ROMÂNIA BREAKING NEWS

DOLIU NAȚIONAL PENTRU VICTIMELE NEVINOVATE / TOTUL DESPRE SAGA UNUI COȘMAR NUMIT „Club Colectiv”

DOLIU NAȚIONAL PENTRU VICTIMELE NEVINOVATE  / TOTUL DESPRE SAGA UNUI COȘMAR NUMIT „Club Colectiv”

Guvernul a declarat zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie zile de doliu național pe teritoriul României în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul care a avut loc în seara de 30 octombrie într-un club din București.

În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.

Un incendiu puternic izbucnit vineri seară, în Clubul Colectiv din București, în timpul unui concert, s-a soldat cu moartea a 27 de persoane și rănirea altor 162. Victimele au fost transportate la mai multe spitale din Capitală. Parchetul Tribunalului București anchetează cauzele incendiului, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă și apoi să stabilească cine ar fi vinovații pentru această tragedie.

Evenimentul de la Clubul Colectiv așa cum era anunțat pe pagina web (soldat cu moartea a 27 de persoane și rănirea altor 162)

Goodbye To Gravity lansează noul album ‘Mantras of War’ vineri, 30 octombrie, cu un spectacol inedit, la Club Colectiv. Concertul va beneficia de un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice și decoruri special create pentru a reda atmosfera SF a artwork-ului. Nu vor lipsi invitați speciali, un after-party de Halloween marca GTG și multe alte surprize!

Accesul la concert va fi liber, iar CD-ul ‘Mantras of War’ precum și merch-ul, special creat pentru acest eveniment, vor fi disponibile la prețuri promoționale.

“Este o etapă foarte importantă pentru noi”, spune basistul Alex Pascu. “Suntem foarte mândri de acest album, iar lansarea va fi un eveniment cu adevărat special pentru fanii rock din România.”

“Cu siguranță va fi un concert unic, cu un setlist extins, ce va cuprinde cele mai bune piese de pe cele două albume ale noastre”, adaugă vocalistul Andrei Găluț.

‘Mantras of War’ este al doilea album al bucureștenilor și va fi disponibil prin Universal Music România începând cu 30 octombrie.

Clubul Colectiv se află pe strada Tăbăcarilor nr. 7 din Sectorul 4 al Capitalei și funcționează într-o hală din fosta fabrică „Pionierul”. Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – „Mantras of war”. Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (1)

Intrarea in Club Colectiv – foto- Metropotam.ro

Incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.

Potrivit celor aflați la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan și să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică și s-au îmbulzit spre ieșire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre ușile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, și cea de-a doua ușă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator

Imaginea moentului în care a luat foc tavanul Clubului Colectiv

Un spectacol cu intrare liberă, dar cu ieșire imposibilă

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (11)

A fost noaptea în care au fost schimbate iremediabil destine, iar altele s-au frânt. Acum, o mare de lumină pâlpâie dureros în fața clubului unde s-a dezlănțuit infernul.

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (7)

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (5)

Sunt lumânări pentru viețile care s-au stins, speranțe pentru cei care au scăpat de moarte și totodată un gest impresionant de umanitate.

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (4)

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (2)

O inimă uriașă, din candele aprinse, luminează locul din fața clubului Colectiv, unde vineri noaptea se desfășurau operațiuni dramatice de salvare. Mii de oameni au trecut pe acolo și au aprins, tăcuți, lumânări.

Zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie, zile de doliu național

Guvernul României a decretat zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie drept zile de doliu național, în cadrul unei ședințe de urgență ce a avut loc sâmbătă la ora 12.30, pentru discutarea situației create după incendiul devastator produs vineri seară la Club Colectiv din Capitală.

Un coșmar de Halloween care nu șochează numai România. Este al doilea cel mai grav incendiu din lume consumat într-un club. În Brazilia s-a mai întâmplat așa ceva.

Peste suferința oribilă a celor care au fost prinși în incendiul de la clubul Colectiv se adaugă momentele înfiorătoare pe care le trăiesc rudele victimelor. Mulți dintre părinții celor care au murit sau sunt internați în spitale nu aveau informații despre situația copiilor lor. Autoritățile nu pot indentifică unele dintre victime. Este un coșmar în adevăratul sens al cuvântului.

Ultimele minute din viața unui tânăr…

Ștefan a fost călcat în picioare de zeci de persoane, însă a reușit să iasă pe propriile picioare. Mama băiatului a ajuns imediat la fața locului, și-a căutat băiatul și l-a luat în brațe. „Se uita la ea și o întrebă: Nu o să mor mami? Nu o să mor, nu?” Mama lui plângea în hohote și îl ținea în brațe. Apoi, starea lui s-a înrăutățit, medicii l-au resuscitat. Din păcate, Andrei a murit, însă nu din cauza rănilor, ci a intoxicației, care a fost prea puternică și a aerului fierbinte care i-a ars organele”, a declarat un martor prezent la fața locului.

