Comunicat: Asociația Pro Basarabia și Bucovina protestează față de încercarea de falsificare a istoriei masacrului de la Fântâna Albă, de către autoritățile ucrainene

Comunicat de presă / 5 Aprilie 2021
Referitor la încercarea de falsificare a istoriei masacrului de la Fântâna Albă, de către autoritățile ucrainene.
A se vedea știrea:

„Masacrul de la Fântâna Albă – acțiune organizată de serviciile secrete românești” – filmuleț al Administrației Regionale de Stat Cernăuți // Ambasada României reacționează!

Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), protestează și atrage atenția opiniei publice, asupra impardonabilei încercări de mistificare a istoriei, prin filmulețul realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, despre tragedia românilor de la Fântâna Albă (Nordul Bucovinei anexat de sovietici). În filmulețul menționat, se afirmă că „în pădurea Varnița au fost împușcați aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost, iar evenimentul în sine ar fi fost „o provocare, conștient planificată de serviciile secrete române, împotriva locuitorilor Bucovinei”.
O astfel de minciună de cea mai joasă speță umană înscrisă în portofoliul Administrației Regionale de Stat Cernăuți nu face cinste prietenilor (?) noștrii, nici culturii ucrainene, nici ştiinţei, nici istoricilor ucraineni.
Ucraina, istoricii și istoriografia lor ar trebui să conștientizeze că ceea este recunoscut că au săvârșit grănicerii sovietici atunci cu ordin venit de la Kiev, îi acuză că parte a acelui rău. Timpul poate vindeca rănile istoriei prin recunoașterea lor prin asumare și dezicere de ceea ce a fost politică sovietică.
Inventarea altor vinovați, jignește inteligența, istoria și adevărul, iar o astfel de situație poate descalifica o țară, o politică și o perspectivă.
Salutăm reacția promptă a Consulatului român de la Cernăuți, așteptăm interpelări la nivelul Ministerului de Externe precum și o explicație oficială a Kievului în legătură cu acest „film/provocare” conștient planificată.

Birou de presă ACPBB.

Foto: Comemorare Fântâna Albă 2016




Se împlinesc 80 de ani de la masacrul românilor la Fântâna Alba

Pentru al doilea an consecutiv, restricţiile medicale ne împiedică să comemorăm cum se cuvine victimele masacrului de la Fântâna Alba. În memoria celor peste 3.000 de români din Bucovina ocupată exterminate de sovietici vom păstra totuşi un moment de reculegere. Le datorăm un gând pios şi o candelă aprinsă…

Pe data de 1 aprilie 1941, românii bucovineni, femei, copii, bărbaţi, tineri şi bătrâni au plecat din satele lor cu icoane, prapori şi cruci împletite din cetina îndreptându-se către graniţa ca să treacă în România încă liberă.

În poiana de la Varniţa, aproape de punctul numit Fântâna Alba au fost decimate de mitralierele armatei roşii. Morţii şi răniţii – unii care mai mişcau – au fost traşi caii şi aruncaţi în gropi commune.
Nici până astăzi nu ştim exact numărul lor…

Parlamentul României a declarat ziua de 1 aprilie “Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor –victime ale masacrelor de la Fântâna Alba şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar soviectic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreabă Basarabie “. – Legea nr. 68/2011




„Masacrul de la Fântâna Albă – acțiune organizată de serviciile secrete românești” – filmuleț al Administrației Regionale de Stat Cernăuți // Ambasada României reacționează!

Actualizare:

Ambasada României în Ucraina: Este obligatorie respectarea adevărului istoric privind Masacrul de la Fântâna Albă

Drept urmare a publicării în rețelele de socializare a unui filmuleț realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, în care se spune că Masacrul de la Fântâna Albă din 1941 a fost „planificat de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei”, Agenția de știri BucPress a solicitat un punct de vedere al Ambasadei României în Ucraina, care a făcut următoarele precizări.

„Ambasada României în Ucraina a luat notă cu surprindere de filmul publicat de către Administrația Regională de Stat Cernăuți. După cum se cunoaște, la 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani bucovineni, români din Valea Siretului, care încercau să treacă granița înspre România,  au fost încercuiți și asasinați de trupele NKVD. Ambasada consideră obligatorie respectarea adevărului istoric, în orice încercare de portretizare a masacrului care a avut loc la Fântâna Albă. Astăzi, în ajunul comemorării a 80 de ani de la ziua neagră în care mii de femei, copii și bătrâni au fost victimele forțelor sovietice, este imperios necesar să ne amintim cu respect și demnitate de cei care au plătit cu viața pentru dorința de libertate”, se spune în scrisoarea primită de BucPress de la Ambasada României în Ucraina.

Știrea inițiala:

Un filmuleț realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, despre tragedia bucovinenilor de la Fântâna Albă, spune că în pădurea Varnița au fost împușcați „aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost. Deși victimele au fost masacrate de grănicerii sovietici, potrivi autorilor filmului, postat pe Facebook de Administrația Regională de Stat Cernăuți, acțiunea a fost planificată de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei, ceea ce a trezit o adevărată indignare pe Facebook a comunității românești din Ucraina, scrie bucpress.eu citat de romaniabreakingnews.ro

„A fost o provocare, conștient planificată de serviciile secrete române, împotriva locuitorilor Bucovinei”, se spune în film.

Potrivit sursei citate, în descrieriea filmulețului, autorii spun că s-au bazat pe romanul „Pământul fagilor” al Mariei Matios. Atmosfera și starea de spirit a bucovinenilor au fost transmise în videoclip de către actorii teatrului din Cernăuți. „Cercetătorii raportează că aproximativ jumătate de sută de bucovineni au fost împușcați la Varniția și mulți au fost răniți”, potrivit descrierii filmului.

https://www.facebook.com/CVoda/posts/1584014341806598

BucPress reamintește că în acest an, se împlinesc optzeci de ani de la Martiriul Țăranilor Români Bucovineni asasinați la 1 aprilie 1941 în pădurea Varnița de lângă satul Fântâna Albă, nordul Bucovinei.

Date istorice: În ziua de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani români, din 16 sate românești din Valea Siretului au încercat să treacă granița, pentru a se salva din Uniunea Sovietică și a ajunge în România. În apropiere de satul Fântâna Albă, din nordul Bucovinei ocupat de sovietici, situat în apropierea graniței, au fost încercuiți și asasinați de către trupele comuniste NKVD.

Cei mai mulți au fost îngropați în gropi comune, săpate pe loc în pădure. Supraviețuitorii au fost duși în alte localități unde au fost asasinați și îngropați în gropi comune. Familiile acestora au fost ridicate din case de poliția secretă comunistă NKVD și au fost deportate în Siberia și Kazahstan.

Poiana Camencei, care era un punct obligatoriu de trecere, a fost aleasă de grăniceri pentru a stopa înaintarea coloanei de demonstranți. […] Cei ce erau pe la mijlocul coloanei, care se găseau încă în pădure, auzind țipete și împușcături, au început să se răspândească prin pădure, căutând să se adăpostească de prăpădul în care au intrat, dar s‑au văzut înconjurați de soldații călări care veneau în urma coloanei și care mitraliau pe toți cei ce căutau să iasă din coloană și să fugă în pădure, protejându‑se de copaci și de relieful abrupt al pădurii din zonă. Primii care au căzut au fost cei ce purtau steagurile și crucile. Astfel a căzut Ilie Șcrobaneț, cel ce a fost lovit cu sabia de un soldat călare la trecerea podului de peste Siret, despre care s‑a relatat mai sus, a mai căzut printre primii țăranul Țugui Mihai din satul Cupca și, de asemenea, Ilie Mihailovici, ce purta cea de‑a treia cruce și a cărui țeastă a fost sfărâmată de o rafală de mitralieră. Toți cei ce erau în rândurile din față au fost secerați de focul încrucișat al puștilor mitraliere ce trăgeau din cele trei direcții. În pădurea Varniței s‑a creat o situație de coșmar și adâncă disperare din cauza împușcăturilor, a strigătelor celor răniți precum și a celor rămași ce nu cutezau să fugă, neputând lăsa părinții sau frații împușcați ce se zvârcoleau în ghearele morții. S‑a instalat o atmosferă de teamă, de neputință și de disperare ca urmare a coșmarului provocat de intervenția armată a grănicerilor ce se găseau în tranșeele proaspăt săpate în jurul acelei pășuni blestemate ce se chema Varnița Camencei. La venirea soldaților călări au fost somați și culeși toți aceia ce se puteau deplasa pe propriile picioare, iar morții și răniții ne‑transportabili au rămas pe teren, fără ca cineva să se mai ocupe de ei. S‑au format grupuri de 30–40 de persoane ce erau escortate de grănicerii călări pe drumul de întoarcere spre Suceveni. După plecarea arestaților, răniții rămași ce se văitau și cereau ajutor au fost și ei lichidați sumar spre a nu perturba liniștea nopții ce se instalase între timp.

