BISERICA SF. ONUFRIE DIN MĂNĂSTIOARA – SIRET, O BIJUTERIE ARHITECTURALĂ AMENINȚATĂ DE UITARE ȘI DE VICISITUDINILE NATURII

Viorel LUCACI – 16 septembrie 2020

 

ÎN LOC DE PROLOG

 Ideea scrierii acestui material a apărut în primăvara lui 2019, când cu ocazia unei scurte vizite efectuate în satul unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei, am ajuns la lăcașul de cult în care, în jurul vârstei de cinci ani Îl descopeream pe Dumnezeu, învățam despre El și nu în ultimul rând Îi simțeam pe deplin existența. Tot ceea ce ţinea de Biserică atunci, avea sens, avea profunzime şi avea un fel de scop suprem. Fiecare sărbătoare de natură religioasă o simţeam pe deplin prin însăși menirea şi semnificaţia pe care o avea. În general, încărcătura spirituală pe care o poți găsi în bisericile vechi ale celor mai mici și mai uitate sate din România, este uriașă. Un fapt care dintotdeauna mi-a consolidat ideea conform căreia, orice monument, orice lăcaș de cult – fie el vechi sau modern şi nu doar unul creştin ortodox – poate fi mai mult sau mai puțin valoros din punct de vedere arhitectural, poate fi o capodoperă inginerească, dar… nu oricare are menirea de a fi pătruns de metafizic. Din păcate, la momentul la care scriu aceste rânduri, nu pot găsi un text sau un mod de exprimare potrivit și cuprinzător pentru a explicita acest considerent cât mai detaliat și cât mai cuprinzător. Nu îmi este cu putinţă.

Limpede este însă faptul că cei mai mulți dintre noi, odată cu înaintarea în vârstă şi cu părăsirea copilăriei, avem tendința de a ne debarasa de metafizic în avantajul evident al profanului, al unei vieți strict materiale în care alergăm mereu după ceva, pentru ca apoi… spre sfârșitul vieţii să ne aducem iar aminte de condiția noastră, de întrebările cele mai profunde cu privire la sensul nostru pe Pământ din perspectiva divină. Apropierea morţii, iminenţa ei incontestabilă ne încarcă întotdeauna de metafizic. Poate că avea dreptate cine a spus că, odată ce nu mai este copil, omul începe să moară puţin câte puțin. Mai mult decât atât. Se spune că atunci când omul moare, moare de două ori. Moare fizic, proces care din punct de vedere bisericesc este dus la final prin înmormântarea sa, împreună cu slujba aferentă, cu bocetele şi cu pomenile ulterioare, toate în funcţie de religia defunctului. Moare apoi complet, moare definitiv pentru noi ceilalți, pentru umanitate într-o accepţiune strict profană, odată ce respectivul este uitat de toată lumea, odată ce nu mai este pomenit de nimeni sau când nu mai are cine să îl pomenească vreodată. Pentru că nimic nu este veșnic în lumea fizică. Cred că acest principiu poate fi aplicat nu doar fiinţelor umane. La fel, în două etape (una fizică şi una definitivă) poate muri şi un animal, un obiect, o aşezare omenească, un eveniment, sau chiar o istorie. Moartea istoriei unui neam de exemplu, a unui popor, adică uitarea, prezice cumva moartea sa, altfel spus dispariția sa din istorie. De ce am venit cu această divagaţie? Se va vedea în cele ce urmează.

 

INTRODUCERE – PE SCURT DESPRE BISERICA SF. ONUFRIE

 Sunt absolut sigur că legăturile care există între noi ca individ şi locurile natale, între noi şi locurile în care am copilărit, sau oricare alte locuri în care la un moment dat am petrecut perioade deosebit de frumoase, capătă odată cu înaintarea noastră în vârstă un tot mai puternic caracter transcendental. Cu deosebire în situațiile în care viaţa ne depărtează de aceste locuri, deseori distanțele fizice fiind uriaşe. Se pare că suntem cumva chemați înapoi acolo de unde am plecat la începutul vieţii. La fel ca în cazul metafizicului bisericilor din satele mici, nu pot găsi cuvinte potrivite pentru a exprima cu detalii suficiente tot ceea ce înseamnă aceste legături transcendentale pentru mine, aşa cum le percep eu.

Satul la care am făcut referire în primul capitol al articolului, satul în care am copilărit, se cheamă Mănăstioara (foto 1). Sau Sfântul Onofrei în referinţele mai vechi. Fiind în prezent practic un cartier al oraşului Siret din frumoasa regiune denumită Bucovina. Satul are o biserică. Biserica Sfântul Onufrie (sau „Onofrei” în unele relatări), fiind o biserică ctitorită de domnitorul Ștefan PETRICEICU în anul 1673, pe locul unei alte biserici mai vechi, ridicare şi ctitorite cu peste 100 de ani înainte de un anume Preot Mihul [1] [2] [5]. Se află la o distanță de aproximativ 3,5 km de centrul orașului Siret.

Foto 1. Vatra satului Mănăstioara în prezent, văzută de pe dealul „Bogza”, cu biserica Sf. Onufrie în centrul peisajului. [sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Istoria acestei biserici a fost destul de zbuciumată. Conform lui N. IORGA, care a vizitat-o la un moment dat, edificiul reprezintă un „monument de arhitectură” [1] [2], fiind de fapt o copie fidelă la scară a monumentalei biserici de la Mănăstirea Putna (foto 2).

Foto 2. Similitudinea evidentă a celor două construcții

[sursă foto: Viorel Lucaci și web]

 Structura reliefului din arealul bisericii şi geomorfologia terenului de amplasare, i-au generat diverse probleme în decursul istoriei sale de aproape 350 de ani. Fiind afectată de alunecări de teren şi de cutremurele mai mari, lăcașul – care odinioară a fost de fapt un schit arondat Mănăstirii Putna – a trecut prin două consolidări (renovări), respectiv una la mijlocul anilor ’30 sumar efectuată şi una mai complexă în perioada 1986 ÷ 1990 [1] [2]. Lucrările desfăşurate între anii 1986 şi 1990 au fost de anvergură, fiind coordonate personal de către preotul paroh de la acea vreme, Părintele iconom stavrofor (P.I.S.) Silviu Sologiuc, care pe lângă cele bisericeşti, ca urmare a stilului său autodidact se bucura şi de un volum mare de cunoştinţe din domeniul construcțiilor, fiind de asemenea licențiat în domeniul istoriei universale sub coordonarea distinsului prof. univ. dr. Milan Şesan, ultimul rector român al Universității din Cernăuți. Lucrările respective au constat în principal din următoarele:

– consolidarea şi subzidirea fundației bisericii prin realizarea unei centuri din beton armat;

– realizarea unui radier solid din beton armat cu contravântuiri orizontale din grinzi din oţel;

– injectarea cu beton a zidăriei în zonele degradate;

– executarea de coloane din beton armat de un metru diametru şi circa şase metri adâncime în jurul fundaţiei bisericii, sub centura turnată cu această ocazie;

– stabilizarea terenului prin realizarea unui ecran de protecție, format din drenaje şi fântâni de captare în arealul amplasamentului dar şi în zona de fundare a acestuia.

Starea de degradare în care se afla biserica în anul 1986 era foarte avansată, iar lucrările enumerate anterior au prevenit prăbuşirea acesteia, eveniment care ar fi putut surveni la cel mai mic cutremur sau la o accentuare a alunecărilor de teren. La momentul la care a început intervenția, biserica era inclinată cu aproximativ 3 ÷ 4 grade din cauza dislocării terenului de fundare, iar corpul (nava) construcției era ruptă în trei părți de jos până sus. Bătrânii din sat povestesc că fisurile erau atât de mari, încât puteai introduce brațul cu totul prin pereţi. Când priveau din afară către lateralul bisericii, vedeau prin ea exteriorul din cealaltă parte. Astfel, în prima parte anilor ’80 riscul de prăbușire a lăcaşului de cult era foarte ridicat [1]. Ar fi fost păcat, fiind un adevărat monument, chiar dacă nu era nici atunci atât de cunoscut publicului. Se pare că în acei ani, la nivel local existau anumite interese ca prioritatea legată de imaginea de monument arhitectural, de promovarea şi importanţa ca lăcaş de cult, să fie concentrate preponderent asupra Bisericii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul din centrul orașului Siret, în detrimentul Bisericii Sfântul Onufrie. Astfel, cea din urmă a rămas oarecum în umbră, cu toate că au existat şi există voci avizate care susţin că Sfântul Onufrie constituie din punct de vedere arhitectural cea mai ridicată valoare din toată Bucovina [1], privită ca fiind o replică la scară a Bisericii de la Mănăstirea Putna.

 

PROBLEMA ACTUALĂ A BISERICII DIN SATUL MĂNĂSTIOARA

Din păcate, în ciuda intervențiilor de anvergură realizate între anii 1986 şi 1990 prin care alunecările de teren au fost oprite, lipsa de interes din ultimii 15…20 de ani din partea factorilor de decizie aferenţi, cumulată cu o oarecare atitudine delăsătoare a localnicilor şi cu o întreținere precară a sistemelor de drenare realizate iniţial, au făcut să reapară riscurile ca acest monument de arhitectură să fie pus în pericol de alunecările de teren. Natura nu stă în loc. Eroziunea există, iar când efectele unor lucrări de prevenție dispar prin degradare, distrugere sau din lipsă de întreţinere, pământul are tendinţa de a o lua din nou la vale. Există precedente serioase în acest sens.

Problema care se vrea a fi expusă prin prezentul articol, este una recentă şi destul de gravă în cazul în care nu vor fi luate măsuri de remediere într-un timp cât mai scurt. Tot prin prisma acestei probleme de risc potenţial, am luat legătura cu două persoane din Suceava, pe care le cunosc şi legat de care am considerat că deţin cunoștințe suficiente, putând astfel emite opinii cât se poate de avizate referitoare la situaţia de la Biserica Sfântul Onufrie. Aceste persoane sunt:

– P.I.S. Silviu Sologiuc, cel care între martie 1986 şi decembrie 2002 a slujit la Parohia Bisericii Sfântul Onufrie şi care a coordonat personal lucrările de consolidare şi renovare executate în perioada 1986 ÷ 1990;

– Arhitectul Doru Ghiocel Olaş, unul din cei mai prestigioși arhitecţi specializați în proiectarea, renovarea şi consolidarea lăcașelor de cult din România, un bun cunoscător al construcțiilor de acest fel.

Cu ambii am purtat discuții deosebit de interesante pe subiect, considerentele emise fiind reproduse parțial pe parcursul materialului, cu acordul acestora. Tot aici, se cuvine să fie transmise sincere mulțumiri Parohiei Bisericii Sfântul Onufrie, pentru fotografiile rare şi datele deosebit de interesante puse la dispoziţie prin bunăvoinţa Părintelui Ovidiu Siritean. De asemenea, am obținut o serie de date și detalii interesante cu privire la amplasamentul bisericii, de la primarul orașului Siret, Adrian Popoiu. Le mulțumesc cu această ocazie tuturor persoanelor enumerate anterior, fără a căror contribuție, scrierea acestui articol nefiind posibilă.

