ROMÂNIA BREAKING NEWS

Conferința Directorilor Agențiilor de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din Uniunea Europeană la București

Conferința Directorilor Agențiilor de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din Uniunea Europeană la București

În perioada 15-17 mai 2019 a avut loc la București, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, cea de-a 45-a Conferință a Directorilor Agențiilor de Plăți din Uniunea Europeană, eveniment organizat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, sub patronajul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Lucrările Conferinței au fost deschise de către ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, care a subliniat importanța consolidării cooperării între agențiile de plăți, precum și a întăririi dialogului cu instituțiile Uniunii Europene, pentru o mai bună gestionare a actualei Politici Agricole Comune și o mai bună înțelegere și proiectare a celei viitoare.

Sesiunea plenară a Conferinței a reunit contribuții și prezentări, atât din partea agențiilor de plăți, cât și din partea instituțiilor cheie ale Uniunii Europene (Comisia Europeană, Curtea Europeană de Conturi), care au adus în discuție utilizarea sustenabilă a resurselor naturale, managementul Politicii Agricole Comune, asigurarea și auditul PAC din perspectiva prezentului, dar și a viitorului.

Totodată, în cadrul conferinței au fost organizate două ateliere practice de lucru, ce au avut ca subiect controalele referitoare la măsurile IACS din cadrul programelor de dezvoltare rurală (situația actuală, problemele legate de noul calendar de plăți din 2019 și posibilitățile de introducere a monitorizării în cadrul acestui tip de controale), respectiv raportarea indicatorilor de performanță (ce este disponibil în prezent și ce poate fi folosit în contextul noii Politici Agricole Comune).

Conferința de la București a adus în prim-plan și inovația, respectiv proiectele care vizează utilizarea celor mai noi tehnologii în domeniu, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la impactul pozitiv și beneficiile acestora asupra activității agențiilor de plată.

Viitoarea conferință a Directorilor Agențiilor de Plăți din Uniunea Europeană va avea loc în perioada 12-14 noiembrie 2019, la Helsinki, în Finlanda, în cadrul Președinției finlandeze la Consiliul Uniunii Europene.

The post Conferința Directorilor Agențiilor de Plăți din Uniunea Europeană appeared first on Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: