Cum circulau automobilele în România Mare, acum 100 de ani

Acum 100 de ani intra în vigoare Legea privitoare la circulația automobilelor. Votată în Senat în ședința din 1 aprilie 1921 și de Adunarea deputaților în ședința din 20 iulie 1921, legea era promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 3509 din 23 iulie 1921 al regelui Ferdinand, fiind contrasemnată de ministrul de Interne Constantin Argetoianu și de ministrul de Justiție Mihai Antonescu. Legii i se adăuga un regulament de aplicare, aprobat în ședința Consiliului de Miniștri din 26 august 1921. Legea și regulamentul erau publicate în Monitorul Oficial, nr. 117 din 28 august 1921, pp. 4614-4621.

Legea reglementa circulația automobilelor în tot cuprinsul țării.

Automobilul era definit ca „orice vehicul cu tracțiune mecanică, destinat transportului de persoane sau lucruri” (art. 1). Legea oferea exemple ca automobile-trăsuri, autobuze, auto-camioane sau motociclete.
Automobilele, conform art. 2 al legii, puteau circula „pe toate căile publice pe care circulă vehicule cu tracțiune animală”. În același timp, autoritățile publice sau autoritățile polițienești puteau limita circulația pe anumite drumuri, parțial sau temporar, în genere sau numai anumitor categorii. Puteau fi introduse și limitări pentru viteza maximă și condiții speciale cu privire la greutate, semnalizare, luminat etc. Măsurile respective – prevedea legea – nu puteau fi introduse în timpul campaniilor electorale.
Conform art. 4, orice automobil purta un număr de înmatriculare („număr de ordine cu litere distinctive”) și aparate de semnalizare (luminile de noapte erau numite „felinare”).
Pentru automobile, proprietarii trebuiau să obțină un permis pentru circulația automobilului (art. 3), iar conducătorii trebuiau să dețină un permis de conducere, obținut în urma unui examen (art. 5).
Conducătorii trebuiau să se conformeze dispozițiiloe privind „modul de conducere, pornire și oprire, iuțeală [viteză], facerea semnalelor [semnalizare], luminarea felinalelor [semnalizare pe timpul nopții] și întreținerea automobilelor” (art. 9).
Legea făcea diferența între conducătorul automobilului când era proprietar sau când era șoferul unei alte persoane. În caz de contravenții, ambele persoane suportau amenda („proprietarul este solidar cu conducătorul, când călcarea dispoziției prohibite a fost făcută cu știința lui”).
Persoanele care circulau fără permis puteau primi, pe lângă amendă, și câteva luni de închisoare (art. 6). Infracțiunile erau constatate de ofițerii de poliție judiciară într-un proces-verbal. Judecata privind aplicarea pedesei închisorii se făcea independent de aplicarea amenzii (art. 12).
Pedeapsa pentru persoanele care conduceau în stare de ebrietate era de închisoare de la 15 zile până la 3 luni (art. 17).
Pentru sancțiunile aplicate unor mașini care aparțineau autoritățile publice, proprietarul era considerat funcționarul însărcinat cu supravegherea automobilelor (art. 19).
În caz de neplată de amenzii, automobilul putea fi vândut prin licitație publică (art. 19). De asemenea, amenzile neplătite se puteau transforma în închisoare, o zi la fiecare 200 de lei (art. 200).
Amenzile erau încasate de Ministerul Lucrărilor Publice sau de autoritatea locală sub administrația căreia se găsea drumul unde a fost comisă infracțiunea. Amenzile încasate constituiau un fond care putea fi întrebuințat pentru repararea sau întreținerea drumurilor (art. 21).
Pe lângă Ministerul de Interne se înființa un cazier central al automobilelor și conducătorilor de automobile, cuprinzând duplicate ale permiselor și carnetelor de automobile și de conducere (art. 23).

Regulamentul de aplicare, elaborat în baza art. 24 al legii, era structurat astfel:

Capitolul I. Despre automobile și circulația lor (art. 1-2)
Capitolul II. Despre viteză (art. 3-8)
Capitolul III. Despre permisul de circulație pentru automobilele și vehicule de tracțiune mecanică (art. 9-16)
Capitolul IV. Numerele de identitate și plăcile (art. 17-23)
Capitolul V. Dispoziții privitoare la circulația camioanelor-automobile cu și fără remorcă (art. 24-27)
Capitolul VI. Dispoziții particulare motociclurilor și motocicletelor (art. 28)
Capitolul VII. Îndatoriri impuse proprietarilor de automobile (art. 29-31)
Capitolul VIII. Despre conducătorii de automobile și condițiile de admitere la examen (art. 32-35)
Capitolul IX. Despre permise de conducere (art. 36-44)
Capitolul X. Despre infracțiuni și penalități (art. 45-50)
Capitolul XI. Despre constatarea infracțiunilor și despre procedură (art. 51-54), continuat la Capitolul XII (art. 55-57)
Capitolul XIII. Certificatlee internaționale de călătorie (art. 58-59)
Capitolul XIV. Formalitățile polițienești cerute la punctele de frontieră pentru permiterea circulației în țară a automobilelor din alte țări (art. 60-61)
Capitolul XV. Despre caziere pentru automobile și pentru conducătorii de automobile (art. 62-64)

Viteza maximă de circulație în orașe, în trecere prin comune și pe poduri era de 12 kilometri pe oră, „adică egal cu trapul cailor” (art. 3-4); „la cotituri, în aglomerații, la încrucișări de străzi și la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la 6 km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului” (art. 3).

Permisul de circulație pentru mașini era eliberat pentru un automobil de o comisie prezidată de prefectul județului sau al poliției (sau delegați lor), care reunea un inginer specialist, un delegat al primăriei, un membru al Automobil Club Regal Român sau al unui membru al unui Automobil Club regional. Acolo unde nu exista un Automobil Club, al treilea membru al comisiei era un specialist conducător de automobil (art. 11). În cadrul examinării mașinii, se avea în vedere ca „organele automobilului să aibă o funcționare sigură”, să aibă un aparat de direcție, două sisteme de frânare etc. (art. 12).

În mai multe locuri se insista ca toți conducătorii să evite să sperie caii de pe drumurile publice, iar, pentru a evita un accident, trebuiau să modereze mersul sau chiar să operească motorul (art. 6). De asemenea, autombilele trebuiau să „nu supere pe trecători cu fumul sau aburul” (art. 12).

Automobilele purtau un număr de înmatriculare („număr de ordine”) eliberat de prefectură, odată cu permisul de circulație (art. 17). Numerele începeau de la 0 în sus (art. 18). Numărului de ordine i se adăuga și indicativul județean („două sau trei litere distinctive, indicând numele orașului de reședință al prefecturii județului care a eliberat permisul de circulație”) (art. 21) [vezi ADDENDA].

Automobilele trebuiau dotate un un claxon („o trompă cu sunet grav”). Salvările întrebuințau un semnal particular, „la auzul cărora toate vehiculele vor deschide drumul” (art. 22).

Comisia care acorda permisele de conducere avea aceeași componență ca cea pentru examinarea mașinilor (art. 33). Examenul consta dintr-o probă practică și o probă orală, „din care să rezulte că solicitatorul permisului posedă suficient cunoștințele de conducere și cunoaște perfect legea, regulamentul și ordonanțele relative la circulația automobilelor, teorie elementară de mecanică, în legătură cu circulația, cu opririle, incendii etc.” (art. 34).
Un conducător auto trebuia să aibă cel puțin 18 ani împliniți, să posede un certificat medical doveditor că este apt pentru a conduce, să nu fie condamnat pentru „fapte infamante” (furt, înșelăciune, excrocherie, abuz de încredere, omor, tâlhărie, fals în acte publice, atentat la pudoare, trădare, spionaj etc), autorizarea părinților sau a tutorilor legali până la majorat, care era la 21 de ani (art. 35).