În preajma sărbătorilor de Paști din 2019 am fost în vizită în satul Mănăstioara, mergând cu această ocazie şi la biserică. Am observat ceva ce mi-a atras atenția. Ceva ce m-a îngrijorat. Privind din curtea bisericii spre direcția Sud, se arată imensul deal (o pantă fără vegetație, care are aproape 400 de metri lungime şi urcă cel puțin 50 de metri pe verticală) denumit „Dealul Horaiţ”, fiind de fapt versantul nordic al unei formațiuni de podiș ce constituie interfluviul dintre râurile Siret şi Suceava [1]. În foto 3 se prezintă arealul Bisericii Sfântul Onufrie, iar în foto 4 avem o comparație sugestivă a arealului bisericii între anii 1966 şi 2012.

Foto 3. Arealul bisericii Sfântul Onufrie din Mânăstioara

[sursă foto: prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 4. O comparaţie sugestivă.

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara (stânga) și Viorel Lucaci (dreapta)]

_____________________________________________________________________________________________________

În prezent, pe zona de pantă a Dealului Horaiţ din amonte de biserică, se poate observa existenţa a numeroase semne ce dovedesc clar faptul că terenul este instabil şi mai mult decât atât, oricând s-ar putea produce o alunecare de teren bruscă de mari proporții, eveniment care (în cazul unor perioade abundente în precipitații sau al unui cutremur puternic) pe lângă distrugerea prin surpare sau prin acoperire a bisericii şi a cimitirului aferent, ar putea provoca inclusiv victime omenești. În foto 5, 6, 7 şi 8 se prezintă aspectul terenului în cauză, iar în foto 9 sunt redate cele două scenarii posibile ce ar putea afecta Biserica Sfântul Onufrie în cazul unor precipitații abundente sau al unui cutremur puternic. Pentru o înţelegere mai bună a situaţiei, unele desene (profile) din articol sunt realizate în mod anamorfozat (cu proporţii/dimensiuni exagerate pe direcţie verticală).

 

Foto 5. Direcțiile de fotografiere.

[Sursă foto: prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 6. Poza 1 din foto 5.

[sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Foto 7. Poza 2 din foto 5.

[sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Foto 8. Poza 3 din foto 5.

[sursă foto: Viorel Lucaci]

 

Foto 9. Cele două scenarii posibile care ar putea afecta Biserica Sf. Onufrie în cazul unor precipitații abundente sau al unui cutremur puternic

[sursă foto: grafică Viorel Lucaci]

 

Majoritatea formațiunilor deluroase şi a terenurilor în pantă din zona satului Mănăstioara, sunt instabile şi predispuse la diferite tipuri de alunecări de teren [1]. Acest fapt reprezintă o consecință a trei factori pe care, cel puțin pe termen scurt, omul nu îi poate remedia, respectiv:

  • structura morfologică şi de stratificare pe adâncime, care este predispusă instabilității;
  • abundența apelor freatice şi nivelul ridicat de localizare al acestora, în special în perioadele ploioase;
  • existenţa în trecut în zonă, a unor păduri străvechi de foioase, care au fost defrișate undeva la sfârșitul Evului Mediu pentru a facilita pășunatul şi agricultura.

 

Inclusiv la deal de biserică, de-a lungul anilor terenul a avut tendințe de a aluneca, punând în pericol la un moment dat construcția. Fiind preocupat de domeniul construcțiilor inginerești, am încercat să mă documentez legat de lucrările de stabilizare şi de consolidare efectuate în perioada 1986 ÷ 1990 la Biserica Sfântul Onufrie. Principala sursă a constituit-o relatarea P.I.S. Silviu Sologiuc şi reperele bibliografice [1] şi [2].  Prezint în continuare un profil aproximativ al terenului din amplasamentul bisericii pe direcție nord-sud, o evaluare estimativă a direcțiilor pe care alunecă/ar putea aluneca versantul dealului Horaiţ, împreună cu câteva poze prelucrate grafic pe baza unor fotografii făcute în anul 1986 (posibil în 1987) în timpul amplelor lucrări de restaurare și de consolidare (foto 10 ÷ 16).

 

Foto 10. Profilul aproximativ pe direcţie nord-sud al amplasamentului Bisericii sf. Onufrie

[sursă foto: Viorel Lucaci și prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 11. Direcții probabile de deplasare a terenului de pe versant

[sursă foto: prelucrare grafică după Google Earth Pro]

 

Foto 12. Biserica Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare

(vedere a laturii sudice dinspre Dealul Horaiț)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

Foto 13. Curtea Bisericii Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare (vedere a laturii sudice, partea dinspre dealul Horaiţ)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

 

 Foto 14. Biserica Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare

(vedere a laturii nordice, partea cu cimitirul)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

Foto 15. Biserica Sf. Onufrie în 1986 în timpul lucrărilor de restaurare și consolidare

(una din cele două abside laterale avariate de alunecările de teren și de cutremure)

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara]

 

Foto 16. O comparație sugestivă

[sursă foto: arhiva Parohiei sf. Onufrie din Mănăstioara (stânga) și Viorel Lucaci (dreapta)]

 

În continuare, redau parțial (cu acordul domniei sale) considerentele transmise de P.I.S. Silviu Sologiuc la data de 21 mai 2019, referitoare la problema Bisericii Sfântul Onufrie.

 „Sistemul de drenare construit între 1986 şi 1990 s-a colmatat, deoarece nu a mai fost întreținut. Inițial, Mănăstirea Sfântul Onufrie a fost construită pe o temelie susținută de piloni din lemn de stejar de aproximativ un metru diametru, care la momentul săpăturilor au fost găsiţi intacţi. În timpul lucrărilor de consolidare pe care le-am coordonat personal, s-a reuşit ca exteriorul fundaţiei bisericii să fie îmbrăcat cu o centură din beton armat, sprijinită pe piloni tot din beton. Interiorul are de asemenea o centură până la „cota 0.00” sprijinită pe contravântuiri din beton armat, întrucât corpul bisericii era rupt în trei.

 Eu făceam situațiile de lucrări, tot eu le aprobam, angajam lucrătorii, efectuam plățile etc. Aveam inclusiv drept de semnătură pe astfel de documente. Toate lucrările au fost executate conform devizului întocmit de prof. univ. dr. Ion Micu şi de specialistul în rezistență şi alunecări de teren, ing. Comanac. Fondurile pentru întreaga lucrare, au fost oferite direct de către Mitropolia Moldovei şi Sucevei, în funcţie de stadiul de executare a lucrărilor. Enoriașii nu au contribuit cu nimic şi nici primăria Siretului. Tot atunci, am reuşit să construim o parcare şi un drum asfaltat de acces, drum care, din păcate nemaifiind întreținut, s-a degradat şi este aproape inutilizabil. Clopotnița a fost executată, conform planului întocmit de mine, fiind prevăzută cu patru contraforți pentru a se încadra contextului istoric al monumentului de arhitectură Sfântul Onufrie. Unii din autorii care au elaborat lucrări recente de monografie au încercat să denigreze construcția clopotniței, căutând să aducă argumente puerile, cum că „aceasta ar umbri monumentul”, necunoscând faptul că Sfântul Onufrie, care inițial a fost schit, a avut la un moment dat chilii şi o clopotniță din zid. După cum observați în poza făcută în 1966, în amonte de biserică se văd copaci precum şi unele gospodării. La scurt timp după ce aceștia au fost tăiați, au început alunecările de teren. După lucrările din perioada 1986 ÷ 1990, foarte mult a contat funcţionarea corespunzătoare a drenurilor şi a fântânilor de captare aferente. Nu în ultimul rând, un rol esențial îl aveau sutele de salcâmi care au fost plantaţi, dar care au fost ulterior tăiați sau distruși de săteni sau de crescătorii de ovine.

 Având în vedere ceea ce aţi observat recent pe panta dealului Horaiț, problema (soluția) la ora actuală ar fi refacerea ecranului de protecție din amonte de biserică. Adică a fântânilor de captare şi a drenurilor colmatate, combinat cu captarea izvoarelor. Biserica a fost construită de voievodul Ștefan Petriceicu pe un teren care iniţial era mlăștinos.

 Refacerea ecranului de protecție şi întreţinerea ulterioară a sa, va salva biserica şi cimitirul de la un eveniment nedorit. Pentru că există riscul ca în cazul unei alunecări de teren de mari proporţii, să fie acoperită biserica cu tot cu cimitir.

 Ecranul constă în drenuri cu fântâni care să capteze apa subterană şi construirea unei guri de deversare cu cădere spre părăul Găinușa. Am aflat că s-a realizat recent o fântână în fața porții bisericii. Astfel că, prin drenurile colmatate se pare că nu mai curge nici un fir de apă, sau foarte puțină. Deci, nu numai natura a fost de vină, ci şi mâna unor oameni care au vrut în prealabil să facă un lucru bun, o fântână, dar involuntar au dereglat circuitul apei freatice din zona bisericii. În plus, a fost vina celor care au distrus ecranul de protecție, mă refer la sutele de salcâmi plantați în amonte de biserică, salcâmi care, aşa cum am menționat anterior,  au fost distruși fie prin pășunat, fie prin tăiere.”

 Este necesară aici o mică observaţie, deoarece în privinţa construcţiei noii fântâni, nimeni nu acuză pe cineva de rea voinţă. Diferenţa funcţională dintre o fântână de captare şi o fântână normală (pentru apă de băut) este aceea că prin modul în care este construită şi amplasată în cadrul unei reţele de drenaj, fântâna de captare evacuează mereu apa care intră în ea (direct din izvoare sau indirect din tubulaturi), scăzând astfel nivelul (cota) şi debitul pânzei freatice din areal, în timp ce fântâna normală adună apa şi o înmagazinează, favorizând prezenţa apei în subteran, putând deregla cursul apelor din reţeaua de drenare. Dacă vorbim de un teren aflat în pantă şi fără vegetaţie arborescentă, fântânile normale pot favoriza alunecările de teren, spre deosebire de fântânile de captare care au rolul de a le preveni.

Urmează un punct de vedere care aparține arhitectului Doru Ghiocel Olaş, transmis la data de 24 mai 2019.

Având în vedere situația de pe teren, pot exista două cazuri, două scenarii, respectiv:

  1. a) Unul în care instabilitatea terenului afectează parţial structura bisericii. Măsurile de remediere constau în primul rând în localizarea fisurilor. Partea de structură şi terenul de fundare trebuie consolidate prin subzidiri şi lucrări suplimentare de stabilizare a terenului. Alte măsuri de oprire a tendinţei de alunecare, pot fi:

– sistem de drenaje în cazul stratului de apă freatică de mică adâncime, sau decolmatarea drenajelor existente;

– realizarea unui zid solid de sprijin din beton în partea din aval şi/sau din amonte de biserică, în cazul alunecărilor locale.

Pentru alegerea oricărei din aceste soluţii, sunt necesare studii anterioare şi prospecţii detaliate efectuate pe teren.

  1. b) Unul în care instabilitatea terenului afectează structura întregii biserici. În cazul în care este afectată toată structura bisericii de alunecările întregului versant (dislocări de adâncime), atunci la o oarecare distanţă de biserică în amonte, se va prevedea un zid de sprijin care se va încastra cu fundația la adâncimea la care există teren stabil, cotă la care să se ancoreze practic zidul de sprijin. Dezavantajul principal al acestei soluții este acela că o astfel de lucrare poate fi complexă şi costisitoare, fiind nevoie de cantități mari de beton şi armătură.”

Fiind preocupat de soarta Bisericii Sfântul Onufrie, am transmis la începutul lunii august 2019 o sesizare la care am atașat o prezentare detaliată a problemei şi unele poze, către Patriarhia Română din Bucureşti. La scurt timp, am primit un răspuns oficial, un document al Patriarhiei Române – Cancelaria Sfântului Sinod, prin care mi se comunica faptul că sesizarea împreună cu elementele ataşate au fost transmise către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor „spre informare şi analiză”, deoarece aceasta reprezintă „autoritatea bisericească îndreptăţită statuar şi regulamentar să cerceteze aspectele prezentate”. Ulterior, au trecut trei luni şi nu primisem nici un sem. Astfel, spre sfârșitului lui octombrie 2019 am scris direct Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, încercând să le aduc aminte de problemă, prezentându-le şi răspunsul primit în august de la Patriarhia Româna – Cancelaria Sfântului Sinod. După aproximativ o lună, am primit un răspuns oficial din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Mi s-a comunicat că „(…) pentru înlăturarea pericolului alunecării de teren pe care-l amintiţi, documentaţia trebuie înaintată de către unitatea de cult care are în grijă locaşul, către Direcţia de Cultură şi Patrimoniu a judeţului Suceava şi către Ministerul Culturii şi Identității Naționale. [act normativ – n.a.] (…) care menționează acordul celor două instituții în cazul oricărui fel de intervenţie asupra monumentului sau a zonei de protecţie a acestuia.

Faptul că autorităţile bisericeşti au răspuns prin comunicări oficiale sesizării mele, este ceva lăudabil şi îmbucurător. Dar… totul pare cumva lăsat în coadă de pește. Cel puţin până acum. Voi continua demersurile mele.

 

ÎN LOC ÎNCHEIERE ŞI CONCLUZII

Având în vedere cele prezentate anterior, am putea concede că situaţia de la Biserica Sfântul Onufrie din satul Mănăstioara nu este deloc una lipsită de riscuri. Oricând se poate produce un eveniment nefericit. Sigur, putem spune că orice intervenție costă şi nu există fonduri. Corect. Atât soluţiile propuse de P.I.S. Silviu Sologiuc cât şi indicaţiile arhitectului Doru Ghiocel Olaş, presupun alocarea unor fonduri mai mari sau mai mici. Fonduri ce pot fi semnificative dacă s-ar pleca de exemplu pe varianta construirii unor ziduri masive de sprijin din beton în vecinătatea bisericii. Nimic nu este gratuit. Însă, neluarea unor măsuri de către autorităţile deopotrivă cele locale şi cele bisericeşti, ar putea să ne plaseze în scenariul de a pierde definitiv unul din cele mai frumoase monumente de arhitectură bisericească din zona Bucovinei. Pentru că odată distrus, un astfel de edificiu nu va mai putea fi reconstruit la o aceeaşi valoare, iar posibilitatea de a fi alocate resurse pentru reconstrucție, este aproape nulă în contextul economic actual. În primul rând din cauza puterii economice deosebit de scăzute a zonei. Dar… nu se știe ce ne poate aduce viitorul. Să nu uităm că acum peste şase secole şi jumătate Siretul a fost capitală a Moldovei timp de şase ani, fiind unul din cele mai vechi oraşe din ţara noastră [1] [5]. Poate că vremurile în care această regiune să redevină una importantă şi cu o sporită putere economică (mai ales din punct de vedere strategic din perspectiva NATO), se apropie.

Singura soluție rămasă la îndemână pentru remedierea problemei în condițiile lipsei unor fonduri adecvate, ar fi o campanie amplă de împădurire a zonei din aval de biserică, adică a pantei dealului Horaiț până la platforma din partea superioară. O campanie care poate fi susținută şi efectuată atât de autorităţile locale, cât şi de localnici. Salcâmii se pretează cel mai bine pentru asemenea situaţii. Un fapt pe care nu îl putem ignora oricât de pesimiști sau de optimişti am fi în percepţia subiectului, este acela că evoluţia de pe teren a situaţiei de facto, nu a ţinut şi nu va ţine cont de viteza de reacție a factorilor responsabili de situaţie. Trista experiență a ultimilor ani ne-a dovedit că de obicei, regretele profunde şi toate soluţiile de prevenire ce ar fi trebuit adoptate în diverse cazuri, apar după producerea unor dezastre care uneori sunt soldate cu victime omeneşti nevinovate.

În continuare, sunt prezentate câteva poze (foto 17 ÷ 22) cu Biserica Sfântul Onufrie în prezent [sursă foto: Viorel Lucaci].

 

Foto 17. Poarta bisericii

 

Foto 18. Biserica Sf. Onufrie văzută dinspre cimitirul satului Mănăstioara

 

Foto 19. Biserica Sf. Onufrie văzută dinspre cimitirul satului Mănăstioara

 

Foto 20. Biserica Sf. Onufrie

 

Foto 21. Clopotnița nouă a bisericii Sf. Onufrie, construită cu ocazia lucrărilor din perioada 1986 ÷ 1990

 

Foto 22. Biserica Sf. Onufrie

REPERE BIBLIOGRAFICE

 

[1] POPESCU Ion SIRETEANU (autor principal şi coordonator), SIRETUL VATRĂ DE ISTORIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ, Iași 1994, Editura OMNIA, 464 de pagini.

[2] PIESZCZOCH Franz, MĂNĂSTIOARA SAU SF. ONOFREI, Suceava 2010, 297 de pagini.

[3] RELI Simeon, ORAȘUL SIRET ÎN VREMURI DE DEMULT, Ediția I, Cernăuți 1927, Editura Autorului – Institutul de arte grafice și editură „Glasul Bucovinei”.

[4] Arhiva Parohiei Bisericii Sfântul Onufrie.

[5] https://ro.wikipedia.org




Asociația Mana Cerească – campanie de sprijin

Vă prezentăm un articol (dintr-o serie mai lungă) prin care dorim să sprijinim munca românilor care sunt zi de zi alături de cei nevoiași (săraci, orfani și nu numai) dar și desfășoară proiecte prin care fac lucrurile valoroase pentru societate (burse pentru copii merituoși, campanii culturale, spirituale pentru credință, sănătate și patrie).

Astfel, vă prezentăm pe pr.Florin Danu, ce desfășoară o muncă susținută de ani de zile pentru a ajuta nevoiașii (deopotrivă bătrâni și copii) dar și copiii merituoși, în parohia sa Lada, Teleorman, prin Asociația Mana Cerească.

Despre Asociația Mana Cerească:

Micul sat Lada, din comuna Tătărăştii de Jos, judeţul Teleorman, pare a se pierde pe sine pe zi ce trece. Trecutul i s-a neantizat, în timp ce prezentul neputincios s-a legat la ochi refuzând parcă orice privire spre ziua de mâine. În această aşezare din nordul judeţului, Biserica, prin slujirea şi munca părintelui paroh Florin Dan, şi-a asumat rolul de a ţine satul viu, iar prin cei 60 de copii de care se ocupă preotul, de a-i îndrepta, cu speranţă şi optimism, privirea spre viitor.
Părintele Florin Danu de la Lada este o adevărată mană cerească pentru copiii sărmani şi bătrânii fără ajutor din parohia sa. ” Mana cerească” se cheamă şi asociaţia prin care părintele a reuşit să strângă sponsorizări pentru a ridica la Lada un centru social.
Din 2011, părintele Florin Danu şi-a făcut un scop din a-i ajuta pe cei nevoiaşi din parohia sa. Prin asociaţia ”Mana cerească”, părintele a demarat lângă bisericuţă construirea unui centru social pentru copiii şi bătrânii din sat. A strâns bani din donaţii si adeschis treptat o cantina centrului.
Banii pentru alimente, ca şi pentru continuarea lucrărilor la centru, vin  tot din donaţii pe care părintele pe strânge de la oamenii de bine.  „Constant avem nevoie de ajutor. Oricine poate dona către asociaţie sau pot veni cu alimente la centrul de la Lada” spune preotul Florin Danu. „Este nevoie de alimente, materiale de construcţie, mobilier” a mai declarat acesta .
Construcţia Centrului Social care va deservi comunitatea din Lada continuă tot cu bani strânşi din donaţii. ”Mai avem de construit, de finisat, de utiliat. Centrul va avea două cabinete medicale şi şapte dormitoare. Nevoie e de alimente, produse de curăţenie, materiale de construcţii, uşi de interior, parchet, gresie, faianţă, mobilier”, spune părintele Lada.
Cei mai mulţi dintre copiii din Lada nu depăşiseră graniţele judeţului, până să ajungă părintele în parohia comunităţii. Graţie preotului care şi-a luat în serios rolul de adevărat părinte pentru comunitate, copiii din sat au ajuns în excursii în capitală sau la munte. Drept răsplată pentru trei copii care au avut rezultate de excepţie la învăţătură, părintele a reuşit să strângă bani pentru a îi trimite la Paris.”Copiii au de la parohie hrana, haine, încălţăminte, jucării, rechizite, excursii. Noi dorim să îi ajutăm în continuare, dar pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de donaţiile oamenilor cu suflet”, spune părintele de la Lada.

Aşezământ social şi biserică:

„Am început activitatea cu copiii în 2011, de Crăciun. Am stabilit să ne întâlnim duminica, să ne cunoaştem şi să vedem cum putem merge mai departe. După trei ani, le-am oferit şi ceva de mâncare, câte o iconiţă sau o sticluţă cu mir. Apoi,evenimente i-am dus în pelerinaje şi excursii. Împreună, am vizitat Catedrala Patriarhală şi mănăstirile din prejama Bucureştiului, marile magazine din Capitală, un patinoar, cinema Patria şi parcul Herăstrău. Împreună am participat la un cros la Naţional Arena, în scopul de a ne promova centrul social pe care îl construim. Sunt şi acum emoţionat când îmi amintesc cum o fetiţă m-a rugat să o las să se joace pe scara rulantă a unui mall! Înţelegeţi din lucrul acesta care este situaţia lor. Activităţile i-au motivat şi pe alţi copii să ne caute. Aşa s-a ajuns ca de la nouă la început, să vină acum peste şaizeci de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Cu cei mici desenăm, colorăm, iar cu cei mari lucrăm ca să înţeleagă că trebuie să muncească mult acum pentru a-şi depăşi condiţia. Să priceapă că dacă eşti pregătit duhovniceşte, Dumnezeu vine Şi-şi pune darul Lui peste tine. Te luminează la minte. Aici, comunismul a distrus aproape în totalitate viaţa spirituală. Avem de-a face cu o sărăcie duhovnicească inimaginabilă a părinţilor acestor copii. De aceea, tot ceea ce facem desfăşurăm în sfântul locaş, după slujbă. Aşa am reuşit să aducem în primul rând copiii la un anumit nivel duhovnicesc. Toţi cunosc Crezul, rugăciune împărătească, se mărturisesc şi ţin posturile. Avem cazuri în care cei care vin la biserică ţin lecţii despre post părinţilor de acasă, lipsiţi atâţia ani de preot, de Sfintele Taine, de Biserică. Ne străduim, şi eu şi preoteasa (care a absolvit seminarul la Agapia şi a organizat un cor de peste 20 de copii şi adulţi care cântă duminica la biserică), să sprijinim cât putem de mult pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Şi lucrul acesta este extraordinar! Constatând că mulţi dintre elevi au probleme cu limba română, organizăm şi lecţii de gramatică cu ei, tot aici în biserică. Dorinţa noastră este ca aceşti copii să devină oameni cu care să ne mândrim, noi cei care îi ajutăm, dar şi satul nostru“, spune părintele.
Activităţile pe care le desfăşoară această familie de slujitori ai bisericii se completează cu Sfintele Masluri care, de trei ani, se săvârşesc la Lada în fiecare lună, cu preoţii din parohiile învecinate. „Deşi biserica noastră este foarte mică, în acele momente pare mult mai încăpătoare. La aceste slujbe participă, de fiecare dată, peste 100 de persoane. Aşa au aflat cei de aici despre darul lui Dumnezeu şi despre puterea rugăciunii. Mulţi dintre cei care participă la Sfintele Masluri şi-au dobândit liniştea şi au ajuns să se apropie de Dumnezeu.
Avem acum persoane care se hrănesc cu Sfânta Liturghie şi cu Sfintele Taine“, ne mărturiseşte părintele paroh Florin Danu, la finalul discuţiei. Şi, în timp ce ne îndreptam spre ieşire, am auzit clopotul bătând. Alexandru Ion Ciobanu, un copil de 12 ani, venise cu bicicleta din partea cealaltă a aşezării să vestească satului sărbătoarea de a doua zi. Şi-n dangătul clopotului tras de acest copil am desluşit noi sensul nevoirii părintelui Danu şi dovada că viitorul satului Lada se poate salva astăzi, în primul rând prin lucrarea ziditoare a Bisericii lui Hristos…

