Centrul Rus de Stiinta si Cultura de la Bucuresti isi incepe, luna aceasta, activitatea, potrivit unor anunturi facute pe pagina de Facebook a Centrului si pe cea a Ambasadei Ruse.
In acelasi timp, pe pagina proprie de Facebook, Centrul de Stiinta si Cultura anunta „primul eveniment organizat” de acesta – o masa rotunda ce va avea loc pe 13 mai, dedicata „aniversarii a 70 de ani de la Victoria in al Doilea Razboi Mondial. Printre invitatii mesei rotunde vor fi istorici din Rusia si Romania, oameni din domeniu, veterani”.
Centrul se deschide in baza unui acord bilateral semnat de fostul ministru Titus Corlatean in iulie 2013, in cadrul unei vizite facute atunci la Moscova – prima a unui ministru roman de Externe dupa patru ani si care s-a remarcat printr-orecunoastere mare oferita oficialului roman de catre autoritatile ruse, comparativ cu vizitele predecesorilor lui Corlatean.
Ce spunea atunci fostul ministru, despre acordul cu Rusia:
- „Este un acord bilateral interguvernamental pe care l-am semnat la finalul intalnirii cu ministrul rus de externe, un acord valoros, negocierea a durat ceva timp, ma bucur ca am reusit sa finalizam negocierile, sa semnam acest acord, care presupune deschiderea Institutului Cultural Roman la Moscova si respectiv a Centrului Cultural Rus la Bucuresti. Eu sper ca, dupa semnarea acestui acord, anul viitor sa fim in masura de ambele parti sa inauguram aceste institute, centre culturale.”
Acordul a fost semnat la un an dupa ce, la Bucuresti, se declansase batalia politica impotriva institutiilor statului de drept, vizata fiind debarcarea fostului presedinte Basescu. In vara lui 2013, Guvernul Ponta inca se confrunta cu o atitudine race din partea Occidentului ca urmare a evenimentelor din 2012 si incerca o incalzire a relatiilor cu Rusia. Aceasta deschidere catre Est se manifesta in conditiile in care se auzeau, deja, voci potrivit carora Rusia cauta portite oficiale de intrare pentru propaganda sa in Romania si in alte tari din sfera de influenta a fostei URSS. Iar Moscova isi intensifica retorica antioccidentala, ce avea sa culmineze in contextul anexarii Crimeei si a ofensivei din Estul Ucrainei.
In ceea ce priveste deschiderea unui Institut Cultural Roman la Moscova, nu s-a mai auzit nimic de doi ani.
Sursa:Hotnews.ro prin romaniabreakingnews.ro