Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută decizia adoptată în Ședința Guvernului Republicii Moldova de astăzi, 16 iunie 2015, prin care accesul cetățenilor Uniunii Europene, inclusiv al cetățenilor români, pe teritoriul Republicii Moldova este permis în baza cărților naționale de identitate aflate în prezent în circulație, și nu doar a pașaportului, ca până în prezent.
„Această măsură reprezintă un semnal politic clar al angajamentului Republicii Moldova față de parcursul său european, un instrument concret de încurajare a contactelor și schimburilor celor mai diverse între cetățenii de peste Prut și cei ai Uniunii Europene, inclusiv ai României, precum și de susținere a racordării statului vecin la spațiul european.”, a arătat Bogdan Aurescu.
Pornind de la așteptările exprimate la nivelul opiniei publice din România, subiectul facilitării accesului cetățenilor UE, inclusiv români pe teritoriul statului vecin cu cartea de identitate a fost ridicat de ministrul Bogdan Aurescu în cursul întrevederii din 25 martie 2015, de la București, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, dl. Andrian Candu. Ulterior, Ministerul român al Afacerilor Externe a abordat această temă în dialogul sectorial cu autoritățile Republicii Moldova, inclusiv în cadrul consultărilor pe linie consulară cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
„Adresez deosebite mulțumiri autorităților de la Chișinău pentru această decizie care vine în sprijinul întăririi legăturilor dintre cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului și care reconfirmă trăinicia Parteneriatului Strategic dintre statele noastre”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.
Guvernul Republicii Moldova a adoptat în ședința sa din 10 iunie 2015 Hotărârea nr. 63/2015 prin care se amendează cadrul legislativ existent cu privire la documentele în baza cărora este permis accesul cetățenilor străini în Republica Moldova. Astfel, se prevede acordarea unei facilități unilaterale în favoarea cetățenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza cărților naționale de identitate. Măsura va intra în vigoare la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Prin măsura adoptată în urma demersurilor inițiate de MAE român, Republica Moldova se aliniază la practica instituită deja de statele din Balcanii de Vest care au aspirații similare cu cele ale Republicii Moldova în raport cu UE și se bucură de același regim de circulație în spațiul comunitar european.
Publicat de România Breaking News RBN Press – romaniabreakingnews.ro