Falși diplomați, pseudo-ziariști, aventurieri. Nouvel Observateur dezvăluie că spionii ruși au lansat o ofensivă în Europa, în special în Franța, și sunt de două ori mai activi decât cei din epoca Războiului Rece. Șeful lor, fostul colonel KGB devenit președintele Rusiei, a devenit „inamicul numărul 1“ pentru presa occidentală. Și The Independent oferă „o zi din viața lui Vladimir Putin – dictatorul în labirintul său“.
Serviciile secrete franceze semnalează interesul crescând al spionilor lui Putin de a se implanta în Franța și Nouvel Observateur relatează povestea unui tânăr spion rus. Omul se prezenta drept diplomat la ambasada Rusiei în Franța, mai precis „adjunct al atașatului aerului”.
Desigur o acoperire, misiunea sa fiind de a se apropia de înalți ofițeri, de cercetători, de ziariști, dar mai ales de a implanta o cârtiță în inima puterii franceze. În realitate colonelul Iliușin lucra pentru GRU, serviciul de spionaj militar rus, și a sfârșit prin a reveni la Moscova după ce a fost depistat de contraspionajul francez. Era prea indiscret. Căuta informații intime despre un apropiat al lui François Hollande, întreba despre viața sa privată, despre amici, despre rețelele sale. Povestea lui nu este decât vârful icebergului, agenții ruși încercând să recruteze persoane atât în întreprinderi, dar mai ales în Adunarea Națională și Elysée. Iliușin era supravegheat. Agenții contraspionajului francez, DCRI, i-au urmărit acțiunile, gesturile luni de zile și s-au îngrijorat.
În vârstă de 30 de ani, colonelul nu era unul din acești spioni post-sovietici obosiți și alcoolici, pe care îi depistau în anii 1990, ci un ofițer de informații din tânăra generație, cea a Rusiei lui Putin, rece și eficace, asemenea stăpânului de la Kremlin. La Paris, Iliușin încerca „tamponarea” înalților ofițeri, cercetători sau ziariști de vârf, se interesa de unii reporteri specializați în afaceri militare și totul mergea periculos de bine.Înainte de a-i aborda, afla totul despre ei. Familiile, gusturile, slăbiciunile, relata un bărbat din domeniul artei. Pentru a-i învălui, îi invita la masă la fiecare 15 zile, o regulă în serviciile secrete ruse. Și în jurul unei mese copioase le oferea informații inedite despre armata rusă sau relațiile militare dintre Paris și Moscova.
Cu unul dintre acești ziariști, care îi putea furniza informații intime despre unul din apropiații colaboratori ai președintelui francez, apropierea a mers până la faza 2 – recrutarea. Numai că atunci când reporterul a înțeles că urma să devină agent rus plătit, activitate pasibilă de mulți ani de închisoare, el a mers la sediul DCRI. A povestit totul echipei H4 – numele de cod al serviciului însărcinat cu Rusia – care deja știa esențialul. Și pretinsul „atașat al aerului adjunct” a fost convocat de contraspionaj. După mai multe avertismente și somat să se oprească, Iliușin și-a făcut bagajele și a luat direcția Moscovei. Unde a fost promovat general.
Cine este adevăratul Putin?
Stăpân absolut al Rusiei de 25 de ani, fostul colonel KGB Vladimir Putin este încă o enigmă pentru occidentali. După anexarea Crimeii, care a urmat după incontestabila reușită a Jocurilor Olimpice de la Soci, lumea a început să se întrebe cine este adevăratul Vladimir Putin – un lider clarvăzător, un țar autoritar, un lider naționalist sau un James Bond ajuns la vârful puterii? În ultima sa carte „Putin, itinerarul secret”, Vladimir Fedorovski, jumătate rus, jumătate ucrainean prin părinți, a alcătuit un portret fără concesii al dictatorului de la Kremlin.
