ROMÂNIA BREAKING NEWS

Despre „Tratamentul românilor din Imperiul Austro-Ungar”, Mihai Eminescu în Curierul de Iași din noiembrie 1876

În Ungaria, poporul românesc e vexat de guvernanții săi. Procese urbariale îndreptate contra averei lor private, legi electorale îndreptate contra voinței lor legitime, voturi virile în municipie pentru a îneca voturile locuitorilor, c-un cuvânt un painjiniș întreg de măsuri arbitrare, adaos prin călcarea zilnică a tuturor dispozițiilor din lege cari au mai rămas în favoarea naționalităților.

Prin urmare, întorcându-ne de unde am plecat și considerând asiduitatea cu care presa austriacă cere de la români ca în caz dat să se sacrifice pentru ,,civilizație”, ni se va da voie să întrebăm dacă civilizația austro-maghiară, în forma în care ni se arată, merită să ni ridicăm brațul pentru ea, dacă se poate cere de la români ca ei să meargă alături cu o putere care, stăpânind ea însăși peste trei milioane de români, îi tratează într-adins și într-una cu disprețul celui mai elementar simt de justiție; căci românii – să fie bine stabilit – nu cer privilegii, prerogative; ei cer în Ungaria cel puțin aplicarea conștiințioasă a legei pozitive a naționalităților, în Bucovina nu cer decât esercițiul liber al confesiei lor, autonomia bisericei lor; o autonomie pe care-o au evreii, lipovenii, calvinii, nemaivorbind deloc de puternica poziție a bisericei catolice; dacă, c-un cuvânt, se poate cere să ni vărsăm sângele pentru a asigura contra mișcărei slave supremația simulacrului de civilizație evreiască din Austro-Ungaria.

După tonul cu care vorbim, s-ar putea presupune că, în dreapta indignare, exagerăm lucrurile. De aceea vom vorbi asupra materiei în mod cu totul special.

După câte se vorbesc prin jurnale, Austria pare a avea o constituție. Pare a avea, zicem, pentru că, în faptă, nu există decât pentru a fi batjocorită de-o mână de evrei și de beamteri cari cârmuiesc acest complex de țări în cari nimene nu-i mulțămit. Afară de aceea, libertatea religioasă este, dragă Doamne, garantată prin o mulțime de terfeloage de origine supremă, cari se vor fi respectând față cu alții, numai față cu românii nu. Astfel, Constituția din 4 mart 1849 § 1, Patenta din 31 dec. 1852, ,,Diploma” din 30 oct. 1860, în fine Constituția (Reichsgrundgesetz) din 21 dec . 1867 art. 15 în care se zice: „Fiecare biserică recunoscută de stat are dreptul de a-și exercita cultul după credința ei, a-și conduce școlile sale, a stăpâni și întrebuința fondurile și averile sale bisericești și școlare după trebuința și dorința ei”.

Și într-adevăr, acest articol se și aplică – pentru lipoveni și evrei, pentru români nu.

De douăzeci și șase de ani românii bucovineni se primblă de la Ana la Caiafa, pe la ‘naltele scaune, cum zic ei, pentru a putea exercita un drept garantat de Constituție și de 26 ani îmblă în zadar.

Pentru a înțelege anomalia atârnării bisericești din Bucovina – atârnare eretică, contrarie canoanelor ritului răsăritean și cea mai nedreaptă înrâurire asupra credințelor poporului – vom trebui să caracterizăm în două cuvinte așa numitul partid liberal – constituțional din Austria. Într-un mozaic de popoară cu un singur guvern a trebuit să se ivească oameni care nu se țin de nici o nație în special, oamenii interesului personal, cari cu aceeași ușurință pot fi maghiari, poloni, germani, c-un cuvânt ce li s-ar cere să fie. Acești indivizi fără nici o comunitate de principii, una fiind numai întru esploatarea naționalităților, care nu au nimic sfânt în lume, nu țin la nimic decât la sine, sunt ,,liberalii” din Austria. De aceea nu ne vom mira dacă vom găsi pe d-ni ca Giskra, miniștri atotputernici , uniți la escamotări ordinare cu evrei parveniți, întreprinzători de drumuri de fier; nu ne vom mira, zic, dacă vom găsi că într-un rând cel mai liberal consiliu de miniștri din Austria se constituise în consiliu de întreprinzători .

Mai toți foștii miniștri liberali sunt astăzi milionari – din advocați fără pricini ce au fost. De unde? Deodată cu fotoliul de ministru mai ocupau și fotolii de membri în consiliile de administrație a tuturor bancelor și întreprinderilor posibile și imposibile, care în vremea marelui ,,Krach” au prezentat aspectul zilei de apoi, în tumultuasele strigăte a particularilor înșelați, a micilor capitaliști ruinați – un adevărat Pompei surprins de lava Vezuvului. Austria, crezând a putea abstrage de la serviciul oamenilor cu părinți cerți, care să fi vorbit o limbă certă, să fi ținut la un cămin, să fi avut în suflet „simț istoric”, singurul care întărește împărățiile, s-au folosit din contra de oameni care nu țineau la nimică, nici la Austria ca abstracție, de oameni pe care în jurnalele lor îi vedem vânduți la turci (ca Neue freie Presse), la imperiul german, la ruși, cu-n cuvânt Austria s-a servit de un element venal, corupt, lipsit de caracter, adevărat gunoi al catilinarismului. Acești oameni guvernau și guvernează. Contingentul cel mai mare pentru formarea acestui ,,clei al împărăției”, cum îl numesc ei, îl dau evreii.

,,Ce mi-i Hecuba?” – zice evreul, ce-i pasă lui de seriosul german, de energicul ceh din Boemia, de cavalerescul polon, de melancolicul rus, a sa țintă una este; succesul, strălucirea, banul. Cumcă acești oameni se numesc astăzi ,,germani” e curat întâmplător și trebuie atribuit puternicei ridicări a vecinului imperiu germanic; tot acești oameni se numesc în Ungaria “maghiari noi” de blestemele populațiilor ruinate de la un capăt al imperiului până la cel[l]alt. Astfel dar, era firesc ca predecesorii lui Hohenwart, care în viața lor n-au simțit instinctul respectării proprietății, să răspundă într-un rând bucovinenilor că „fondul religionar greco-oriental nu ar fi al bisericei, ci al guvernului”.

Noi nu ne putem nici închipui măcar o asemenea lipsă de orice simț de pudoare. Într-adevăr, la noi moșiile mănăstirești s-au prefăcut în avere a statului, dar numai moșiile bisericei statului român, care a luat asupră-și întreținerea fără deosebire a tuturor școlilor, spitalelor, mănăstirilor mai însămnate, puindu-se capăt esploatării prin călugări străini, care se îmbogățeau aici în țară și ridicau cu banii noștri institute grecești.

Dar guvernul român nici a gândit vrodată să ieie în administrarea sa averea bisericilor catolice, protestante, lipovenești etc., care nu sunt biserici ale statului român. Și nici în Austria n-ar fi cutezat nimeni până la acești parveniți să ridice pretenții asupra averei unei biserici neatârnate, neconfundabile cu statul austriac.

În fine, cabinetul Hohenwart, care din nenorocire pentru naționalități, avu o durată atât de scurtă, dacă nu le-a dat românilor siguranța averei lor strămoșești, cel puțin a neutralizat rapacitatea predecesorilor săi, căci în vremea lui s-au pus în fața lumei, într-o adunare de proprietari, preoți și țărani în număr de 4.000 inși din toate unghiurile pământului clasic al Bucovinei, drepturile necontestate, neatacabile ale bisericei răsăritene asupra fondului religionar .

Iată dar cum stau lucrurile.

Trecând Bucovina sub Austria, Divanul Moldovei și Vodă se vede că s-au îngrijit ca, prin tractatul de cesiune, Austria să fie obligată de a mănținea în aceste ținuturi statu quo. Guvernul austriecesc au găsit în Bucovina stări de lucruri cu totul fericite în privirea îndestulărei materiale ale locuitorilor.
Au găsit mănăstirile pline de averi, o numeroasă clasă de țărani cu totul liberi, mazilii , ruptașii și răzeșii, bresle de meșteșugari, starostii de negustori, c-un cuvânt o feudalitate cam târzietică în viața ei, dar liniștită și liberă. Ceea ce era vechi în vechea Moldovă era legătura pe care clase întregi o aveau cu statul. Mazilii și ruptașii, boierii cu scutelnicii lor erau obligați de a servi gratis în orice ocazie statului, era, să vede, rămășița a organizației militare de sub domniele vechi. Aceste legături dintre domnie și populație, prerogativile acestei din urmă erau neînțelese pentru noii guvernanți, obligați a ținea statu quo; afară de aceea, ei sperau a deduce, din drepturile domniei moldovenești, drepturi ale împărăției Austriei. Cu acest scop guvernul austriecesc face, la 1782, întrebare Divanului Moldovei ca să-l lumineze în materiile juridice, dar mai ales în materie de succesiune. Din toate acele întrebări (26 de toate) se vede cum noii guvernanți umblau ca mâța pe lângă păsat, doar s-ar putea deduce cumva dreptul de proprietate a „Stăpânirei” asupra pământurilor mănăstirești, răzășești și a locurilor din târguri…