https://www.facebook.com/watch/?v=159320745132652&extid=ADEq8rr9cSXy3bOJ

 

Pentru ajutorarea copiilor din parohia Lada – Teleorman aveți 2 variante:

1.Donând în contul Asociației Mana Cerească cont deschis la BCR RO37RNCB0248125864690001
sau
2. Completați formularul de mai jos și veți fi direcționați spre platforma online a Asociației Mana Cerească:

http://www.mana-cereasca.ro/index.php/implica-te/doneaza/

Astăzi vă arătăm câteva frânturi din gospodăria asociației, de care avem mare grijă. Iar când orice pericol referitor la…

Publicată de Asociatia Mana Cereasca pe Luni, 4 mai 2020

 

 

Resurse:

Youtube, Facebook, https://chnews.ro/asociatia-mana-cereasca-campanie-de-sprijin

 




Îndemn la nădejne: „Trebuie să fim uniți, să fim puternici și să ne ancorăm cu credință în purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos…”

„Trebuie să fim uniți, să fim puternici și să ne ancorăm cu credință în purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos și a Preasfintei Sale Maici”, a spus Arhiepiscopul Ciprian în predica de Buna Vestire rostită la Catedrala Voievodală din Buzău, tranmsite agenția de presă basilica.ro citată de romaniabreakingnews.ro

Potrivit sursei citate, Ierarhul a făcut referire la pandemia care a lovit întreaga umanitate și a îndemnat la nădejde.

„Ne confruntăm cu o nenorocire, pe care generațiile de astăzi nu au cunoscut-o până astăzi, însă nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Nu va îngădui Dumnezeu să piară zidirea mâinilor Sale”, a spus Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Înaltpreasfinţia Sa a remarcat că „nu cunoaștem rațiunile pentru care Dumnezeu a îngăduit să trecem printr-o astfel de încercare” şi a subliniat că o putem depăşi numai printr-o disciplină strictă, în ascultare şi rugăciune.

„Să nu ne pierdem speranța, dragii mei. Întru ascultare și smerenie, să respectăm cu strictețe regulile ce ni s-au impus, chiar dacă ni se par severe, și să înțelegem că altă soluție pentru a depăși această criză sanitară nu există decât aceea de a rămâne izolați în casele noastre, dar uniți prin aceeași credință și prin aceleași gânduri de speranță în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”.

„Ne rugăm Părintelui ceresc și Sfintei Fecioare Maria să ne dăruiască înțelepciunea de a face ceea ce este bine și folositor pentru noi și pentru cei din jurul nostru, să ne întărească în credință și în lupta concretă cu acest inamic invizibil, numit «coronavirus», pentru ca, la final, să ieșim biruitori și să-I putem mulțumi din toată inima lui Dumnezeu Cel bun, milostiv și iubitor de oameni”.

„Să continuăm cu mult curaj această luptă nevăzută”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.




Situația slujbelor și activităților sociale bisericeşti după Ordonanța Militară Nr.2

Potrivit unui comunicat al Cancelariei Sfântului Sinod, publicat pe basilica.ro și preluat de romaniabreakingnews.ro,  pe baza Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor, în urma consultării din data de 22 martie 2020 cu Ministerul Afacerilor Interne, s-au convenit următoarele:

1. La toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paraclisier), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

2. În mănăstiri, slujbele vor fi oficiate în biserică de către slujitorii bisericeşti, în prezenţa membrilor comunităţii monahale, fără participarea publicului. Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

3. Toţi credincioşii ortodocşi români din România şi din diaspora pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

4. Deşi Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice sunt săvârşite în biserică, fără participarea publicului (credincioşilor mireni), bisericile vor putea fi deschise totuşi pentru situaţii speciale (cum sunt cele de la punctul 8).

5. Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor.

6. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă.

7. În această perioadă, credincioşii vor menţine prin telefon legătura cu preoţii de la parohie şi în special cu duhovnicul. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecție, inclusiv mască şi mănuși sanitare.

8. Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane.

9. Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane.

10. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi în spital se va face respectând regulile spitalului.

11. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi la domiciliu se vor face de către preot, după următoarea procedură: preotul îşi va întocmi Declaraţia personală de deplasare după modelul aprobat de autorităţile de stat, bifând ca motiv deplasare pentru asigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoţirea copiilor. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.

12. Săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de obşte (comun) se suspendă, iar preoţii vor îndemna pe credincioşi sa citească în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ş.a..

13. Se vor efectua dezinfectarea repetată a căilor de acces, a mobilierului bisericesc şi a suprafeţelor, aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.

14. Centrele sociale bisericeşti şi centrele medicale bisericeşti îşi vor continua activitatea conform reglementărilor în vigoare privind specificul activităţii (cămin de bătrâni, cantină socială, cabinet medical, magazine de obiecte şi cărţi bisericeşti etc.).

15. Activitatea socială a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

16. Dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.).

17. Autorităţile bisericeşti superioare vor emite adeverinţe preoţilor de la parohii şi funcţionarilor din administraţia bisericească, pentru deplasarea la locul de muncă, iar preoţii parohi şi stareţii de mănăstiri vor elibera adeverinţe pentru slujitorii bisericeşti din subordinea lor (preoţi coslujitori, diaconi, cântăreţi, paraclisieri).

18. Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate.

19. În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege.

20. Măsurile excepţionale luate de autorităţi au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Cancelaria Sfântului Sinod




MODUL ÎN CARE LITERATURA A INFLUENȚAT LUMEA

Dr. Ing. Viorel Lucaci – 17 ianuarie 2020

Apariția scrisului şi a tiparului în special, reprezintă fără doar şi poate una din cele mai marcante evenimente care a influențat evoluția societății umane la nivelul întregii sale istorii cunoscute. Poate cel mai marcant. Orice demers prin care am încerca să ne închipuim cum ar fi fost lumea, cum ar fi evoluat ea sau cum ar fi arătat societatea umană fără literatură, fără transmiterea cunoașterii și a cunoștințelor prin intermediul scrisului, fără invenția tiparului sau fără cărți în general, ar fi imposibil din mai multe motive.

Imposibil, deoarece volumul uriaș de informații acumulate de om în decursul a câteva milenii de istorie cunoscută, nu avea cum să fi fost transmis doar prin viu grai într-un mod aproape nealterat de trecerea timpului, nemodificat de subiectivismul omului. Desigur, nici scrisul nu a scăpat de intervenția omului – mai ales asupra fondului – dar măsura denaturării a fost mai mică în cazul scrisului.

Imposibil, pentru că educația ca proces perceput în cel mai larg sens al său, ar fi fost incapabilă de a genera performanță fără intermediul informației scrise. „Ba nu!” am putea spune. Folclorul, din vremurile de demult a avut ca principal vector de perpetuare, viul grai. Da, este adevărat. Dar acesta a reprezentat o veritabilă excepţie. Folclorul a ținut şi ţine de o altă latură a vieţii omului, mai mult de o valenţă noologică, iar contribuția sa la evoluţia societății umane în ansamblu, la marile decizii istorice, la formarea sistemelor de gândire ale unor lideri deopotrivă buni şi răi pentru ceilalți oameni, la evoluţia tehnologică, la marile descoperiri etc., a fost una relativ nesemnificativă. În folclor, omul mai mult s-a refugiat. Prin crearea şi consumul de folclor omul mai mult s-a liniștit, şi-a alinat suferinţele sufleteşti, nu şi-a construit viaţa în condiţia unei astfel de relaţii cum a fost cea pe care a avut-o cu literatura. Într-o măsură mult mai mare, a contat ceea ce a existat ca text, ce a fost transmis şi a rămas în scris.

Imposibil, în condițiile în care progresia geometrică prin care au evoluat în ultimele două secole ştiinţa, arta, cultura în ansamblu şi cunoaşterea luată la nivel global, s-ar fi oprit în faşă în absența scrisului ca metodă de comunicare şi a tiparului ca tehnologie revoluţionară de punere în practică a acestei metode. Probabil că nu ar fi existat acel „al treilea val”, cum atât de metaforic a încadrat Alvin Toffler [1] în cunoscuta sa carte, ultimele două secole marcate în mod determinant de revoluţia tehnologică şi industrială.

Imposibil, deoarece nu am fi beneficiat de o cunoaştere atât de vastă asupra istoriei noastre. Nu ne-am fi cunoscut atât de bine pe noi ca civilizaţie. Așa cum am menţionat undeva anterior, scrisul nu a scăpat nici el de vicisitudinile istoriei, de răutatea, de subiectivismul sau de interesele meschine ale oamenilor. Însă şansele de a ne încadra pe un drum mai scurt şi mai solid către adevărul istoric, au crescut în primul rând datorită izvoarelor scrise. Viul grai, ca mod de perpetuare a informaţiei, a fost depășit de scris. Au fost purtate adevărate războaie între culturile scrise şi vorbite, între tipar şi viul grai. Civilizațiile bazate pe viul grai (probabil existând în trecut unele despre care nici nu avem cunoştinţă şi nu vom avea vreodată) au dispărut, s-au stins sau au fost distruse mult mai repede decât cele care au adoptat timpuriu scrisul ca suport al propriei culturi. În ansamblul succesiunilor de existențe inevitabil finite ca timp, prin intermediul scrisului, deopotrivă indivizi, popoare sau chiar civilizaţii întregi şi-au lăsat propriile amprente în istorie, devenind cumva nemuritori. Chiar dacă în prezent nu mai există fizic, acestea încă supraviețuiesc sub alte forme prin literatura lăsată în urmă. O cantitate impresionantă de opere scrise o fost „peste timp” ca efect şi mod de percepere. Am putea spune că principalul pilon al comunicării şi al cunoașterii transcendente, îl formează textul tipărit.