A doua zi după masacrul din poiana Camencei din pădurea Varnița, asupra satelor din Valea Siretului Mic s‑au năpustit echipe formate din activiști de partid, învățători ucraineni și ruși ce cunoșteau lumea satelor și din militari grăniceri și agenți NKVD care aveau sarcina să depisteze pe toți aceia ce au scăpat de la masacru, fie răniți, fie sănătoși, fie pe aceia ce au avut vreo legătură cu evenimentul respectiv. Astfel că în zonă era un continuu du-te‑vino de mașini și căruțe ce transportau răniți și arestați, ce erau dirijați la Cernăuți, unde NKVD‑ul a eliberat mai multe pivnițe spre a putea „plasa” marele număr de arestați. La Spitalul din Cernăuți, secția de chirurgie era sub un adevărat asediu, căci saloanele erau pline de răniți, iar coridoarele pline de soldați ce păzeau pe cei răniți ca nu cumva să scape vreunul. Tot în acele zile a venit în zonă o comisie de anchetă guverna‑mentală în frunte cu generalul Jukov și cu deputatul Hrușevschi. Se făceau adunări cu țăranii din fiecare comună și li se cerea „să spună sincer tot ce au pe suflet” ca să se poată lua măsuri de la nivel central de eliminare a unor cauze ce produc nemulțumiri și tensiuni.La adunarea ce a avut loc în satul Cupca, a luat cuvântul un țăran foarte dârz și care nu a menajat regimul sovietic și nici pe cei ce‑l reprezentau acolo, adică comisia de anchetă. Astfel, el a zis că țăranii nu mai pot suporta toate vexațiunile și persecuțiile regimului sovietic și că lor nu le‑a rămas altceva de făcut decât să‑și părăsească gospodăriile și să dorească să ajungă cât mai repede în România, că acolo oamenii sunt liberi și nimeni nu se bagă în curtea gospodarului ca să‑l ușureze de munca lui și de bruma de grâne necesară întreținerii animalelor și familiei. Acest demers a încurajat și alți țărani să‑și declare neîncrederea în regimul sovietic și în metodele diabolice de exploatare ale acestuia. Din cauza tonului vehement folosit la ședința de la Cupca, țăranul respectiv a fost arestat imediat și pe urmă nu s‑a mai știut nimic despre el.

Sursa: Anchete și percheziții după 1 aprilie 1941. Materiale publicate de Ion Dominte în ziarul „Bucovina”, nr. 259, 22 mai 1942. Via Destin bucovinean, nr.1, publicat de Editura Nicodim Caligraful, 2018.

Sursa foto: Panou de prezentare din cadrul expozitiei „Masacrul de la Fantana Alba” – Bruxelles

 




Acum 100 de ani se înființa Institutului de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”

1 aprilie 1921 este data pe care se înființa Institutul de seruri si vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, legea de înființare fiind sancționată și promulgată de Regele Ferdinand la 13 iulie 1921 cu Înaltul Decret Regal nr. 3068, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 081, 16 iulie 1921, pp. 3030-3031. În onoarea acestui centenar, publicăm textul legii de acum 100 de ani.

(Transcrierea legii, adaptată normelor ortografice actuale, este însoțită de reproducerea Monitorului Oficial – n.red.)

FERDINAND I,
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
La toți de față și viitori, sănătate:

Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la Departamentul de Interne sub No. 126/921,

Corpurile legiuitoare votând și adoptând, Noi sancționăm ceea ce urmează:

LEGE
Pentru crearea institutului de seruri și vaccinuri „Dr. I. CANTACUZINO”

Art. 1.-Se înființează pe ziua de 1 Aprilie 1921 (data la care a început funcționarea efectivă, n.red.), în București, pe lângă Ministerul de Interne, Direcția Generală a Serviciului Sanitar, un institut sub denumirea Institutul de seruri și vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, având drept scop prepararea serurilor și vaccinurilor necesare țării pentru combaterea bolilor contagioase.

Art. 2.-Institutul de seruri și vaccinuri are însărcinarea de a prepara toate serurile și vaccinurile trebuincioase Direcției Generale Sanitare, de a face lucrările de laborator necesare pentru diagnosticul științific și profilaxia bolilor contagioase, precum și cercetările în legătură cu perfecționarea metodelor tehnice pentru aceste scopuri.

Art. 3.-Direcția științifică și administrativă a acestui institut aparține de drept profesorului titular de medicină experimentală de la Facultatea de Medicină din București (la momentul promulgării legii, acesta era prof.dr. Ion Cantacuzino [1863-1934] – n.red.). Domnia sa va organiza și instala institutul, va recomanda personalul superior științific și administrativ, prevăzut în bugetul anual alăturat al Ministerului de Interne (D.S.S.) (este vorba de bugetul Direcției Generale a Serviciului Sanitar din cadrul Ministerului de Interne, n.red.) și va da destinația ce va crede de cuviință în ce privește întrebuințarea tuturor veniturilor ce aparțin acestui institut.

Art. 4.-Veniturile acestui institut constau din:
a) Subvenționarea anuală prevăzută în bugetul general de cheltuieli al Statului și care va fi fixată la începutul fiecărui an bugetar în raport cu nevoile;
b) Subvenții acordare de diferite autorități sau societăți particulare;
c) Din vânzarea serurilor și vaccinurilor preparate în institut;
d) Din vânzarea diferitelor produse de laborator necesare reacțiilor biologice în raport cu diagnosticul bolilor contagioase;
e) Din taxele diferitelor analize executate în institut pentru persoane particulare;
f) Din donații și legate.
Institutul este obligat să țină în mod gratuit, la dispoziția Direcției Generale a Serviciului Sanitar, cantitățile de seruri și vaccinuri pe care, de comun acord cu directorul institutului, direcția le va fixa ca fiind necesare țării.
O parte din veniturile provenind din vânzarea produselor, precum și din taxele pentru analize, se va face venit la Stat, iar o altă parte va rămâne institutului pentru a fi întrebuințată conform dispozițiilor din regulament ce se va întocmi.

Art. 5.-Institutul de seruri și vaccinuri are 4 secțiuni tehnice și anume: secțiunea de seroterapie, secțiunea de vaccinuri, secțiunea de analize și secțiunea de cercetări, fiecare pusă sub conducerea unui specialist, doctor în medicină și științe sau medic veterinar, cum și un serviciu general de contabilitate și de administrație.
Fiecare secțiune va fi compusă din unul sau mai multe laboratoare.
Numărul acestor secțiuni poate fi sporit pe viitor în raport cu nevoile.

Art. 6.-Directorul, în scop de a asigura conducerea și funcționarea, va fi ajutat de personalul superior tehnic și administrativ, precum și de orice alt personal suplimentar de care va fi nevoie în cursul anului.
Personalul tehnic superior se compune din: șefii de secții, șefii de laboratoare, asistenți și preparatori.
Numirea personalului superior tehnic și administrativ se va face prin decret regal, după propunerea directorului, de către ministerul de care depinde această instituție, iar numirea personalului inferior se va face prin decizie ministerială.
Șefii de secții, șeful serviciului administrativ și asistenții sunt numiți definitiv și nu vor putea fi pedepsiți sau revocați din funcțiile lor pentru abateri grave decât în urma unui raport motivat al directorului institutului și după o anchetă făcută de un inspector sanitar sau financiar delegat de Ministerul de Interne, Direcția Generală a Serviciului Sanitar.

