ROMÂNIA BREAKING NEWS

Craiova, exemplu la BBC. Postul TV din Anglia a prezentat oportunități de afaceri din țara noastră

Craiova, exemplu la BBC. Postul TV din Anglia a prezentat oportunități de afaceri din țara noastră

Unul dintre cele mai importante posturi de televiziune din lume a realizat un reportaj foarte serios la Craiova, punând în lumină oportunitățile și facilitățile avantajoase oferite investitorilor britanici. O echipă de jurnaliști de la British Broadcasting Corporation (BBC) a evidențiat interesul britanicilor pentru potențialul de afaceri din Craiova.

Unul dintre cele mai importante posturi de televiziune din lume a realizat un reportaj foarte serios la Craiova, punând în lumină oportunitățile și facilitățile avantajoase oferite investitorilor britanici. O echipă de jurnaliști de la British Broadcasting Corporation (BBC) a evidențiat interesul britanicilor pentru potențialul de afaceri din Craiova. – See more at: http://www.micapi.ro/articole/economie/craiova-pe-bbc-romania-este-o-noua-atractie-de-business.html#sthash.FE5BAovA.dpuf
Unul dintre cele mai importante posturi de televiziune din lume a realizat un reportaj foarte serios la Craiova, punând în lumină oportunitățile și facilitățile avantajoase oferite investitorilor britanici. O echipă de jurnaliști de la British Broadcasting Corporation (BBC) a evidențiat interesul britanicilor pentru potențialul de afaceri din Craiova. – See more at: http://www.micapi.ro/articole/economie/craiova-pe-bbc-romania-este-o-noua-atractie-de-business.html#sthash.FE5BAovA.dpuf

BBC prezintă România ca o țară în curs de dezvoltare și o mare atracție pentru mediul de afaceri englez. Televiziunea laudă oportunitățile de afaceri, dar și progresele făcute de țara noastră pentru eliminarea corupției. Materialul a fost realizat după ce reprezentanții comitatului Hampshire și cei ai județelui Dolj au început o colaborare pentru susținerea mediului de afaceri din cele două regiuni.

„Forță de muncă ieftină și calificată, spații industriale la prețuri mici, o țară în curs de dezvoltare unde există cerere. România este o nouă țintă pentru mediul de afaceri”, așa este descrisă România la începutul reportajului realizat de BBC. Jurnaliștii laudă progresele făcute de țara noastră, după integrarea în Uniunea Europeană și explică motivele pentru care reprezentanții comitatului Hampshire din Marea Britanie au semnat un parteneriat de afaceri cu cei care conduc județul Dolj.

În materialul prezentat de BBC apare și primarul Craiovei.

Până acum, 10 companii din Hampshire au legături cu mediul de afaceri din România. Majoritatea testează piața și intenționează să-și extindă afacerile în țara noastră.

În reportajul video sunt intervievați mai mulți reprezentanți ai unor firme din Marea Britanie care au deschis sau urmează să deschidă afaceri în Craiova. Realizatorii de la BBC vorbesc despre faptul că liberalizarea emigrărilor românilor pe teritoriul UK nu a avut efecte negative, așa cum se așteptau cei mai mulți lideri de opinie din Marea Britanie. Dimpotrivă, oamenii cu bani au început să se uite cu mai multă atenție către potențialul de business pe care îl are România. În mare parte, materialul jurnaliștilor de la BBC este filmat în Craiova, fiind intervievat inclusiv primarul Lia Olguța Vasilescu. „Este foarte bine pentru oamenii de afaceri din Anglia, pentru că au profit bun aici și cred că nicăieri în Europa nu găsesc asemenea oportunități și facilități precum în România”, a declarat edilul-șef din Bănie pentru BBC.

Reportajul pune în lumină și dificultățile pe care le întâlnesc investitorii atunci când se arată dispuși să investească în România. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe firme din Marea Britanie și-au arătat interesul pentru mediul de afaceri din țara noastră și intenționează să deschidă fabrici, chiar și la Craiova.

Surse: bbc.com, micapi.ro,  , ro.stiri.yahoo.com

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.