De pe vremea Ecaterinei cea Mare. Prezența armatei ruse în Siria, o așa-zisă „tradiție” și „moștenire” a expansionismului imperial țarist

Aventurile „țarului” Putin în Siria; De ce Rusia a intrat în acest război ?

În iunie 1772, trupele țariste bombardau, atacau și cucereau Beirutul, o fortăreața de pe coasta Siriei otomane. Rușii înaintaseră în Orientul Mijlociu pentru a-și susține aliatul, un despot arab.

Anul următor au revenit și au ținut Beirutul sub ocupație vreme de șase luni.

Atunci ca și acum, rușii au găsit Siria sub înfățișarea unui cazan ce stă să dea în clocot sub presiunea diverselor facțiuni entice pe care le-au adus rapid la supunere cu ajutorul tunurilor și a prafului de pușcă, reamintește scriitorul Simon Sebag Montefiore într-un articol din New York Times.

Moștenirea Ecaterinei cea Mare

Astăzi interesele lui Vladimir Putin în Siria sunt mai multe și mai complexe decât cele de acum două secole și jumătate. Interesant însă este modul în care Kremlinul alege să își prezinte incursiunea militară în Siria.

Ecaterina ce Mare

Și nu este doar Kremlinul care da acestor atacuri un rol deosebit în fața publicului, ci și Biserică Ortodoxă a Rusiei.

Recent, purtătorul de cuvânt al acesteia a apreciat că intervenția militară comandată de Putin este parte a „rolului special pe care țara noastră l-a jucat întotdeauna în Orientul Mijlociu”.

Legăturile Rusiei cu regiunea Orientului Mijlociu sunt percepute ca o tradiție prin însăși pretenția vechilor țări de a se considera urmașii împăraților bizantini și apărători ai Creștinătății Ortodoxe.

Ambițiile Moscovei: Nu a treia Romă, ci chiar Noul Ierusalim

Pentru țarii Rusiei, Moscova nu era a treia Romă, ci Noul Ierusalim, o putere menită să apere creștinătatea din Balcani și Orientul Mijlociu, inclusiv orașul sfânt Ierusalim.

Prima mare intervenție militară a Rusiei în această regiune s-a petrecut în 1768, când țarina Ecaterina cea Mare a pornit la război împotriva Imperiului Otoman, iar contele Alexei Orlov, fratele amantului țarinei a primit comanda flotei ruse pentru a stârni revolte de-a lungul coastei Mediteranei.

Folosindu-se de ajutorul unor experimentați comandanți scoțieni, Orlov a reușit să spulbere flota otomană la Chesme, instaurând și prima perioadă de dominație rusească în estul Mediteranei.

Între timp, în Egipt și Siria, al cărei teritoriu cuprindea pe atunci și Libanul și Israelul de astăzi, Ali Pasha și Dahir al-Umăr au încercat în zadar să cucerească Damascul de la trupele otomane.

Disperate, cele două căpetenii arabe au negociat cu Orlov și Ecaterina cea Mare o alianță prin care solicitau ocuparea Siriei cu ajutorul rușilor în schimbul cedării Ierusalimului.

Astfel, Orlov a ajuns să asedieze și să cucerească de două ori Beirutul și alte câteva orașe siriene.

Mediterana, marea atracție

Rușii au plecat din Siria în 1774, după ce sultanii turci au oferit la schimb Crimeea și Ucraina, dar aerul Mediteranei începuse deja să facă minuni în privința aspirațiilor politice ale Moscovei.

Așadar, cu ajutorul prințului Potemkin, noul sau amiral, Ecaterina cea Mare a înființat în Crimeea flota Mării Negre și a început să negocieze pentru crearea unei baze militare în Minorca.

Succesorii Ecaterinei s-au văzut la rândul lor tot un fel de cruciați întârziați, având pretenția de a stăpâni Ierusalimul și vechiul Constantinopol.

Primul Război al Crimeii, din 1853-1856

Situația a degenerat până într-acolo încât disputa dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Catolică a Franței de a luă sub protecție Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a dus la declanșarea Războiului din Crimeea.

Înfrângerea rușilor din 1856 l-a convins pe țarul Alexandru al ÎI-lea să renunțe la pretenția de a domina Ierusalimul prin forța armelor, alegând în schimb diplomația ca cea mai convenabilă cale de a-și satisface ambițiile politice.

În Primul Război Mondial însă, invazia rușilor în nordul Persiei și partea otomană a Irakului era cât pe ce să le servească țarilor Bagdadul pe tavă.

În 1916, tratatul Sykes-Picot-Sazonov stabilea că, la sfârșitul conflictului, Rusia să ocupe Istanbulul, o bună parte din Turcia și Kurdistan, ca și o parte din orașul Ierusalim. Noile posesiuni au fost pierdute însă, odată cu declanșarea revoluției bolșevice.

Despoții arabi, aliații Moscovei

Dezbrăcând de haina mitului religios povestea interesului rusesc pentru Orientul Mijlociu, bolșevicii sovietici și-au afirmat și ei intențiile de a avea un rol cât mai important în regiune.

Primul a fost Stalin cu încercările sale de a se implica în viața politică a Libiei și, ulterior, a Israelului…  Integral pe:  Independent.md – Aventurile „țarului” Putin în Siria; De ce Rusia a intrat în acest război

Publicat de Andrei Rădescu – romaniabreakingnews.ro