Furia surprinzătoare a ciobanilor care s-au adunat în număr neașteptat de mare și au protestat marți în fața Parlamentului are și alte motive decât prevederile legislative. De mulți ani mocnește o tensiune mare între ciobani și vânători, care le împușcă câinii.
Unde s-a ajuns s-a văzut chiar acum două zile când, potrivit ziarului Evenimentul, unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din județul Botoșani, Ionică Nechifor, a protestat într-un mod inedit față de abuzurile vânătorilor, după ce ieri aceștia i-au împușcat în cap un câine la fermă: și-a dus câinele la Prefectură.
Ionică Nechifor spune că vânătorii au încercat să-l intimideze pentru că el a mobilizat fermierii să meargă la București.
„Avem filmările și vom face plângere la Poliție și la Asociația Vânătorilor. Ei au intrat pe un teren pe care eu sunt proprietar. Eu am fost amenințat pe proprietatea mea”, a declarat acesta potrivit publicației citate.
Din istoria acestor incidente nu lipsesc și masacrele. În ianuarie 2014, aproximativ 30 de câini ce aparțineau ciobanilor au fost împușcați pe un câmp din județul Tulcea, informa atunci Antena 3.
Ciobanii au spus că bărbații care le-au omorât câinii erau beți și i-au fi amenințat și pe ei cu moartea. Incidentul a avut loc în comună tulceană Mihai Bravu.
De asemenea, în mai 2011, potrivit Maramedia, Duminică 1 mai în livada Sarasău au fost împușcați doi câini, care păzeau oile unui localnic din Iapa.
Din relatările ciobanilor se pare că autorul acestui gest impulsiv ar fi fost un localnic, vânător amator, care i-ar fi amenințat pe ciobani cu câteva zile înainte, deranjat de prezența câinilor în zonă.
Există numeroase de altfel de exemple în presa locală și centrală.
Reprezentanții ciobanilor care au protestat, în aprilie, în fața Guvernului, și i s-au plâns ministrului Agriculturii de atunci, Daniel Constantin, că vânătorii le omoară câinii de la stână care nu au elemente de identificare, deoarece aceștia sunt considerați niște „prădători” care distrug vânatul mic, a scris în primăvară Gândul.
„Trebuie reglementat în primul rând regimul câinilor de la stânele respective. Nu există în momentul de față niciun fel de protecție. Dacă aceștia nu au elemente de identificare, ei pot fi considerați prădători și pot fi împușcați de către vânători sau de cei care sunt proprietari sau membri ai asociațiilor de vânătoare”, a spus Constantin la finalul întâlnirii cu protestatarii.
„Vor să fie o reglementare mult mai clară astfel încât să existe o protecție față de câinii care păzesc stânile respective”, a mai spus ministrul în aprilie, potrivit publicației citate.
Un alt caz semnalat de presă, scandal între ciobani și vânători s-a lăsat cu focuri de armă în județul Arad, pe 3 septembrie 2015, relata România TV citat de romaniabreakingnews.ro.
Trei câini au fost uciși iar un al patrulea rănit, doar pentru că atacatorii au considerat că așa se vor face ascultați. Conflictul este vechi, cu amenințări de ambele părți, spun localnicii.
Încă îngrozit, omul își amintește de amenințările primite cu doar câteva ore înainte. Atacatorii însă, nu s-au rezumat doar la vorbe. La ora 4 dimineața, la 50 de kilometri de Arad, în localitatea Sintea Mare, au pornit o rafală de gloanțe.
În total, patru câini au fost împușcați. Trei au murit pe loc. Animalele nu erau violente, dimpotrivă. Singura vină era că aparțineau taberei adverse.
Alte cazuri
publicat la 17 iunie 2015
„Sora mea se afla acolo și mulgea oile când a auzit o împușcătură în dreptul turmei de vite. A fugit într-un suflet spre zona respectică și și-a găsit câinele ciobănesc, mort, lângă apă, împușcat în gât cu un cartuș. Apoi a avut vreme să vadă, de la distanță, jeepul în care se aflau doi braconieri, depărtându-se, ” mărturisește Ioan Abrudan, fratele femeii care, din pricina șocului îndurat, nu este capabilă să ne descrie situația prin care a trecut. Aceasta și-a alarmat fratele, care a sunat la numărul de urgență 112, astfel că la fața locului a sosit un echipaj de poliție, însoțit de o echipă criminalistică.
Pe baza descrierilor făcute de femeie, poliția a descins la proprietarul jeep-ului, de unde, conform declarațiilor lui Ioan Abrudan, ar fi ridicat o pușcă și niște gloanțe, pentru a le duce la expertiza balistică. „S-ar putea, totuși, ca polițiștii să fie pe o pistă falsă. Asta, fiindcă ciobănescul nostru se pare că a fost ucis cu un cartuș găsit, dealtfel, în jeep și tras dintr-o pușcă cu două țevi, alta decât ce pe care au ridicat-o ei – aflată în continuare la partenerul celui cercetat. Presupusul făptaș, la care s-a făcut descinderea este un om de o reală cruzime, cu ură față de câini, care a ucis anul trecut doi, lângă o benzinărie, la Brăișoru, chiar în fața stăpânului lor. Bărbatul respectiv a fost atât de timorat și înspăimântat de gestul ucigașului, încât nici n-a avut curaj să se plângă la poliție, ” arată mai departe Ioan Abrudan.
Aflând de această nouă atrocitate comisă împotriva unui animal de companie, Radu Țermure, președintele Federației Române pentru Protecția și Controlul Animalelor, a sărit în ajutorul familiei.
„Îl voi sfătui pe respectivul proprietar să transporte cadavrul câinelui împușcat la un laborator autorizat, care să efectueze examinarea anatomo-patologică a cadavrului, în scopul stabilirii cauzei morții și, dacă este posibil, pentru recuperarea corpurilor străine, gen proiectil, din cadavrul câinelui omorât. Apoi, după examinare, având buletinul de analiză care precizează constatările medicului specialist și indică cauza certă a morții câinelui, aparținătorul animalului se poate adresa poliției, formulând plângere penală împotriva făptuitorului, cunoscut sau necunoscut, ” a mai declarat Radu Țermure pentru Ziua de Cluj.
Luni, Ioan Abrudan va aduce cadavrul animalului la Direcția Sanitar-Veterinară Cluj-Napoca, pentru a cere efectuarea examinărilor care să determine cu exactitate circumstanțele morții câinelui. Pe cealaltă parte, poliția își va continua la rândul său cercetările, în vederea stabilirii autorului abominabilului act de cruzime și tragerea sa la răspundere relata atunci ziuadecluj.ro
Publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro / Surse: hotnews.ro, Ziaruldecj.ro, Romaniatv.ro/Foto: mioriticul.ro