Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că nu i-a propus numai lui Vladimir Voronin să fie președintele României Mari, dar și lui Mihai Ghimpu sau Nicolae Timofti, spunându-le că în caz contrar Republica Moldova nu va adera niciodată la Uniunea Europeană.
Traian Băsescu a fost întrebat, la postul de televiziune „Nașul TV”, despre propunerea făcută lui Vladimir Voronin de a fi președinte al României Mari. „Da, așa este, dar nu numai lui Voronin i-am spus. I-am spus și lui Ghimpu când a fost președinte, și lui Timofti. Așa a fost exprimarea. Uite, facem România Mare. Tu ca să ai garanția că Moldova fi integrată, până la alegeri, de bună-seamă, cu acordul Parlamentelor, cu norma votului Parlamentulelor și să luăm decizia asta, dar hai hotărăște-te că voi n-o să intrați în Uniunea Europeană niciodată, lucru care este valabil și acum”, a declarat fostul președinte al României.
În același timp, Traian Băsescu a adăugat că nu a spus public despre acest lucru pentru că era în funcția de președinte. „Eu am spus tuturor demnitarilor moldoveni că Republica Moldova are două variante: ori intră în Uniunea Europeană, ceea ce presupune costuri enorme și nu au garanția că vor intra vfreodată în UE, ori aleg drumul scurt care este unirea cu România. Soluția corectă ca Republica Modlova să atingă visulo european al unei părți importante a populației este unirea cu România”, a menționat politicianul.(Sursa: Adevarul.ro/Nașul TV”)
Redacția România Breaking News amintim că Traian Băsescu a dezvăluit, pe 24 ianuarie, în cadrul Conferinței pentru românii de pretutindeni, că a discutat cu Vladimir Voronin despre unirea celor două state, propunându-i să fie președinte al României Mari.
Vezi: Înregistrare video: Cum i-a propus Băsescu lui Voronin să facă Unirea ?