Art. 7.-Personalul superior tehnic și administrativ se încadrează, în ceea ce privește gradul și drepturile fiecărui, în modul următor:
a) Șefii de secție [se încadrează] cu profesorii universitari agregați (Prin Înaltul Decret Regal nr. 3069 din 13 iulie 1921, primii șefi de secțiune, numiți pe ziua de 1 aprilie 1921, au fost doctorul Constantin Ionescu-Mihăești [1883-1962], doctorul Mihai Ciucă [1883-1969] și medicul-veterinar Alexandru Ciucă [1880-1972]; ulterior, toți trei au fost primiți în Academia Română, n.red.);
b) Șefii de laboratoare [se încadrează] cu șefii de lucrări din laboratoarele universitare (Prin ÎDR 3069, primii șefi de laboratoare, numiți pe ziua de 1 aprilie 1921, au fost Ion Bălteanu [1887-1968], Dumitru Combiescu [1887-1961], Petru Condrea [1888-1967], Marius Nasta [1890-1965] și Ion Nicolau [1885-1963], toți remarcându-se cu o carieră notabilă în medicina românească, n.red.);
c) Asistenții [se încadrează] cu [gradul de] asistenți universitari (Dintre primii asistenți, numiți, prin ÎDR 3069, pe ziua de 1 aprilie 1921, amintim pe doctorul George Magheru [1892-1952], fiul generalului pașoptist Gheorghe Magheru, și pe soția sa, doctor Alice Magheru [n. Focșeneanu, 1892-1983], și pe Aristia Dâmboviceanu, n.red.]
d) Preparatorii [se încadrează] cu [gradul de] preparatori universitari;
e) Șeful serviciului general administrativ și de contabilitate [se încadrează] cu [gradul de] directori de clasa I (Primul șef al serviciului, numit pe 1 mai 1921, a fost Grigore M. Bottea, fot șef al Serviciului Contabilității Direcției Generale Sanitare din Ministerul de Interne, n.red);
f) Intendentul [se încadrează] cu [gradul de] șef de birou principal clasa I (Pe 1 iulie 1921 era numit Theodor Ștefănescu, fost expeditor, șef al Depozitului Central de Medicamente din Direcția Generală a Serviciului Sanitar, n.red.);
g) Secretarul [se încadrează] cu [gradul de] șef de birou principal clasa I (Reținem numele primului secretar al institutului, numit pe ziua de 1 aprilie 1921: Victoria Nicolescu, n.red).
Celălalt personal inferior se va încadra în proiectul de regulament ce se va întocmi.

Art. 8.-Proiectul de regulament ce se va întocmi va face parte integrantă din prezenta lege.

Art. 9.-Toate legile, regulamentele și dispozițiile contrare legii de față sunt și rămân abrogate.

Această lege s-a votat de Senat în ședința de la 15 Iunie 1921 și s-a adoptat cu majoritate de șaptezeci și șase voturi (76) contra unu (1).
Vicepreședinte, Ștefan Meitani. Secretar, I.B. Hodoș.

Această lege s-a votat de Adunarea deputaților la ședința de la 8 Iulie 1921 și s-a adoptat cu majoritate de una sută douăsprezece (112) voturi contra unu (1).
Vicepreședinte, Dr. Eusebiu Popovici. Secretar, Nicolae G. Manolescu.

Sancționăm și promulgăm această lege, care se va învesti cu sigiliul Statului și se va publica în Monitorul Oficial.
Dat în București, la 13 Iulie 1921.
FERDINAND
Ministru de interne, C. Argetoianu
Ministru de justiție, M. Antonescu (este vorba de Mihail Antonescu, ministru de Justiție în guvernul Averescu între 1 ianuarie – 16 decembrie 1921, o altă persoană decât Mihai Antonescu [1904-1946], ministru al guvernului Ion Antonescu, n.red.)




Comunicat de presă: Tinerii regaliști s-au unit pentru a reînființa Asociația Tineretului Regalist, pentru a duce mai departe crezul și valorile fondatorilor primei Asociații din 1946

Dorind să reînvie spiritul de acțiune al tinerilor din timpul domniei Regelui Mihai I, tinerii regaliști de astăzi  s-au unit pentru a reînființa Asociația Tineretului Regalist, având drept scop „unirea tinerilor români în jurul atașamentului față de valorile perene ale Coroanei Române”, se rată într-un comunicat trimis redacției romaniabreakingnews.ro de către Asociația Tineretului Regalist. Potrivit Comunicatului, demersul Asociației a fost prezentat  Custodelui Coroanei Române, printr-o scrisoare semnată de membrii fondatori ai Asociației. Tinerii monarhiști doresc să fie „într-o continuitate de spirit cu fondatorii primei Asociații a Tineretului Regalist, care urmăreau să întărească patriotismul, regalismul, democrația și toleranța în rândul tinerilor și a întregii societăți, noi, membrii Asociației, dorim să încurajăm implicarea civică a tinerilor și să sprijinim inițiativele care pornesc din preocuparea față de binele semenilor”, se mai arată în ComunicatDin conducere Asociației fac parte: Răzvan Apetrei, Președintele Asociației Tineretului Regalist, Andrei-Răzvan Giuglea, Vicepreședintele Asociației Tineretului Regalist și Tudor Vișan-Miu, Secretarul General al Asociației Tineretului Regalist.

Vă prezentăm mai jos documentul și textul integral al comunicatului de presă însoțite de adenda*:

https://romaniabreakingnews.ro/wp-content/uploads/2021/03/COMUNICAT-Asociația-Tineretului-Regalist-26.03.2021.pdf

Video:

COMUNICAT DE PRESĂ / 26 martie 2021 /Asociația Tineretului Regalist face public următorul comunicat:      

            Acum 75 ani, în vremea domniei Majestății Sale Regelui Mihai I, lua naștere Asociația Tineretului Regalist. Înființată la 30 mai 1946, asociația devenea cunoscută Suveranului printr-o scrisoare semnată de președintele și de secretarul general al Asociației. Aceștia anunțau pe monarh că tineretul „crede necesar a se uni în jurul înțelepciunii Tronului, chezășia nestrămutată a permanenței naționale”. Un an mai târziu, Regatul României intra în întunericul dictaturii comuniste. Regele era forțat să abdice, iar Asociația Tineretului Regalist își înceta activitatea.

Tinerii regaliști de astăzi, dorind să reînvie spiritul de acțiune al tinerilor din timpul domniei Regelui Mihai I, s-au unit pentru a reînființa Asociația Tineretului Regalist, având drept scop „unirea tinerilor români în jurul atașamentului față de valorile perene ale Coroanei Române”. Demersul a fost prezentat Majestății Sale Regina Margareta, Custodele Coroanei Române, printr-o scrisoare semnată de membrii fondatori ai asociației. Anunțul nostru a fost primit de Majestatea Sa cu viu interes.

Astăzi, odată cu sărbătorirea a 140 de ani de la proclamarea Regatului României și a zilei de naștere a Majestății Sale Regina, anunțăm că Asociația Tineretului Regalist își reîncepe activitatea și cheamă alături tinerii care împărtășesc valorile Coroanei.

Într-o continuitate de spirit cu fondatorii primei Asociații a Tineretului Regalist, care urmăreau să întărească patriotismul, regalismul, democrația și toleranța în rândul tinerilor și a întregii societăți, noi, membrii Asociației, dorim să încurajăm implicarea civică a tinerilor și să sprijinim inițiativele care pornesc din preocuparea față de binele semenilor.

Orizontul activității noastre este strâns legat de morala întemeiată pe cumpănire, generozitate, altruism, consecvență și cinste. Credem că este nevoie de exemple de loialitate, curaj, integritate, seriozitate și modestie, care pot fi regăsite în activitatea Suveranilor Români și a elitei formate în spiritul României Regale. Întrevedem că viața publică a României Regale de ieri și de mâine este indisolubil legată de aceste calități.

Trăiască Regina!

*Addenda

  1. Scrisoarea adresată Majestății Sale Regelui Mihai de președintele și secretarul general al Asociației Tineretului Regalist, 1946.
  2. Scrisoarea adresată Majestății Sale Regina Margareta de refondatorii Asociației Tineretului Regalist, 2021.
  3. Biografiile membrilor refondatori ai Asociației Tineretului Regalist, 2021.

 

1

Scrisoarea adresată Majestății Sale Regelui Mihai de președintele și secretarul general al Asociației Tineretului Regalist, 1946

 

Majestăţii Sale Regelui Mihai I,

Regele tuturor Românilor

SIRE,

Tineretul, îngrijorat de haosul moral la care ar putea duce furtunoasa desfășurare a patimilor din luptele politice actuale, crede necesar a se uni în jurul înțelepciunii Tronului, chezășia nestrămutată a permanenței naționale.

Pentru aceasta, își exprimă dorința de a se grupa într-o asociație care, activând pe orizontul celei mai înalte morale civice și în cadrul legilor tutelare, să formeze un tineret educat, cult, moral și cu un fizic viguros.

Acești piloni de generație vor urmări, pe căile democrației luminate, cultul dragostei de neam, cultul stindardului Regal, dragostea de Tron și respectul aproapelui.

Ne vom cultiva, vom oțeli caracterele noastre și vom da vigoare brațelor tinere pentru a putea trage brazdă înțeleaptă și rodnică spre fericirea Țării noastre.

Îndemnați de aceste gânduri, cerem Înaltul Consimțământ al Majestății Voastre pentru constituirea „ASOCIAȚIEI TINERETULUI REGALIST”, al cărei program este fixat în statutul de față, autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 24.892 din 1 Iunie 1946.

Cu cel mai profund devotament, suntem ai Majestății Voastre prea supuși,

PREȘEDINTE,

Constantin Alexandru Șerbănescu

SECRETAR GENERAL,

Niculae Chișu

2

Scrisoarea adresată Majestății Sale Regina Margareta de refondatorii Asociației Tineretului Regalist, 2021.

Majestății Sale Regina Margareta,

Custodele Coroanei Române

Majestatea Voastră,

Am descoperit, în arhivele istorice, scrisoarea pe care membrii fondatori ai Asociației Tineretului Regalist au adresat-o, în anul 1946, Majestății Sale Regelui Mihai I. Alături de această scrisoare, semnată de președintele Constantin Alexandru Șerbănescu și de secretarul general Niculae Chișu, se afla statutul organizației.

Am fost inspirați de cuvintele celor care, cu 75 de ani în urmă, afirmau: „Tineretul, îngrijorat de haosul moral la care ar putea duce furtunoasa desfășurare a patimilor din luptele politice actuale, crede necesar a se uni în jurul înțelepciunii Tronului, chezășia nestrămutată a permanenței naționale”.

Dorind să reînviem spiritul de acțiune al unei asociații a tinerilor regaliști create în timpul domniei Regelui Mihai I, ne-am unit pentru a reînființa, în zilele noastre, Asociația Tineretului Regalist. Scopul care animă organizația noastră este unirea tinerilor români în jurul atașamentului față de valorile perene ale Coroanei Regale Române.

Privim inițiativa noastră ca un omagiu adus Dinastiei Române în anul Centenarului nașterii Regelui Mihai. Considerăm că demnele figuri ale regalității noastre pot reprezenta modele pentru tinerele generații.

Pentru a exprima atașamentul față de Majestatea Voastră, actualul Șef al Familiei Regale a României, vom anunța public demersul nostru în ziua de 26 martie 2021.

Ai Majestății Voastre devotați, membri fondatori ai Asociației Tineretului Regalist,

Răzvan Apetrei, Președinte

Andrei-Răzvan Giuglea, Vicepreședinte

Tudor Vișan-Miu, Secretar general

 

3

Biografiile membrilor refondatori ai Asociației Tineretului Regalist, 2021.

Răzvan Apetrei (n. 1988) – PREȘEDINTE

Născut în municipiul Bacău, a absolvit un liceu cu profil artistic („George Apostu” din Bacău). A urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, debutând în ipostaza de pianist, apoi de dirijor. În prezent este doctorand al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, pentru desăvărșirea studiilor în domeniul dirijatului de orchestră.

În anii studenției a fost președintele Asociației Studențești a Universității Naționale de Muzică din București, precum și reprezentant al studenților. În anul 2009, odată cu fondarea Cameratei Regale, a început o îndelungată colaborare muzicală cu Casa Majestății Sale. În anul 2012 a pus bazele Corului Regal, care, asemenea Cameratei Regale, a fost onorat de Alteța Sa Regală Principele Radu al României prin acordarea Înaltului Patronaj (2013). Meritele ansamblului, pe care îl conduce ca Director General, au fost recunoscute de Majestatea Sa Regina Margareta a României, Corul Regal fiind distins cu Medalia Regală pentru Loialitate (2018).

Membru, din anul 2013, al asociației Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, s-a alăturat inițiativei din anul 2014 a reunirii tinerilor monarhiști în cadrul Organizației de Tineret. Colegii săi i-au acordat, în cadrul adunării generale din 10 Mai 2016, titlul de Președinte Onorific.

Andrei-Răzvan Giuglea (n. 1989) – VICEPREȘEDINTE

Născut în municipiul București, a absolvit un liceu cu profil economic („Costin Kirițescu” din București). În prezent, își completează studiile economice urmând cursurile de licență a două facultăți (Psihologie și Științe Politice) la o universitate privată.

În anul 2014, a fost Președintele Fondator al Organizației de Tineret din cadrul asociației Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, aflându-se în fruntea organizației în primii doi ani.

Tudor Vișan-Miu (n. 1995) – SECRETAR GENERAL

Născut în municipiul București, a absolvit un liceu cu profil teoretic („Gheorghe Lazăr” din București). Absolvent al cursurilor de licență și master ale Facultății de Istorie din cadrul Universității din București, își continuă studiile la nivelul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București. A debutat ca autor prin publicarea volumului La școală cu Regele Mihai (2016), în colecția „Istorie cu blazon” a Editurii Corint, urmat de volumul de convorbiri O viață… Tudor Vișan-Miu în dialog cu DINU ZAMFIRESCU (2019). În anul 2020 a fost distins de Majestatea Sa Regina cu Medalia Regală pentru Loialitate.

În anul 2014, a fost Secretarul Fondator al Organizației de Tineret a asociației Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei. În anul 2016 a preluat președinția organizației, ducând la capăt trei mandate de câte un an.

Foto: Captura website regalist.ro

romaniabreakingnews.ro




2 martie 1917, într-un tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor semneaza actul de abdicare. Un an mai târziu, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România pentru TOTDEAUNA!

…2 martie 1917, într-un compartiment de tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor, Nicolae al II-lea, semneaza actul de abdicare care pune capat tricentenarei dinastii a Romanovilor. Rusia tarista devine Rusia democrată.

Revolutia si razboiul fisureaza edificiul tot mai subred al vastului imperiu. Moldovenii din Basarabia, supuși, de la anexarea din 1812, unui samavolnic proces de rusificare, se agită, se adună, se organizează. Pentru ei nu exista decat un singur vis si o singură soluție.

La 28 mai 1917, Alexei Mateevici, autorul mișcătorului poem Limba noastră, afirma răspicat:

Alexei Mateevici„Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, asezat în România, Transilvania, Bucovina. Frații noștri își zic români. Așa să ne zicem și noi.“

Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Unirea Basarabiei cu România a căpătat un cadru legal, când în ședința Sfatului Țării de la Chișinău se proclama unirea Republicii Democratice Moldovenești (fosta Basarabie țaristă) cu România, unirea fiind posibilă inclusiv în urma susținerii Armatei Române care pus capăt atacurilor banditești ale bandelor bolșevice din Basarabia în cadrul Revoluției din 1917. Din cei 135 de deputați prezenți ai Sfatului Țării, 86 au votat în favoarea unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Evenimentele premergătoare unirii

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai «Țarului tuturor Rusiilor», de ceilalți. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării « româniste » din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;

5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
12. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Sursa foto Daniel Siegfriedsohn ARHIVE

 

HARTA ROMÂNIEI ÎN MARTIE 1918

Urmări

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Aceasta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

actul-unirii-basarabiei

O minoritate dintre locuitorii Basarabiei, mai ales cei mai săraci și  de tendință radicală, era favorabilă regimului bolșevic și ostilă Unirii, căreia i s-a opus și pe care Uniunea Sovietică s-a bazat pentru a lupta politic împotriva României. Dintre toate teritoriile pierdute de Imperiul Rus, Basarabia a fost singurul a cărui cedare nu a fost recunoscută de URSS, nefiind confirmată de niciun tratat semnat de guvernul bolșevic. Ca urmare, acesta a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în care a dezvoltat «Moldovenismul».

La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, la popularizarea în străinătate a imaginii unei Românii represive care ar fi « ocupat în mod nedrept un teritoriu profund doritor de a fi sovietic ».

romaniabreakingnews.ro

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2021




Hăcuit cu baionetele de greci. Părintele martir Haralambie Balamace: «Loveşte şi pe partea aceasta, căci nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!» (23 martie 1914)

În urmă cu exact 107 ani, pe data de 23 martie 1914,  Părintele Haralambie Balamace împreună cu alți trei români, era martirizat (jupuit de viu și străpuns cu baioneta) la Corcea pentru faptul că slujea lui Hristos în limba română și se lupta pentru identitatea românească.

Cei patru fac parte dintr-o serie de circa 1000 de români din Balcani, învățători, profesori, preoți, dar și simplii elevi care au fost uciși în condiții bestiale de către antarții greci pentru că apărau identitatea românească și slujeau comunităților din care făceau parte, în limba română/dialectul aromân/dialectul meglenoromân.

Haralambie Balamace

Considerat un exponent al românismului, ca unul care înfiinţase primele şcoli româneşti în Albania şi Epir, care pledase în fruntea delegaţiei româneşti la Constantinopol pentru înfiinţarea unei episcopii a aromânilor şi alegerea unui titular, şi ca unul care a militat pentru recunoaşterea naţiunii române din Turcia europeană ca millet, alături de cel grecesc, preotul Balamace era vizat permanent de grupurile de grecomani şi antarţi care activau pentru autonomia şi chiar alipirea ţinuturilor epirote din sudul Albaniei.
Se spunea despre el, potrivit ziarului Lumina, că este chiar excomunicat de Patriarhia Ecumenică, atât pentru faptul că înfiinţase primele şcoli româneşti din Albania şi Epir şi că îi încuraja pe etnicii albanezi la educaţie în limba maternă, dar mai ales că slujea în dialectul aromân în paraclisul din Coriţa şi în biserica românească din Pleasa.

Hăcuit cu baionetele de greci. Părintele martir Haralambie Balamace: «Loveşte şi pe partea aceasta, căci nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!» (23 martie 1914)

Momentul culminant s-a consumat de praznicul Învierii din 1914.

În contextul retragerii trupelor greceşti din sudul Albaniei şi preluarea teritoriului de către jandarmeria albaneză sub conducerea militară olandeză, la semnalul clopotului care trebuia să vestească marele praznic al creştinătăţii, bande de grecomani şi antarţi au înconjurat locuinţele din cartierul românesc din Coriţa. Românii au fost jefuiţi de avutul lor, maltrataţi, li s-au incendiat sau distrus casele şi au fost obligaţi să declare că nu-şi vor mai trimite copiii la şcolile româneşti. Unii români, în frunte cu preotul Haralambie Balamace, au fost somaţi să iasă din case, pentru a fi duşi la marginea oraşului, apoi maltrataţi, umiliţi, mutilaţi şi ucişi. Despre cum a fost tratat părintele Balamace există mărturii, din care o redăm pe cea a fiicei lui: „Venind la casa noastră antarţi, soldaţi şi grecomani, aducând cu dânşii şi bidoanele de petrol pentru incendierea casei, au invitat pe tatăl meu şi pe unchiul Sotir să se predea şi să nu opună nici o rezistenţă din ordinul mitropolitului şi al ofiţerilor şi că vor fi duşi la Mitropolie pentru explicaţii. (…) Au ieşit din casă, fără să se opună. Deodată, amândoi au fost luaţi în bătăi cu paturile de puşcă şi când un soldat i-a tras o palmă pe obraz, el a întors cealaltă parte, zicându-i: «Loveşte şi pe partea aceasta, căci nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!» După ce i-au întors în casă luându-le toţi banii, precum şi alte obiecte de valoare, i-au dus afară din oraş. (…) Modul brutal în care au fost omorâţi nu se poate descrie. Figurile lor nu se puteau distinge de înţepăturile baionetelor, afară de părintele care nu era străpuns la obraz, dar a avut mai multe lovituri de baionetă pe corp şi mutilat într-un mod oribil“.

Potrivit anchetei efectuate ulterior de autorităţile albaneze, sub supravegherea reprezentanţilor Marilor Puteri, la masacrul de la Coriţa au fost implicaţi în mod direct grecomani şi soldaţi greci, deghizaţi în antarţi, iar ca autori morali au fost indicaţi mitropolitul grec Ghermanos de Coriţa şi chiar oficialităţi ale guvernului de la Atena.
Istoria integral pe marturisitorii.ro

Foto: Cadavrele preotului Haralambie Balamace, Papa Lambru și Sotir Balamace / Sursa: revista Tribuna Albano – Romana 1916

romaniabreakingnews.ro




Valoarea magică a unui miracol istoric. Pe când Albania se învecina cu România

Valoarea magică a unui miracol istoric (Vlera magjike e një mrekullie historike) Republicat din  12 OCTOMBRIE 2016

 Pentru România Breaking News  autor -Baki Ymeri

 

În comparație cu rușii, sârbii, bulgarii și grecii, românii și albanezii nu au colonizat ținutirule vecinilor lor, ci dimpotrivă, ținuturile lor din jurul Albaniei și României (Basarabia, Bucovina, Valea Timocului, Banatul de Vest, Ceamăria), locuite de (a) români și albanezi, au rămas sub stăpânirea vecinilor.

Ce scria Petru Vulcan în revista Tribuna Albano-Română, în 1916 (nr. 6):

 „Răsboiul european va reface cu desavârșire harta Europei și în special aceea a Peninsulei Balcanice. În Peninsula Balcanică ce neamuri ne-au rămas prietene? Grecii? Bulgarii? Sârbii? Unii mai puțin ca alții ne-au dat chezășie în trecutul lor că ne pot fi adevărați prieteni. Aceste neamuri, dacă s-ar fi putut să ne înghită, ar fi făcut-o de mult. Atunci? Ne au mai rămas Albanezii, un neam cu care aromânii au trăit pururea în frăție și dragoste”.

ramania-de-alaltaieri1

Răsărit de substratul iliric, poporul albanez apare în sec. al II-lea în zarea istoriei. Într-adevăr, în acest secol se face pentru întâia dată mențiune despre o populație de pe actualul teritoriu național albanez, cu numele de Albanoi, având ca centru orașul Albanopolis. După Th. Capidan, „după această scurtă pomenire, urmează o tăcere până în sec. al XI-lea, când se amintește despre o răscoală din Albania, la care au luat parte și Albanezii. De aci înainte ei sunt mereu amintiți la scriitorii bizantini. Din această întreruptă amintire ce se face la un interval atât de mare, reiese că începuturile istorice ale poporului albanez se aseamănă cu acele ale poporului român”. (Simbioza Albano-Română și continuitatea românilor în Dacia, în revista Fundațiilor regale nr.5, București, 1943, p. 244).

Care este granița între traci și iliri? Oamenii de știință afirmă că în perioada paraslavă, respectiv traco-iliră, Albania era vecina României. Citind opera științifică a lui B. P. Hașdeu, N. Iorga, Th. Capidan, Gr. Brâncuș, aflăm că din punct de vedere al limbii și sufletului, românii sunt mai aproape de albanezi decât de orice alt neam din lume. Între România și Albania există două zone demne de cunoscut și recunoscut: Valea românească semi-sârbizată a Timocului (cu peste un milion de români în 300 de sate și 6 orașe, fără nici-o școală și numai cu o biserică în limba română) și Kosova celor două milioane de albanezi, care au suportat barbaria turco-slavă (1389-1999), menținând mereu trează conștiința națională. Care sunt daci adevărați? Românii din Timoc, sau albanezii kosovari? Când se vor introduce în sistemul de învățământ, istoria geto-dacilor, antichitatea traco-iliră și substratul înrudirii româno-albaneze?

Până în prezent, în România au apărut căteva cărți despre Kosova. Cei mai corecți autori, fără implicații politice, au fost români, aromâni și evreii. Despre cei care au făcut propaganda sârbă în massmedia română nu putem spune că sunt români ci fantome ale serviciilor secrete ale diavolului, adversari ai democrației, exponenți ai xenofobiei cu conotații antisemite, antiamericane, antialbaneze, legionare și filocomuniste. În 1905 apare la București cartea aromânului Constantin Sterie Constante „Spre Albania”, o lucrare dedicată lui Take Ionescu care a fost reeditată și în 1907, din care reiese că vilaietul Kosova aparține Albaniei răsăritene. În 1999, în traducerea lui Ivo Muncian, apare la Timișoara o culegere naționalistă, editată de Uniunea  Sârbilor din România: Kosovo –srpska sveta zemla – Kosova- sfânt pământ sârbesc. Albanezii încă nu au publicat în România o carte similară cu titlul Kosova – pământ sfânt al Albaniei, deși că după Enciclopedia Iugoslaviei (Zagreb, 1975), ținutul unde a avut loc bătălia între trupele otomane și coaliția creștină (1389), fusese  ținut al Albaniei. Raico Cornea, specialist pentru disprețuierea unui popor, publică în 2001 un volum cu reportaje de război: Kosovo, Cântecul trist al mierlei, Editura Agora – Iași, Sapienția – București). Cartea lui Cornea cu coarne de xenofob, nu este altceva decât o mascaradă a cinismului care denigrează imaginea unui corespondent român trimis în străinătate

În 2002 Tănase Bujduveanu publică la Constanța (Editura Cartea Aromână etc.), broșura Aromânii din Kosova (în limbile română, franceză și engleză), din care aflăm că „în vremea primului război balcanic, armata sârbă ocupă întreagă zonă, devenind apoi, prin Tratatul de pace de la București din 1913, parte integrantă a Regatului Serbiei (…). Față de aromâni, noile autorități din Kosovo și Macedonia, aplică cea mai cruntă politică de deznaționalizare(…) bisericile românești sunt transformate în biserici sârbești, iar școlile românești sunt desființate. Urmare acestui fapt, liturghia în biserică se desfășoară în limba sârbă, iar clerul aromânesc este asimilat de clerul ortodox sârb” (p.33).

O lucrare interesantă care reflectă adevărul istoric despre problema Kosovei și terorismul armatei iugoslave care a atacat Slovenia, Croația, Bosnia și Kosova, este broșura ofițerului român, dr. Emil Suciu, precum și cea a scriitorului italian Michele Rallo: Albania și Kosovo (Editura Sempre, București 2004).

Ce zice maiorul român, Emil Suciu?

„Înfrângerea Turciei în războaiele balcanice din 1912-1913 a făcut posibila crearea statului național albanez; marile puteri au decis însă ca acesta să includă numai aporximativ jumătatea din teritoriile locuite de populația albaneză din regiune, restul rămănând în afară frontierelor țării; majoritatea în ceea ce se numește provincia Kosovo, atribuită Serbiei, în timp ce Muntenegru și Macedonia primeau și ele părți mai mici din aceste teritorii” (Drama iugoslavă, Editura Militară, București, 1992, p.27).

Abordând problema Kosovei care a devenit colonie a Serbiei (1913), ziaristul italian Renzo Allegri, într-o carte despre Maica Tereza, care a apărut și în limba română la Brașov, face public faptul că tatăl lui Maica Tereza, Nikolla Boiagiu, a fost otrăvit de către autoritățile sârbe (1919), fiindca milita pentru unirea Kosovei cu Albania. În acest sens se înscriu și unele numere speciale, dedicate Kosovei în decursul anului 1999, ale revistelor Lumea, Dilema,  și Politica Externă.

Pentru un poet politizat (Adam Puslojici, membru corespondent al Academiei Române care promovează politica anti-NATO în Serbia): „Kosovo moare”.

Kosova nu moare, ci vor muri cei care îl îmbătau pe Nichita, de când a căzut în mâna bețivanilor din Belgrad. După Dan Pavel, unul dintre cei mai buni analiști politici ai românilor „Destinul lumii depinde de Kosova” (1999). Pentru Azem Shkreli și Ali Podrimja: „Kosova este sângele nostru care nu se iartă”.

Ce au făcut albanezii din Kosova pentru cultura română?

În traducerea acad. Rexhep Ismajli, au publicat în 1979, într-un tiraj de 2.000 de exemplare: Antologjia e poezisë rumune, shek.XX (Antologia poeziei române, sec. XX). În traducerea subsemnatului, Editura Rilindja din Prishtina, publică în 1986, un volum antologic a lui Nichita Stănescu Ekspozitë e të palindurve (Expoziția celor nenăscuți). Patru ani mai târziu, în traducerea aceluiași subsemnat (B.Y.), apare la Prishtina volumul antologic a lui Marin Sorescu Eja të ta them një fjalë (Vino să-ți spun un cuvânt), ambele volume (Sorescu și Stănescu) aparând într-un tiraj de 5.000 de  exemplare, după care a apărut în urmă cu doi ani, Antologia poeziei române Mosha e Artë e Dashurisë (Vârsta de Aur al Iubirii), Editura Rozafa, Priushtina, 2006.

În Țara Vulturilor, fiecare poate să spună câte ceva, mai ales în „teatrul antic al disprețuirii unui popor”. Kosova este fotografia absenței noastre, o zonă pe care o cunoaștem numai din punct de vedere al menținerii păcii, dar nu și al unor valori antice care se reflectă în limbă, toponimie și onomastică. O fi oare Kosova încă o călătorie, o expoziție deschisă? Pentru Ibrahim Kadriu, autorul romanului Izvorul Tămăduirii, în culegerea antologică N-a rămas timp pentru sărbători (București, 2005), „acolo au petrecut toate vaierele cântecului, acolo au fost alese cele mai frumoase cuvinte pentru a clădi dragostea, Și duhul viu pentru a menține viu, duhul”. Kosova ca zona centrală a Dardaniei, fiind vecina primordială a românilor din Timoc, este o minieră spirituală încă neluminată. Între România și Albania există o regiune a elementelor comune, în care a fost alcătuit substratul celor mai vechi și celor mai frumoase cuvinte ale limbilor română și albaneză. Păcat că încă suntem departe, necunoscuți și neafirmați, iar Guvernul încă nu are curajul occidental de a recunoaște independența Kosovei, lucru care se va realiza, probabil, după alegeri!

Eminescu îi admira pe albanezi. Conform romanului lui Octav Minar, Simfonie Venețiană, Eminescu recita versuri în șir din folclorul albanez, afirmând: „ Eu cred că albaneza ar fi cea mai flexibila limbă din lume”. Acad. Grigore Brâncuș, renumit filolog român, afirmă că „albaneza este o limbă de o importanță excepțională pentru studierea elementelor nelatine ale limbii române”. După Ion Aurel Candrea, „dacă astăzi avem o limbă română și una albaneză, aceasta se datorește unei simple întâmplări: au venit Slavii și au rupt în două această mare masă română balcanică, despărțind totodată și aceste două popoare care trăiau de veacuri împreună” (Limba Albaneză în raporturile ei cu Limba Română, curs universitar susținut la Facultatea de Litere și Filosofie, București 1930-1831, p.69-70). Câte știu românii și albanezii despre aceste adevăruri magice ale științei?

Foarte puțin. Știe dr. Gelcu Maksutovici, dl. Tiberius Puiu, dr. Adrian Majuru, dar nu și profesoara de chimie, Oana Manolescu, deputata nonalbaneză a minorității albaneze, care își bate joc de bugetul țăranului nostru, bolnav, sărac și flâmând, înghițând mii de miliarde de lei în decursul celor trei mandate nemeritate parlamentare (1996-2008). Va fi păcălit oare Biroul Electoral Central și Guvern pentru a i oferi încă un mandat, unui cal troian în Parlamentul român! Care partid se ascunde în spatele acestui joc de nenoroc! Pentru a justifica banii, Oana a învățat albaneză și a devenit poetă, mai bine zis (albanezește) poiata (acoperiș de coteț), sub care cântă găinile versuri fără nici-un fel de valoare. Analizând versurile poeților kosovari traduși în limba română, ajungem uneori la concluzia că și poezia lor este o poezie magică. De ce? În primul rând fiindcă nu este o poezie politizată, și în al doilea rând, fiindcă depășește condiția națională și confesională. Deocamdată doar atât despre valoarea magică a unui miracol istoric. Restul descoperiți-l singur, mergând în plaiurile kosovare ale Dardaniei albaneze, pentru a-i identifica pe adevărații daci, acolo unde Bucuria se cheamă Bukurie. O fi iliri, traco-iliri sau daci care cântă despre vitejie, rămâne de văzut.

 Material realizat de  de Baki Ymeri pentru România Breaking News – RBN press

*articol republicat din 15 Sep 2012

 




Nicolae Dabija, poet și savant al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, a decedat la Chișinău, în urma infecției cu Covid-19

Nicolae Dabija a decedat în noaptea de 12 martie a.c, în jurul orelor 4 dimineața, fiind internat cu Covid-19 la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău, transmit surse RBN Press de la Chișinău. Ulterior, au confirmat vestea și fostul membru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Vlad Mischevca şi deputatul în primul Parlament al R. Moldova, Vasile Şoimaru.

Nicolae Dabija s-a născut în satul Codreni, Raionul Cimișlia R. Moldova. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. Debutează în literatură cu placheta de versuri „Ochiul al treilea” (1975). Pe parcursul anilor 1972-1975 este redactor la Televiziunea Naţională, din 1975 până în 1984 este şef de secţie la revista de literatură „Nistru”; apoi în anii 1984-1986 redactor-şef la revista tineretului de creaţie „Orizontul”, iar din 1986 este redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”. A colaborat activ cu studioul „Moldova-film” în calitate de scenarist şi traducător al scenariilor la dublarea filmelor. Actualmente, este membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.

Scriitorului Nicolae Dabija i s-au conferit numeroase distincții, premii şi titluri de onoare, printre care: Premiul „Mihai Eminescu”. al Academiei Române (1995); Ordinul Republicii (1996); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000), Marele Premiu „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin, Serbia (2005), Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2014), Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani” (2015) etc.




REFACEREA RAPIDĂ A LEGĂTURII TRANSATLANTICE. ÎN AVANTAJ SAU CU RISCURI PENTRU FLANCUL ESTIC?

Viorel LUCACI – 28 februarie 2021

 

INTRODUCERE

 Întrebarea din a doua parte a titlului pare improprie şi fără sens. Doar pare. Deoarece lucrurile sunt puțin mai complicate decât se văd la suprafață. Cum să presupui că a reconsolida legătura transatlantică – cea atât de mult afectată de periplul de patru ani neagreat a lui Donald Trump la Casa Albă – ar genera vreun risc pentru statele din flancul estic al NATO? Problema în discuție nu este legată de acțiunea în sine, ci de retorica utilizată şi de viteza de reconsolidare. Nu de scopul ei, ci de stilul în care se vrea a fi efectuată. De asemenea, depinde de modul în care decizionalii înțeleg ceea ce înseamnă a reface o alianță slăbită din interior, cu slăbiciuni exploatate din exterior. Dacă această refacere înseamnă a găsi imediat „inamicii” cărora să le arunci retorici pripite şi posibil generatoare de tensiuni suplimentare, atunci… da, avem o problemă. Pentru că, reculul generat de această tendință de a inversa evoluțiile induse de Donald Trump în edificiul euroatlantic, ne-ar putea pune în situații riscante în anumite condiții. În special pe zona de joncțiune cu interesele Moscovei. Părerea unora – chiar şi după deznodământul complicat şi fierbinte al alegerilor din SUA de anul trecut – este că Donald Trump nu a slăbit efectiv alianța, ci doar a inițiat o modificare semnificativă a principiilor pe baza cărora funcționează aceasta. A fost oare o greșeală de calcul strategic în mandatul lui Donald Trump? Probabil că muți dintre cei care vor citi integral articolul, nu vor fi de acord cu ideile din următoarele pasaje ale textului. Fie le vor găsi ca fiind ciudate.

 

CONTEXTE MODIFICATE IMPUN CALCULE MODIFICATE

Puțini sunt cei care pot oferi acum un răspuns edificator la întrebarea anterioară cu privire la greșeala de calcul. Se poate accepta că o asemenea discuție a fost generată preponderent în jurul intenției lui Donald Trump de a slăbi prezența militară americană din Germania. O inițiativă care a generat discuții aprinse, nu doar la Berlin, ci şi în cercurile de la Pentagon. Cei mai mulți însă, nu vor să accepte faptul că este posibil ca Donald Trump – de fapt întreaga sa administrație – să nu fi fost în dezacord cu existenţa NATO, ci exclusiv cu modul în care această alianță funcționează. Neînțelegerea acestei nuanțe subtile ar putea induce erori de calcul reale în viitor. Periferiile alianței sunt cele care simt cel mai bine astfel de erori. Aceeași greşeală de înțelegere, nu a făcut decât să accentueze fracturile deja existente între ceea ce denumim a fi „Vechea Europă” (binomul franco-german) şi acele state membre NATO care – în principal din motive istorice – au o cu totul altă raportare/conduită în relația lor cu vecinătatea estică, spre deosebire de Berlin şi Paris. Până în prezent, nimeni şi nimic nu a reuşit să găsească un numitor comun pentru modul în care toate statele membre ale NATO din Europa percep Estul din perspective strategice, economice, militare şi geopolitice. Un obiectiv imposibil de atins în prezent. Există cel puțin două abordări diferite, care din păcate tind a deveni antagonice. Donald Trump a accentuat acest antagonism, iar Moscova a încercat să profite la maxim de această situație. Antagonismul abordărilor celor trei piloni de bază ai sistemului euroatlantic (SUA, NATO şi UE) şi clivajele interne ale acestui sistem, care au generat trecerea de la convergențe către divergențe de optici strategice fundamentale, vor fi tratate detaliat într-un viitor articol.

Considerentele expuse anterior lasă de înțeles că există o probabilitate considerabilă ca divergențele de abordare strategică dintre SUA şi UE – considerate ca entități de putere distincte – manifestate în ultimii ani, să fie dincolo de Donald Trump din punct de vedere al cauzelor şi să nu poată fi remediate atât de ușor de către noua administrație Biden. Trăim vremuri care devin tot mai inadecvare pentru a face predicții exacte. Pentru că totul este impredictibil. Aviz marilor „optimiști” ai noii ere Biden.

