ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ce sărbătorește R. Moldova la 9 MAI ?

SHARE
, / 812 0

La 9 mai 2015, după 24 de ani de independență, Republica Moldova va sărbători, alături de Federația Rusia, victoria asupra fascismului. În acești 24 de ani de independență, orice încercare de a răspunde la câteva întrebări simple, legate de acest subiect, sunt calificate ca acțiuni de subminare a statalității, de rusofobie sau chiar fascism, scrie președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, pe blogul său personal, citat de portalul Deschide.md și preluat de România Breaking News – Press / romaniabreakingnews.ro

Una din aceste întrebări este – ce legătură are statul Republica Moldova, creat la 27 august 1991, cu victoria URSS asupra Germaniei naziste? Ce sărbătorim la 9 mai noi, moldovenii, care am trecut printr-o istorie dramatică, bunicii noștri luptând mai întâi cot la cot cu armata română și naziștii împotriva sovieticilor, iar mai apoi, alături de sovietici și armata română, împotriva naziștilor?

Din moment ce URSS, implicit poporul sovietic, a încetat să mai existe, iar la 27 august 1991 ne-am proclamat independența față de fosta metropolă, de ce continuăm să sărbătorim victoria în cel de-al doilea război mondial la 9 mai, după cum a decis Stalin, și nu la 8 mai, când sărbătorește toată omenirea?

Am decis să scriu aceste rânduri, deoarece am ferma convingere că o persoană sau un popor care nu-și cunoaște trecutul, sau acceptă falsuri despre trecutul său, nu are nici un viitor. Mereu am fost pasionat de istorie, deși nu sunt istoric. Fiind jurist de profesie, în interpretarea și înțelegerea unor evenimente istorice, încerc să aplic aceeași procedură pe care o aplic pentru calificarea juridică a anumitor fapte – recurg la probe, fără a le comenta.

Mai jos voi face recurs la o serie de fapte incontestabile, pentru a înțelege cine a declanșat cel de-al doilea război mondial: doar Germania nazistă sau a fost o acțiune comună a lui Stalin și Hitler? Iar mai apoi să încercăm să răspundem la întrebarea dacă avem ce sărbători la 9 mai?

Tratatul de la Versailles

La 28 iunie 1919, la Palatul Versailles (Franța) a fost semnat Tratatul de pace de la Versailles, care a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial din anii 1914-1918. Tratatul a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920, după ce a fost ratificat de Germania și patru principali aliați – Anglia, Franța, Italia și Imperiul Japonez.

Ca rezultat al Tratatului de pace de la Versailles, Germania a pierdut 67,3 mii km² din teritorii și toate coloniile. Deosebit de umilitoare au fost condițiile impuse din punct de vedere militar: Germania nu putea deține o armată mai mare de 100.000 de soldați; corpul de ofițeri nu putea depăși 4 mii de persoane; armata nu putea deține artilerie grea, tancuri, avioane de luptă, submarine; au fost lichidate Statul Major General, toate instituțiile de învățământ militar; a fost anulat serviciul militar general obligatoriu; au fost interzise misiunile militare în alte state, cetățenii nu puteau face pregătirea militară în armatele altor state. Germania a fost obligată la plata unor importante despăgubiri de război Antantei.

Condițiile Tratatului de pace de la Versailles erau considerate, pe atunci, umilitoare și dure pentru Germania. Se consideră că aceste condiții au cauzat instabilitatea socială internă, ducând la apariția unor forțe extremiste de dreapta și accederea naziștilor la putere (în anul 1933).

Relațiile germano-poloneze și polono-sovietice din anii 1918-1921

Potrivit tratatului de la Versailles, Germania redă Poloniei teritoriul din Marea Poloniei (pl. Provinz Posen), o parte a regiunii Pomerania (pl. Pomorze) și alte teritorii ale Prusiei de Vest; or. Danzig (Gdansk) primește statutul de „oraș liber”; regiunea Memel (Klaipeda) a fost pusă sub controlul francez (în februarie 1923 fiind anexată de Lituania). În aceeași perioadă de timp, pe teritoriul Imperiului Rus destrămat, în timpul războiului civil din Rusia, în anii 1920-1921 se derulau mai multe conflicte militare simultane (între Polonia și Rusia Sovietică, Bielorusia Sovietică și Ucraina Sovietică).

Războiul polono-sovietic

Războiul polono-sovietic a decurs în 3 etape:

Etapa 1. 25 aprilie – mai 1920 – ofensiva forțelor polone (40 mii de soldați) și a soldaților conduși de Simion Petliura (15 mii). Ofensiva a fost oprită de trupele reorganizate și întărite ale Frontului de sud-vest al Armatei Roșii.

Etapa 2. Sfârșitul lunii mai – iulie 1920 – contraofensiva Armatei Roșii în Ucraina. Preluarea controlului asupra unor regiuni ale Ucrainei de Est și a uneia din Belarus. Ofensiva Frontului de vest (condus de M.Tuhacevski) către Varșovia, a Frontului de sud-vest (condus de A.Egorov) spre Lvov.

Tentativa Antantei de a aplana conflictul, de a opri ofensiva pe Linia Curzon. Sovieticii au respins propunerea în speranța de a ocupa întregul teritoriu al Poloniei și de a instaura puterea sovietică.

Tentativa de a ocupa orașele Varșovia și Lvov a eșuat din cauza greșelilor tactice ale comandanților sovietici, rezistenței dure a armatei poloneze și celei conduse de Petliura, insuficienței rezervelor.

Etapa 3. August – octombrie 1920 – retragerea trupelor sovietice în raioanele Berdicev și Zhitomir. Epuizarea forțelor de ambele părți; încheierea armistițiului de pace în octombrie 1920. Forțele lui Petliura au fost atacate de bolșevici și, după o serie de lupte, au fost alungate din Ucraina în teritoriul aflat sub controlul Poloniei.

Urmările războiului au fost consfințite în Tratatul de la Riga (Pacea de la Riga) din martie 1921. Teritoriile în litigiu au fost împărțite după cum urmează: Polonia recunoaște teritoriile Ucrainei de Est, iar Poloniei îi revin Volynul de Vest, Galicia de Est, Holmshina, Polesia de Vest, Podliashie.

Aceste evenimente – cedarea teritoriilor germane Poloniei și rezultatele războiului polono-sovietic – au marcat relațiile ulterioare dintre Germania, Polonia și URSS.

Colaborarea germano-sovietică

Contrar unei opinii larg răspândite, colaborarea germano-sovietică a început cu mult înainte de accederea lui Adolf Hitler la putere.

La 11 august 1922, cu doar patru luni mai târziu după ce, la conferința de la Genova, delegația sovietică a venit cu propunerea de a reduce capacitățile militare generale, a fost încheiat Tratatul de la Rapallo, care prevedea si un acord temporar de colaborare dintre Reichswehr și Armata Roșie.

Acordul stabilea principiile acestei cooperări: cooperarea în domeniul studiilor teoretice, exercițiilor militare, stabilirea unor programe de pregătire comune; efectuarea experiențelor chimice (!); organizarea unor școli de aviație și tancuri; trimiterea în misiune în Germania a reprezentanților forțelor militare sovietice (Forțele Aeriene Sovietice, Comitetul tehnico-științific, Direcția generală sanitară militară și altele) pentru inițierea în organizarea unor acțiuni secrete și studierea acestora.

În 1924 la Lipetsk s-a organizat școala de aviație a Reichswehr-ului, care a activat timp de 10 ani, cu numele conspirativ de Escadrila a 4-a a Unității de aviație a Flotei Aeriene Roșii. Numeroși aviatori germani (Blumensaat, Heinz, Voss, Blume, Ressing, Makratski ș.a. ),care au devenit cunoscuți ulterior, au fost instruiți la Școala din Lipetsk.

Potrivit Tratatului de la Versailles, Germaniei i s-a interzis să dețină tancuri, iar Reichswehrul trebuia să se descurce fără ele. Însă generalul Hans von Seeckt, fiind înzestrat cu spirit de previziune, promova ideea că tancurile ar putea face parte din aceeași unitate militară specială, alături de infanterie, cavalerie și artilerie. Astfel, urmând teza lui von Seeckt, în anul 1926 germanii au pus bazele Școlii de tancuri cu denumirea codificată „Kama” din Kazan. Instruirea și pregătirea la „Kama” a unei pleiade de tanchiști, printre care se numărau 30 de ofițeri, a facilitat, mai târziu, crearea neîntârziată a trupelor germane de blindate.

Cel mai secretizat obiect al Reichswehr-ului în URSS a fost „Tomka”, investiția germanilor fiind circa 1mln. de mărci germane. Era școala armelor chimice, situată în regiunea Samara, în apropierea nemijlocită de teritoriul Republicii Autonome a germanilor de pe Volga. Or, alin.1 art.171 al Tratatului de pace de la Versailles interzicea Germaniei folosirea gazelor asfixiante, otrăvitoare și altor gaze, ca și a tuturor substanțelor analoage, precum și introducerea acestora pe teritoriul Germaniei. La „Tomka” se experimentau metodele de utilizare a substanțelor toxice în artilerie, aviație, precum și mijloace și metode de degazare a terenurilor. Secția de cercetare științifică a școlii era înzestrată cu cele mai avansate tehnologii în domeniul construcției de tancuri pentru a experimenta substanțele toxice, iar laboratoarele și atelierele erau asigurate cu aparate și instrumente aduse din Germania.

E incontestabil faptul că colaborarea dintre Armata Roșie Muncitorească-Țărănească și Reichswehr în centrele menționate (cu denumirile codificate „Lipetsk”, „Kama” și „Tomka”) era contrară prevederilor Tratatului de la Versailles. În conformitate cu art.168 al tratatului, amplasarea și crearea unor obiective militare trebuie coordonată și acceptată de către guvernele statelor aliate. Partea sovietică primea anual „recompense” materiale pentru utilizarea acestor obiective de către germani și dreptul de a participa la experimentele, operațiunile militare și industriale. Comandantul Armatei Roșii Muncitorești-Țărănești Ieronim Uborevich spunea că germanii sunt pentru sovietici singurul „canal” care oferă posibilitatea de a studia performanțele în domeniul militar ale altor state, în special referitoare la armată, și alte realizări interesante în alte domenii.

Până la un moment, opinia publică nu a știut nimic despre colaborarea militară germano-sovietică, și doar în 1926 a devenit cunoscută datorită unui articol publicat în ziarul britanic „Manchester Guardian”. A urmat criza guvernamentală în Germania, cu demisia cabinetului Cancelarului Wilhelm Marx. Social-democrații au făcut un demers la Reichstagîn legătură cu livrarea în Germania a unor proiectile din URSS.

Cu toate acestea, întărirea forțelor armate germane în Rusia Sovietică a continuat până în anul 1933. Anume în Rusia au fost puse, în mare măsură, bazele viitoarelor forțe ofensive ale Germaniei , care au înspăimântat Europa în 1939, iar în 1941 au atacat URSS. (Trebuie să menționăm faptul că Reichswehr-ul ținea, în paralel, legături secrete de același gen cu alte state).

După 1933, „prietenia” germano-sovietică s-a redus considerabil, cu toate acestea, relațiile germano-sovietice au continuat. Un exemplu elocvent constituie Acordul general privind colaborarea, asistența mutuală și activitatea comună, semnat la 11 noiembrie 1938 de șeful NKVD-ului Lavrenti Beria și Reichsführer-ul SS.

Acordul general privind colaborarea, asistența mutuală și activitatea comună

Semnat în or. Moscova,

la 11 noiembrie 1938.

Comisariatul Popular pentru Afaceri Interne al URSS, denumit în continuare NKVD, reprezentat de șeful Direcției principale a Securității de Stat (GUGB), Comisar de securitate de rangul 1 Lavrenti BERIA, pe de o parte, și Direcția Generală de Securitate al Partidului Muncitoresc Național-Socialist German, reprezentată de șeful Departamentului IV al Biroul Principal de Securitate (Gestapo) Heinrich Müller, în baza procurii nr. 1-448/12-1 din 3 noiembrie 1938, emisă de șeful Direcției Generale de Securitate Reichsfuehrer-ulSS Reinhard Heydrich, denumit în continuare GESTAPO, pe de altă parte, au încheiat prezentul Acord general privind colaborarea, asistența mutuală și activitatea comună între NKVD și GESTAPO.

Colaborarea germano-sovietică și împărțirea Poloniei

3 mai 1939 – Comisarul poporului pentru Afaceri Externe Litvinov (evreu) a fost înlocuit cu Molotov (rus).

5 mai 1939 – Ministrul propagandei germane Goebbels dă indicații surselor mass-media să se abțină de la utilizarea unor cuvinte dure în adresa Uniunii Sovietice.

20 mai 1939 – Molotov îi reamintește Ambasadorului german la Moscova Schulenburg că tratativele cu privire la cooperarea economică germano-sovietică trebuie, de asemenea, să fie „fundamentată politic”.

3 august 1939 – Ambasadorul german la Moscova Schulenburg primește 2 telegrame secrete de la ministrul afacerilor externe al Germaniei Ribbentrop, prin care este informat că, de la Marea Baltică la Marea Neagră, nu există nici o problemă care nu ar putea fi soluționată pozitiv și de comun acord de către URSS și Germania. Ribbentrop s-a arătat interesat să plece la Moscova pentru tratative.

16 august 1939 – Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Ernst von Weizsacker, îi dă indicații lui Shulenburg să-i comunice lui Molotov că Germania este gata să semneze un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică pe o perioadă de 25 de ani.

18 august 1939 – la Berlin a fost semnat Acordul comercial între Germania și URSS. Moscova primește mărfuri de producție germană, iar Berlinul – materii prime strategice. Molotov susține că Ribbentrop poate sosi la Moscova pe 26 sau 27 august.

20 august 1939 – o nouă indicație pentru Schulenburg – să obțină confirmarea, nu mai târziu de 23 august, că Ribbentrop va fi primit la Kremlin pentru semnarea pactului de neagresiune.

Moscova și-a dat acordul și, la doar 14 ore de la sosirea lui Ribbentrop la Moscova, pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică a fost semnat.

Discursul lui Stalin în cadrul ședinței Biroului Politic al C.C. al P.C.(b) din URSS, 19 august 1939

Pace sau război, întrebare ce intră într-o fază critică pentru noi. Dacă vom încheia o convenție de asistență mutuală cu Franța și Marea Britanie, Germania va renunța la Polonia și va fi pusă în situația să caute “modus vivendi” cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, însă evenimentele ulterioare ar putea lua o întorsătură periculoasă pentru URSS. Dacă vom accepta propunerea Germaniei de a încheia cu aceasta un pact de neagresiune, este cert faptul că ea va ataca Polonia, iar intervenția Franței și Angliei în acest război va fi inevitabilă. Europa de Vest va fi supusă unor tulburări și revolte grave. În aceste condiții, avem mari șanse să rămânem deoparte de conflict și putem spera la o intrare în război favorabil nouă.

Experiența ultimilor douăzeci de ani ne arată că, în timp de pace, este imposibilă prezența unei mișcări comuniste în Europa, unei mișcări atât de puternice încât partidul bolșevic să poată prelua puterea. Dictatura acestui partid este real posibilă doar ca rezultat al unui mare război. Noi am făcut alegerea, iar aceasta este clară. Trebuie să acceptăm propunerea germanilor și să refuzăm politicos misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom avea va fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galicia ucraineană.

