ROMÂNIA BREAKING NEWS

CRIMEEA:Cei care au votat pentru Rusia se întreabă acum “Doamne, ce-am făcut?”

Interviu oferit pentru Moldova.ORG de tânărul regizor din Republica Moldova, Cristian Jereghi, care se află la moment în regiunea Crimeea. Anterior, Moldova.ORG a publicat un interviu cu Cristian în timp ce acesta se afla în mijlocul confruntărilor din Kiev.

Ce astmosferă este în Crimeea acum? Locuitorii sunt într-adevăr atât de uniți în dorința de a fi parte componentă a Rusiei, cum au arătat rezultatele referendumului din 16 martie?
În Crimeea atmosfera e tensionată și ambiguă. O parte din populație este parcă contaminată cu ideea de aderare la Rusia, dar ceea ce s-a întâmplat recent are deja consecințe negative pentru ei – spre exemplu, nu este clar cât de oficiale sunt actele privind studiile eliberate de autoritățile ucrainene, dreptul la propietate. Intimidările au început deja, dar aceste lucruri nu ajung în atenția publicului, așa cum ar fi trebuit să se întâmple. Să fii jurnalist în Crimeea este o adevărată sinucidere dacă nu spui cât de bravo este Putin.

Cum s-a desfășurat referendumul, din ceea ce ați observat dumneavoastră? Au fost respectate toate normele democratice, așa cum au arătat posturile tv din Rusia?
Referendumul a avut loc ca alegerile din perioada sovietică. A avut loc o campanie la scara largă de tip «Votezi pentru fasciști sau pentru Rusia», au fost observatori falși din Europa (în trecut, ruși), s-au neglijat toate normele legale.

Propaganda funcționează simplu. Aduni 30 de activiști cu steaguri și îi filmezi în gros plan pe fundalul primăriei. În rezultat, în cadru ai o mulțime de oameni, iar reporterul spune despre câteva mii de susținători ai Rusiei. Toți spectatorii cred imaginilor și merg după mulțime. «Toată Crimeea este pentru Rusia» – acesta este mesajul pe care îl primesc. Și da, unii dintre ei se duc să voteze. În zilele ce au precedat referendumul, aproape în toată Crimeea a fost deconectat Internetul. Aceasta ca oamenii să nu primească informații din Realitatea Paralelă, ci doar din posturile de televiziune rusești.

Ce așteaptă cu adevărat locuitorii Crimeei de la Federația Rusă? Oamenii care au votat pentru aderarea la Rusia, sunt siguri că acolo îi așteaptă un viitor fericit?
Cei care au votat au fost tentați de promisiunile Rusiei depre o viață ca în paradis. Niciunul dintre ei nu a fost în Rusia și nici nu a trăit acolo. Cât despre pensii…nimeni nu le-a spus că pensiile vor fi recalculate altfel decât s-a anunțat. Serviciul militar obligatoriu. Toți tinerii din Crimeea vor satisface serviciul militar în nordul îndepărtat și Caucaz, unde vor fi maltratați de «camarazii» din Daghestan. Știți câte sinucideri au loc în armată? Câte cazuri de omor sunt mușamalizate, câte violuri au loc în armata din Rusia? Vor afla. Acolo tot nu sunt iubiți trădătorii. Siguranța celor care au votat pentru un viitor în Rusia trece treptat în «Doamne, ce- am făcut».

Prezența trupelor rusești, fie și fără semne distinctive, nu face atmosfera mai încordată? Cum se poartă kazacii veniți, dar și ceilalți rezerviști? Care este situația reală a militarilor și navigatorilor ucraineni?
Frica înmulțită cu mândria –acesta este sentimentul care domină aici. Prezența militară a tensionat situația în Crimeea până la limită, și desigur aluzia „fină” făcută locuitorilor –să voteze pentru Rusia a fost recepționată de oameni.

În ceea ce privește navigatorii, e o poveste separată și, din păcate, tristă. Noi am încercat să facem ceva la toate nivelurile. Dar, din păcate, în afară de susținerea morală, nu am putut să-i ajutăm cu nimic, cu excepția transportării pe continent.

V-ați întâlnit cu reprezentanții tatarilor din Crimeea? Ce spun și ce cred ei despre aderarea Crimeei la Rusia? Poate ați întâlnit acolo și moldoveni?
Tatarii din Crimeea sunt cei mai conștienți oameni de aici. Surprinzător, pentru ei patria este Ucraina. Ea le-a dat libertate și le-a asigurat protecție. Ei toți fac parte din rezistență, cărora le este frică să fie deportați și nimiciți de ruși. Tatarii din Crimeea sunt gata să ia armele în mâini, dacă cineva se va atinge de ei și, credeți-mă, vor face asta.
Acum are loc fragmenatrea Crimeii, se întorc anii 90. Toate hotelurile sunt pline. Bandiții din toată Rusia vin aici, ca să pună mâna pe afaceri. În fața ochilor mei, cu ajutorul câtorva soldați a fost ocupat un salon auto, care aparținea unui opozant aderării la Rusia. Mai are rost să va spun că peste o zi acolo nu era nici urmă de mașini de lux?

Sursa: Moldova.org

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.