„La Spitalul Grigore Alexandrescu, sunt internați patru copii. Avem doi în terapie intensivă – o fată și un băiat. Fata are 16 ani, cu arsuri pe 45% din suprafața corpului, ea este intubata. Băiatul de 15 ani, cu 35% din suprafața corpului arsuri, este și el intubat. El are tetrapareză spastică, se găsea într-un scaun cu rotile. Ambii prezintă și arsuri de căi respiratorii, au inhalat monoxid de carbon, au fost intoxicați cu monoxid de carbon”, a explicat medicul.

Carnagiu, văzut și relatat de o asistentă medicală: Le curgea carnea. Mă implorau. Izbeau în mine

Asistenta Violetă Maria Naca, care a fost de serviciu vineri seară pe ambulanță, povestește despre victimele de la Colectiv că plângeau, urlau, o implorau să le ia, „curgea carnea de pe ele”. Un pompier i-a pus în brațe o fata de 18 ani: „Salveaz-o! Doamne, cât de tânără e!”.

O tânără, Claudia Postelnicescu, reda pe Facebook mărturia unei asistente, Violeta Maria Naca, de la Ambulanță Bucuresti-Ilfov, care a participat la operațiunea de salvare a victimelor, notează Mediafax.

INCENDIU - CLUB COLECTIV - BUCURESTI

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (14)

Asistenta medicală povestește despre colegi înlăcrimați, despre tineri în stare gravă, despre rugăminți.

„Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, continua, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime. Totul era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți. Eram două salvări. Una dintre victime, erau o tânără, rănită grav. Țipă la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși. Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulante. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum.

Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Acum plâng. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine.

Apoi, a venit un pompier, avea o tânără de 18 ani, arsă pe 98% din corp, mă implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din brațele mele. Doamne, cât de tânără e! Salveaz-o! Am și eu o fată acasă!. Mi s-a făcut rău. Veneau mulți, mulți de tot. Erau îndesați în salvări. Civili urlau, tineri răniți trăgeau de doctori, aproape smulgându-le hainele. Implorau să fie ajutați, să fie salvați. Se aruncau în fata ambulanțelor. Dădeau cu pumnii în ambulanțe.

Am urme de piele arsă, pe mine, pe echipament. Pompierul șef plângea în hohote. Era în șoc. Țipă: De ce, Doamne?. Tânăra arsă nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urlând la Coltea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!

Doi doctori de la echipaje au rămas la fața locului. Erau șase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Șoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în șir până i-a crescut tensiunea și i-a țâșnit sângele pe nas.

Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plâns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brațe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflați și roșii, plângea. Întrebă: Sunt rău? E grav?.

Apoi au adus altul. Era 70%. Plângeam. Cădea carnea de pe el. Întreba dacă mai trăiește. Dacă e grav. Era aproape de comă. Îi curgeau lacrimi din ochi, cu sânge. Îmi spunea să îl țin de mână. I-am spus că am un băiat de-o seamă cu el. Mi-a răspuns: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieșea fum din el.

La spital părinți pupau ambulanțele, urlau unde le sunt copiii. Le-am spus adevărul. Le-am spus că sunt în stare gravă. Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trăgeau de mine și de colegi, de salvare.”

Doliu_Natioanl_victime_incendiu_club_colectiv.jpg (3)

Asistenta Violeta Maria Naca povestește pentru un reporter de la Evenimentul Zilei că toți care au fost luați aseara sunt în stare gravă. Abia a reușit să vorbească despre incident.
După ce a mai luat un hap pentru inimă mi-a scris, probabil cu o mână tremurândă: Nu suntem bine, noi, salvatorii.
În momentul ăsta, nimeni nu e bine.
Când s-a întors, doctorii au îmbrățișat-o, i-au sărutat lacrimile și i-au mulțumit. Au spus că nu vor uita niciodată vocea ei când implora că are nevoie de ajutor, că o să țină minte pentru totdeauna cum ruga dispeceratul să cheme și colegii de acasă. Pe toți. Să vină să ajute tinerii arși.
Salvatoarea, eroul care povestește îndurerat, este Violeta Maria Naca și are 22 de ani experiență pe Salvare.
Nu o să postez poze cu răniții, mi se pare de porc. Nu o să caut capete de acuzare. Nu o să blamez pe nimeni. Am vrut să vă arăt povestea din prisma unui medic, care-a fost aseară la fața locului. Povestea eroilor. Durerea pe care o simt medicii în momentul în care se simt neputincioși în fața morții.
Închid ochii și e mai rău. Revăd imaginile ca un film horror. ”