Probabil că seria de exemplificări şi explicitări ale celor patru imposibil-uri ar putea continua la nesfârşit. Întrebarea conclusivă fiind următoarea: cum ar fi arătat lumea fără literatură? Imposibil de răspuns, fiind de fapt o întrebare retorică. O lucrare impresionantă publicată recent, integrează armonios toate considerentele enumerate anterior, dându-le forma unei frumoase expuneri despre toate scrierile celebre la un loc. Un text care abordează majoritatea textelor marcante din istoria lumii. Deci… cum ar fi arătat lumea fără literatură?

De la această întrebare retorică dar adresată sub o formă mult mai argumentată din punct de vedere al ipotezelor şi exemplelor, Martin Puchner, profesor de literatură comparată şi de engleză la Universitatea Harward, îşi începe cartea sa denumită „Lumea scrisă” [2], carte pe care personal am perceput-o ca fiind una din cele mai captivante citite în ultimii ani, în care sunt atinse indirect domeniile mitologiei, istoriei şi sociologiei. Ni se prezintă impactul pe care textele sacre, scrierile elaborate pe baza mărturiilor unor luminați precum Buddha, Confucius, Socrate sau Iisus, precum şi romanele celebre care au fost capabile să influențele şi să determine cursul istoriei. Acestea au stat la baza creării dar şi prăbușirii unor imperii mărețe.

Lumea scrisă constituie de fapt o sinteză frumos închegată, un soi de culegere de evenimente istorice, prin care ni se relevă importanța, uneori crucială, pe care multe dintre textele fundamentale ale literaturii generate în decursul a aproximativ cinci milenii de evoluție umană, au avut-o în amplul proces de configurare a lumii aşa cum o ştim noi. Literatura a marcat oamenii, a format lideri, i-a determinat să ia decizii importante, dar a produs de asemenea şi tirani, a cauzat genocide sau războaie. În funcție de contextul istoric, de stilul de percepţie sau de modalităţile de diseminare, literatura a jucat rolul fie de elixir, fie de otravă. A contribuit la luarea unor decizii benefice, la adoptarea unor soluţii eficiente şi oportune în contextul unor momente cruciale ale istoriei, dar uneori a generat decizii, atitudini şi moduri de gândire ce au semănat moarte [3], ridicând deseori popoarele la războaie sângeroase.

De-a lungul timpului, au existat nenumăraţi oameni care au avut de suferit sau au murit pentru ceea ce au scris sau au citit, pentru ceea ce au gândit ca urmare a lecturilor personale. Deseori, elemente de literatură neconformă vremurilor au fost interzise. De asemenea, alții au fost ovaționați, au devenit lideri influenţi sau au schimbat cursul istoriei ca efect al unor opere citite sau al propriilor texte diseminate la scară largă. Sub o formă sau alta, şi unii şi alţii şi-au asigurat nemurirea în şi prin literatură.

Lumea scrisă ne poartă de-a lungul unei serii de evenimente care au devenit rând pe rând cauze, puncte de plecare dar şi efecte ale altor evenimente anterioare. Toate importante, toate marcând istoria.

Alexandru Macedon (zis şi „cel Mare”) şi-a construit imperiul său prin campanii de cuceriri impresionante, având mereu alături Iliada lui Homer ca text adorat, cu care dormea la propriu sub cap şi de la care probabil s-a inspirat în acțiunile sale. Marele Potop despre care știm din Vechiul Testament că a fost pedeapsa dată de Dumnezeu unei lumi aflate în decădere morală, pare să nu fi fost un eveniment singular ca localizare deopotrivă geografică şi temporală. Despre un asemenea deluviu ni se povestește atât în Epopeea lui Ghilgameș cât şi în scrierile sacre ale mayașilor, cunoscute sub denumirea de Popol Vuh. Celebra Epopee a lui Ghilgameș, l-a inspirat şi la determinat pe Assurbanipal, cel de pe urmă rege al Imperiului Neo-Asirian, să construiască poate prima bibliotecă din istorie şi să pună bazele educației organizate, a școlilor de scribi. Atât Siddhartha Gautama, cel care a fost primul Buddha, cât şi Kong Fu Zi (Confucius) nu au agreat şi nici nu au cunoscut taina scrisului. Aceștia au fost în primul rând oratori talentați. Dar învățăturile lor transmise exclusiv prin arta oratoriei, şi-au căpătat nemurirea datorită discipolilor săi care le-au expus în scris şi au determinat astfel apariția unor religii şi ideologii atât de extinse în Asia şi nu numai. Deloc nepotrivit se întreabă autorul Martin Puchner, care ar fi fost impactul şi răspândirea religiei creștine întemeiate de Iisus Hristos dacă apostolii săi ar fi stăpânit arta scrierii pe lângă propovăduirea prin viu grai.

Este unanim acceptat de către cercetătorii istoriei faptul că hârtia şi tiparul au fost inventate de chinezi, la câteva milenii după apariția scrisului ca mod de comunicare. Ulterior aceste tehnologii au fost preluate forțat de către arabi în contextul unor confruntări militare cu chinezii. Au existat adevărate războaie între diferitele tipuri de suport pentru scris, cum ar fi piatra, lemnul, lutul ars, papirusul, pergamentul, ceara sau hârtia. Într-un final, în mod detașat victoria i-a parvenit hârtiei. Inventată de Chinezi, preluată de arabi, perfecționată de japonezi şi utilizată apoi pe scara largă de europeni, hârtia a prezentat avantaje incomparabile faţă de vechile suporturi pentru scris. Au existat culturi bazate preponderent pe hârtie, inclusiv în ceea ce privește construcția locuințelor, a diverselor obiecte şi a articolelor vestimentare. Japonia anului 1000 d.Hr. constituie poate exemplul cel mai potrivit. Celebra Poveste a lui Genji scrisă de Murasaki (nefiind cunoscut numele real al autoarei) ne transcende într-o lume în care hârtia şi poezia însemnau tot ceea ce definea o cultură impresionantă, greu de conceput şi de înțeles din perspectiva timpurilor noastre. Marea majoritate a poveștilor şi scrierilor celebre ce au marcat cultura scrisă deopotrivă a Orientului şi Occidentului ultimului mileniu, își au originale în cele O mie şi una de nopți ale Șeherezadei.

La originea sa, scrierea ca îndeletnicire a avut un cu totul alt scop decât cele atât de numeroase meniri atribuite în prezent. Probabil că cei care l-au inventat nu şi-au imaginat vreo clipă impactul pe care această descoperire avea să îl inducă civilizației umane. Chiar autorul ne prezintă acest aspect în prima parte a cărții sale. „Scrierea a fost inventată în Mesopotamia acum cinci mii de ani, cu alte scopuri, cum ar fi tranzacțiile comerciale şi relațiile diplomatice. O poveste despre originea scrierii menționează un rege al Urukului căruia i-a venit ideea de a-i trimite unui rege rival un mesaj amenințător imprimat în lut. Când i s-au înmânat semnele de neînțeles ce conțineau cuvinte rostite de regele din Uruk, rivalul şi-a declarat supunerea faţă de acesta, într-atât l-a impresionat modul miraculos de a face lutul să vorbească. Scrierea era folosită de scribi pentru a centraliza puterea în orașe şi a controla hinterlandul” [4].

Fiind dificil de stabilit dacă poate fi înțeleasă ca o carte despre cărți sau ca una despre scris în general, parcurgerea paginilor Lumii scrise ne introduce într-un univers aparte al literaturii, al scrierii, mai mult decât în unul trăit efectiv în prezent şi pătruns de multiplele probleme şi provocări tot mai degradante ale contemporaneității.

 

ADNOTĂRI:

 

[1] Reputat futurolog și scriitor american, autorul cunoscutei lucrări „Al treilea val”, în care ne este prezentată evoluţia umanității ca fiind împărțită în trei etape denumite „valuri”, fiecare având o serie de caracteristici particulare în ceea ce priveşte viteza de evoluţie şi descoperirile care au transformat societatea umană. De departe, cel de-al treilea val – debutat odată cu începutul secolului al XIX-lea prin revoluţia industrială (având ca punct de plecare se pare, inventarea motorului cu abur), dar şi cel mai scurt ca perioadă de existenţă (primul de exemplu, întinzându-se pe milenii) – prezintă cea mai mare viteză de evoluţie şi de schimbare a civilizaţiei umane petrecute în timpul cel mai scurt.

[2] Textul a fost lansat iniţial în anul 2017. Datele ediţiei în limba româna la care se face referire în prezentul articol: PUCHNER Martin, LUMEA SCRISĂ – POVEŞTI CARE AU SCHIMBAT OAMENII, ISTORIA ŞI CIVILIZAŢIA, Bucureşti 2018, editura POLIROM, 306 pagini.

[3] Exemplul lui Adolf Hitler este unul edificator, fiind cunoscut faptul că acest personaj malefic care a cauzat moartea atâtor oameni, avea o înclinare către lectură, cărţile fiind una din pasiunile sale mai puţin cunoscute. În acest sens, se recomandă lecturarea unei lucrări interesante: RYBACK Timothy W., BIBLIOTECA LUI HITLER – CĂRȚILE CARE I-AU FORMAT PERSONALITATEA, 2010, editura LITERA, 262 de pagini. În decursul istoriei texte considerate ca fiind sacre precum Biblia sau Coranul au fost duse în zone de interpretare neadecvate pentru a justifica teroarea şi crima. Cunoscutele demersuri ale Inchiziției sau mai recent ale grupărilor teroriste islamiste, sunt bine cunoscute prin efectele pe care le-au avut.

[4] PUCHNER Martin, LUMEA SCRISĂ – POVEŞTI CARE AU SCHIMBAT OAMENII, ISTORIA ŞI CIVILIZAŢIA, în Capitolul 2 „Regele universului: despre Ghilgameș şi Assurbanipal”, p. 40.




Boboteaza, sărbătoarea curăţirii şi a luminării, transmisiune de la Catedrala Patriarhală

Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă și catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În perioada primelor secole creştine, praznicul Bobotezei sau al Botezului Domnului purta, în principal, numele de „Sfânta Lumină”. De asemenea, e bine să ne amintim că, în această perioadă istorică, inclusiv botezul personal purta numele de „luminare”.

Potrivit Ziarului Lumina, ne este de un real folos să cunoaştem aceste lucruri nu numai pentru istoria evenimentului, ci mai ales pentru a înţelege semnificaţiile mai adânci şi mai teologice ale praznicului Bobotezei, care sunt cu mult mai cuprinzătoare decât cele legate de simpla sfinţire a apelor şi a firii înconjurătoare, aşa cum, oarecum unilateral, ne-am obişnuit să percepem această mare sărbătoare a Bisericii. Şi, pentru a ne împărtăşi măcar de o mică parte din tainele acestui praznic, îl vom lua în ajutor, în continuare, pe Sfântul Grigorie Teologul, care, în „Cuvântarea” la Bobotează, spune: „Căci sfânta zi a Luminilor, la care am ajuns şi pe care am fost învredniciţi a o prăznui astăzi, are drept principiu Botezul Hristosului meu, al Luminii celei adevărate «care luminează pe tot omul, care vine în lume» (Ioan 1, 9); al Celui ce a mea curăţie lucrează şi ajută lumina, pe care am primit-o de sus, de la El, la început, aceea pe care prin păcat am întunecat-o şi am strâmtorat-o”.