Acum câțiva ani, reputatul geopolitician american George Friedman definea cauzele care generează şi propagă fracturile din Europa, ca fiind „puncte de presiune”. O interesantă carte [1] de-a sa, poată chiar acest titlu. Nu știm dacă aceste „puncte de presiune” nu au devenit cumva „zone de vacuum”. Istoria ne-a dovedit nu odată, că din punct de vedere geopolitic presiunea a creat mai puține probleme decât vidul. Presiunea, „umplerea” în general, poate fi ușor generată şi gestionată de forțele interne încă de la proiectarea unui sistem strategic (de exemplu, ani ’40 şi ’50). Vidul în schimb, facilitează penetrarea unor forțe (interese) externe sistemului. De aceea, presiunea strategică euroatlantică ar trebui menținută şi distribuită eficient între granițele geografice ale sistemului. Acest tip de raționament este oarecum similar cu cel din așa-zisa „Teorie a presiunilor laterale” [2] din geopolitică.

Revenind la unul din elementele centrale ale acestui text, putem spune că în prezent există o incertitudine cu privire la decizia de slăbire a prezenței militare americane din Germania. Pentru a înțelege mai bine tema, se cuvine a fi reprodus aici un extras din cadrul unei postări din 4 februarie a generalului Alexandru Grumaz. Dumnealui spunea: <<Toate planurile legate de reducerea trupelor din Germania de către administrația Trump, sunt în așteptare, în timp ce noul șef al Pentagonului (…) revizuiește ideea (…). Anunțul urmează directivelor noii administrații Biden că decizia de a scoate până la 12.000 de soldați din Germania, ar trebui să fie examinată de noua echipă a Pentagonului. Liderii de la Berlin au fost surprinși de această mișcare vara trecută, la fel ca lanțul militar de comandă al SUA, iar oficialii de aici au considerat-o ca un fel de afront. Toate mișcările puse deja în mișcare în cadrul planului Trump, care include mutarea sediului EUCOM și al Comandamentului SUA Africa de la Stuttgart la Mons, Belgia, sunt „în îngheț” (…). Unii observatori au remarcat în mod privat că lanțul militar de comandă pare să meargă încet în punerea în aplicare a deciziei surpriză a administrației Trump, pe care președintele de atunci însuși a recunoscut-o că a fost (…) din furia față de Germania.>>

Aici apare o nelămurire, firească din perspectiva noilor contexte. Este dificil de înțeles care sunt rațiunile strategice, de securitate sau de intelligence la nivelul NATO, care conferă în continuare o eligibilitate atât de mare Germaniei de a fi securizată și de a găzdui atât de multe trupe și echipament american pe teritoriul ei. Germania, care față de Federația Rusă, de China sau de Iran privind geografic, se află mult mai departe decât oricare alt stat membru NATO de flanc. De ce? În contextul în care întreaga paradigmă de securitate mondială se resetează fundamental, de ce tot Germania beneficiază de umbrela militară americană? Statul, despre care nu poate nimeni nega că a cauzat al Doilea Război Mondial. Statul, care în prezent manifestă simpatii serioase – chiar strategice – față de China și față de Federația Rusă? Logica tinde a lipsi din această situație. Cu ce a greșit administrația Trump că a vrut să mute centrul de greutate al NATO în Europa către flancul estic, slăbind atenția de pe Germania și crescând-o pe Polonia și nu numai pe Polonia? Inclusiv România ar fi avut de câștigat ca urmare a acestei modificări de abordare.

 

TRENAREA RAȚIUNILOR DIN ANII ’40

Specialiștii susțin că principalul motiv al prezenței masive a forțelor armate americane NATO în Germania, ar fi rațiunea încă valabilă de a ține „America în Europa”, „germanii liniștiți” şi „Rusia în afară” [3]. Putem fi de acord cu acest deziderat, cel puțin parțial. Însă, vorbim de calcule strategice stabilite acum aproape opt decenii, în zorii a ceea ce avea să devină Războiul Rece. Adică în urmă cu peste două generații. Atât de lungi să fie oare memoriile şi efectele înfrângerii Germaniei Naziste? A ține Rusia afară din Europa și America înăuntru ei, sună deosebit de curajos astăzi, în condițiile în care, atât termenul „afară” cât și „înăuntru”, nu mai au sensuri atât de clare ca cele din ultima parte a anilor ’40, când a fost creat NATO. Ce înseamnă în prezent „afară” sau „înăuntru”? Totul a devenit mult mai nuanțat astăzi. Rusia este destul de înăuntru, dacă ne gândim la relațiile economice uriașe şi complexe pe care le are cu Germania și la simpatiile cu Franța. Cât privește SUA, din păcate ele sunt mai mult afară, în primul rând ca efect imediat al mandatului lui Donald Trump, dar şi al retoricii lui Emmanuel Macron. Germania este încă jos (liniștită) poate strict din punct de vedere militar, dar și acest aspect este discutabil. Economic și strategic însă, Germania este foarte sus. Chiar cel mai sus din UE, odată cu Brexit-ul, de când… avem impresia că UE tinde a deveni un fel de „Al IV-lea Reich” sub o formă de soft power.

 

RISCURILE INDUSE

 Aceste inversiuni de aspecte fundamentale ale lumii euroatlantice, sunt foarte serioase și de profunzime. De aceea, ecuațiile de funcționare ale NATO ar trebui modificate radical. Altfel, cel puțin o parte din Europa ar putea părăsi complet orbita strategică a SUA. Iar acest lucru nu poate fi benefic pentru statele est europene, în caz particular și nici pentru pacea lumii, privind general. O rupere completă a Europei de SUA, ar însemna şi o scindare internă a bătrânului continent. Este limpede că Joe Biden nu va avea un mandat ușor, nici pe intern, nici pe extern.

Graba şi grija cu care Joe Biden încearcă încă din primele zile ale mandatului său să refacă puntea peste Atlantic, nu pot fi decât salutare. Însă, a se încerca în același timp o reaprindere a conflictului din estul Ucrainei implicând o creștere a tensiunilor pe flancul estic NATO, în paralele cu zăngănitul de arme reactivat în jurul Iranului, nu credem că este benefic. Lumea este deja obosită şi tensionată urmare a Pandemiei COVID19.

 

ÎNCHEIERE

Cele mai multe dintre instituțiile internaționale, tratatele şi organizațiile create după 1945 au avut ca principale scopuri, evitarea creării premiselor unui Al Treilea Război Mondial şi blocarea expansiunii URSS – a comunismului – către vestul Europei. Atunci când tot acest ansamblu de valori, instituții și credințe va cădea în desuetudine din cauza alterării civilizației euroatlantice, imediat un Al Treilea Război Mondial ne va bate la ușă.

 

Adnotări:

 

[1] FRIEDMAN George, PUNCTE DE PRESIUNE – Despre viitoarea criză din Europa, Bucureşti 2016, Editura LITERA, 333 de pagini.

[2] Teoria presiunii laterale a fost dezvoltată de românul Ion Conea, cel considerat a fi cel dintâi teoretician al geopoliticii românești. <<Plecând de la abordările profesorului Ion Conea privind „coeficientul de presiune” exercitat de statele vecine asupra spațiului naţional, analiștii americani Nicholas Choucri şi Robert North au elaborat teoria „presiunii laterale” în raporturile dintre state. Datorită exercitării acestei presiuni, orice expansiune a statului naţional (migrații, activităţi economice, comerț, invazie militară, penetrare culturală sau religioasă, drepturile minorităților etc.) în spațiul vecin – numit de geopoliticienii ruși „vecinătatea apropiată” – poate avea ca efect ciocniri de interese sau chiar apariția conflictelor militare”>> [estras din lucrarea „ION CONEA (1902-1974) – PRESIUNEA LATERALĂ”, publicată în revista GeoPolitica (geopolitic.ro)].

[3] Extras din analiza „Noua ordine a lui Macron, o capcană pentru Europa Centrală și de Est” scrisă de Valentin Naumescu, publicată pe hotnews.ro la data de 22 februarie 2021: <NATO nu a fost creat pentru ce spune domnul Macron, ci pentru rațiunile explicate de primul secretar general al Alianței, lordul Ismay – „NATO a fost creat pentru a-i ține pe ruși afară, pe germani liniștiți și pe americani înăuntru” (Europei), principii valabile și astăzi. Interesele dominatoare ale Moscovei în relația cu Europa Centrală și de Est nu au dispărut odată cu desființarea Tratatului de la Varșovia, în 1991>.