Germania ne dă mână liberă în a acționa în Țările baltice și nu se opune întoarcerii Basarabiei Uniunii Sovietice. Ea este gata să ne cedeze ca zone de influență România, Bulgaria și Ungaria. Rămâne o problemă deschisă legată de Iugoslavia. Totodată, trebuie să anticipăm consecințele care vor decurge atât din înfrângerea, cât și din victoria Germaniei. În cazul înfrângerii, în mod inevitabil, Germania va fi sovietizată și va fi creat un guvern comunist. Nu trebuie să uităm că Germania sovietizată se va confrunta cu un pericol major, în cazul în care sovietizarea va surveni ca urmare a înfrângerii Germaniei într-un război de scurtă durată. Anglia și Franța vor fi suficient de puternice pentru a ocupa Berlinul și a distruge Germania sovietică. Și noi nu vom putea sări în ajutorul tovarășilor noștri bolșevici din Germania. Astfel, scopul nostru este ca Germania să poarte războiul cât mai mult timp posibil, astfel încât Anglia și Franța, slăbite și epuizate, să nu poată învinge Germania sovietizată. Urmând poziția de neutralitate și în așteptarea momentului potrivit, URSS va acorda ajutor actualei Germanii, prin aprovizionarea cu materii prime și produse alimentare. Însă, bineînțeles, ajutorul nostru nu trebuie să depășească anumite limite, pentru a nu submina economia și slăbi puterea armatei noastre. În același timp, e necesar să ducem o propagandă comunistă activă, în special în blocul anglo-francez și, predominant, în Franța.

Trebuie să fim pregătiți de faptul că în această țară, în timp de război, partidul va fi nevoit să renunțe la activitatea legală și va trece în ilegalitate. Cunoaștem cu toții că vor fi multe sacrificii, însă tovarășii noștri francezi nu vor avea dubii. Dezorganizarea și demoralizarea armatei și a poliției va constitui sarcina lor principală. Dacă aceste acțiuni pregătitoare vor fi îndeplinite în modul corespunzător, siguranța Germaniei sovietice va fi asigurată, iar acest lucru va contribui la sovietizarea Franței. Pentru a pune în aplicare aceste planuri, este necesar ca războiul să dureze cât mai mult timp posibil și anume în acest sens ar trebui să ne îndreptam toate forțele de care dispunem în Europa de Vest și Balcani. Să examinăm acum cea de-a doua ipoteză, adică victoria Germanei. Unii sunt de părere că aceasta ar prezenta pentru noi un pericol grav. Poate fi o fărâmă de adevăr în aceasta, dar ar fi greșit să credem că acest pericol va fi atât de aproape și atât de mare, cum o cred unii. Dacă Germania va ieși victorioasă din război, ea va fi prea epuizată pentru a începe un conflict armat cu URSS, cel puțin în următorii zece ani.

Preocuparea ei esențială va fi să urmărească Marea Britanie și Franța învinse, cu scopul de a împiedica restabilirea lor. Pe de altă parte, Germania victorioasă va deține teritorii vaste și în cursul mai multor decenii va fi preocupată de “exploatarea lor” și stabilirea ordinii germane în acele teritorii. Este evident faptul că Germania va fi foarte ocupată ca să se întoarcă împotriva noastră. Ar mai fi o chestiune care va asigura securitatea noastră. În Franța învinsă, Partidul comunist francez (PCF)va fi întotdeauna foarte puternic. Revoluția comunistă este inevitabilă și ne vom putea folosi de această circumstanță pentru a veni în ajutorul Franței și a o face aliatul nostru. Mai târziu, toate popoarele trecute sub “protecția” Germaniei victorioase vor deveni aliații noștri. Vom avea un câmp vast de activitate pentru dezvoltarea unei revoluții mondiale. 

Tovarăși! Este în interesul URSS – Patria clasei muncitoare – să înceapă războiul dintre Reich și blocul capitalist anglo-francez. Trebuie să facem totul ca acest război să dureze cât mai mult timp posibil, pentru a epuiza ambele părți. Tocmai din acest motiv trebuie să acceptăm încheierea pactului propus de Germania și să întreprindem toate acțiunile pentru ca acest război, odată declarat, să se prelungească la maximum. Va fi necesar să intensificăm acțiunile de propagandă în țările beligerante, pentru a fi pregătiți de momentul în care războiul se va încheia.(Центр хранения историко-документальных коллекций, бывший ОСОБЫЙ архив СССР, ф.7, оп.1, д.1223)

Pactul Ribbentrop – Molotov

Pactul de neagresiune între URSS și Germania, cunoscut sub numele de Ribbentrop – Molotov, a fost semnat la Moscova pe data de 23 august 1939. Acest document, în mare măsură, a contribuit la începutul celui de-al doilea război mondial. În afară de aceasta, pactul a determinat în mare măsură soarta letonilor, estonienilor, lituanienilor, precum și a ucrainenilor occidentali, belarușilor și moldovenilor. Ca urmare a pactului, aceste popoare, multe dintre care pentru prima dată în istoria lor au format state unitare, au fost aproape complet absorbite de URSS.

undefined

La 28 august 1939 a fost semnată o expunere (hartă) detaliată a “protocolului adițional secret“, care delimita sferele de influență, în caz de rearanjare teritorială și politică în zonele ce aparțineau statului polonez. În zona de influență a Uniunii Sovietice intra teritoriul polonez la est de râurile Pissa, Narev, Bug, Vistula și San. Această linie de demarcație aproximativ corespunde așa-numitei “Linii Curzon”, care presupunea stabilirea frontierei de est a Poloniei după primul război mondial. Adițional interesului față de părțile vestice ale Ucrainei și Belarus-ului, negociatorii sovietici și-au expus și interesul față de Basarabia, pierdută în 1919, primind un răspuns pozitiv din partea germană, care și-a declarat un total dezinteres politic în aceste regiuni. Mai târziu, acest teritoriu a devenit parte a RSS Moldovenești în cadrul URSS.

Protocolul adițional secret

Reprezentanții plenipotențiari declară semnarea acordului dintre guvernul Germaniei și cel al URSS, după cum urmează:

Protocolul adițional secret, semnat la 23 august 1939, trebuie să fie corectat la alineatul 1, având în vedere faptul că teritoriul statului Lituania a trecut în sfera de influență a Uniunii Sovietice, în timp ce, pe de altă parte, regiunea Lublin și o parte a regiunii Varșovia au trecut în sfera de influență germană. De îndată ce guvernul URSS va întreprinde măsuri speciale pe teritoriul lituanian pentru a-și proteja interesele sale, prezenta frontieră germano-lituaniană, în scopul stabilirii unei frontiere naturale și simple, va fi corectată astfel încât teritoriul lituanian, situat la sud-vest de linia marcată pe harta atașată, va fi transferat Germaniei.

În continuare se declară că acordul economic actual între Germania și Lituania nu va fi afectat de activitățile Uniunii Sovietice menționate mai sus.

Moscova, 28 septembrie 1939.

I. Ribbentrop
V. Molotov

Semnarea tratatului

În centru – Joachim von Ribbentrop

Joachim von Ribbentrop și Stalin

undefined

Pactul a fost ratificat de către Sovietul Suprem al URSS peste o săptămână după semnarea acestuia, iar deputații nu au știut de existența “protocolului adițional secret”, care niciodată nu a fost ratificat. Pe data de 1 septembrie 1939, a doua zi după ratificarea pactului, Germania a invadat Polonia.

Ca urmare a pactului, între 1939 – 1944, Germania a evitat un război pe două fronturi, invadând succesiv Polonia, Franța și o serie de țări mici din Europa, în cele din urmă obținând, pentru un atac asupra URSS, o armată cu doi ani de experiență de luptă. Astfel, după părerea multor istorici, principalul beneficiar de pe urma pactului poate fi considerată Germania nazistă. Cu toate acestea, și URSS-ul a primit suplimentar doi ani de pace, precum și teritorii suplimentare considerabile la frontiera sa vestică.

Când a intrat de fapt Uniunea Sovietică în cel de-al doilea Război mondial?

Se consideră că cel de-al doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, odată cu invazia germană în Polonia (de fapt, și această dată este convențională). După cum se știe, invazia a avut loc sub pretextul unui atac înscenat de către serviciile secrete germane, îmbrăcați în uniforme poloneze, asupra postului de radio german Gleiwitz, în apropiere de frontieră. În aceeași zi, Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea privind recrutarea universală în rândurile armatei.