Flacăra albastră a frăției

Frăția culturală româno- sârbă are vechi rădăcini. În Serbia, poezia lui Eminescu i-a emoționat pe  mulți cititori, scriitori și critici literari, la fel de mult ca gestul poetului de a traduce și publica în limba română poezia populară sârbă. Scriitoarea Voislava Stojanovic (Republica Serbia) consideră că avem de-a face cu „cea mai bună traducere a poeziei populare sârbe de până în zilele noastre”. Despre Eminescu și opera sa au scris mulți scriitori sârbi: Adam Puslojic (dintre numeroasele traduceri  menționăm „Mihai Eminescu, Patria vieții: versuri lirice”,  Editura Visnjic, Belgrad, 2017),  Radomir Andric, „Mihai Eminescu – domnitorul spiritual al României”, Dusan Stojkovic, „Umbrele ființei în poezia lui Mihai Eminescu”, Slavco Almășan, „Eminescu la Belgrad”, Srba Ignjatovic „Canonul Eminescu și fermecarea prin limbaj și poezie”.

Poetul și taducătorul Adam Puslojic (născut la 11 martie 1943 la Cobișnița, în Serbia) este Președintele de onoare al Asociației de Creație și Prietenie „Frăția sârbo-română” din Belgrad, Membru de Onoare al Academiei Române  și Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești.   A publicat nouă cărți de poezie în limba română: „Plâng, nu plâng” (1995); „Adaos” (1999); „Versuri din mers”(2003); „Trimitor la vise”(2005); „Tăcere lustruită”(2006); „Muritor, ce-i cu voi? sau Bunăvestirea de Ipotești”(2008); „Hai să vorbim”(2008); „Asimetria durerii”, trilogie (2009); „Mereor”(2012); „Exaltare din abis”(2016). I-a tradus în limba sârbă pe  poeții   Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Marin Sorescu,  Geo Bogza, Adrian Păunescu etc. La rândul lui, Adam Puslojic a fost  tradus în limba română de  Nichita Stănescu și Ioan Flora.

În Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” din Ploiești  am citit impresiile scriitorilor sârbi (oaspeți ai festivalului organizat anual la Ploiești  întru cinstirea   poetului), am răsfoit  cărțile lui Adam Puslojic și am admirat cele trei portrete ale lui Nichita, opera pictorului sârb Kani. (foto mai jos)

Aleksandar Čotrić

O veste bună ne-a sosit din Serbia și anul acesta. Scriitorul și traducătorul Aleksandar Čotrić (cunoscut și ca jurnalist și politician) lucrează la o antologie a aforismului românesc. Cartea urmează să apară în limba sârbă,  anul următor. Unele aforisme traduse de el au apărut deja în câteva pubicații din țara prietenă .

Aleksandar Čotrić  s-a născut la 25 septembrie 1966 în  Loznica (un oraș situat în vestul Serbiei). A absolvit Facultatea de Drept a  Universității din Belgrad. Trăieşte şi lucrează la Belgrad şi Panciova.

Debutul literar are loc în anul 1984 cu aforisme și proză satirică.
Este membru al al Uniunii Scriitorilor din Serbia,  al Cercului Belgrădean al Autorilor de Aforisme, al Asociaţiei Scriitorilor „Sedmica” din Frankfurt, al Clubului Aforistic din Moscova și membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din Kosovo şi Metohia . În viața politică s-a afirmat ca secretar de stat la Ministerul Diasporei din Republica Serbia în perioada 2004 – 2007) și parlamentar (membru ales în Adunărea Națională a  Republicii Serbia în perioadele: 1994-1997, 1997-2000, 2004, 2008-2012, 2012-2014, 2014-2016,  2016- 2020).

Și-a atras aprecierile cititorilor   cu  cărțile de aforisme: „Daćemo mi vama demokratiju!” („Vă dăm noi vouă democraţie!”), „Peta kolona” („Coloana a cincea”), „Nedozvoljene misli” („Gânduri nepermise”), „Kratki rezovi” („Incizii rapide ”), „Gola istina” („Adevăr curat”), „Pomeranje pameti” („Mutarea minţii”) şi „Teške misli” („Gânduri grele”, aforisme satirice); „Igranje glavom” („Joc cu capul”) şi „Sve je u igri“ („Totul este în joc” (aforisme despre sport); „Svojeglava knjiga” („Carte capricioasă”), „Dečja posla“ („Treburi copilăreşti”), „O ljubavlju s ljubavlju” („Despre iubire cu iubire”) şi „Knjiga protiv briga” („Carte împotriva grijilor”,aforisme pentru copii); „Dobre vibraţii” („Vibraţii bune”, aforisme despre femei şi bărbaţi); Aforismele pentru copii scrise de Aleksandar Čotrić apar  şi în manualele care se utilizează în şcolile generale din Serbia.

Aleksandar Čotrić la emisiunea TV „Serbia de azi”

Nu puține aprecieri adunat-au  și cărţile sale  de povestiri satirice: „Obeležene priče” („Povestiri marcate”) , „Priče pred buđenje“ („Povestiri spuse înaintea trezirii”), „Pričinjavanje” („Închipuire”) şi „Druge priče” („Alte povestiri”) şi cartea de povestiri scurte pentru copii „Ozbiljno smešna knjiga” („Carte comică serioasă”).

Cărţile de aforisme şi povestiri au fost publicate în România, Macedonia de Nord, Slovenia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Albania.

Aleksandar Čotrić la Radio Belgrad

Este prezent în  antologii apărute în Serbia, România, S.U.A., Rusia, Germania, Spania, Italia, Austria, Bulgaria, Macedonia de Nord, Polonia, Slovenia, Suedia, Muntenegru.

Bun cunoscător al aforismului european, a întocmit antologia aforismului  rus contemporan „Veliko u malom” („Mare, dar minuscul”), antologia aforismului bulgar „Trn i ruža” („Spin şi trandafir”), antologia  aforismului polonez „Poljski put” („Drum polonez”) iar acum pregătește antologia  aforismului românesc „Med i otrov” („Miere şi otravă”), coperta: Tošo Borković.

Există diferențe substanțiale între aforismele românești și cele sârbești”,  afirma Aleksandar Čotrić  la 21 septembrie 2019 în publicația de limbă română „Libertatea” (Serbia). Și continua el: Aforismele românești vin cu povețe, au tentă filosofică și abordează teme esențiale între care: viața, adevărul, rostul omului, Dumnezeu, sănătatea, familia… Aforismul sârbesc, în schimb, conține mai multă satiră, este mai critic și axat pe teme actuale. Aforismul românesc este mai serios, iar cel sârbesc conține mai mult umor. Umorul în aforismul românesc nu este neapărat prezent în timp ce în cel sârbesc este nelipsit.  Tocmai din acest motiv prin intermediul Antologiei aforsmului românesc, care va apărea în limba sârbă, cititorii sârbi vor avea prilejul să cunoască aforismul românesc” .

Parlamentarul Aleksandar Čotrić

Din același număr al publicației menționate aflăm  despre manifestările culturale organizate de Societatea de Limba Română din Voievodina, înființată în anul 1962, între care și Tabăra de Creaţie a Scriitorilor Români . La ediția din 2019 au participat: Lucian Marina, președintele Societății de Limba Română din Voievodina , Ana Caia, președintele Cenaclului Literar ,,Aurel Turcuș“,Vasile Barbu, președintele Societăţii Literar-Artistice ,,Tibiscus“din Uzdin, preotul Cornel Juică, ctitor al Bisericii Ortodoxe Române din Mesici  și redactor-șef al publicaţiei ,,Foaia codrenilor” , Daniela Areta Voștinar, artist plastic, Virginia Popovici,  critic literar, scriitorii Ionel Stoiţ, Florina Colgea,  Eufrozina Greoneanţ și Stella Bugariu. De Ziua Limbii Române au fost  acordate premii pentru poezie, proză, critică literară, monografii și reviste literare (sponsori: Societatea de Limba Română și Casa de Presă și Editură ,,Libertatea“).

Aleksandar Čotrić_În timpul liber

Revenind la scriitorul  Aleksandar Čotrić , menționăm  premiile și distincțiile obținute pentru  prestigioasa-i activitate literară:

„Zlatna kaciga”, „Radoje Domanović”, „Braća Ormai “, „Vladimir Bulatović Vib”, „Jovan Hadži-Kostić “, „Dragiša Kašiković”, „Stevan Sremac”, „Đorđe Fipšer”, „Rade Jovanović“, „Mihajlo Ćupović “, Premiul Academiei Internaţionale „Ivo Andrić “, „Zlatna značka”, „Zlatni beočug”, „Vitezovo proleće”, Premiul „Velike gramate “ al Societăţii Scriitorilor din Kosovo şi Metohia, „Velemajstor satire” şi „Dositejevo pero” (premiul elevilor şcolilor belgrădene).

Distincţii literare i-au fost conferite în Bulgaria, Italia, România, Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina şi Liban.

În final, îi propunem cititorului român un frumos grupaj de aforisme (selectate din creațiile autorului comentat).

ALEKSANDAR ČOTRIĆ

AFORISME

 Od starta je sve krenulo pogrešno.U početku je bila reč, a tek kasnije se javila misao.

Totul a început prost din start. La început a fost cuvântul, abia ulterior a apărut gândul.

*

U početku beše reč. Uvek se više pričalo, nego što se radilo.

La început a fost cuvântul. Mereu s-a vorbit mai mult decât s-a făcut.

*

Bog sve zna.

U redu, ispitaćemo ga.

*

Dumnezeu știe tot.

În regulă, îl vom interoga.

 *

Ako Bog sve vidi, onda smo svi u rijaliti programu.

Dacă Dumnezeu vede tot, atunci suntem cu toții într-un reality-show.

*

Bog može sve, osim da promeni ono što je bilo.Nije dorastao istoričarima.

Dumnezeu poate să facă orice, în afară de să schimbe ceea ce s-a întâmplat deja. Nu a ajuns la nivelul istoricilor.

*

Živi po Svetom pismu. Uzori su mu Lucifer, Irod, Pilat i Juda.

Trăiește conform Scripturii. Îi are ca exemple pe Lucifer, Irod, Pilat și Iuda.

*

Ne ubij, ne čini preljube, ne kradi…A nigde ne piše šta treba da radimo.

Nu fura, nu preacurvi, nu fura…Niciunde nu scrie ce trebuie să facem…

*

Eskimi nemaju reč za rat. Oni ne pripadaju civilizovanim narodima.

Eschimoșii nu au niciun cuvânt pentru război.Ei nu fac parte din categoria popoarelor civilizate.

*

Najnoviji grčki mit. Grčka će da vrati kredite.

Cel mai nou mit grecesc. Grecia își va achita datoriile.

*

U diplomatiji je malo žena. Ne znaju da ćute.

În diplomație sunt puține femei. Nu știu să tacă.

*

Diplomata mora da govori strane jezike i da ćuti na maternjem.