Din răspunsurile Divanului se vede că, deși tot pământul Moldovei au fost înainte de vremi nepomenite ,,domnesc”, prin daniile luminaților domni, prin descălecare de orașe și sate, au devenit proprietăți particulare, la care „stăpânitoriul țărei” nu are nici un amestec, și că fiecare om ,,slobod” din Moldova este volnic să dispuie de averea sa cum îi place, fără să întrebe pe ,,stăpânitoriul țărei”…
Asupra propunerilor Consiliului Suprem, Iosif II pune rezoluția:

“Se ia spre știință și la vreme se va lua sama ca aceste venituri mănăstirești să se întrebuințeze cu folos: însă numai spre folosul confesionarilor și numai în provinția în care s-au desființat mănăstirile”…

Totodată, citim în decretul Consiliului Suprem cătră generalul Enzenberg :

“Nu o dată, ci de mai multe ori s-au dat de înțeles administrațiunii că intenția Maiestăței Sale nu este nici decât de a turbura proprietatea privată sau și numai de a îngădui să se purceadă cu puterea și cu sila la vreuna din economiile de pe moșiile preuțești”.

În fine, citim în decretul Consiliului Suprem de Curte din 8 mai 1784 următoarele:

“După instrucțiunea de mai nainte, trebuie să se ieie sama ca primirea și cheltuielile tuturor banilor scolastici, mănăstirești și preuțești, să se poarte separat de ai casei destrictuale administrative, și toate mandatele trebuincioase de bani din casa fondului religionari să se facă prin Consistoriu”.

Mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuințarea, administrația averilor eparhiei Rădăuților. Amploiații se numesc, școlile se înființază, plățile se fac numai cu espres mandat al Consistorului și a episcopului, guvernul e un notariu oficial al afacerilor, nimic mai mult.

Pentru a arăta însă cum se întrebuințază aceste averi, vom lăsa să vorbească pe un țăran din Bucovina, pe primariul din satul Crasna, Grigorie Iliuț :

“Numai despre un lucru am auzit vorbindu-se mai puțin, adică despre școalele noastre din țară, despre școalele noastre bisericești pentru creșterea și luminarea poporului nostru dreptcredincios. Dară și despre acest lucru să nu așteptați o cuvântare iscusită, căci noi țăranii n-avem atâta învățătură ca să putem vorbi cu iscusință. Cuvântul meu va fi scurt, dară adevărat, din inimă.
Noi știm cu toții că din banii fondului nostru bisericesc s-au înființat în Suceava un gimnaziu, în Siret o școală normală și în Cernăuți o școală reală și o școală normală cu o preparandie. Știm cu toții și aceasta că prin parohii s-au înființat, pe cheltuiala comunelor bisericești, peste o sută de școale primare, dintre carile mai mult de jumătate sunt sprijinite și din fondul nostru religionar.

Aceste școale sunt confesionale, adică bisericești, și până acum se purtau toate trebile lor de preuți și de învățătorii drept credincioși sub privigherea preonoratului Consistoriu. În urma legilor împărătești mai nouă, din 25 mai 1868 și din 14 mai 1869, atât biserica cât și fiecare parohie are tot dreptul de a înființa școale proprie bisericești și a le derege după legile generale.