La 3 septembrie 1939, Anglia și Franța au declarat război Germaniei (apropo, peste o zi S.U.A. și-a declarat neutralitatea față de război), pe 6 – Uniunea Sud-Africană, iar pe 10 – Canada.

La 17 septembrie 1939 a venit rândul URSS. Începuse “campania de eliberare” a Armatei Roșii în Polonia, direcționată în întâmpinarea Wehrmacht-ului german. Spre sfârșitul lunii septembrie (în mare parte datorită eforturilor Wehrmacht-ului), armata poloneză, care rezistase cu înverșunare în așteptarea zadarnică a unui ajutor din partea Marii Britanii și Franței, a fost învinsă, iar teritoriul Poloniei a fost împărțit între Germania și URSS (Uniunea Sovietică a redobândit teritoriile pierdute ca urmare a războiului sovietic-polonez din 1920). Ambele state, Germania și Uniunea Sovietică, au intrat în contact direct: a fost stabilită frontiera sovieto-germană, pe linia de demarcație fixată în protocoalele așa-numitului Tratat privind frontierele și de prietenie, semnat pe 28 septembrie 1939.

Atacul Armatei Roșii asupra Poloniei 17 septembrie 1939.

Un ofițer sovietic pe linia de demarcație

Comandantul Diviziei Blindate 19, generalul Heinz Guderian, discută cu comisarul politic Borovski

Prietenii sovietici și germani

Prietenii sovietici și germani – 1

Prietenii sovietici și germani – 2

Prietenii sovietici și germani – 3

Prietenii sovietici și germani – 4

Tanchiștii sovietici și germani – prieteni – 5

Prietenii sovietici și germani – 6

Prietenii sovietici și germani – 7

Vizita lui Veaceslav Molotov în Germania, 12 noiembrie 1940.

V. Molotov și Ribbentrop trec prin fața Gărzii de onoare, stația Anhalt, Berlin

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest, 1939

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest (în germană: Deutsch-sowjetische Siegesparade in Brest – Litowsk) – marșul solemn al subdiviziunilor Armatei a XIX-a a Wehrmacht-ului (comandantul corpului – general al Diviziei a 2-a Panzer, Heinz Guderian) și brigăzii 29 de tancuri a Armatei Roșii (comandant – colonel Semion Krivoshein) pe strada principală a orașului, la 22 septembrie 1939, în timpul procedurii oficiale de cedare a orașului și a cetății Brest părții sovietice în timpul invaziei Poloniei de către trupele germane și sovietice. Procedura s-a finalizat cu coborârea solemnă a steagului german și ridicarea celui sovietic. Cedarea orașului a avut loc în conformitate cu protocolul sovieto-german privind stabilirea liniei de demarcație pe teritoriul fostului stat polonez, semnat la 21 septembrie 1939 de către reprezentanții comandamentelor sovietic și german. Evenimentul a fost filmat de serviciul media de propagandă germană “Die Deutsche Wochenschau”. Istoricul Michael Meltiuhov notează că, la acel moment, Germania încerca din răsputeri să arate Angliei și Franței că Uniunea Sovietică este aliatul ei, iar în același timp, în Uniunea Sovietică, depunea eforturi să-și demonstreze ”neutralitatea” sa.

Parada comună Brest – Litovsk a reprezentat, în viziunea istoricilor, un simbol al împărțirii statului polonez.

Porțile paradei în orașul ocupat Brest

Brest – Litovsk, 22 septembrie 1939

Coloana sovietică de tancuri trece pe lângă un grup de motocicliști germani

Agresiunea URSS împotriva Finlandei

La 29 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică rupe relațiile diplomatice cu Finlanda, și a doua zi, după ce asupra pozițiilor Armatei Roșii a fost deschis focul (fapt care până astăzi nu a fost elucidat), trupele sovietice au atacat teritoriul acesteia. În consecință, a fost proclamată crearea Republicii Democratice Finlandeze, fiind stabilit un guvern condus de binecunoscuta figură a Comintern-ului, Otto Wille Kuusinen. Cu acest guvern imediat au fost stabilite relații diplomatice (desigur, toate aceste lucruri s-au întâmplat la Moscova, deși în caietul de sarcini au figurat întotdeauna adrese finlandeze; nenumărate documente ale acestui guvern finlandez au fost scrise de mâna lui A.A. Jdanov).

