ROMÂNIA BREAKING NEWS

„Canadienii” și cianurizarea României sau proiectul Roșia Montană, un nou holocaust, economic și chimic, aplicat românilor, după cel kominternist. Un articol de Vasile Șoimaru

SHARE
, / 767 0

De Roșia Montană m-am îndrăgostit de la prima vedere. Se întâmpla în septembrie 2008, în drum spre Chișinău, când reveneam din Gyula, capitala românilor din Ungaria, unde lansasem albumul „Românii din jurul României în imagini“.

Valea Șesii, septembrie 2013. FOTO: Vasile Șoimaru

Intrând în primul oraș din România, Chișineu-Criș, mi-a făcut din ochi indicatorul rutier cu două posibile direcții: la stânga – Oradea, Satu Mare, Baia Mare; la dreapta – Aradul și Timișoara. Dar am ales cea de-a treia direcție, nescrisă pe indicatorul dat, spre Carpații Apuseni, cu localitățile Brad, Abrud, Roșia Montană, Câmpeni… M-au îndemnat să pornesc în direcția dată inspiratele, actuale și azi pentru România, versuri ale lui Octavian Goga: „Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-n poartă“.

…În fugă am vizitat Muzeul aurului din Brad și m-am grăbit să văd Apusenii înainte de apusul soarelui, prin obiectivul fotografic. Viitoarea mea dragoste, pe atunci încă tânără de numai 1.877 de anișori, Roșia Montană, pe care am găsit-o cu mai bine de jumătate din case jerpelite, aproape ruinate, fără un drum asfaltat, cu puțini oameni și aceia mâhniți de-a binelea din cauza sărăciei cumplite ce-i apăsa. Nu m-a mirat cum arăta Roșia: aproximativ așa arăta Basarabia mea și Țara întreagă. Mai ales că Roșia avea toate șansele să se redreseze în scurt timp, cel puțin așa promiteau, în scris, pe toți pereții caselor semiruinate ale Roșiei Montane, noii ei investitori, veniți din „putreda“ (de bogăție) Canadă.

Am fotografiat mai toate casele din localitate care, din punctul meu de vedere, mai prezentau interes pentru istoria locală și cea națională, precum și împrejurimile ei cu munți frumoși și splendide văi și am plecat prin fantastica Vale a Arieșului spre Estul meu sălbatic și sărac.

…De cinci ani „țin la control“ evoluția Roșiei Montane: presiuni financiare și politice, scandaluri de presă, proteste ale ecologiștilor și economiștilor etc. În ultimele luni, acestea se înmulțiseră și căpătaseră o intensitate maximă, provocată de apropiatele decizii guvernamentale privitor la aprobarea proiectul dat.

Conform prognozelor specialiștilor, se apropia ORA „Z“ a Roșiei Montane, ora când ea trebuia ori să înceapă să renască (așa ziceau „canadienii“ și oamenii lor din Guvern și din localitate), ori să dispară de pe fața Pământului (părerea specialiștilor patrioți), fiind cianurizată întreaga zonă auriferă, dacă nu cumva, metaforic vorbind, chiar întreaga Românie.

 

Locuință veche din Roșia Montană Foto: Vasile Șoimaru

Toate informațiile și analizele îmi creaseră impresia că mai probabilă este dispariția Roșiei Montane decât renașterea ei și că, dacă românii pierd și această redută, ultima dintr-un șir întreg de după 1989, acest popor nu mai are discernământ, devenind o masă inertă, amorfă, de indivizi mancurți, fără identitate, și că doar salvând Roșia Montană mai putem salva viitorul acestui neam, asigurându-i supraviețuirea pe teritoriul său național, în vatra sa bimilenară.

Aceste meditații m-au făcut să mă gândesc serios la o nouă călătorie de studiu fotografic la Roșia Montană, să mai fac vreo 5.000 de imagini ale acelor locuri (o sută din ele pot fi văzute pe: romaniidinjurulromaniei.ro), să-mi mai văd o dată dragostea mea cea Roșie, poate ultima dată în viața mea, dar poate și a ei.