Agent KGB fără calități deosebite, el a ieșit cu greu în evidență. Superiorii săi îl descriau deja ca asocial și nu i-au oferit decât misiuni minore la Leningrad și apoi la Dresda. În momentul dezintegrării URSS, spionii nu l-au mai vrut și l-au cantonat în rolul de adjunct al directorului Universității din „Veneția Nordului”, Leningradului care a redevenit Sankt Petersburg. Anatoli Sobciak, primarul orașului l-a remarcat și l-a făcut șeful lui de cabinet. Edilul și colaboratorul său au știut să se mențină la distanță egală între reformatori și conservatori într-o perioadă în care fiecare tabără marca puncte, înainte ca, după câteva luni, să piardă terenul cucerit. Un război pentru câștigarea de poziții a durat un deceniu, sute de oameni s-au discreditat și în urma lor a apărut o nouă generație, desigur nu cea mai competentă, dar ruptă de intrigile de curte și aptă să țină piept mediilor ostile.
Putin aparține acestei generații. A intrat în cârdășie cu o familie mafiotă, dar nu prea mult, a profitat de tropismul german pentru a favoriza instalarea băncilor germane la Sankt Petersburg. Anatoli Sobciak visa la un destin național și călătorea mult. În aceste absențe lăsa totul pe mâna colaboratorului său. Putin a profitat, și-a făcut rapid un nume, a integrat curând cabinetul și s-a apropiat de administrația lui Boris Elțin. Alcoolic, bolnav, obosit, primul președinte al statului post-sovietic era folosit de favoriți așa cum unele femei se folosesc de amanți. În 1999, roata s-a oprit asupra lui Vladimir Putin, omul aproape ideal care a știut să se împace la momentul oportun cu diferitele clanuri care se înfruntau în spatele lui Elțin.
Bani pentru oligarhi, puterea pentru Putin
A fost ultimul premier al țarului Boris și drumul era drept. Nu a trebuit decât să aștepte ca acesta să se retragă. Rămânea să acorde o retragere decentă pentru apropiații lui Elțin și în special fiicei acestuia, Tatiana. S-a rezolvat în câteva săptămâni. Oligarhii care deja adunaseră averi solide puteau să-și multiplice tezaurele. Cu o singură condiție – să nu facă umbră noului șef de la Kremlin și să-i lase integralitatea puterii. Boris Berezovski (mort la Londra, în exil, în martie 2013) și Mihail Hodorkovski (închis zece ani în Siberia) au încălcat regula și au plătit, dar majoritatea miliardarilor s-au supus. Putin a devenit stăpânul țării, a fost ales de două ori președinte, în 2000 și 2004, l-a numit în locul său pe docilul Dmitri Medvedev în 2008, înainte de a-și recupera fotoliul în 2012. Putin nu dă înapoi în fața dificultăților nici în fața adversităților, nu detestă brutalitatea și a știut întotdeauna să inflameze sufletul rus, aflat multă vreme sub comunism și deriva sistemului sovietic. Putin a făcut din naționalism o armă politică și economică, dar mai ales un ferment al uniunii naționale.
În paralel și în secret a construit un imperiu economic și o rețea de conturi offshore în folosul propriu. Oamenii săi de încredere, bănci și întreprinderi sunt ținta sancțiunilor occidentale. Americanii suspectează că a ascuns în Elveția peste 40 miliarde dolari și amenință că îi vor bloca. Iar Marea Britanie a anunțat deschiderea unei anchete publice privind moartea, în 2006, a lui Alexandre Litvinenko, fost agent rus al KGB ucis prin otrăvire cu poloniu. El l-a acuzat pe Putin că a ordonat otrăvirea sa, fiind un cunoscut opozant al liderului rus. În urmă cu un an, guvernul de la Londra a refuzat ancheta pentru a nu afecta relațiile cu Kremlinul.
