Premieră Constantin Noica în Austria și spațiul germanofon – editura Traugott Bautz editează primele traduceri în germană din opera filosofului: De dignitate Europae și Scrisori despre logica lui Hermes, în traducerea lui Georg Scherg. În Viena, apariția volumelor va fi marcată pe 17 septembrie 2012 printr‐o conferință susținută de Mădălina Diaconu, docent în cadrul Universității Viena și autoare a studiului introductiv ce precede ediția tipărită în germană a volumului De dignitate Europae.
Conferința cu titlul Rezistență prin cultură? – Constantin Noica și moștenirea europeană va avea loc în Otto‐Mauer‐Zentrum, la invitația Wiener Gesellschaft für interkulturelle Philosophie și a Forum Zeit und Glaube. Evenimentul este organizat de instituțiile menționate, în colaborare cu ICR Viena și Societatea Austro‐Română. Conferința este precedată de un amplu articol despre viața și opera lui Contantin Noica, apărut în reputata revistă culturală vieneză Die Furche sub semnătura aceleiași Mădălina Diaconu.
Mădălina Diaconu este docentă la Institutul de Filosofie al Universității din Viena. Printre ultimele sale publicații se numără: Tasten, Riechen, Schmecken. Eine Ästhetik der anästhesierten Sinne (Königshausen & Neumann, Würzburg, 2005), Bukarest ‐ Wien. Eine kulturhistorische Touristik an Europas Rändern (LIT, Berlin/ Viena, 2007), Despre miresme și duhori. O interpretare fenomenologică a olfacției (Humanitas, 2007), Despre gusturi și gustări. Tratat de antropologie gastrosofică (Humanitas, 2008), precum și studiul introductiv la Constantin Noica, De dignitate Europae (Nordhausen 2012).
RGNpress