ROMÂNIA BREAKING NEWS

Constantin Leancă. Condamnat la moarte pentru că a cerut Unirea Basarabiei cu România

Constantin Leancă și-a pierdut viața într-un lagăr de muncă forțată al sovieticilor pentru că a îndrăznit, în 1918, să ceară unirea Basarabiei cu România. Ales de șapte ori deputat în Parlamentul României, eroul a murit întemnițat după o judecată și o condamnare ilegale.

Constantin Leancă s-a născut la 10 aprilie 1893 în satul Cuhnești, județul Bălți. În 1915 se înrolează în armata imperială rusă și participă la Primul Război Mondial pe frontul de est. În 1917, după revoluția din februarie, când e abolită monarhia în Rusia, revine în Basarabia și devine președinte al Zemstvei județene din Bălți.

La începutul lui martie 1918 a fost unul dintre autorii unei scrisori trimise Sfatului Țării de la Chișinău în care era revendicată Unirea Basarabiei cu România. În perioada Interbelică a fost membru al Partidului Țărănesc din Basarabia, apoi al Partidului Național Țărănesc din momentul creării acestuia, prin fuziunea, în 1926, a Partidului Țărănesc (Ion Mihalache) și a Partidului Național din Transilvania (Iuliu Maniu).

CONSIDERAT „ELEMENT PERICULOS”

În 1932, dezamăgit de guvernarea național-țărănistă, devine unul dintre conducătorii unui nou partid – Partidul democrat țărănesc, devenit ulterior Partidul radical țărănesc. Între 1939 și 1940, în plină dictatură regală, a fost membru al Frontului Renașterii Naționale.

La 28 iunie 1940, când Armata Roșie ocupă Basarabia, era deputat în Lgislativul de la București și se afla la Bălți. Sovieticii îl consideră „element periculos” și îl condamnă la ani grei de gulag. Se stinge din viața în timpul detenției.

De ce a avut acest destin? Despre soarta unor fruntași ai vieții politice și culturale din Basarabia interbelică de după 1940 o dată cu ocupația sovietică au scris numeroși autori, printre care evidențiem contribuțiile publicistului Iurie Colesnic, a istoricilor Elena Postică și Lilia Crudu și a juristului Mihai Tașcă.

Ca membru al Comisiei pentru studierea comunismului, am descoperit dosarul lui Constantin Ion Leancă în depozitul special al Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău, alias fostul Comitet pentru Securitatea Statului (KGB). Potrivit acestuia, Constantin Leancă a fost arestat în data de 16 iulie 1940 – și nu 6 iulie cum se menționează în mai toate publicațiile – de către grupul special de anchetă al NKVD-ului din RSS Ucraineană, care avea jurisdicția asupra teritoriului basarabean în primele săptămâni după ocupația sovietică.


DE ȘAPTE ORI ALES DEPUTAT

Imediat i se face o fișă de arestat din care reiese că deținea 8 hectare și jumătate de pământ. Tot din fișa de la NKVD aflăm că avea 6 clase de gimnaziu, ceea ce echivala în vremurile celea cu studii superioare și ceea ce i-a permis să se mențină aproape 20 de ani la rând în Parlamentul României.

A fost ales deputat din partea Basarabiei de 7 ori, prima dată în 1919 din partea Partidului Țărănesc din Basarabia și ultima dată, în 1939, din partea Frontului Renașterii Naționale. Era unicul partid legal din timpul dictaturii lui Carol al II-lea, celelalte fiind interzise, după modelul regimurilor autoritare care domina atunci cea mai mare parte a Europei.

Frontul Renașterii Naționale grupa din oficiu toți funcționarii care altfel își pierdeau calitatea de demnitar (printre membrii FRN a fost reputatul istoric C.C. Giurescu etc).

În cadrul procesului intentat, lui Leancă i se incriminează activități zise contrarevoluționare. Printre acestea se numără participarea sa la viața politică din România interbelică, ca membru fruntaș al Partidului Țărănesc din Basarabia, Partidului Național Țărănesc și altor formațiuni democratice românești (a criticat, de altfel, politica extremistă a guvernului Goga-Cuza). Toate aceste partide în care a fost implicat erau considerate contrarevoluționare.

În logica sovieticilor, numai Partidul Comunist din România avea dreptul la existență. O să vedem din alte materiale de arhivă însă că până și membrii ilegalității comuniste basarabene au fost tratați cu suspiciune de către „eliberatorii” din Est.

Lui Leancă i se incriminează că era apropiat al primarului de Bălți, Ștefan Pirogan, tatăl regretatului Vadim Pirogan, ex-președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici și autor al unor memorii despre experiența sa în gulag.

Revenind la cazul lui Leancă, observăm că regimul sovietic urmărea încă din primele săptămâni ale impunerii regimului său între Prut și Nistru pedepsirea în primul rând a liderilor de opinie care au făcut posibilă Unirea de la 1918, dar și procesul de integrare, atât cât s-a reușit într-un timp prea scurt, a Basarabiei în cadrul României întregite.


FĂRĂ DREPT LA APĂRARE

Pentru sovietici crima nu era definită din punct de vedere juridic, dar din perspectivă politică, în mod absolut arbitrar. Participarea la viața publică din România interbelică era deja un criteriu suficient pentru „eliberatori” de a condamna la pedepse inumane persoane absolut inocente din Basarabia.

După o anchetă preliminară efectuată începând cu data de 16 iulie 1940, dosarul lui Constantin Leancă este transmis Consfătuirii Speciale (Особое Совещание) din cadrul NKVD-ului. Acest organ era unul extrajudiciar, la fel ca și troicile, deci nu se supunea nici unor rigori procedural-legale.

Leancă nu avea dreptul nici măcar formal la un avocat, iar cele 4 persoane care îi decideau soarta erau scutite de a aduce probe în susținerea incriminărilor aduse. Majoritatea condamnărilor operate de acest organ extrajudiciar nu implicau prezența inculpatului. Verdictele se pronunțau în lipsa persoanelor vizate.

Organele de genul Consfătuirii Speciale a NKVD îndeplineau orbește ordinul partidului. În 11 ianuarie 1941, acum 70 de ani, Constantin Leancă era condamnat la 8 ani de lagăr de corecție prin muncă conform articolului 54, punct 13 al Codului Penal al RSS Ucrainene („activitate contrarevoluționară”).

Deși era cetățean român, în verdictul organului extrajudiciar se menționează cu nu deține nici un fel de cetățenie. A fost judecat pentru că a vrut binele comunității în care s-a născut. Nu a rezistat mult timp condițiilor dure de detenție și s-a stins din viață în 1942, la vârsta de 49 de ani. (Sursa: Historia)