Mulți dintre prietenii și cunoscuții săi au pierit în nenorocirea de la clubul Colectiv. Paul Voicu, prieten al muzicienilor aflați în acele clipe dramatice pe scenă, ar fi trebuit să se afle în apropiere, dar a scăpat cu viață grație unei beri și unui amic inspirat. A ajuns la câteva minute de la producerea dezastrului iar ce a văzut la fața locului l-a marcat pe viață. Relatează o scenă aproape ireală:„țiganii au buzunărit victimele”

Paul Voicu are sufletul sfâșiat de durere pentru că mulți dintre prietenii săi au pierit în tragedia de la Colectiv sau se află în stare gravă în mai multe spitale din București. Este însă și foarte revoltat de scenele văzute la fața locului cu propriii ochi. “Țiganii încercau să buzunărească victimele sub pretextul că sunt prietenii lor” scrie Paul Voicu pe pagina sa de Facebook, adăugând că, din câte a remarcat, în cele din urmă, hoții de buzunare ar fi fost luați/îndepărtați de polițiști de la fața locului.

Tânărul a postat, de asemenea, un mesaj emoționant în care relatează pe scurt ce s-a întâmplat în noaptea groazei în care s-au dus mai mulți amici de-ai săi:

Am scăpat.. pentru că Mihai Vasilescu a vrut să mai bem o bere în Fabrică.. acele 10 minute… ne-au salvat.. ne ridicasem să plecăm, în același timp cu Cătălin Ilnitchi spre Colectiv… dar ne-am răzgândit.. eu, Mihai Voicu și Vasilescu… În câteva minute am primit telefoane de la Colectiv… și am fugit disperați acolo.. nimeni nu mai răspunde la nici un telefon. Am ajuns acolo exact când oamenii se chinuiau să iasă afară.. am umplut câteva șalvari.. după care pompierii și paramedicii ne-au dat la o parte să își facă treaba.. Un mare respect pentru oamenii ăia!!! Din păcate.. Claudiu Petre.. care a scos-o pe Flavia Lupu afară în siguranță.. s-a întors înapoi.. să mai scoată pe cineva.. și ceva rău s-a întâmplat acolo. Am aflat și de Adrian Rugină acum câteva minute. În continuare sunt în stare gravă: Liviu Zaharescu, Teodora Maftei, Cristian Mitroi, Cătălin Ilnitchi. De Andrada Mihăilescu, am înțeles că este stabilă, Flavia și Liliana Gheorghe, la fel. Alexandra Furnea, și ea cu arsuri destul de grave, dar stabilă… A fost una dintre cele mai urâte nopți din viață mea… Și m-a salvat faptul că am stat la încă o bere!!!! Condoleanțe celor care și-au pierdut copiii, frații, iubiții, iubitele, prietenii… azi-noapte!!!!

Un medic de gardă de la Spitalul Universitar de Urgență scrie că tinerii răniți în incendiul din clubul Colectiv ajunși vineri noapte la unitatea medicală aveau răni grave și spune că respiră încă fumul adus odată cu ei, relatează Mediafax. „Nicio pedeapsă nu-i poate întoarce pe cei care au plecat. Dar avem nevoie de adevăr”, afirma medicul.

„M-am întors acasă după cea mai grea gardă din experiența mea de medic chirurg. Astă noapte am coordonat garda Secției de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă. Mi-e greu să scriu, după suferința pe care am văzut-o în ultimele ore. Povești de viață întoarse ori distruse din cauza iresponsabilității și a corupției. Imaginile nu pot surprinde tot iureșul ultimelor ore, emoția, dar și determinarea pe care le-am simțit în lupta noastră cu chinurile lor. Respir și acum din fumul pe care l-au adus odată cu ei”, scrie pe contul său de Facebook dr. Ina Petrescu, de la Spitalul Universitar de Urgență din București.

Primăria București asigură morminte gratuite pentru victimele tragediei din Club Colectiv.

Primarul interimar al Bucureștiului, Stefanel Dan Marin, a anunțat că primăria va începe controale la toate cluburile din București, împreună cu Poliția și Pompierii. Totodată, dacă familiile victimelor o vor solicita, Primăria va asigura locuri de veci gratuite și va suporta cheltuielile de înmormântare

Iohannis, după tragedia din Capitală: „Moment foarte trist pentru națiunea noastră”

„Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere ca instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru că efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune.”, a scris președintele pe Facebook.

Președintele Klaus iohannis la locul tragediei

Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti transmite condoleanțe familiilor îndurerate

Mesajul de condoleanțe, transmis de președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, președintelui României, domnul Klaus Iohannis

Am aflat cu profundă durere despre tragedia produsă la București, în urma unui incendiu. Deplângem pierderile de vieți omenești și ne rugăm pentru însănătoșirea persoanelor rănite în acest accident îngrozitor.

În aceste momente de grea încercare pentru întreg poporul român, de care ne leagă temeinice punți de istorie și cultură, permiteți-mi să exprim, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, sentimentele noastre de compasiune și solidaritate, iar familiilor îndoliate sincere condoleanțe.

Guvernul de la Chișinău transmite un mesaj de compasiune și solidaritate în legătură cu tragedia de la București

Guvernul de la Chișinău a transmis sâmbătă un mesaj de compasiune în legătură cu tragedia de la București, soldată cu moartea a 27 de tineri și rănirea a aproape 200.

Premierul interimar al Republicii Moldova, Gheorghe Brega, a semnat în această dimineață o scrisoare adresată premierului român Victor Ponta, prin care exprimă compasiunea ca urmare a tragicului eveniment produs vineri seara într-un club din capitala României.

„Cu profundă tristețe am aflat despre incendiul din clubul Colectiv din București, soldat cu numeroase victime și persoane rănite. În aceste clipe de grea încercare, în numele guvernului Republicii Moldova și al meu personal, exprim sentimentele noastre de compasiune și solidaritate”, se spune în mesajul premierului interimar al Republicii Moldova.

Gheorghe Brega l-a rugat pe Victor Ponta să transmită profunde condoleanțe familiilor îndoliate.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chișinău, Ana Taban, a declarat că Ambasadă Republicii Moldova la București este în legătură permanentă cu autoritățile române pentru a afla noi informații despre tragedie, anunțând în același timp că, potrivit primelor date, nu există cetățeni moldoveni printre victimele incendiului.

Bulgăria s-a solidarizat cu România.

Președintele bulgar, Rosen Plevneliev, i-a transmis omologului său român, Klaus Iohannis, că este întristat de acest accident și nu poate exprima în cuvinte regretul și compasiunea față de pierderea tragică a unor vieți tinere.

Plevneliev a amintit că un incident similar s-a petrecut în Bulgaria în decembrie 2001, când șapte adolescenți au murit în urma unei busculade, în fața unui club din Sofia.

Președintele bulgar și-a exprimat solidaritatea cu poporul român și speranța că circumstanțele acestei tragedii vor fi stabilite în curând.

El le-a transmis însănătoșire grabnică celor răniți și a dat asigurări că Bulgaria este în doliu alături de poporul român și comemorează victimele alături de statul vecin.

La rândul său, premierul bulgar, Boiko Borisov, i-a transmis omologului său român, Victor Ponta, un mesaj de condoleanțe.

Este a șaptea oară în ultimii 15 ani când se declară doliu național. Ce presupune decizia anunțată de Guvern

Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu național sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Actul normativ mai stabilește că, în zilele de doliu național, așa cum au fost stabilite de guvern, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale sunt obligate să arboreze în bernă (coborât pe jumătate – n. r.) Drapelul României, scrie avocat.net.

În general, în zilele de doliu național, drapelul trebuie arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicate, la trecerile frontierei, pavilionul navelor. De asemenea, posturile naționale de radio și televiziune, dar și instituțiile de cultură trebuie să își adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice și sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate, mai notează sursa citată.

Digi24.ro amintește că ultima dată când în România a fost doliu național a fost în 26 iunie 2013, după accidentul din Muntenegru, soldat cu moartea a 18 romani.

La 18 aprilie 2010 a fost doliu național în România în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-a pierdut viața președintele de atunci al Poloniei, Lech Kaczynski, soția sa și alți 94 de oficiali polonezi.

La 3 august 2007 a fost doliu național în România, cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist.

Și la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, la 8 aprilie 2005, a fost decretat doliu național în România.

La 14 martie 2004, Guvernul a decretat zi de doliu național pe teritoriul României în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie, în care și-au pierdut viața și cetățeni români, și în semn de solidaritate cu poporul spaniol.

La 14 septembrie 2001 a fost zi de doliu național, după atentatele din SUA din 11 septembrie 2001, mai scrie sursa citată.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse: Evenimentul Zilei, Realitatea.net, Cancan, Pro TV, HotNews, Romania TV, Click.ro, Timponline.ro, Digi24, independent.md

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.