Fobii și rutină
Președintele rus, fost colonel KGB, își regizează perfect aparițiile sale publice, oferind imaginea unui „mascul alfa”, a unui stăpân necontestat al Rusiei. Prezentând o zi din viața lui Putin, cotidianul britanic Independent descrie mediul perfect controlat al liderului de la Kremlin, rutina, absența spontaneității, transformarea în ceremonie a oricărui contact. Un fel de închisoare în care s-a izolat. Putin se trezește târziu și ia micul dejun puțin după amiază, dejun din care nu lipsește niciodată brânza de țară. La fel de importantă este și omleta. Îi plac ouăle fierte tari, bea suc de fructe, hrana este întotdeauna proaspătă – coșuri cu produsele lui favorite sunt expediate regulat de șeful religios al Rusiei. După aceea își bea cafeaua. Primele două ore le petrece la piscină unde politicienii susțin că se gândește la Rusia. Președintelui îi place să petreacă timpul în sala de gimnastică, iubește hocheiul pe gheață și joacă de câte ori poate. Își convoacă oamenii la ore neobișnuite. Cărțile favorite sunt cele de istorie – Ivan cel Groaznic, Ecaterina cea Mare, Petru cel Mare. Câteodată sunt zvonuri că citește un roman. Se îmbracă sobru, costume austere în culori conservatoare. Și începe ziua de lucru.
După-amiaza citește notele informative trimise de serviciile secrete, activitate care se derulează la biroul său din lemn masiv.
Un birou fără televizor sau monitoare. Președintele folosește doar tehnologiile cele mai sigure – dosare roșii cu documente pe hârtie și telefoane fixe. Ziua sa de lucru începe cu citirea a trei dosare legate în piele. Primul – raportul privind situația internă, alcătuit de FSB, serviciul de informații interne. Al doilea – raportul privind afacerile internaționale, alcătuit de serviciul de informații externe, SVR. Al treilea – raportul armatei sale de protecție. Putin este obsedat de informație, dosarele cele mai voluminoase fiind cele cu tăieturi din presă și cele mai importante sunt din tabloidele naționale. Cele care contează cel mai mult având milioane de cititori. După aceea trece la presa de calitate din Rusia – ziarele format mare, cenzurate. La curtea Kremlinului se dă atenție cronicarilor lor, analizelor, zvonurilor. Urmează dosarele mai puțin importante – presa străină. Tăieturi adunate de Administrația prezidențială și de ministerul de Externe. Ministerele nu ascund de el veștile proaste – președintele trebuie să știe în ce măsură aceste ziare străine îl diabolizează.
Putin utilizează rar Internetul dar din timp în timp consilierii îi prezintă videouri online satirice – trebuie să știe cum îl ridiculizează.Viața președintelui a devenit o procesiune fără sfârșit de rutine și urmează orarul cotidian care îi este remis.
Președintele nu trăiește la Moscova, nu îi place orașul, traficul, poluarea și aglomerația oamenilor. El a ales ca reședință palatul de la Novo Ogariovo, cu parcul aferent, situat la vest de capitală și de unde face 25 de minute până la Kremlin. Șoseaua este închisă și debarasată de trafic când președintele alege să facă naveta. Nu îi place să vină la Kremlin și din 2012 a redus reuniunile la Moscova la un minim strict. El este ocupat chiar și în week-end, când își folosește timpul aleator iar după-amiezele le petrece studiind, în special limba engleză, profesorul său insistând pe cuvintele dificile. Uneori, duminica se spune că se roagă sau se spovedește. Dar cei familiarizați cu biroul patriarhului declară că deși nu este un ateu, președintele nu duce viața unui creștin.
La interval de câteva săptămâni, Putin organizează partide de hockei și trimite invitații prețioase pentru societatea oligarhică de a participa la unul din aceste meciuri. Invitații trimise celor intimi, majoritatea, asemenea lui, din Sankt-Petersburg, foști asociați, celor în care are încredere. Oameni de afaceri aflați pe lista sancțiunilor SUA, ca frații Arkadi și Boris Rotenberg sau Ghenadi Timcenko. Joacă și pierd. Echipele sunt pline cu gărzi de corp. Cele prezidențiale poartă uniforma lui. Cele ale premierului Dmitri Medvedev sunt în echipa adversă, dar premierul este prezent foarte rar.