Momentul deciziei a survenit în dimineața zilei de 5 septembrie, în clipa când, navigând pe net în căutarea interviului meu din ZIARUL de GARDĂ, m-am „poticnit“ de un cântec pe care-l ascultam pentru prima dată: „Munții noștri aur poartă, Noi trudim prin lumea toată“, la fel de frumos ca și artista care-l interpreta, Lena Miclăuș, ca și Munții Apuseni, în genere. N-am mai rezistat și, în aceeași zi, am pornit la drum! Mi-am vizitat mai întâi prietenii Viorel Cucu din Bacău, Alexandru Lupescu din Predeluț-Bran și Ioan Străjan din Alba Iulia. Împreună cu ultimul am pășit pragul casei de pe malul drept al Mureșului, din Sântimbru, al lui Aurel Sântimbrean, un Român și Om de aur, cel mai versat specialist în aurul Roșiei Montane, care a lucrat, vreme de 20 de ani, ca inginer geolog, șef al exploatării de aur din Roșia Montană, azi pensionar, de la care am primit cele mai competente consultații la tema care mă interesa. Acestuia i s-a propus de către „canadien“ o colaborare fructuoasă, asigurându-i-se condiții de viață la nivel canadian! Dar a refuzat Omul, zicându-le că nu-și vinde neamul și nu-și va otrăvi țara cu cianură pentru nimic în lume, nici pentru tot aurul ce va fi extras cu ajutorul său prin cianurare. Putea fi de acord să colaboreze cu ei chiar cu un salariu românesc doar cu metode tradiționale, după care mai putea crește în Apuseni un firicel de iarbă verde. M-am înarmat cu știința acestui inginer și am urcat sus, în Apuseni, hoinărind pe versanții lor câteva zile însorite de toamnă, găsindu-le peisajele cuceritoare, cutremurător de frumoase. …M-am bucurat să regăsesc Roșia împodobită cu câteva case reparate și cu un drum nou-nouț, de vreo 7 kilometri, asfaltat de la DN 74A până în centrul localității. Doar atât în cinci ani de când n-am mai dat pe aici. Unele case, adevărate perle arhitectonice, dar jerpelite de timpul trecut și vremurile sinistre, fiind încă atunci cumpărate de „canadieni“ ca să le readucă în starea inițială, au dispărut; altele, observate cinci ani în urmă, în chiar centrul istoric, cu pereții înveliți cu o pânză pictată așa cum vor arăta aceste case după renovare, tot așa învelite le-am găsit și după cinci ani.

Panoramă din Roșia Montană

Printre casele reparate speram s-o găsesc și pe cea numită cândva „Casa Faliciu“, în care s-a născut copila Iulia Faliciu și, din care, în iunie 1865, a cerut-o de nevastă unul dintre cei mai geniali români din toate timpurile, basarabeanul Bogdan Petriceicu Hasdeu, ambii devenind la 1869 părinți ai genialei Iulia Hasdeu. Prima lor întâlnire, însă, avusese loc în vara lui 1863, în casa protopopului (se păstrează și azi) de Roșia Montană, Simion Balint, când B.P. Hasdeu venise în Apuseni într-o călătorie de studii, împreună cu un grup de cercetători, și fuseseră primiți călduros de către stăpân. Anume la acea întâlnire, Bogdan, tânărul de numai 25 de ani, a pus ochii pe și mai tânăra, preafrumoasa Iulia Faliciu, nepoata soției lui Balint, cu care s-a și căsătorit peste doi ani. Din păcate, n-am mai recunoscut „Casa Falici“, găsind acolo, după un secol și jumătate de la acea întâlnire, o grămadă de moloz. A dispărut și placa montată cândva pe ea cu inscripția: „În această casă s-a născut și a copilărit Iulia Faliciu (1840-1902), devotată soție a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu și mama genialei poete Iulia Hasdeu (1869-1885)“.

Oare din acele 300 de tone de aur pe care visează „canadienii“ să le extragă nu se putea de găsit 300 de grame de aur și de salvat „Casa Faliciu“, care pentru noi, românii, prezenta o adevărată valoare istorică și arhitectonică? Dar poate acești „canadieni“ nu s-au încumetat să salveze această casă de aceea că B.P. Hasdeu a tipărit la 1866 lucrarea sa „TALMUDUL ca profesiune de credință a poporului israelit“ (retipărită abia în acest an la Editura VICOVIA din Bacău, într-un volum ce conține și studiul lui August Rohling (1889), „Evreul după TALMUD“), lucrare care și astăzi mai supără pe unii adepți ai acestui curent religios. …De ce am luat cuvântul „canadian“ în ghilimele? Pentru că am avut și noi, basarabenii, un „canadian“ pe care-l chema Boris Birștein, un fost director de fabrică (un autohton nu s-a găsit să ocupe această funcție!?) în Lituania ocupată de sovietici, apoi a emigrat în Israel, apoi în Elveția, ajungând, în sfârșit, miliardar în Canada. A fost unul din cei mai inițiați „specialiști“ în demolarea imperiului sovietic, în preluarea și gestionarea operației „Banii PCUS“, alături de Berezovski, Hodorkovski, Aven, Fridman, Potanin, Abramovici și câți alții. Venind de peste Atlantic cu geanta-diplomat plină după proclamarea independenței Republicii Moldova, acesta a „cianurizat“, a corupt, practic, toate guvernările basarabene, jefuind moldovenii cu atâta pricepere ca nimeni altul dintre ruși.