Diplomatul trebuie să să vorbească limbi străine și să tacă în limba maternă.

*

Njemu ne smem da poklonim svoju knjigu. On čita.

Nu am curaj să-i ofer cartea mea. El citește.

*

Deset Božjih zapovesti su kratke, jasne i misaone rečenice. Dakle, prvi aforističar je bio Bog!

Cele zece porunci sunt scurte, clare și profunde. Prin urmare, primul aforist a fost Dumnezeu.

*

Aforizam je najsličniji životu. Kratak je.

Aforismul e cel mai asemănător vieții. E scurt.

*

Aforizam je tragikomedija u jednoj rečenici.

Aforismul e o tragicomedie într-o propoziție.

*

Novine žive samo jedan dan,  ali mogu da vas sahrane za sva vremena.

Ziarele trăiesc doar zi, dar vă pot îngropa pentru totdeauna.

*

Čemu ispovest, ako Bog sve vidi?!

De ce să ne spovedim, când Dumnezeu oricum vede tot?

*

Tamo gde je ulaz besplatan, plaća se na izlazu.

Acolo unde se intră pe gratis, se plătește la ieșire.

*

Verujem u Boga. Uprkos crkvi.

Cred în Dumnezeu. În ciuda bisericii.

*

Novi izbori su gubljenje vremena. Vidimo to po rezultatima svih prethodnih.

Noile alegeri sunt o pierdere de timp. Se vede după rezultatele celor precedente.

*

Satiričari su nepotkupljivi. Zato ne dobijaju honorare.

Autorii de satiră sunt nemituibili. De aceea nu primesc nici diurne.

*

Naš brod više ne luta. Sada ima jasan kurs: uputio se na dno!

Vaporul nostru nu mai e în derivă. Acum are un curs stabil: merge la fund!

*

Сви музеји су затворени. Да народ не види како се некад добро живело.

Toate muzeele sunt deschise. Să vadă poporul ce bine se trăia pe vremuri.

*

Пред законом су сви једнаки. Али нису пред судијом.

Toți sunt egali în fața legii, dar nu și în fața judecătorului.

*

Људи неће да нам дају глас, зато морамо да га купимо.

Alegătorii nu vor să ne dea voturile, așa că trebuie să le cumpărăm.

*

Фластер преко уста, најбоље је средство да се заштити глава.

Un căluș în gură. Cea mai bună metodă de protejare a capului.

*

У борби мишљења, најпре страда мишљење.

În conflictul de idei, prima care o pățește este ideea.

*

Афоризам настаје у глави, а може да се осети на бубрезима.

Aforismul se naște în cap,dar poate fi simțit la rinichi.

*

„Пут у пакао поплочан је добрим намерама”. „На плашите се нас, ми имамо лоше намере!”

„Drumul spre iad e pavat cu intenții bune.Nu ne speriați, noi avem intenții rele!”

*

Ничег новог под сунцем.Све ново дешава се преко ноћи.

Nimic nou sub soare.Totul se petrece noaptea.

*

Ја сам љубитељ античке књижевности. Зато пишем грчко-римским стилом.

Sunt un iubitor al literaturii antice. De aceea scriu în stil greco-roman.

*

И људождер у човеку тражи оно најбоље.

Și canibalul caută ceea ce e bun în om.

*

Најтежи циљ еволуције: да човек постане човек!

Cel mai greu țel al evoluției: omul să devină om!

*

Одлази сатано! Ми долазимо!

Piei Satano! Venim noi!

*

Ми смо поделили обавезе. Једни раде, други зарађују.

Noi ne-am împărțit sarcinile. Unii muncesc, alții câștigă.

*

А кад смо пали под Турке, никад нисмо имали већу државу.

De când am fost sub turci, nu am avut niciodată o țară mai mare.

*

Мени ниједна жена није рекла не. Ја их увек питам – да ли вам досађујем?

Mie nici o femeie nu mi-a spus nu. Eu le întreb mereu – vă plictisesc cumva?

*

Смањење пензија највише ће погодити  наше најмлађе грађане.

Micșorarea pensiilor îi va afecta cel mai mult pe cetățenii cei mai tineri.

*

– Колико су украли на изградњи ауто-пута?

-Којег ауто-пута?

-Cât de mult au furat în timpul construcției autostrăzii?

-Care autostradă?

  *

Не питајте, шта држава може да уради за вас?! Не може ништа!

Nu vă întrebați ce poate face statul pentru voi?! Nu face nimic!

*

Држава није један човек. Али, како то објаснити једном човеку?!

Țara nu e un singur om. Dar cum să-i explicăm asta acelui om?!

*

Пијане госте не служе у скупштинском ресторану, али не могу да им забране да се обраћају са говорнице.

Clienții în stare de ebrietate nu sunt serviți în restaurantul parlamentului,

dar nimeni nu-i poate împiedica să ia cuvântul de la pupitru.

*
Кад видим ко све брине о држави, бринем и ја.

Când văd cine îi poartă de grijă țării, încep să mă îngrijorez și eu.

  *

Живео Први мај!  А радници нека се снађу.

Trăiască 1 Mai! Iar muncitorii să se descurce.

*

Шок терапија владе је дала резултат. Сви смо шокирани њеним мерама.

Terapia de șoc a guvernului a dat roade. Toți suntem șocați de măsurile luate.

*

Увек сам био против конвертита, и јуче, када сам био комуниста, и данас када сам демократа.

Tot timpul am fost împotriva convertiților. Și ieri, când eram comunist, și azi, când sunt democrat.  

*

Америка је пре двеста година добила независност од Британије.  Али Британија није од Америке.

America și-a declarat independența de Marea Britanie în urmă cu 200 de ani. Dar Britania încă nu a reușit să se elibereze de America.

*

Нема цензуре. То је све што имам да кажем на ову тему.

Nu există cenzură.  E tot ce am de spus vizavi de această temă.

 

 Note

Interviu cu  scriitorul Aleksandar Čotrić;

Vizită la Muzeul  Memorial „Nichita Stănescu”, Ploiești (cu mulțumiri pentru doamna muzeograf Carmen Guef);

Valentin Mic ,  Aleksandar Čotrić , promotor al satirei europene. O colaborare bună între autorii români și sârbi,  Libertatea (Serbia),  21 septembrie 2019;

Anastasia Stoiciu,  Adam Puslojic – Nichita Stănescu, prieteni dincolo de moarte, Evenimentul zilei”, 30 martie 2017;

Dusan Stojkovic, Umbrele ființei în poezia lui Mihai Eminescu, Convorbiri Literare, iunie, 2018, p.112-116 (traducere Dușița Ristin);

Fotografii – Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”: Nicolae Petrescu Redi;

Fotografii din arhiva personală : Aleksandar Čotrić.

 

Foto:

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, Ploiești.

Adam Pusloic, „Knjiga Adamova” („Cartea lui Adam”). Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”(biblioteca).

Adam Puslojic,„SFÂNTA POMENIRE A FRATELUI NOSTRU PRE NUME NICHITA HRISTEA STĂNESCU” (Casa memorială „Nichita Stănescu”(biblioteca)

Adam Puslojic, „Raspelnik” („Crucificat ”), Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” (biblioteca).

Adam Puslojic, „Raspelnik” („Crucificat”), Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”- (biblioteca)

Adam Puslojic, „Durere de tăcere. Un strop ales”. Muzeul Memorial „Nichita Stănescu` (biblioteca)

Casa memorială Nichita Stănescu. Cartea de onoare

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”. Cartea de onoare

Muzeul Memorial Nichita Stănescu. Cartea de onoare

Nichita Stănescu – portret (autor -pictorul sârb Kani)

Nichita Stănescu – portret (autor -pictorul sârb Kani)

Nichita Stănescu – portret (autor -pictorul sârb Kani)

Așa va arăta coperta Antologiei aforismului românesc „Med i otrov” („Miere şi otravă”)

 

Autor: Nicolae Petrescu Redi




România, Orient sau Occident? Punte sau Sinteză? Eveniment dedicat Părintelui Scrima la București

Joi, 24 octombrie 2019, cu începere de ora 18:00, va avea loc în București, în sala de protocol „Podul Mogoșoaiei” din Calea Victoriei nr.120, un simpozion dedicat evocării memoriei și dimensiunii cuprinzătoare a vieţii şi gândirii teologice a părintelui Scrima, sub genericul „România, Orient sau Occident? Punte sau Sinteză?”.  Evenimentul este organizat de Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Evenimentul va fi moderat de omul de televiziune Radu GĂINĂ, realizatorul mai multor filme documentare închinate personalităţii excepţionale a părintelui Andrei SCRIMA, ocazie cu care va fi prezantat filmul documentar „Andrei Scrima în Liban”.

Despre părintele Andrei SCRIMA

Se naşte în decembrie 1925 la Gheorghieni. Studiază la Orăştie şi Bucureşti. Continuă studiile la Universitatea Bucureşti, fiind apoi asistentul profesorului Anton Dumitriu, care îl introduce la „Rugul aprins”, grupul de reflecţie spirituală de la mănăstirea Antim. Predă la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ. Este uns în monahism la Mănăstirea Slatina. Părăseşte România şi studiază în Elveţia, la Paris şi la Universitatea Benares (India). Devine arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Se stabileşte în Liban, unde devine stareţul mănăstirii ortodoxe Deir El Harf.
Patriarhul ecumenic Athenagoras îl trimite ca reprezentant personal la Vatican (1961-1965).

În această calitate participă la CONCILIUL VATICAN II, convocat de papa Paul al VI-lea. Pregăteşte, la Ierusalim, întâlnirea istorică dintre patriarhul ecumenic Athenagora şi papa Paul al VI-lea, prima după „Marea Schismă” din anul 1054. În acelaşi timp predă la Universitatea Dominicană din Essonne (Franţa) şi la Universitatea Franceză din Beirut (Liban). Teolog de mare profunzime şi erudiţie, publică mai multe studii în limba franceză. Revine în ţară, unde se stinge din viaţă în anul 2000.

Video:

Andrei Scrima în Liban-Universul Credinţei-TVR 1

Prin nestrăbătut (II)-Documentar-TVR

Andrei Scrima – străinul – Documentar – TVR

Alte resurse:

Ziarul Lumina: Fiul pierdut, târziu regăsit. Andrei Scrima

La începutul anilor ’90, intelighenţia bucureşteană era fascinată de prezenţa copleşitoare a unui călugăr venit de departe, de fapt reîntors în ţară după mulţi ani. Este vorba de părintele Andrei (André) Scrima, care, prin carisma sa deosebită, a fost considerat de unii o alternativă faţă de reprezentanţii oficiali ai unei Biserici Ortodoxe Române considerată osificată şi epuizată de compromisuri. Puţini au înţeles în acele timpuri că părintele Scrima era totuşi o ramură din trunchiul viu al Bisericii atât de contestate, pe care regimul comunist nu a reuşit să-l usuce.

Dilema Veche: Cine a fost părintele André Scrima?

