Premierul Dacian Cioloș va efectua miercuri și joi o a doua vizită externă. Vizita la Paris, după cea de la Berlin de la începutul lunii, este dedicată întâlnirii șefului Executivului cu președintele Hollande. Întâlnirea va fi urmată de un dejun de lucru, la care va participa și premierul francez Manuel Valls, și de o declarație de presă comună. Premierul român va avea, de asemenea, întrevederi cu președintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, și cu președintele Adunării Naționale, Claude Bartolone, transmite un comunicat de presă al Guvernului.
Premierul Dacian Cioloș se va afla, în perioada 20-21 ianuarie, într-o vizită oficială la Paris, la invitația președintelui Republicii Franceze, François Hollande.
Întâlnirea șefului Executivului cu președintele Hollande va fi urmată de un dejun de lucru, la care va participa și premierul francez Manuel Valls, și de o declarație de presă comună. Premierul Dacian Cioloș va avea, de asemenea, întrevederi cu președintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, și cu președintele Adunării Naționale, Claude Bartolone.
Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor cu oficialii francezi vizează relațiile istorice privilegiate dintre România și Franța, intensificarea ritmului pentru finalizarea proiectelor din Foaia de parcurs a Parteneriatului strategic cu Franța, dinamizarea relațiilor economice și consolidarea contactelor cu mediile de afaceri, consolidarea cooperării sectoriale în domenii de interes comun, dar și subiecte importante de pe agenda europeană și internațională, precum terorismul, migrația și politica de securitate a Uniunii Europene.
De asemenea, vor mai fi abordate subiecte precum aderarea României la spațiul Schengen, viitorul raport al Comisiei Europene referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare, dar și cooperarea în procesul de pregătire a țării noastre pentru preluarea mandatului Președinției Consiliului UE.
La Paris, premierul Dacian Cioloș se va întâlni, de asemenea, cu reprezentanți ai comunității românești din Franța iar, la universitatea franceză SciencesPO, cu un grup de studenți și masteranzi români, prilej cu care va susține un discurs despre beneficiile aderării la UE și viziunea României asupra proiectului european.
Pe lângă convorbirile cu înalți oficiali francezi pe teme de interes comun, vizita va avea și o componentă economică, incluzând întâlnirea cu reprezentanți ai mediului de afaceri francez.
În seara zilei de 20 ianuarie, prim-ministrul Dacian Cioloș va avea un mesaj în deschiderea concertului care marchează Ziua Națională a Culturii Române, concert susținut de maestrul Eugen Doga, organizat de Ambasada României la Paris împreună cu Ambasada Republicii Moldova. Tot în sfera interesului pentru cultură se înscrie și vizita la atelierul, devenit muzeu, al sculptorului român Constantin Brâncuși.
Din delegația oficială fac parte viceprim-ministrul și ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, șeful Cancelariei primului-ministru, Dragoș Tudorache, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, și ministrul Culturii și Cultelor, Vlad Alexandrescu. – Sursa: Guvernul României
Vizita lui Premierului Dacian Cioloș se înscrie în mini-turneul anunțat, care a debutat la Berlin, iar după deplasarea la Paris ar urma o vizită în Olanda, țara ce deține președinția Uniunii Europene. Un detaliu important, toate cele trei țări vizate de Dacian Cioloș dețin un rol important în ecuația viitoarei accederi a României în spațiul Schengen.
Publicat de romaniabreakingnews.ro