Cu toate acestea, școalele noastre sătești, susținute parte de parohieni, parte din fondul nostru religionar, seamănă a ni se înstrăina cu totul. În multe ținuturi din țară sunt puși privigheatori de școale și de altă lege și de altă limbă. Aceștia despun acum și de școalele nostre bisericești, fără de a mai întreba de cei ce reprezintă comunele parohiale și biserica noastră din țară. Pe cât văd și pricep, lucrul merge într’acolo ca școalele noastre bisericești să treacă în rândul și numărul celor nebisericești, și ce vrea să zică aceasta? Nici mai mult nici mai puțin decât că, pe lângă priveghetorii scolastici de altă lege și de altă limbă, încetul cu încetul să ni deie și învățători de altă lege și de altă limbă, și de va merge lucrul ca până acuma, în curând ne vom pomeni și cu învățători jidani . Eu știu că nu voiți și nu doriți una ca aceasta, însă după legile mai nouă pot fi în școalele nebisericești jidani învățători.

Dară să vă mai spun încă una. În Viena a fost mai deunăzi o adunare mare de învățători. Și din Bucovina au fost câțiva. În acea adunare s-a hotărît ca în școalele nebisericești să nu se mai învețe religiunea. Și dacă acea hotărâre se va primi, atunci preoții nici nu vor intra în școală ca să învețe pe copiii noștri religiunea. Și eu vă întreb, oare ne-ar fi de folos astfeli de școale? Ce s-ar alege din copiii noștri cu învățători de altă lege și de altă limbă? Eu nu mă pot înțelege cu aceea ca să lăsăm pruncii noștri fără învățătură, ci vă întreb, oare să ne lăsăm noi școalele noastre bisericești? Nime nu poate aștepta de la noi una ca aceasta, ci, dimpotrivă, trebuie să dorim și să cerem ca în fiecare parohie să avem câte o școală bună bisericească.

Una, numai una, ne mănâncă pre noi țăranii, știți ce? Sărăcia. În cele mai multe sate sunt oamenii noștri săraci, și n-au de unde face școale și susținea pre învățători. Dară, bun este Dumnezeu, și fondul nostru bisericesc este avut. El este menit și pentru școale. Așadară de vom rămânea pe lângă astfeli de școale, ce ni convin mai bine în împregiurările în care ne aflăm, fondul nostru ni va sta într-ajutor cu bani pentru susținerea lor, de care vom putea zice cu drept cuvânt că sunt ale noastre și nu străine”.
Văd că vă înțelegeți cu toții ca să avem școale confesionale sau bisericești. Văd că cunoașteți că numai ele ne sunt de folos. Acum nu ne rămâne alta decât să poftim pe comitetul ce se va alege ca în adresa ce se va face cătră minister să, se scrie și această dorință a noastră, adică că poporul nostru drept-credincios dorește și voiește a avea, ca până acum, școale confesionale sau școale bisericești.
O asemenea adresă s-a făcut la ministeriu și se vor face încă multe cu aceeași menire de a putrezi la acte.

Deci starea românilor din Bucovina o rezumăm în acest fel:

1. Deși libertatea oricărui cult e garantată prin constituția austriacă, deși credincioșii fiecărei biserici sunt îndreptățiți de a-și administra averile școlare și eclesiastice, numai românii în tot imperiul sunt supuși unui regim escepțional.

2. Deși gimnaziul din Suceava, școala reală din Rădăuți, școala normală din Cernăuți și altele sunt plătite din fondul religionar, numirile profesorilor se fac de-a dreptul de cătră ministeriul din Viena, precum nu se ‘ntîmplă la nici un popor, la nici o școală confesională. Numai românii sunt supuși în privirea școlilor lor unui regim escepțional, și aceasta pentru ca în ele să se păstreze limba de propunere germană.

3. Arhiereii, după scriptură și canoanele bisericii răsăritene, se aleg; în Bucovina arhipăstorul e numit de-a dreptul, pe când în aceeași țară lipovenii își aleg pe vlădica lor de la Fântâna Albă, și evreii își aleg rabinii. Numai românii și în această privire, sunt tratați în mod escepțional.

E de prisos să mai vorbim despre înființarea cu scopuri politice a așa numitei universități, în care s-adună toți profesorii supernumerari de licee de prin Kolomeia și Kecikemet pentru a figura ca profesori de universitate, nici de liceul de la Cernăuți, care în vremea din urmă geme de suplinitori rusneci, nici de neaplicarea obligativității învățământului la școalele rurale românești și aplicarea strictă la cele rusești.

CURIERUL DE IAȘI, noiembrie 1876

Publicate și pe…

Certitudinea.ro, Stefan Secareanu Blog, Ziaristionline.ro, Daniel Roxin BLog

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.