Războiul cu Finlanda a continuat până în 1940 și a luat sfârșit pe data de 12 martie. Nu s-a reușit distrugerea completă a armatei finlandeze. Conform Tratatului de pace încheiat la Moscova la 12 martie 1940, Uniunii Sovietice i-au fost cedate istmul Karelia, inclusiv orașul Vîborg/Viipuri, și baza militară navală dislocată pe peninsula Hanko (închiriată pe o perioadă de 30 de ani). Drept compensație, Finlandei i-au revenit teritoriile pustii din regiunea nordică a peninsulei Kola.

La 14 decembrie 1939, Uniunea Sovietică a fost exclusă din cadrul Ligii Națiunilor, care în perioada interbelică a jucat rolul actualei Organizații a Națiunilor Unite (doar trei state au fost declarate agresori – Japonia, Italia și Germania. Adițional – URSS-ul).

Ocupația sovietică a Basarabiei și a Bucovinei de Nord și a celor trei state baltice

La 28 iunie 1940 România a primit un ultimatum din partea URSS, prin care i se cerea evacuarea administrației civile și militare de pe teritoriul Basarabiei și al Bucovinei de Nord. În aceeași perioadă URSS anexează teritoriile Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

La 23 august 1944, trupele sovietice reiau controlul asupra teritoriului Basarabiei și Bucovinei de Nord. În 1947, ca parte a tratatului de pace de la Paris, România și Uniunea Sovietică au semnat un tratat cu privire la frontieră, prin care frontiera comună era „fixată în concordanță cu înțelegerea sovieto-română din 28 iunie 1940”, aceasta în condițiile în care pe 28 iunie nu a fost semnată nicio înțelegere, ci s-a răspuns unui ultimatum, iar anterior acestei date nu au existat nicio înțelegere scrisă în această privință.

Sursa: traducere și adaptare după http://andis-inform.blogspot.ru/2013/07/blog-post.html)

***

Acestea sunt faptele și contextul pe care nu-l putem ignora atunci când vorbim despre victoria în cel de-al doilea război mondial. Desigur, evenimente si detalii sunt infinit mai multe decât cele enunțate aici, dar, după cum spuneam, nici nu mi-am propus să fac o analiză istorică a celui de-al doilea război mondial. Nefiind istoric, nu pretind la adevărul absolut și nici nu-mi propun să pun pe cineva la zidul infamiei. Tot ce mi-am propus este să înțeleg: ce sărbătorim la 9 mai noi, cetățenii statului Republica Moldova, care la 27 august 1991 și-a proclamat independența față de URSS și care, prin Declarația de Independență, a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop si „ocuparea prin forță la 28 iunie 1940” a teritoriului Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Ținutului Herța?

Cine sunt învingătorii în cel de-al doilea război mondial? Cei care au reușit să recunoască și să-și asume crimele nazismului, sau cei care deplâng imperiul și se bazează în continuare pe teoriile staliniste în relația cu lumea exterioară?

Eu cred că adevărații învingători în cel mai mare măcel al secolului XX sunt cei care au învățat aceasta cumplită lecție a istoriei, plătită cu viețile a zeci de milioane de oameni. Învingători sunt cei care au reușit să se debaraseze atât de fascism, cât și de comunism și să edifice democrația în statele lor.

Adevăratul învingător în cel de-al doilea război mondial este astăzi Germania, țara cu cea mai avansată democrație și economie în Europa. Este țara care a știut să învețe cumplita lecție a istoriei. Este țara, liderul căreia, asumându-și trecutul așa cum este el, va merge la 10 mai la Moscova pentru a onora memoria celor căzuți în cel de-al doilea război mondial.

A adus această victorie libertate moldovenilor? Așa deci, ce sărbătorește Republica Moldova la 9 mai?

Materialul a fost publicat pe blogul domnului Alexandru Tănase, preluat de deschide.md și romaniabreakingnews.ro

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press