentru consolidarea democrației și a ordinii de drept, de care ar beneficia toți cetățenii.

Autor: Mihai NICOLAE

Articol publicat și în ediția tipărită a revistei „Mesager bucovinean” (redactor-șef Ștefan Hostiuc)