ROMÂNIA BREAKING NEWS

Care este al treilea obiectiv major al României după integrarea în UE şi NATO? INTERVIU cu deputatul PMP Constantin Codreanu

Care este al treilea obiectiv major al României după integrarea în UE şi NATO? INTERVIU cu deputatul PMP Constantin Codreanu

România trebuie să aibă o abordare pragmatică în relaţiile cu cel de-al doilea stat românesc de peste Prut şi să pregătească un Minister al Reunificării şi un Fond Moldova pentru a putea merge spre îndeplinirea celui de-al treilea obiectiv major după integrarea în NATO şi UE: REUNIREA, a declarat, într-un interviu în exclusivitate pentru Jurnaliştii.ro, deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru Comunitățile de Români din Afara Granițelor Ţării.

Sebastian RUSU: Ce se va întâmpla cu drumul european al R. Moldova în contextul rezultatelor de la alegerile parlamentare de duminică? Vom avea o alianţă PDM-PSRM?

Constantin Codreanu: Integrarea europeană a Republicii Moldova este un obiectiv iluzoriu în condițiile în care Bruxelles-ul a spus foarte clar că nu se mai poate vorbi despre o extindere a Uniunii Europene în următorii 30 de ani. Politicienii care vorbesc despre integrarea europeană a celui de-al doilea stat românesc mint alegătorii dacă nu pun semn de egalitate între apropierea definitivă de România și integrarea în UE.

Există o singură cale: în și cu România, în și cu Uniunea Europeană. Restul sunt povești de adormit cetățenii în campaniile electorale.

În politică, niciodată să nu spui niciodată. Totuși, nu cred într-o alianță public asumată dintre PDM și PSRM. Toată lumea știe că ea funcționează pe ascuns, dar o relație publică dintre Plahotniuc și Dodon le-ar fi fatală electoral amândurora.

Sebastian RUSU: Ce ar trebui să înveţe România din lecţia putinistă din R. Moldova? Cum va evolua parteneriatul PSD – PDM în contextul în care România girează tacit democraţia lui Plahotniuc?

Constantin Codreanu: România trebuie să se comporte respectând un statut pe care îl are în mod firesc deja pentru aproape 1 milion de basarabeni — ca o adevărată Patrie. Să nu ne amintim de Republica Moldova doar la alegeri și să comentăm cu reflexe mioritice votul pro-Rusia, ci să ne întrebăm de ce se votează în acest mod și ce putem face pentru a schimba această realitate.

Pragmatism și implicare — acestea două sunt ingredientele esențiale. Sunt atât de multe lucruri de făcut: Spațiul Informațional Comun, interconectarea energetică, reconstrucția podurilor peste Prut distruse de sovietici etc. Trebuie ca aceste proiecte să fie coordonate și implementate de o componentă oficială în Guvernul României — un Minister al Reunificării.

Am spus în mod repetat de la tribuna Camerei Deputaților și la întâlnirile bilaterale cu participarea oficialilor din cele două state că România trebuie să regândească modalitatea prin care îi susține pe românii de dincolo de Prut. Toate fondurile trebuie să meargă pe proiecte concrete în comunitățile locale.

Altfel, guvernarea de la Chișinău, oricare va fi aceasta, este mereu tentată să condiționeze sprijinirea proiectelor de apartenența partinică a primarului/președintelui de raion.

României trebuie să îi pese de oamenii din cel de-al doilea stat românesc, nu de partenerii politici care, de multe ori, prin comportamentul lor corupt afectează inclusiv ideea parcursului european.

Sebastian RUSU: Perspectiva federalizării R. Moldova va prinde contur acum în contextul în care electoratul moldovean s-a pronunţat masiv pentru formaţiunile pro-putiniste (PSRM, PDM şi Partidul Şor)?

Constantin Codreanu: Sunt convins că orice posibilă discuție despre federalizarea Republicii Moldova va scoate oamenii în stradă așa cum s-a întâmplat cu Memorandumul Kozak. Chiar dacă exodul masiv al populației a făcut ca tot mai mulți cetățeni cu viziuni pro-europene să plece, opoziția față de această ideea păguboasă a transnistrizării Republicii Moldova este, în continuare, una suficient de… interviul complet pe jurnalistii.ro

 

Interesul național ne obligă să ne ridicăm la înălțimea înaintașilor și să mergem decisiv spre cel de-al treilea proiect de țară al României după integrarea în NATO și în Uniunea Europeană — REUNIREA.

 

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: