Comitetul Româno-American pentru Basarabia, presează Administrația SUA să ia în considerare REUNIFICAREA celor două STATE ROMÂNEȘTI

Onorabilului Barack Obama
Ucraina este cea mai mare țară din Europa de Est și este nucleul real al Europei de Est, dar aceasta rămâne un punct spinos de dispută între Rusia și Occident. Cu toate acestea, evenimentele recente arată că Ucraina este o țară cu o situație problematică și este predispusă să rămână o problemă. Soluționarea curentei crize din Ucraina revine propriilor semeni, Rusiei pe de o parte, Occidentului, inclusiv Statelor Unite ale Americii. Și nici una dintre soluțiile potențiale nu este ușoară.
Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.