Socialiștii nu recunosc rezultatele alegerilor din municipiul Chișinău și le vor contesta în instanță, iar președintele PSRM, Igor Dodon, le-a făcut o promisiune „oligarhilor” Ghimpu, Plahotniuc, Filat și Voronin.
Dodon va trebui să explice la Moscova ce-a făcut cu BANII: Socialiștii nu recunosc rezultatele alegerilor pentru municipiul Chișinău
„La prima oră vom sistematiza toate încălcările depistate, care vor servi ca bază pentru a contesta rezultatele din mai multe secții de votare. Cum se explică faptul că la un candidat liberal la Băcioi au fost găsite sute de buletine gata ștampilate, avem mai multe cazuri de acestea. Noi vom lupta ca alegerile din Chișinău să fie anulate”, a declarat Dodon.
Potrivit lui Dodon, socialiștii nu recunosc rezultatele acestor alegeri și vor depune „zeci și sute de contestări” care vor „demonstra încălcările comise în procesul de votare”, atât pentru Consiliul Municipal Chișinău, cât și pentru funcția de primar general.
„Râia liberală se bucură prea devreme. Noi nu recunoaștem aceste alegeri. Au fost prea multe nereguli. La ASEM au fost scoase buletine de vot. La Băcioi s-au găsit ștampile. Avem dovezi suficiente de încălcări pentru a anula rezultatul alegerilor. Mâine la prima oră vor fi sistematizate rezultatele și vor fi depuse contestări”, a afirmat Dodon în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, președintele PSRM a avut un mesaj jignitor pentru Dorin Chirtoacă, care a câștigat alegerile pentru funcția de primar al capitalei.
„Vreau să-i transmit maidanezului de la Colonița: Serviți șampanie astăzi, cât mai sunt bulbuci în ea. Vom vedea ce va fi mâine. Noi vom lupta împotriva maidanezilor, unioniștilor și oligarhilor”, a declarat liderul PSRM.
Președintele PSRM a mai spus că rezultatele alegerilor locale au demostrat că „principala forță politică de opoziție din țară este PSRM”.
„Acest lucru s-a întâmplat în pofida faptului că împotriva noastră au făcut front comun cu liberalii atât Plahotniuc, cât și Filat cu Voronin. Și cu ce v-ați ales, ‘eroilor’? Că ați reușit să falsificați rezutatele alegerilor? Vă promit că acest ‘eroism’ are să vă iasă pe ochi”, a conchis Dodon.
Dorin Chirtoacă a câștigat cel de-al treilea mandat de primar al Chișinăului, după ce a învins-o la 7% diferență pe contracandidata sa Zinaida Greceanîi.
Pentru Chirtoacă au votat 53,54% din alegătorii capitalei și suburbiilor, în timp ce Greceanîi a adunat doar 46,46% din voturi.
Zinaida Greceanîi, candidatul PSRM care, conform rezultatelor preliminare, a pierdut cursa pentru Chișinău, a mulțumit celor care i-au încredințat votul. „ Le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea și îndemn alegătorii mei să nu piardă încrederea. Noi vom continua să luptăm, ne vom onora promisiunile”, a spus Greceanîi.
Editat de Lena Captari / Flux News MD / romaniabreakingnews.ro
Surse: independent.md, Timpul.md, IPN