ROMÂNIA BREAKING NEWS

Cu mari peripeții, România a fost desemnată câștigătoarea Rugby Europe Championship 2017

Imediat după meci, oficialii Rugby Europe, for prezidat de românul Octavian Morariu, au declarat Georgia câștigătoare a competiției, ca apoi să revină și să precizeze că a fost o greșeala tehnică, atribuind trofeul României, transmite Agerpres citat de romaniabreakingnews.ro

Victoria le-a adus ”Stejarilor” atât Cupa ”Antim Ivireanu”, trofeu care se pune în joc în întâlnirile directe, cât și, datorită noului regulament al Rugby Europe, titlul de campioană europeană a ediției 2017.

„Ultimul meci dintre România și Georgia a decis câștigătoarea Rugby Europe Championship 2017. Ca urmare a victoriei cu 8-7 a României, clasamentul pe site a fost modificat automat, incluzând o eroare tehnică ce a avut consecințe asupra situației de fapt — trofeul fiind înmânat Georgiei. În conformitate și respectând regulile competiției, dacă două sau mai multe echipe au același număr de puncte, cea mai bine clasată va fi echipa cu cele mai multe puncte în meciurile directe. Dacă în competiție se joacă un singur meci între echipe, echipa care câștigă meciul este cea mai bună echipă. Așadar, România este anunțată câștigătoarea REC 2017 datorită victoriei împotriva Georgiei”, a precizat Rugby Europe pe site-ul său.

Rugby Europe își cere scuze fanilor, jucătorilor și celor două țări din cauza confuziei făcute în clasament și în momentul decernării trofeului.

După meciul de duminică, disputat pe Stadionul Național Arcul de Triumf din Capitală și încheiat cu victoria ”Stejarilor”, site-ul Rugby Europe indica cele două naționale ca fiind la egalitate de puncte (19), dar cu Lelos pe prima poziție, deci câștigătoare a ediției 2017 a REC, României revenindu-i doar cupa „Antim Ivireanu”.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: