La indicațiile lui Igor Dodon, armata Republicii Moldova va participa la parada de la Moscova din Piața Roșie

Un contingent de de militari din Compania Gărzii de Onoare va participa la parada de la Moscova, din 24 iunie, Piața Roșie, la indicațiile președintelui Igor Dodon. Informația a fost confirmată pentru Agenția de presa IPN de ofițerul de presă al Ministerului Apărării, Ala Diaconu.

„La indicațiile comandantului suprem al forțelor armate, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un contingent de 75 de militari din Compania Gărzii de Onoare va participa la parada din 24 iunie 2020, în Piața Roșie”, a declarat Ala Diaconu.

Întrebată despre condițiile în care va fi organizată deplasarea militarilor pe timp de pandemie, Ala Diaconu a precizat că „vor fi luate toate măsurile de precauție”.

Recent, șeful statului Igor Dodon, a acceptat invitația președintelui rus, Vladimir Putin, de a participa la evenimentele dedicate „celei de-a 75-a aniversări a Zilei Victoriei”. Parada, care în mod tradițional are loc pe  9 mai, a fost transferată pentru 24 iunie cauza pandemiei de COVID-19.




Recunoștiință pentru medicii SMURD – Iași, căzuți acum patru ani la Haragâș în Republica Moldova

În ziua de 2 iunie a.c., la Complexul memorial din localitatea Haragâș, Raionul Cantemir, unde acum patru ani s-a prăbușit un elicopter SMURD, a avut loc o ceremonie de comemorare a echipajului care și-a pierdut viața, fiind la datorie în R. Moldova. Comemorarea a început cu o slujbă religioasă, la care au participat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, secretarul de stat a MAI Republica Moldova – Mariana Grama, secretarul de Stat a MSMPS Alexandru Holostenco, conducerea IGSU reprezentată de general-maior Mihail Harabagiu, angajații SMURD, autoritățile publice locale, dar și localnicii satului Haragâș. (foto: news.ungheni.org)

 „4 eroi și-au pierdut viața pentru binele nostru. Eroii nu mor niciodată, ei trăiesc prin faptele urmașilor. Nu trebuie să uităm că ei ne-au lăsat în urmă îndurerați, dar ei ne-au întărit convingerea de a ajuta oamenii. Acum SMURD s-a extins(…) Faptul că suntem aici demonstrează că sacrificiile nu sunt zadarnice”, a declarat ambasadorul

Colegii lor din R. Moldova, care au adus omagiul lor eroilor SMURD – Iași, spun că în fiecare zi duc mai departe misiunea colegilor lor.  La procesiunea de comemorare au participa și localnicii din Haragâș, care au venit cu flori la monumentul eroilor care și-au pierdut acum patru ani viața, salvând alte vieți. Oamenii spun că nu pot uita nici astăzi ziua în care elicopterul SMURD s-a prăbușit din cauza ploilor puternice. Pentru localnici, acești paramedici SMURD au devenit ca o parte a fiecărei familii.

Pe data de 2 iunie 2016, un elicopter SMURD, cu patru membri ai echipajului la bord, s-a prăbușit într-o pădure din apropiere de localitatea Haragâș, Cantemir, în condiții de ploaie și ceață. Ca urmare a accidentului aviatic, pilotul, copilotul, medicul și asistentul medical, toți cetățeni români, și-au pierdut viața. Echipajul se afla în misiune, deplasându-se spre Cahul pentru a prelua un pacient.

Potrivit radio Chișinău, prin intermediul proiectul SMURD transfrontalier, lansat în 2014,  cetățenii Republicii Moldova pot beneficia de asistență calificată în situații de risc. Echipajele SMURD din România au efectuat 13 500 de intervenții terestre pe teritoriul Republicii Moldova, 89 de intervenții aero-medicale și 35 de intervenții transfrontaliere cu transport medical asistat.




O nouă donație din România a trecut Prutul pentru a ajuta R.Moldova în lupta cu COVID-19.

O nouă donație din România a trecut Prutul pentru a ajuta R.Moldova în lupta cu COVID-19, anunță Radio Chișinău citat de romaniabreakingnews.ro . Despre aceasta a anunțat pe Facebook, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Ana Guțu.

„Am trecut Prutul….cu greu, dar am reușit! 10 tone de hipoclorit, donație de echipamente medicale de protecție au ajuns la primăria Cahul. Mulțumim primarului Nicolae Dandiș și doamnei consul al României din Cahul Anca Corfu pentru diligențe. Mulțumim respectuos întreprinderii Chimcomplex, Episcopiei Dunării de Jos, profesorilor Universității „Dunărea de Jos” din Galați pentru generozitate. Exprimăm gratitudinea europarlamentarului român domnului Eugen Tomac pentru contribuția substanțială la realizarea acestei misiuni umanitare în Republica Moldova”, a afirmat Ana Guțu.

Menționăm că, recent, 35.000 de viziere au ajuns în R.Moldova din România, grație Asociației „Voci pentru Democrație și Justiție” (VeDemJust) și voluntarilor din cadrul „Vă ajutăm din Cluj!”. De asemenea, tot pentru combaterea pandemiei, Guvernul României a oferit un ajutor umanitar în valoare de 3,5 milioane de euro. Și zeci de medici de peste Prut au muncit timp de două săptămâni alături de colegii din R.Moldova pentru a ajuta în lupta împotriva COVID-19.

Sursa FOTO: Facebook/Ana Guțu




Primarul de Iași, către premierul RM: Ați vorbit urât în limba română despre țara care, cu același grai, a întins o mână de ajutor

Declarațiile denigratoare ale premierului R.Moldova la adresa României au stârnit indignare și peste Prut. După ce Ministerul de Externe de la București, dar și mai mulți europarlamentari au catalogat afirmațiile lui Ion Chicu ca fiind absolut inacceptabile, și primarul municipiului Iași a venit cu o reacție, potrivit deschide.md. Acesta scrie că nu s-a supărat pe premierul de la Chișinău, pentru că nici nu a avut mari așteptări de la el. Totuși, Mihai Chirica subliniază că, prin afirmațiile sale, Chicu a jignit milioane de basarabeni care au și cetățenie română.

„Scuze publice, domnule Chicu, vremelnic premier al Republicii Moldova. Ne pare nespus de rău, domnule Chicu, vremelnic prim-ministru al Republicii Moldova, că ați ratat șansa de a rămâne, cât de puțin, în cartea de istorie a Moldovei. Dar nu suntem supărați, și știți de ce? Pentru că nu aveam și nu am avut așteptări de la domnia voastră. Cum poți să te superi pe un repetent la istorie că ia note mici? Dar bunul simț, tradițional, al tuturor românilor, oare unde este? Cum credeți că vă privesc românii din Basarabia, când ați jignit pe cei care au venit să-i ajute?”, întreabă retoric edilul.

Totodată, Mihai Chirica îi amintește șefului Cabinetului de miniștri de la Chișinău că România, din puținul ei, a ajutat cetățenii din dreapta Prutului. Primarul a remarcat că cei care conduc R.Moldova calcă în picioare propriii cetățeni.

„Tot ce a făcut și va mai face România pentru cetățenii Basarabiei este pentru că această națiune este călcată în picioare de proprii ei conducători, este umilită și sărăcită, vândută la străini și, mai nou, jignită. Ați jignit România, românii, limba română, istoria noastră comună, moșii și strămoșii noștri, pe propria dumneavoastră mamă și pe copiii care-i aveți. Ați vorbit urât în limba română despre țara care, cu același grai, a întins o mână de ajutor. Și nu suntem o țară bogată, dar din puținul nostru am dăruit celor care au același sânge ca noi. Ați jignit milioane de basarabeni care au și cetățenie română, au copii aici la școală, au afaceri prospere la noi și se uită cu mândrie la istoria noastră comună”, scrie Chirica.

Primarul de Iași i-a mai amintit lui Chicu de sacrificiul medicilor români, care au venit în R.Moldova pentru a lupta cu noul virus și pentru a intinde o mână de ajutor personalului medical de aici.

„Nu ne-am supărat, căci nu merită atenția ceea ce ați spus despre noi toți, dar imaginați-vă cum ar fi fost dacă germanii din estul zidului Berlinului îi apostrofau pe germanii din vest? Oare ce înțelegeți de aici? Se pare că mai nimic. Nu suntem supărați, domnule Chicu, chiar dacă ne-am îmbolnăvit medicii, îngrijind pe ai noștri. Și știți de ce? Pentru că nu va dura foarte mult și dumneavoastră n-o să mai fiți nimic, dar absolut nimic, ci doar o pată roșie pe o floare albă – Basarabia!”

În concluzie, edilul a mărturisit că: „m-ați făcut să-i iubesc și mai mult pe frații mei din Moldova”

Sursa citată amintiește că, după ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a scris că Guvernul actual al R.Moldova a eșuat în implementarea reformelor, premierul Ion Chicu a publicat un text ofensiv la adresa acestuia, utilizând calificative și un limbaj non-diplomatic, agresiv. Mai mult, în postare, prim-ministrul aduce critici și României, scriind că aceasta „geme de cea mai mare corupție din Europa”, asta în condițiile în care Guvernul de la București a oferit o donație de aproape 3,5 milioane de euro pentru R.Moldova în lupta cu COVID-19.




Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a mulțumit României pentru construcția unui bloc nou al liceului românesc „Mihai Eminescu” din Comrat

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, i-a mulțumit ambasadorului României în R. Moldova, Daniel Ioniță, pentru sprijinul de 15 milioane de lei acordați de statul român pentru construcția unui bloc nou al liceului românesc „Mihai Eminescu” din Comrat, informează deschide.md, citat de romaniabreakingnews.ro Totodată, Vlah l-a informat pe ambasador că au fost identificați și restul banilor pentru realizarea proiectului, în valoare de 5,6 milioane lei, din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul unei întrevederi de lucru dintre cei doi oficiali.

Tot în cadrul întrevederii, Vlah a menționat că autoritățile din Găgăuzia sunt gata să implementeze practici privind învățarea profundă a limbii de stat – limba română. Aceasta a subliniat că, în anul viitor de studii, la liceul nr. 2 din Ceadîr-Lunga, pentru prima dată va fi formată o clasă care va studia în limba română.

Bașcanul și ambasadorul României au discutat și despre lupta împotriva coronavirusului. Vlah a menționat că în aceste zile în Ceadîr-Lunga se va deschide al doilea centru COVID-19. Astfel, cei doi au vorbit despre disponibilitatea livrării de aparataj medical necesar pentru combaterea infecției.

Menționăm că, construcția blocului de studii al liceului românesc „Mihai Eminescu” din Comrat va fi  posibilă grație sub-proiectului „Lucrări de construcție a blocului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din mun. Comrat, UTAG”, finanțat în cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României, conform Hotărârilor de Guvern nr. 436/2014 și nr. 487/2019.




Leonid Mlechin, politolog rus: „Basarabia aparținea României și URSS a anexat-o la 28 iunie 1940”

*Material republicat

În anul 2010, un reputat analist, scriitor și jurnalist rus  Leonid  Mlechin (foto realnoevremya.ru), a facut un demers pozitiv, sper ca în viitor să nu fie singular, pe calea recunoasterii publice, foarte importante, de altfel, a adevarului istoric. Adevăr care evident deranjează și probabil va mai deranja, nu numai puterea politică din țara domniei sale, ci și multe altele care beneficiază și azi de ocultarea adevărurilor istorice legate de raptul teritorial din fatidicul an 1940, mai cu seama 28 iunie 1940 – anexarea Estului României (Basarabia)

R.B.N.Press readuce în atenția mediei și a publicului acest material considerând că aceasta este un exemplu viu care poate fi luat ca etalon în relatiile noastre cu sursa tuturor suferințelor noastre din Basarabia și nu numai: Rusia,  relații care pot fi la nivel de individ cel puțin, firești, acceptate și îmbunătățite numai dacă adevarul e pus în drepturi. 

România  și-a plătit de foarte mult timp datoriile reale dar și cele închipuite față de Rusia și este cazul ca  și în Rusia să fie găsită calea pentru ca adevărul și dreptul istoric să prevaleze în fața dorințelor imperiale și a „necesităților” geopolitice, măcar la nivel de individ cum este cazul de față. Nu ne facem iluzii deșarte în ceea ce privește Rusia, mai ales în zilele acestea. Dar speranța moare ultima! Atâta timp cât există oameni ca  LEONID MLECIN sau  SERGHEI GOLUBIȚKI cel care a scris coresct despre TEZAURUL ROMÂNESC de la Moscova, există SPERANȚĂ! Speranță că în Rusia se găsesc persoane normale care la un moment dat vor face ca în viitor Rusia să devină o țară normală. Cine știe? …sau poate ca istoria nu va avea timp.

Leonid Mlechin  ( Леонид Млечин) despre 28 iunie 1940

În anul 2010, la postul rus de radio Vocea Rusiei are loc o emisiune despre ocuparea Basarabiei în contextul refuzului lui Mihai Ghimpu, președinte interimar al R.Moldova, de a anula decretul său cu privire la proclamarea zilei de 28 iunie ca dată a ocupației sovietice. Invitat al emisiunii, celebru politolog și jurnalist rus  Leonid Mlecin.

Iată aprecierile despre acel eveniment al vieții politice de la Chișinău, ale politologul rus Leonid Mlecin, invitatul emisiunii “Opinie deosebită” din 28 iunie 2010 a postului de radio rusesc se referea:

„…Uniunea Sovietică a recunoscut anterior că Basarabia aparținea României și că întotdeauna a dorit să o ocupe. Totuși, termenul de ocupație nu este adecvat. Este mai degrabă o anexare a unei părți din teritoriul României de atunci, în baza memorandumului secret al Pactului Molotov–Ribbentrop. Este un act tragic din istoria secolului XX, iar rana este foarte adâncă.”

„…E grea istoria penru acest teritoriu (Basarabia – n. red.). După anexare, când a început colectivizarea forțată, ostașii sovietici nu mai găseau nici măcar mâncare când treceau pe acolo. A urmat o foamete strașnică. Se mâncau unii pe alții. Mi s-a explicat o istorie când soția își mânca soțul împreună cu fiica și ruga soldații sovietici să nu le ia cadavrul ca să este al lor”, mai susține analistul rus.

„Atunci, conducerea Moldovei era fricoasă și se temea să se adreseze după ajutor. Stalin nici măcar nu a dorit să primească delegația din Moldova când a venit să ceară ajutor. Sunt acțunile lui Stalin care ne-a certat cu jumătate de Europa și inclusiv pe noi unii cu alții”, a mai adăugat analistul rus Leonid Mlecin.

„Dupa anexare, cand a inceput colectivizarea fortata”. …Insă, inainte de acesta, a fost o represiune antiromaneasca, putem spune, salbatică. Care a continuat. In final, „Asa s-a calit otelul”: s-a nascut o generație foarte curajoasă de moldoveni. Ei si fii lor trăiesc și sunt in picioare.

 Video: Replica rusesca a Youtube, rutube.ru

 

Cine este Leonid Mlechin? ( în rusă Леонид Млечин)

Leonid Mlechin s-a născut la 12 iunie 1957, la Moscova, este jurnalist rus, comentator internațional, moderator al propriei emisiuni „Documentarele Leonid Mlechina” la TV „TV Center”.
Este câștigător de două ori al premiului televiziune Taffy (2007, 2009). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1986)și Moscova Lucrător Emerit al Culturii din Federația Rusă (2004).
Biografie
1979 – a absolvit de la Biroul Internațional al Facultății de Jurnalism.
1979 – 1993 de ani. – Corespondent, cronicar internațional al revistei săptămânale „New Times”.
1993 – 1996 de ani. – Editor al departamentului internațional – redactor-șef adjunct al ziarului „Izvestia”, membru al consiliului editorial.
Din 1994 – gazda a programului săptămânal „De facto” de la postul de televiziune „Rusia”.
1996 – 1997 ani. – Gazdă a programului săptămânal jurnalistic „toată lumea” (RTR).
1997 – 1999 de ani. – „. Întreaga lume fără frontiere”, autor și gazdă a programului săptămânal de actualitate
Ноябрь 1997 – 2000 gg. – „. Cină târzie”, autor și gazdă a programului săptămânal,
Din ianuarie 1998 – autor și gazdă a programului jurnalistic „Folder Special”.
Septembrie 1999 – cele mai importante comentator și de zi cu zi de program de actualități „. Evenimente”
2003 – 2005 – autor și gazdă de „Puncte de reper”
Din iulie până în decembrie 2010 – co-gazdă a „Curtea de timp.”
Colaborator permanent și membru al consiliului editorial al revistei „New timp”, autorul a revistei „Expert”. Transfer de partid permanent „Minority Report”, la radio „Ecoul Moscovei”.
Membru al juriului concurență rus „ecran contemporan”, care a avut loc la festivalul national de televiziune importante punct de vedere social și de televiziune „erou al timpului nostru”.
Pe site-ul de TV Centru este listat ca un membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia.

Recunoașteri din partea Statului Rus
2004 – titlul onorific de „Lucrător al Culturii din Federația Rusă”, Pentru mulți ani de muncă rodnică în domeniul culturii, mass-media și de radiodifuziune.
2007 – Medalia Ordinul „Pentru Merit” – un premiu de stat a Federației Ruse. Stabilit prin decret prezidențial la 02 martie 1994 № 442. Decretul prezidențial de o iunie 1995 № 554 a aprobat versiunea revizuită i-a fost acordat pentru contributie remarcabila la dezvoltarea de televiziunii naționale și mulți ani de muncă rodnică.

2011 – Ordinul Prieteniei – pentru o mare contribuție la dezvoltarea de radiodifuziunii naționale și mulți ani de activitate rodnică
Ordinul Prieteniei este un premiu de stat a Federației Ruse. Stabilit prin decret al Președintelui Federației Ruse din data de 02 martie 1994 № 442. Predecesorul pentru timpul erei sovietice a fost Ordinul Prieteniei Popoarelor, înființată în 1972.

Premii publice
2007 -Câștigător al „Taffy-2007” la nominalizarea „scenarist de televiziune documentar / seria” (documentar „Femeile care au visat de putere”)
2008 – câștigător al „Omul anului 5768”, Federația Comunităților Evreiești din Rusia (FJC) din categoria „Jurnalism”, pentru o serie de programe despre Israel, în cadrul programului TV „Folder Special” de „TV Center”
2009 – câștigător al „Taffy-2009” la nominalizarea „scenarist de televiziune documentar / seria” (documentar „Suntem în așteptare pentru iarna rece” din seria „Eroilor și Victimelor Războiului Rece”

Citiți și

EXCEPȚIONAL! UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT ȘI ÎN PREMIERĂ DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA! SERGHEI GOLUBIȚKI*: AURUL ROMÂNESC (ÎN LIMBA RUSĂ). РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО

 Autor: Dorian Theodor / R.B.N. Press

Surse de documentare:  Cersipamantromanesc,  Unimedia.md, infoprut.ro, rutube.ru,  ru.wikipedia.org

 




102 ani de la Unirea Basarabiei cu România! La mulți ani dragi români de pe ambele maluri ale Prutului!

La 27 martie 2017 se împlinesc 99 de ani de când Sfatul Țării a votat la Chișinău, Unirea Basarabiei cu România. Unirea s-a făcut în condiţii deosebit de grele. Aprilie 1917 a fost în Rusia, luna conflictelor armate și a mișcărilor de masă revendicative.

În acest timp, Basarabia a organizat pe 6 şi 7 aprilie 1917, un congres general al cooperativelor săteşti care au cerut printr-o moţiune autonomia administrativă. În data de 18 aprilie pe (stil vechi) la Odessa, aproximativ 10.000 de soldaţi moldoveni au cerut autonomia politică pentru Basarabia şi dreptul de a se organiza în cohorte. Apoi congresul preoţimii basarabene va cere pe 19 şi 20 aprilie la Chişinău alegerea unui mitropolit român, convocarea unei adunări naţionale şi constituirea unui „Înalt Sfat”, cu atribuţii legislative şi executive.

Basarabia a decis să se unească cu România într-o zi astrală de marţi, 27 martie. Atunci, nimeni n-a crezut că timpul va aduce mai multe ceasuri rele pentru această provincie istorică românească. Miercuri, 28 martie 1918, ziarul „România Nouă”, apărut la Chişinău, cu un titlul entuziast: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă” conţinutul paginilor sale era epocal… se scriau pagini de istorie:

„Ziua de 27 martie 1918 este pentru Basarabia ziua Dreptăţii celei mari. În această zi, Istoria a reparat marea nelegiuire săvârşită la 12 maiu 1812, când trupul Moldovei a fost frânt în două şi partea ei dintre Prut şi Nistru a fost dată pe mâini stră- ine cari au vrut să o sugrume. Dumnezeul neamurilor ne-a supus timp de sute de ani la încercări grele, astăzi El îşi întoarce mila sa spre noi” scriau ziariștii români/moldoveni sub conducerea lui Onisifor Ghibu

Recomandare de lectura:

102 de ani de la RENAȘTEREA BASARABIEI! UNIREA CU PATRIA MAMĂ, ROMÂNIA! File de Isorie, Curățirea Basarabiei (I) Renașterea. de Cristian Negrea

***

2 martie 1917, într-un tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor semneaza actul de abdicare. Un an mai târziu, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România pentru TOTDEAUNA!

***

Cumunicat de Presă: Se contramandează evenimentul dedicat celor „102 Ani de la Unirea Basarabiei cu România” la Parlamentul României

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2020




102 de ani de la RENAȘTEREA BASARABIEI! UNIREA CU PATRIA MAMĂ, ROMÂNIA! File de Isorie, Curățirea Basarabiei (I) Renașterea. de Cristian Negrea

Curățirea Basarabiei (I) Renașterea

Statuia Regelui Ferdinand la Chișinău (Romania interbelică)

Motto:

„Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.”

Limba noastră, de Alecu Matevici, preot și poet basarabean mort de tifos pe frontul Moldovei în august 1917

Trupele române, strânse în bucata ce mai rămăsese din România la sfârșitul lui 1917, respectiv nordul Moldovei, făceau față cu succes trupelor rusești bolșevizate puse pe jaf și anarhie, ba chiar pe instaurarea comunismului în România prin arestarea regelui și executarea guvernului. Prin luptele grele de la Galați, Fălticeni, Mihăileni, Pașcani și alte părți au reușit dezarmarea și evacuarea celor peste un milion de ruși din țară (vezi Primele lupte cu bolșevicii) în doar o lună și jumătate. În timp ce la vest de Prut se dădeau lupte și se petreceau aceste lucruri, Basarabia era la marginea prăpastiei.

images

Revoluția rusească

Se împlinise mai bine de un secol de stăpânire rusească în Basarabia, ocupată de la 1812. Cum le era obiceiul, autoritățile ruse la început au lăsat organele locale de conducere, sub forma unei autonomii locale conduse de boierii moldoveni, pentru ca în câțiva ani să desființeze autoguvernarea transformând Basarabia într-o gubernie rusească, în care începuse să se manifeste cea mai dură formă de împilare și rusificare cu putință. Deznaționalizarea era mult mai dură ca și cea a românilor din Ardeal, astfel se poate explica cum de au reușit în o sută de ani mai mult decât ungurii în nouă sute. Învățământul, biserica, administrația, totul era în limba rusă, vorbită doar de slujbașii și coloniștii aduși aici cu zecile de mii, pentru a face să dispară cu desăvârșire orice element românesc, la fel cum rușii și apoi sovieticii au făcut să dispară zeci de popoare despre care a rămas doar amintirea. Boierii care nu se rusificau erau trimiși în Siberia sau nevoiți să se refugieze dincoace de Prut. Tatălui marelui cărturar Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Hașdeu, nu i s-a permis să vină în România pentru a-și ridica titlul de membru al Academiei Române, în timp ce fratele mai mare și-a sfârșit zilele în Siberia pentru vina de a fi român. Bogdan Petriceicu Hașdeu a reușit să vină în România unde a devenit cea mai importantă personalitate culturală românească a secolului XIX.

În timpul revoluției eșuate de la 1905-1906 au avut moldovenii de la est de Prut prima zvârcolire naționalistă mai serioasă, atunci apărând primele ziare în limba română după aproape o sută de ani (cu caractere chirilice), atunci afirmându-se în arena luptei pentru renașterea națională mai mulți patrioți basarabeni care vor deveni baza Partidului Național Moldovenesc zece ani mai târziu, deoarece revoluția a fost înăbușită (Pantelimon Halipa, Ion Pelivan, E. Catelli, Ștefan Ciobanu, Anatolie Moraru, Simion Murafa, episcopul Gurie Grosu și mulți alții).

După trei ani de război mondial, în martie 1917 izbucnește revoluția care l-a detronat pe țarul Nicolae al II-lea. Guvernul Kerenski decide continuarea războiului, dar este prea slab pentru a stăpâni anarhia care se extinde inclusiv în cadrul forțelor armate. Acestea erau condițiile în care românii au fost nevoiți să ducă bătăliile decisive din vara lui 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, alături de aliații ruși care părăseau pozițiile de la primele focuri. Totuși, au fost ruși care au luptat eroic, mai ales unitățile încadrate cu soldați basarabeni, trimise pe frontul românesc pe motiv că în apropierea căminelor lor de peste Prut vor lupta cu mai mare bravură, fapt care s-a dovedit în practică. Așa a fost cazul diviziei a XIV-a ruse, formată din basarabeni, precum și a artileriei ruse la Mărășești, încadrată în mare parte cu basarabeni. Chiar comandantul artileriei ruse, generalul Grigoriev, a fost ucis în luptă și conform dorinței sale a fost înmormântat alături de cei cu care a luptat. Astăzi își doarme somnul de veci în Mausoleul de la Mărășești, alături de generalul Eremia Grigorescu, alt erou de la Mărășești, mort de gripă spaniolă în 1919.

Dar participarea basarabenilor la luptă alături de trupele române, pe teritoriul românesc, a avut efecte pe care conducerea rusă nu le-a anticipat. Trăind alături de soldații români, de civilii români, basarabenii s-au convins că erau același popor, cu nimic diferiți unii de alții. Redeșteptarea conștiinței naționale se petrecea și pe teritoriul Basarabiei, pe unde se scurgeau refugiații români sau veneau voluntarii ardeleni și bucovineni în detașamente de luptă constituite din foștii prizonieri luați de ruși de la armata austro-ungară. În timpul foametei și epidemiei de tifos din nordul Moldovei rămas liber în iarna 1916-1917, grânele de pe teritoriul basarabean au salvat România, tot acolo au fost duse imense cirezi de vite și oi evacuate din teritoriul ocupat. Medici și civili basarabeni au plecat la Iași și în alte puncte pentru a lupta împotriva tifosului și mulți au căzut victimă epidemiei, chiar și marele poet basarabean Alexei sau Alecu Mateevici, autorul poeziei „Limba noastră”.
Pentru a scoate Rusia din război, germanii organizează deplasarea lui Lenin în Rusia într-un vagon sigilat. Ajuns la Sankt Petersburg, acesta își organizează adepții și reușește lovitura de stat bolșevică din noiembrie 1917, numită apoi în istoriografia sovietică Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (după calendarul vechi). Apoi decide încheierea războiului, pentru a se concentra asupra cuceririi puterii în Rusia și instaurării regimului bolșevic. Lenin s-a aliat cu oricine și apoi i-a anihilat la momentul potrivit, așa a făcut cu menșevicii, cu marinarii răsculați din Kronstadt sau cu Ucraina. La fel, a îndemnat republicile foste ruse să-și manifeste autonomia, pentru a le strivi tot la momentul oportun, cum a fost cazul în Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și cum va încerca în Basarabia. Fiindcă Lenin și Trotsky aveau planuri mari, gândeau revoluția permanentă care trebuia realizată inclusiv cu forța armelor Armatei Roșii până ce întreg globul va deveni sovietic. Dar după eșecurile din Polonia în 1920 și în Ungaria, România și Basarabia mai devreme, teoria lui Stalin a devenit preponderentă, cea a consolidării revoluției proletare într-un stat până ce restul vor deveni pregătite. De fapt, până ce URSS va deveni pregătită să le înghită, ceea ce s-a petrecut începând cu deceniul patru al secolului XX, până atunci URSS asigurându-și stăpânirea în Siberia, strivirea contrarevoluționarilor albi Denikin și Kolceak, și o înarmare corespunzătoare. Două țări au anulat planul lui Lenin și Trotsky. Acestea au fost România și Polonia.

România a făcut-o prin curățarea propriei țări de bolșevici, apoi în 1919, de stârpirea bolșevismului unguresc al lui Bela Kuhn (vezi Războiul româno-ungar de la 1919 (III) De la Tisa la Budapesta și cele două precedente) Mai mult, românii au anulat tentativele de bolșevizare apărute în 1918 în Viena și Praga (vezi capitolul „Viena și Praga sub stăpânire românească” din articolul Revoluția din Ardeal și gărzile naționale române (I)). Polonia, prin lupta de pe Vistula, numită și miracolul de pe Vistula, a oprit ofensiva sovietică asupra Varșoviei în 1920. Dar până atunci, România va elibera Basarabia, și nu oricum, ci prin baioneta soldatului țăran care l-a oprit pe Mackensen, i-a îngenuncheat pe cei mai buni soldați din lume, a câștigat respectul lumii întregi, și care mai apoi va face strajă la Nistru și va intra în singura capitală inamică ocupată de Antanta, Budapesta, atârnând în vârful Palatului Parlamentului ungar opinca care l-a adus pe acest soldat țăran până aici, din negura istoriei, de la Sarmisegetusa până la Budapesta (vezi Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta ).

 

Dificultățile recuperării istoriei deturnate

 

Istoria noastră a fost furată, ciuntită, deturnată de zeci de ani de minciuni sau atitudini care subestimează rolul românilor în evenimentele istorice, punând sub semnul întrebării inclusiv ideea continuității pentru a induce în subliminalul colectiv psihologia unor tolerați, a unui popor de sclavi, cu atât mai ușor de condus și de manipulat. Cei care au încercat și în mare parte, în unele părți au și reușit aceasta, nu au făcut-o singuri. Nu au fost doar străini, n-ar fi reușit singuri, cozile lor de topor au fost români, care s-au pus în slujba dușmanului nu din precepte filozofice sau după vorba „capul plecat sabia nu-l taie”, ci pentru mărunte și iluzorii, de cele mai multe ori, beneficii personale, fie că vorbim de cele materiale sau de satisfacerea orgoliului sau poftei de putere. Spuneam că au fost iluzorii de cele mai multe ori, fiindcă multe din aceste cozi de topor au fost eliminate tocmai de tovarășii de drum care s-au scuturat de ele ca de niște unelte devenite nefolositoare, cazul lui Lucrețiu Pătrășcanu nefiind singular. Cozile de topor apar și se manifestă chiar și în ziua de astăzi, cele mai vizibile fiind cele sub forma unui Voronin sau Vasile Stati și mulți alții.

Basarabia a avut soarta cea mai crudă și din acest punct de vedere, al spălării identității. Propaganda antiromânească, prin care se încearcă inventarea unui alt popor, cel moldovenesc diferit de cel român, se continuă deșănțată, vizibilă, la ordinea zilei. Și basarabenii nu au mijloace să se apere, istoria lor și a românilor este pervertită aici de generații, și mare parte din documentele pe care s-ar baza o cercetare istorică la Chișinău au fost distruse sau furate de ocupațiile rusești din 1940 sau după 1944. Chiar și în România au dispărut o mulțime dintre acestea, iar actualii istorici, majoritatea, nu au interes să desfășoare o activitate reală de scoatere la lumină a celor rămase, și sunt multe. Întrebați de ce acest dezinteres, ți se răspunde invariabil, lipsa de fonduri. De parcă Eminescu, Coșbuc, Negruzzi sau Hașdeu s-au uitat la fonduri când au cercetat prin arhive prăfuite sau biblioteci insalubre.

Spuneam că mare parte din documentele de arhivă s-au pierdut sau au fost distruse de comuniști sau de alți inconștienți. Cu atât mai mare mi se pare meritul unor mari români, de la simpli martori până la participanții de marcă la unele evenimente, care, atâția câți au scăpat din închisorile comuniste, revenind acasă, bătrâni și bolnavi, cu sănătatea zdruncinată iremediabil, s-au apucat să-și scrie mărturiile cum s-au priceput mai bine, știind că nu vor putea fi publicate niciodată în timpul vieții lor scurte care le-a mai rămas, dar cu încredere în viitorul românilor, pentru a lăsa mărturie și a combate minciunile propagate pe toate canalele disponibile. Hăituiți de securiști, care le confiscau când reușeau toate documentele, acești martiri ai neamului s-au martirizat încă o dată pentru a lăsa mărturii cu atât mai valoroase cu cât au fost scrise cu limbă de moarte.

Așa a apărut la noi, după 1990, ca parte a literaturii de sertar, memorialistica de sertar, multe din ele salvate ca prin minune, dar câte altele nu s-au pierdut? „România în al doilea război mondial”, operă a lui Constantin Kirițescu, cunoscut mai ales pentru cartea sa „România în războiul mondial”, scrisă în anii dictaturii staliniste pe baza discuțiilor cu foști diplomați și ofițeri, a fost considerată pierdută, autorul arestat și anchetat tocmai pentru aceste întâlniri, dar după ce a fost eliberat a continuat să scrie până la moartea sa în 1965. Fiul său a crezut manuscrisul pierdut definitiv, mai ales că locuința tatălui său a fost repartizată unor fel de fel de indivizi care mai mult au distrus-o. Dar manuscrisul a fost găsit după aproape treizeci de ani de la moartea autorului. La fel, cartea lui Vasile Harea, participant la fenomenele revoluționare din Basarabia ca și redactor la Cuvântul Moldovenesc, precum și la unirea Basarabiei cu România, manuscrisul „Basarabia pe drumul unirii” a fost salvat de un securist care în timpul percheziției și a confiscării documentelor s-a făcut că nu vede unul dintre exemplare, lăsând autorul să-și continue munca. Dar asemenea exemple au fost rare, majoritatea manuscriselor salvate s-au datorat autorilor și familiilor acestora, mai cu seamă urmașilor prin grija cărora au fost publicate după 1990. Din această categorie voi cita pe cele folosite în redactarea acestui articol, pe lângă ultimul menționat, al lui Vasile Harea, respectiv Testament pentru urmași, autori Pantelimon Halipa și Anatolie Moraru, ambii membri în Sfatul Țării la 1918, precum și istoricul Alexandru V. Boldur, „Imperialismul sovietic și România”, autorul fiind martor la revoluția rusă de la Petrograd.

 

Renașterea Basarabiei

 

Declanșarea revoluției rusești și prin aceasta scăderea autorității centrale asupra popoarelor ce compuneau imperiul țarilor a avut un rol preponderent în renașterea mișcărilor naționale ale polonezilor, balticilor, ucrainenilor, georgienilor și nu în ultimul rând a moldovenilor. O descriere amănunțită a acestei perioade, a luptei basarabenilor pentru libertate, ar fi necesară, dar depășește cu mult limitele unui articol. De aceea mă voi mulțumi să enumăr principalele evenimente, invitându-i pe cei interesați să studieze cărțile apărute pe această temă, mult prea puține față de câte ar fi necesare.

În aprilie 1917, o serie de congrese moldovenești ale țăranilor, preoților, militarilor, cer două lucruri: autonomia politică a Basarabiei și înființarea unui organ legislativ, Sfatul Țării, precum și a unui guvern basarabean. Atmosfera era entuziastă, tricolorul românesc flutura peste tot, se țineau discursuri impresionante, soldații moldoveni defilau pe străzi cu tricolorul în mână. Dar erau prea puțini și dezertorii ruși bolșevizați prea mulți.

Din luna mai 1917, se înmulțesc numărul de bande de dezertori ruși de pe front care cutreieră Basarabia, jefuiesc, ucid, violează, bande scăpate total de sub orice control. Numărul lor va crește continuu, mare parte dintre ele bolșevizându-se, ajungând la un maxim după începerea expulzării dezertorilor de pe teritoriul de la vest de Prut, decembrie 1917 – ianuarie 1918. Pentru a încerca să controleze acest fenomen, generalul rus Scerbaceev, comandantul frontului, aprobă înființarea a 16 cohorte a câte o sută de soldați moldoveni, conduse de ofițeri moldoveni pentru păstrarea ordinii. Din păcate, acest număr se dovedește insuficient față de mulțimea bandelor înarmate inclusiv cu mitraliere.

La 22 iunie 1917 delegații ostașilor moldoveni de pe toate fronturile și unitățile de rezervă pun bazele unui comitet central cu sediul la Chișinău, iar la 16 iulie reprezentanții soldaților moldoveni de pe frontul rusesc se adună la Iași și cer convocarea la Chișinău o comisie de juriști care să elaboreze un proiect de declarație a autonomiei naționale și teritoriale a Basarabiei.

La 20 iulie 1917, toate organizațiile politice naționale, precum și comitetele soldaților moldoveni de la Chișinău și Odessa resping cu indignare pretențiile Ucrainei de a îngloba Basarabia între granițele sale, trimițând protestele atât la Kiev cât și la Petrograd, cerând acestuia din urmă ca populația românească din Basarabia să fie separată de Rusia, să i se aprobe autonomia în hotarele ei istorice și etnografice.

La 28 august 1917 i se cere generalului Scerbaceev de către comitetul Central Ostășesc Moldovenesc să retragă din Basarabia unitățile de rezervă rusești și să aprobe mărirea numărului cohortelor moldovene de la 16 la 50, plus 20 de cavalerie pentru că jafurile și violențele bandelor de dezertori ruși s-au înmulțit.

Aceste evenimente se petrec chiar în timpul bătăliilor cumplite din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, când soldații români au făcut minuni de vitejie, pe frontul de la Mărășești, patru divizii rezistând cu succes contra zece divizii dușmane, făcându-i pe inamici să muște țărâna scumpă a României.

Congresele și solicitările diferitelor pături sociale din Basarabia au continuat, toate având aceleași concluzii și rezoluții referitoare la situația imposibilă creată de bandele de dezertori, majoritatea bolșevizați. la 21 octombrie este proclamată de către primul Congres ostășesc Basarabia Republică autonomă și proclamă înființarea parlamentului, Sfatul Țării, la 23 octombrie 1917, sub președinția lui I. Inculeț, vicepreședinte Pan Halipa. Acesta se întrunește la 21 noiembrie 1917, cu reprezentanți ai tuturor organizațiilor naționale, sociale și politice, economice și profesionale. Sfatul Țării avea 120 de deputați, 86 moldoveni și 36 din minoritățile naționale, în total 120 de deputați. La 2 decembrie Sfatul țării a proclamat Basarabia Republică Democratică Federativă, iar la 8 decembrie 1917 este trimisă o delegație la Iași la reprezentanții Antantei ca să acorde ajutor militar contra barbariei din Basarabia. Dar de către cine? Armatele rusești erau în descompunere, iar după evenimentele ulterioare de la Socola (vezi articolul mai sus menționat) până și cartierul general al lui Scerbaceev era păzit de soldații români, care țineau și frontul, iar mai apoi vor scoate cu forța armelor trupele rusești din țară. Antanta promite o divizie sârbească de la Odessa și una cehoslovacă din Kiev, dar acest lucru nu se va materializa niciodată. Rămânea o singură soluție, la fel cum s-a întâmplat și în 1919 contra bolșevicilor unguri, baioneta necruțătoare a soldatului român.

Fiindcă situația în Basarabia era tragică. Vasile Harea, martor ocular: „Armate întregi, conduse deseori de soldați aleși de masa soldățească, la sosirea într-o localitate și dând peste depozite de vin și spirtoase, le spărgeau, se îmbătau într-un asemenea hal încât pierdeau tot ce era omenesc în ei și apoi pornea dezmățul care se solda cu pogromuri implicând distrugerea în averea obștească, atacarea caselor sătești și orășenești. La împotriviri răspundeau cu omoruri de oameni, cu terorizarea întregii populații localnice. Asemenea binefaceri rusești le-au cunoscut majoritatea orașelor basarabene, ca Bălți, Soroca, Orhei, Tighina, Cahul, Bolgrad, Cetatea Albă și Ismail, precum și târgușoarele Fălești, Florești, Leova, Șoldănești, Hâncești și altele, precum și foarte multe sate precum Olănești, Tuzla, Isacova, Hârbovăți etc.” „ …uneori un grup de soldați înarmați oprea camionul în stradă, ei coborau, sunau la intrare și când cineva din casă întredeschidea ușa ca să vadă cine este, era împușcat cu un foc de armă sau tras afară și acolo omorât. Odată intrați în casă imobilizau sub amenințarea armelor pe toți ai casei care asistau în tăcere la deposedarea de întregul avut aruncat în camion, căci dacă cineva se văieta era de îndată lichidat. Alteori intrau în curte aruncând câinilor alimente otrăvite și de acolo în casă…” (Vasile Harea, op. cit.).

În acest timp, existau o mulțime de organizații revoluționare care vor deveni bolșevice sau velicoruse pe teritoriul basarabean. Sovietul soldaților și muncitorilor din Chișinău, Sovietul gubernial al soldaților și muncitorilor, Comitetul executiv pentru apărarea revoluției, Comitetul pentru salvarea revoluției, Comitetul militar al revoluției din regiunea de sud, Comitetul pentru reunirea comitetelor sovietice din Basarabia, doar o parte dintre ele. Toate nu făceau nimic pentru potolirea anarhiei, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori se raliau acestor bande scăpate de sub control. Dar cel mai important, la 28 decembrie 1917 s-a constituit la Chișinău Secția Frontului Românesc al Rumcerodului, distrusă la Iași de când cu tentativa lui Rochal de a cuceri puterea. Nu trebuie uitat că acest Rochal a stat două zile la Chișinău înainte de a-și găsi sfârșitul la Socola, timp în care a îndemnat organizațiile bolșevice să cucerească imediat puterea în Basarabia (vezi articolul sus menționat). Deci aceasta reprezenta Rumcerodul, abrevierea de la Rum (Rumânski front) cer (Cernoe More, Marea Neagră) od (Odessa), deci cele trei realități militare, frontul românesc, flota Mării Negre și teritoriul militar al Odessei.

Mai existau pe teritoriul basarabean unități mici românești, compuse de grupe de 10-20 de soldați români însărcinați cu paza unor depozite și obiective, dar ce au putut face aceștia în fața bandelor de sute de bolșevici puși pe jaf și pradă. Majoritatea au fost luați prizonieri și trimiși la Odessa, unde Cristian Rakovski a organizat detașamente de revoluționari în care i-a înglobat cu forța și pe prizonierii români, trimiși să lupte în stepele Rusiei pentru biruința revoluției bolșevice. Câți români au pierit în aceste lupte nu se va ști niciodată. Depozitele și trenurile capturate, bolșevicii le jefuiau și ce rămânea le trimiteau spre Rusia, în ideea că sunt avere rusească, chiar dacă erau cumpărate pe bani grei de către reprezentanții Antantei pentru necesitățile frontului.

Și jafurile și prădăciunile continuau, bolșevicii făcându-și mendrele nederanjați de nimeni. De ce ar fi plecat, atâta timp cât mai era de prădat, de jefuit, de violat, iar traiul și vinul erau bune? Victimele acestor barbari s-au numărat cu sutele, nimeni nu a putut ține vreo evidență. Lor le-au căzut pradă nu numai cetățenii pașnici, ci chiar fruntași ai renașterii basarabene, ca și Simion Murafa și Andrei Hodorogea, uciși de bandele bolșevice la 20 august 1917, la fel cum au fost asasinați mai târziu avocații Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș de către bandele ungurești bolșevizate un an și jumătate mai târziu în Transilvania. Bolșevicii au apărut la via lui Hodorogea, acolo unde el se afla alături de câțiva invitați. Ștefan Ciobanu și Vasile Harea, deși invitați, au zăbovit mai mult la mănăstirea Suruceni, altfel, în mod sigur, nu am mai fi putut vorbi despre academicianul Ștefan Ciobanu și memoriile lui Vasile Harea nu ne-ar fi parvenit niciodată. Bolșevicilor le-a ieșit în față Simion Murafa, încercând să-i potolească și să le distragă atenția de la restul invitaților care au încercat să se ascundă. A parlamentat cu ei, dar beția și setea de sânge a acestor sălbatici era prea mare. Văzându-l în uniformă militară, au tras împușcându-l în abdomen. Domnișoara Gavriliță și Andrei Hodorogea au sărit să-l panseze pentru a opri hemoragia. Bolșevicii l-au recunoscut imediat pe Hodorogea, pe cel ce umbla prin sate în costum național și cu tricolorul în mână, îndemnând românii la renașterea națională. Cu o ură atroce s-au năpustit asupra lui, potopindu-l cu lovituri cu paturi de armă și baionete. Invitații au fugit, unii au ajuns la Chișinău chemând ajutoare. Camionul cu soldați moldoveni sosiți la fața locului nu i-au mai găsit, cadavrele lor fiind aflate abia la morga spitalului. Acesta a fost sfârșitul celor doi mari patrioți moldoveni.

Chiar nepotul lui Ion Pelivan, elev în clasa a șaptea de liceu, va fi ucis de o bandă de bolșevici în primăvara lui 1918, pe motiv că purta tricolorul la reverul hainei. Acești bolșevici vor fi capturați ulterior și vor fi tratați de către trupele române conform legilor războiului. Pe scurt, au fost executați.

La sfârșitul anului 1917, după anihilarea cuibului bolșevic de la Socola, de lângă Iași, de către armata română, Rumcerodul de la Odessa ia decizia să cucerească puterea în Basarabia cu orice preț. În acest sens, trimite cu un tren spre Chișinău 50 de revoluționari pentru a organiza trupele rusești bolșevizate în debandadă de acolo și pentru a le dirija spre scopul suprem, arestarea Sfatului Țării și instaurarea puterii bolșevice în Basarabia, lucru nu prea dificil la prima vedere, din moment ce sute de mii de soldați ruși bolșevizați bântuiau țara. Dar din acești 50 de revoluționari plecați de la Odessa, doar 17 ajung la Chișinău, restul dezertând pe drum, fapt care spune multe despre disciplina acestora. De aici se deschide calea confruntărilor deschise între bolșevici și românii basarabeni, în ajutorul cărora vor sosi și trupele române care din nou vor decide soarta bătăliei cu tăișul și vârful baionetelor.

Limba noastră
de Alecu Mateevici

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au tara.
Limba noastră-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc si tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limba sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng si care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ti avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revărsată.

Bibliografie:
Ștefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iași, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmași, Editura Hyperion, Chișinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic și România, Editura Militară, București, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediția a doua, Editura Victor Frunză, București, 1992

Autor: Cristian NEGREA

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2020




2 martie 1917, într-un tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor semneaza actul de abdicare. Un an mai târziu, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România pentru TOTDEAUNA!

…2 martie 1917, într-un compartiment de tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor, Nicolae al II-lea, semneaza actul de abdicare care pune capat tricentenarei dinastii a Romanovilor. Rusia tarista devine Rusia democrată.

Revolutia si razboiul fisureaza edificiul tot mai subred al vastului imperiu. Moldovenii din Basarabia, supuși, de la anexarea din 1812, unui samavolnic proces de rusificare, se agită, se adună, se organizează. Pentru ei nu exista decat un singur vis si o singură soluție.

La 28 mai 1917, Alexei Mateevici, autorul mișcătorului poem Limba noastră, afirma răspicat:

Alexei Mateevici„Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, asezat în România, Transilvania, Bucovina. Frații noștri își zic români. Așa să ne zicem și noi.“

Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Unirea Basarabiei cu România a căpătat un cadru legal, când în ședința Sfatului Țării de la Chișinău se proclama unirea Republicii Democratice Moldovenești (fosta Basarabie țaristă) cu România, unirea fiind posibilă inclusiv în urma susținerii Armatei Române care pus capăt atacurilor banditești ale bandelor bolșevice din Basarabia în cadrul Revoluției din 1917. Din cei 135 de deputați prezenți ai Sfatului Țării, 86 au votat în favoarea unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Evenimentele premergătoare unirii

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai «Țarului tuturor Rusiilor», de ceilalți. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării « româniste » din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;

5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
12. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Sursa foto Daniel Siegfriedsohn ARHIVE

 

HARTA ROMÂNIEI ÎN MARTIE 1918

Urmări

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Aceasta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

actul-unirii-basarabiei

O minoritate dintre locuitorii Basarabiei, mai ales cei mai săraci și  de tendință radicală, era favorabilă regimului bolșevic și ostilă Unirii, căreia i s-a opus și pe care Uniunea Sovietică s-a bazat pentru a lupta politic împotriva României. Dintre toate teritoriile pierdute de Imperiul Rus, Basarabia a fost singurul a cărui cedare nu a fost recunoscută de URSS, nefiind confirmată de niciun tratat semnat de guvernul bolșevic. Ca urmare, acesta a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în care a dezvoltat «Moldovenismul».

La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, la popularizarea în străinătate a imaginii unei Românii represive care ar fi « ocupat în mod nedrept un teritoriu profund doritor de a fi sovietic ».

romaniabreakingnews.ro

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2020




Dodon si Greceanii ( foto:moldova24.info)

Regimul pro-rus de la Chișinău profită de pandemia COVID-19 pentru a institui cenzura în presă

Guvernarea lui Igor Dodon instituie cenzura în presă sub paravanul stării de urgență, decretată din cauza pandemiei de COVID-19, se arată într-un material publicat pe portalul deschide.md și citat de romanibreakingnews.ro

Consiliul Audiovizualului (CA) din Republica Moldova a emis astăzi o dispoziție pentru furnizorii de servicii media audiovizuale prin care interzice jurnaliștilor să-și exprime la tv și radio opinia lor privind pandemia de COVID-19. Totodată, în cadrul emisiunilor, jurnaliștii trebuie să le interzică invitaților formarea liberă a opiniilor în privința evoluției situației provocate de noul coronavirus. Mai mult decât atât, directorul CA, Dragoș Vicol, a declarat pentru DESCHIDE.MD că aceste măsuri nu se referă doar la subiectele privind coronavirusul, dar și la cele conexe.

CA obligă posturile de tv și radio să nu furnizeze publicului alte date decât cele prezentate de către Comisia pentru Situații Excepționale, Guvernul, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății, care în opinia CA sunt „unicele surse sigure, veridice, imparţiale și  echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare.

Prevederile 4 și 5 ale dispoziției sunt cele care fac ingerință directă în politica editorială a instituțiilor mass-media.

4. În condițiile stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, se va prezenta obligatoriu poziția oficială a autorităţilor publice competente (Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale), acestea fiind cele mai avizate și mai competente în materia respectivă.

5. Pe durata perioadei stării de urgență prezentatorii/moderatorii/redactorii vor renunța unilateral la enunțarea și favorizarea neavizată atât a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19, atât în context național, cât și extern,  unicele surse sigure, veridice, imparţiale și  echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății).  Această obligativitate rezidă imperios din necesitatea asigurării exactității maxime şi corectitudinii depline a informației, din caracterul esenţial al faptului că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor.

Celelalte măsuri, la fel obligă posturile tv și radio să se transforme în cutia de rezonanță a autorităților.

Contactat de DESCHIDE.MD, directorul CA, care a propus acest pachet de măsuri, a declarat că nu exclude că în cazul nerespectării prevederilor, CA ar putea aplica „acțiuni dure”. Acesta a mai specificat că măsurile au fost votate „de toți membrii CA”.

„Sunt niște prevederi obligatorii pentru posturile de radio și tv din R. Moldova. Având în vedere starea de urgență nici nu vreau să mă gândesc că se va ajunge la amenzi și sancțiuni. Eu cred că ele trebuie să fie executate obligatoriu în conformitate cu spiritul civic și angajamentul fiecărui reprezentant media. Putem să avem opinii diferite numai nu acum. (…) Dacă o să fie anumite abateri atunci CA va veni cu un comunicat în care vor vorbi poate și de sancțiuni dure, dar e în funcție de gravitate. Este prematur să enumăr anumite sancțiuni”, a declarat Dragoș Vicol.

Șeful CA a mai spus că aceste măsuri nu se referă exclusiv la subiectele despre COVID-19 în R. Moldova, ci și la alte elemente colaterale.

„Aceste măsuri se referă la subiectele direct sau indirect la pandemie, pentru că pot fi unele conexe cum ar fi prejudicierea situației economice, impunerea unor restricții de circulație. Deci nu doar la componenta medicală a acestei pandemii, ci la toate elementele care sunt conexe la această pandemie de COVID-19. Este vorba de toate elementele conexe, colaterale, care se referă direct sau indirect”, a mai spus Vicol.

Acesta a mai spus că „unii jurnaliști se revoltă pentru că nu conștientizează starea de urgență în care ne aflăm”.