ROMÂNIA BREAKING NEWS

Dacă nu este Europa, atunci, „Samurai” va da lovitura fatală Greciei

Dacă nu este Europa,  atunci, „Samurai” va da lovitura fatală Greciei

Grecia mai are puțin timp pentru a ajunge la un acord cu FMI și țările din zona euro pentru un nou împrumut salvator. În caz contrar, pe 30 iunie, Guvernul de la Atena nu va putea rambursa datoria de 1,5 miliarde euro către creditori.

Totuși, în mod surprinzător, Tokyo ar putea fi scena intrării Greciei în incapacitate de plată, scrie publicația greacă Ekathimerini.com.

Grecia trebuie să achite pe 14 iulie o datorie „Samurai” contractată în 1995, în valoare de 20 miliarde yeni (nu mai mult de 150 mil. euro).

În timp ce neplata datoriei către FMI și UE dein 30 iunie nu atrage neapărat „default-ul” pentru Grecia, potrivit specialiștilor Moody’s Investors Service, lipsa banilor pentru datoria Samurai va fi fatală, fiind instrument de plată în p.

„Dacă bondul Samurai nu va fi plătit, efectul asupra piețelor financiare va fi direct, afectând alte datorii publice”, explică analiștii. Abia atunci putem vorbi de intrare în incapacitate de plată pentru Grecia.

Situația Greciei va fi discutată din nou, miercuri, la Bruxelles, în cadrul unei noi întâlniri a Eurogrupului ce vizează încheierea unui alt acord între Grecia și creditorii externi, a anunțat președintele Consiliului European, Donald Tusk.

În vreme ce Grecia încearcă să încheie un acord cu creditorii străini, mii de de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de noile măsuri de austeritate anunțate de premierul Alexis Tsipras.

Cu toate acestea, oficialii eleni sunt optimiști în legătură cu întâlnirea de miercuri și speră că Grecia nu va ieși din zona euro și își va plăti datoriile externe.

Noua listă cu reforme prezentate de Atena creditorilor internaționali include în cea mai mare parte taxe noi pentru greci.

Sursa: realitatea.net  prin romaniabreakingnews.ro

Leave A Reply