“Cosmopolit şi totuşi român, călugăr şi totuşi om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, Andrei Scrima recită îndelung din Djalal ed-din Rûmi şi din Rilke, din Emily Dickinson şi Ion Barbu, din Upanişade şi din Evanghelie. Se desfată de pitorescul unor rare şi vechi cuvinte neaoşe, dar vorbeşte cu un cochet accent franţuzesc. Invocă astrofizica, genetica modernă sau topologia ca pe nişte domenii la îndemînă, fredonează cîntece ruseşti şi îşi încheie conversaţiile telefonice cu o sintagmă arabă.”  (Andrei Pleșu, prefață Timpul rugului aprins)

André (Andrei) Scrima (1925, Gheorghieni – 2000, Bucureşti). Monah, membru al grupului de la Antim („Rugul Aprins“), arhimandrit al Patriarhatului ecumenic de la Constantinopol, reprezentant al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II, membru şi organizator, din 1959, al comunităţii monastice de la Deir-el-Harf (Beirut, Liban). Studii, la Bucureşti, de filozofie, matematică şi teologie; între 1957 şi 1959, e doctorand la Benares, India, cu o teză despre The Ultimate, its Methodological and Epistemological Connotation According to Advaita-Vedanta. Profesor de filozofie şi de ştiinţe religioase la Universitatea dominicană Le Saul choir, Paris (1966–1968), şi la Universitatea franceză din Beirut (1968–1989). Membru fondator (1966) al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles.

Părintele Andrei Scrima a contribuind la restabilirea relaţiilor dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă, jucând un rol istoric important în ridicarea anatemei de la Marea Schismă din 1054.  A fost prieten cu Dalai Lama, a fost un erudit şi un căutător spiritual fervent.




Biserica Ortodoxa Română a început pregătirea Marelui Mir, în primele zile din Săptămâna Patimilor

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit luni Mirostirionul de la mănăstirea Duminica Sfinților Români din Capitală, spațiul unde va avea loc pregătirea Marelui Mir, informează agenția de presă basilica.ro citată de romaniabreakingnews.ro

„Așa cum prevede rânduiala, în aceste zile de luni, marți și miercuri se pregătește și se fierbe Marele Mir, iar în Sfânta și Marea Joi, în timpul Sfintei Liturghii, atunci când facem pomenirea instituirii Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină, va fi sfințit Marele Mir”.

„Acesta devine Sfântul și Marele Mir prin rugăciunea tuturor membrilor Sfântului Sinod prezenți în București, la Catedrala Patriarhală istorică”. a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

De ce se sfințește în Joia Mare

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Marele Mir se pregătește în primele zile din Săptămâna Patimilor și se sfințește în Joia Mare, evidențiind că atât Marele Mir, cât și Sfânta Euharistie se referă la Taina morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

„Când Maria a uns picioarele Mântuitorului, El a interpretat acest gest zicând: A păstrat acest mir pentru îngroparea mea. În tradiția iudaică se folosea mirul pentru ungerea celor care trebuiau să fie înmormântați”.

„Sfântul și Marele Mir se referă la îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos, iar Sfânta Euharistie la moartea jertfelnică pe cruce anunțată cu anticipație în timpul instituirii Paștilor Noului Legământ”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Sfințirea Marelui Mir „este o mare taină”

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a afirmat că sfințirea Marelui Mir „este o mare taină” pentru că în ea „este exprimată credința noastră în Hristos și legătura cu Mântuitorul care este numit Mirul cel Sfânt”.

„Hristos în limba greacă înseamnă Unsul lui Dumnezeu, fiind uns cu Duhul Sfânt. Deci, numele Mântuitorului este Mirul cel Sfânt, El, cel uns cu Duhul Sfânt, trimis de Dumnezeu Tatăl ca să mântuiască lumea”.

Părintele Patriarh a reamintit că pregătirea și Sfințirea Marelui Mir este un „prilej de mare bucurie și de mare solemnitate”.

Potrivit doxologia.ro, Sfântul și Marele Mir este alcătuit din ulei de măsline și alte 39 de mirodenii, amestecate și fierte continuu mai multe zile, în Săptămâna patimilor, într-un ritual special. Mirul va fi sfințit într-o solemnitate deosebită în joia din Săptămâna patimilor, de către Sfântul Sinod al fiecărei Biserici autocefale. Acest mir, care simbolizează bogăția darurilor Sfântului Duh, nu este folosit decât în trei împrejurări: la sfințirea bisericilor, la taina confirmării (numită din acest motiv și mirungere) și la ungerea căpeteniilor țării (voievozi și regi).




Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu! – Apelul ANB pentru participarea la referendum

Adunarea Națională Bisericească întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018 a lansat un apel către toţi cetăţenii ortodocși români pentru participarea la Referendumul din 6-7 octombrie 2018 în scopul afirmării, apărării și promovării familiei ca instituție binecuvântată de Dumnezeu.

Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti:

  1. Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea liber consimţită între soţi, cu formularea clară şi precisă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.
  2. Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanității, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!” (Facere 1, 27-28). Această familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie a fost binecuvântată şi cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezenţa Sa, a mamei Sale şi a ucenicilor Săi, la Nunta de la Cana Galileii, unde a săvârşit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale pentru viaţa Bisericii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel recomandă ca iubirea mirelui faţă de mireasă să fie asemenea cu iubirea lui Hristos faţă de Biserică (cf. Efeseni 5, 22-25, 32).
  3. Familia binecuvântată de Dumnezeu, spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naştere la copii, este izvor de viaţă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. Prin urmare, participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere.
  1. Cuvântul „referendum” înseamnă: „consultare directă a cetăţenilor chemaţi să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanţă pentru stat sau asupra unor probleme de interes general” (DEX). Aşadar, participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român. De fapt, în articolul 2 din Constituţia României se precizează că prin referendum se exprimă suveranitatea naţională a României.
  2. În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor.

Să cinstim, aşadar, Centenarul Marii Uniri din 1918, printr-o mare unire de cuget şi acţiune naţională în apărarea familiei creştine şi a viitorului poporului român!

Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Consiliul Consultativ al Cultelor din România îndeamnă pe toți cetățenii români să participe la acest referendum decizional și să spună DA familiei binecuvântate de Dumnezeu, prin care se asigură viitorul României. În statele democratice, fiecare cetățean se implică activ în viața socială, mai ales când este chemat să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege important.

Participarea cetățenilor români la acest referendum decizional pentru definirea clară a căsătoriei în Constituția României este, deci, un act profund democratic, susţinut de cultele religioase pentru afirmarea familiei ca instituție umană creată și binecuvântată de Dumnezeu Creatorul universului și al omului, potrivit învățăturii religiilor monoteiste iudaism, creștinism și islam.

Astfel, mărturia comună a cultelor religioase din România exprimă coresponsabilitatea și cooperarea lor pentru binele societății românești.

Inițiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliția pentru familie, din care fac parte și unele organizații și asociații ale cultelor religioase din România, avea ca scop să înlăture orice echivoc cu privire la termenul „soți”, precizând că numai uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie se poate numi căsătorie; mai precis, termenul de căsătorie neputând fi utilizat decât pentru a defini realitatea uniunii stabile între un bărbat și o femeie.

În tradiția iudaică, încă din Tora, este înscris faptul că familia trebuie să fie uniune între un bărbat și o femeie, iar cel care nu îndeplinește această poruncă încalcă credința în Dumnezeul Unic.

Potrivit învățăturii creștine, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie a fost binecuvântată și cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezența Sa, a mamei Sale și a ucenicilor Săi, la Nunta din Cana Galileii, unde a săvârșit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale.

În scrierile islamului (Coran și Sunnah), familia este definită ca uniunea între un bărbat și o femeie, iar drepturile și responsabilitățile fiecărui membru al familiei sunt indicate detaliat și ocrotite.

În acest sens, Consiliul Consultativ al Cultelor din România își reafirmă susținerea sa pentru definirea mai precisă în textul Constituţiei a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie, așa cum a decis deja în ședința sa de lucru din 20 iunie 2013.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică și non-profit, format din următoarele 13 culte recunoscute:

Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Luterană din România, Biserica Unitariană Maghiară, Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, Federația Comunităților Evreiești din România și Cultul Musulman din România.

 

 

Pe reţelele de socializare se răspândeşte rapid o confuzie legată de întrebarea de la referendumul din 6-7 octombrie. De ce întrebarea face trimitere la legea adoptată de Parlament şi nu supune nimic de familie/ căsătorie?

Explicaţia este una simplă, la mijloc nefiind vreo conspiraţie a puterii politice:

1. Forma întrebării e stabilită prin lege, nu e la latitudinea organizatorului (Guvernul). Mai precis, Legea 3/2000, „legea referendumului”, prevede la articolul 7: „(1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?„” Cu alte cuvinte, indiferent de tema referendumului, dacă scopul e modificarea Constituţiei, întrebarea e una standard, stabilită încă din anul 2000.

2. Nimeni nu mai poate adăuga ceva la legea de revizuire a Constituţiei. Ea a fost publicată în Monitorul Oficial, împreună cu avizul CCR. Legea de revizuire e cea din imaginea de mai jos. Orice modificare (de exemplu: „Vreţi ca Dragnea să primească imunitate totală?”) ar fi tardivă, ilegală şi în afara avizului dat de CCR, rezultând în nulitatea întregului demers. Practic, nu există nici cea mai mică posibilitate ca întrebarea de la referendum să se refere la altceva în afară de articolul 48 din Constituţie.

Referitor la faptul că legea de modificare nu are număr în Monitorul Oficial: Legea constituțională nu se numerotează înainte de referendum. Așa cum e publicată în Monitorul Oficial, e doar o propunere de revizuire a Constituției. Va deveni lege cu număr dacă trece referendumul.

 

Întrebarea de la referendum se referă strict la definiția căsătoriei din Constituție.
Nici dacă vrea, vreun partid nu poate folosi acest vot pentru alte hotărâri ale Parlamentului.

NU vă lăsați păcăliți de zvonuri!
Întrebarea de la referendum se referă strict la definiția căsătoriei din Constituție.
Nici dacă vrea, vreun partid nu poate folosi acest vot pentru alte hotărâri ale Parlamentului.

Orice referendum ar fi fost în curs, întrebarea de pe buletinele de vot ar fi fost aceeași, pentru ca așa spune articolul 7 din legea referendumului nr. 3 /2000 cu modificările ulterioare:

Art. 7. –
(1) Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament”
Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului

Nici un partid nu are cum să măsluiască nimic pentru că e clar ce a adoptat Parlamentul. Nu au cum sa folosească referendumul pentru a-și acoperi alte hotărâri trecute deja de ei prin Parlament, sau hotărâri pe care au de gând sa le treacă în viitor.

Singura lege de revizuire a Constituției aprobată de Parlament e cea referitoare la definiția familiei.

S-a publicat și în Monitorul Oficial cu toate detaliile necesare: vezi MO nr 798, Partea I, din 18 septembrie 2018 în care sunt publicate:

1. Legea de revizuire a Constituției adoptată de Parlament:

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Alineatul (1) al articolului 48 din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ART. 48
Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

ART. II
Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu respectarea prevederilor art. 151 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Resurse:

Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu! – Apelul ANB pentru participarea la referendum

Participarea tuturor cultelor din România la referendum este o mărturie în baza credinţei – Patriarhul Daniel

https://www.stiripesurse.ro/mister-elucidat-de-ce-intrebarea-de-la-referendum-nu-contine-nicio-referire-la-familie_1290118.html

Nici dacă vrea, PSD nu poate folosi Referendumul pentru alte hotărâri ale Parlamentului