Pentru a călători cu mașina în afara țării trebuia obținut un certificat internațional de călătorie (art. 58). La 1921 – se amintea în lege – următoarele țări puteua elibera un astfel de certificat, pe lângă România (R.M.): Anglia (A.), Begia (B.), Bulgaria (B.G.), Elveția (C.H.), Italia (I.), Franța (F.), Germania (G.), Portugalia (P.), Rusia (R.), Spania (E.), Suedia (S.), Țările de Jos (N.L.), Ungaria (H.).

ADDENDA

Indicativele de acum 100 de ani

[Indicativul făcea trimitere la reședința de județ]

Pt. ….. Argeș (Pitești)
Aj. ….. Alba de Jos
Ar. ….. Arad
Bc. ….. Bacău
Br. ….. Brăila
Bt. ….. Botoșani
Or.M. … Bihor (Oradea Mare)
Bz. ….. Buzău
Bț. ….. Bălți
Bv. ….. Brașov
Btr. …. Bistrița Năsăud (Bistrița)
Bzg. …. Caliacra (Bazargic)
C.Al. … Cetatea Albă
Chs. …. Chișinău
Ch. ….. Cahul
C.Lg. … Câmpulung (Bucovina)
Gl. ….. Covurlui (Galați)
Cța. …. Constanța
Lgș. …. Caraș-Severin (Lugoj)
Cți. …. Cernăuți
Cțm. …. Coțmani
Cc.S. … Ciuc
Clj. …. Cojocna (Cluj)
Sl. ….. Durostor (Silistra)
Cv. ….. Dolj (Craiova)
Dr. ….. Dorohoi
Tg. ….. Dâmbovița (Târgoviște)
Tg.J. … Gorj (Târgu Jiu)
Dv. ….. Hunedoara (Deva)
Cl. ….. Ialomița (Călărași)
Fgș. …. Făgăraș
Gr.H. … Gura-Humorului
Hș. ….. Fălciu (Huși)
Ht. ….. Hotin
Iș. ….. Iași
B. …… Ilfov (București)
Is. ….. Ismail
Cp.L. … Muscel (Câmpulung)
Sgt. …. Maramureș (Sighet)
Tg.M. … Mureș-Turda (Târgu Mureș)
Tr.S. … Mehedinți (Turnu Severin)
Oh. ….. Orhei
Odh. …. Odorhei
St. ….. Olt (Slatina)
Pl. ….. Prahova (Ploiești)
P.N. …. Neamț (Piatra Neamț)
Fș. ….. Putna (Focșani)
Ro. ….. Roman
Rm.V. … Râmnicu Vălcea
Rm.S. … Râmnicu Sărat
Rdț. …. Rădăuți
Sor. …. Soroca
Flt. …. Suceava (Fălticeni)
Suc. …. Suceava (Bucovina)
Sir. …. Siret
Stj. …. Storojineț
Dej ….. Solnoc-Dobâca
St.M. … Sat-Mar
Zil. …. Sălagiu (Zalău)
Sib. …. Sibiu
St.G. … Trei-Scaune (Sfântu Gheorghe)
Tr.M. … Teleorman (Turnu Măgurele)
Bd. ….. Tutova (Bârlad)
Tc. ….. Tecuci
Sgs. …. Târnava-Mare (Sighișoara)
Tgh. …. Tighina
Cr. ….. Romanați (Caracal)
Trd. …. Turda-Arieș
Tmș. …. Timiș-Torontal
D.Sm. … Târnava-Mică (Diciosânmartin)
Tl. ….. Tulcea
Vs. ….. Vaslui
Vjn. …. Vijnița
Vsc. …. Văscăuți
Gg. ….. Vlașca (Giurgiu)
Ztv. …. Zastavna