ROMÂNIA BREAKING NEWS

Comisia Europeană derulează proceduri de infringement asupra României pentru legea care impune hipermarketurilor să vândă marfă românească

SHARE
, / 131 0
Comisia Europeană derulează proceduri de infringement asupra României pentru legea care impune hipermarketurilor să vândă marfă românească

Comisia Europeană derulează proceduri de infringement asupra României şi Ungariei, pe care le acuză de îngrădirea liberei circulaţii a mărfurilor în UE, în cazul ţării noastre fiind vizată legea care obligă hipermarketurile să scoată la vânzare produse agro-alimentare în proporţie de minimum 51%. 

Executivul european a decis miercuri, să trimită celor două ţări scrisori de punere în întârziere, o fază necontencioasă a procedurii de infringement.

În România, marilor comercianţi cu amănuntul li se cere să achiziţioneze cel puţin 51 % din produse alimentare şi agricole de la producătorii locali. Acest fapt pune probleme legate de liberă circulaţie a mărfurilor, arată CE.

Aceeaşi lege prevede, de asemenea, obligaţia comercianţilor cu amănuntul de a promova produsele de origine romană, limitându-le decizia de natură comercială privind alegerea produselor pe care le oferă, ceea ce contravine libertăţii de stabilire (articolul 49 din TFUE).

În conformitate cu dreptul UE, restricţionarea acestor libertăţi este permisă numai în cazul în care există o nevoie justificată pentru a proteja un interes public major, precum sănătatea publică, iar măsurile adoptate nu trebuie să fie mai puţin restrictive.
Nici Ungaria, nici România nu au furnizat dovada faptului că măsurile naţionale sunt justificate şi proporţionale. Autorităţile ungare şi române au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie.

Dacă Bruxellesul nu primeşte răspunsuri convingătoare, poate trimite cele două ţări în faţa Curţii de Justiţie a UE. Aceasta poate decide fie clasarea cazuelor, fie sancţionarea celor două ţări reclamate. În cazul României, o eventuală amenda ar urma să se constituie dintr-o sumă forfetară, care a fost de 1,8 milioane de euro la un moment dat, plus penalităţi care pot ajunge şi la 130.000 de euro pe fiecare zi de întârziere a îndeplinirii obligaţiilor

RBN Press / București / 16.02.2017

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press