Putin iubește animalele și zâmbește la vederea creaturilor care refuză să îl asculte. Îi place compania unui labrador negru care nu se teme de el. Reprezentantul „curții” afirmă că viața președintelui este monotonă. Cortegiul său merge în două direcții – fie la Kremlin, fie la aeroport. Avioanele sale pleacă de la borna prezidențială: Vnukovo 2 și flotila părăsește Vnukovo 2 de cel puțin de cinci ori pe lună, Putin dorind să fie peste tot.
Spaima de a fi otrăvit…
Vizitele în străinătate se derulează diferit – serviciile secrete fac planurile, grupurile de piloți sunt alese cu o lună înaintea plecării președintelui din capitală iar hotelul de lux pe care îl va ocupa administrația sa este inspectat, o afacere delicată în care cooperează FSB și SVR. Membrii echipei speciale de securitate se stabilesc pe solul străin cu o săptămână înaintea sosirii președintelui, rezervă și închid 200 de camere, un ascensor este pregătit special doar pentru folosirea prezidențială. Camera sa este sigilată, accesul nefiind permis nimănui. Draperiile și articolele de toaletă ale hotelului sunt înlocuite. Sunt puse sigilii speciale anticontaminare și între timp avioanele aduc bucătari ruși, servitori ruși, oameni de curățenie ruși și încep negocieri alimentare cu gazda. Președintele nu poate fi servit cu produse lactate dacă decid serviciile de securitate ruse. Președintelui nu i se poate servi hrană de către gazdă – chiar dacă este vorba de un șef de stat sau de guvern. Și nu poate consuma produse alimentare străine dacă nu au fost avizate de Kremlin. Președintele are în secret o intoleranță la lactate? Mai probabil este o paranoia privind otrăvirea. Produse rusești sunt expediate înainte pentru platoul prezidențial sau bucătăriile locale sunt supervizate de FSB, SVR, FOS și echipele lor de degustători. La banchetele străine, Putin a refuzat chiar și atingerea alimentelor.
Președintele se comportă ca și cum ar fi din bronz. „Nu vorbește”, spune interpretul. „Nu simte nevoia să zâmbească… în orice moment, în jurul lui sunt zece persoane… Nu puteți să vă apropiați la mai puțin de trei metri de el pentru că spațiul este păzit cu strășnicie. Este înconjurat fără încetare de ajutoare, cameramani, gărzi de corp”.
Jocuri. Inamicul public nr. 1
O dată cu criza din Ucraina și doborârea zborului MH17 al Malayesian Airlines cu 298 persoane la bord, presa îi pune pe Putin și politica Kremlinului în centrul preocupărilor, dar analizele sunt divergente. „Erorile lui Putin în Ucraina au făcut din el un paria”, titrează Newsweek, precizând că, refuzând să coopereze cu Occidentul în ancheta doborârii zborului MH17, președintele rus și-a antagonizat opinia publică din lume și pe șefii statelor occidentale, asemenea ex-președintelui Libiei, Muammar Gadhafi, și ex-președintelui Irakului, Saddam Hussein. Time subliniază mai curând o victorie a președintelui rus în fața europenilor.
„Occidentul este pe cale să piardă în periculosul joc al lui Putin”. Publicația consideră că practic „liderii lumii încearcă să evite crizele, în timp ce Putin se hrănește cu ele”, având în vedere că „țarul secolului XXI are arta de a degenera situații pe care doar el le poate regla”.
Pentru The Economist dublul discurs al lui Putin amintește de Uniunea Sovietică și îl acuză direct pe omul forte al Kremlinului. „Putin este autorul distrugerii zborului MH17” și „trebuie ca occidentalii să accepte acest adevăr inconfortabil – Rusia lui Putin are interese fundamental antagoniste cu Occidentul”.
Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro sursa: RomaniaLibera