Biserică în stil maramureșean la Roșia Montană, inundată. Foto: Vasile Șoimaru

…Dar am luat-o razna, abătându-mă  poetic de la subiectul zilei. Mineritul de la Roșia Montană încă din 1995 a fost concesionat de către firma canadiană Gabriel Resources Ltd, principalul fondator, cu 80% din acțiuni (statul român având doar 18%), al Societății mixte Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC), care intenționa să deschidă cea mai mare și „modernă“ exploatare auriferă la suprafață prin cianurare din Europa pentru simbolica sumă de trei milioane de euro. Proiectul era prevăzut să desfășoare pe parcursul a 17 ani, pe o suprafață de 12 km², cuprinzând patru cariere deschise și o uzină de prelucrare cu cianuri a aurului și argintului, iar în Valea Corna, un iaz de decantare a substanțelor chimice cu o suprafață de 367 de hectare. Rezultatul estimat, cel afișat, desigur: 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint. Dacă aceste tone de aur și argint ar fi extrase de români, asta ar însemna cam 15 grame de aur și 80 de grame de argint pentru fiecare cetățean al României! Dar pentru că încă planează pericolul marelui jaf „canadian“ al secolului, românilor le-ar putea reveni doar 2 grame de aur și 11 grame de argint per capita! Care-i „românul-nebunu“ să renunțe la această „modestă“ avere? Poate doar politicienii care, posibil, deja și-au ridicat „gramele“ de aur ce le-au revenit după semnarea promisiunilor din documentele proiectului dat. Numai că aurul și argintul de la Roșia Montană sunt doar un paravan pentru cea mai „curat murdară“ afacere auriferă a secolului XXI, pentru că valoarea metalelor rare, deloc rare aici, la Roșia, este de patru ori mai mare față de cea a aurului și argintului, și dacă statul român din extragerea aurului și a argintului ar putea avea o redevență umilitoare de numai 6%, din metalele rare și mult mai profitabile ce se găsesc din belșug în această zonă statul român nu va avea nicio iotă! Acestea parcă nici n-ar exista în solul Roșiei Montane. Despre ele niciun cuvânt, tăcerea fiind de aur și argint, nu și de arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden etc. Un întreg Afganistan concentrat într-o micuță Roșie Montană! Și nu trebuie să verși un gram de sânge românesc („și așa o să-i terminăm pe români, cu cianură!“) pentru a pune mâna pe această grandioasă bogăție. Și n-aș vrea să cred că acel secretizat contract de concesiune prevede că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul RMGC. Asta, DA!, patrioți și slugi ale poporului român… Unde ești, tu, Țepeș, Doamne?!

Reziduuri într-o mină istorică, la Roșia Montană

 

Oamenii de știință de la Academia Română și, spre marea mea bucurie, și cei de la ASE București, unii dintre ei fiind bunii mei prieteni, au desființat acest „Proiect de cianurizare“, considerându-l neavenit pentru că nu există niciun argument de orice tip în favoarea lui: economic, social, istoric, ecologic, juridic, de patrimoniu, cel cu privire la drepturile omului etc. Bunăoară, este îngrozitoare imaginea acestor locuri după terminarea exploatărilor de minerit, așa cum o descriu specialiștii, și nu cea desenată la calculator de către „canadieni“: vor dispărea cei patru munți de poveste: Orlea, Cetatea, Cârnic și Jig-Văidoaia, în locul lor va apărea o uriașă groapă, cu o adâncime de 300-400 de metri, iar alături, în Valea Cornii, un lac de decantare cu nămol și ape cu cianură, rezultate din procesele tehnologice, de 367 de hectare, cu un dig de 185 de metri înalțime, în amonte de orașul Abrud. În acest lac de cianură vor nimeri sate istorice, biserici din secolele XVIII și XIX.

 

Lacul de decantare de la Geamăna, în Valea Șesii. Foto: Vasile Șoimaru

Ca să înțeleg mai bine cum vor arăta aceste locuri după cianurarea lor, am mers și la mina Roșia Poieni, unde deja există un lac de decantare la Geamăna, în Valea Șesii, un lac asemănător celui din proiectul „canadienilor“; o imagine din filmele de groază, pe care le văd și azi în vis: un sat întreg cu tot cu cimitir, și o biserică istorică, la care doar acoperișul se mai vede, scufundate în „apele“ tulburi, surii, verzi, roșietice ale lacului de decantare. Îți plânge sufletul cu lacrimi roșii numai închipuindu-ți peisajul imaginat al Roșiei Montane după ce „canadienii“ vor șterge putina cu zeci și sute de eșaloane de aur, argint, arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden, din aceste locuri pustiite de ei în 17 ani de batjocură.

Și promisiunea de creare a 25.000 de locuri de muncă s-a dovedit a fi o minciună sfruntată! Cifra aceasta, anunțată inițial, pe parcursul a 15 ani s-a micșorat permanent, fiind azi de numai 500 de locuri de muncă. Sunt atât de puține pentru rezolvarea acestei grave probleme a zonei date încât nici nu merită să vorbim despre ele, mai ales că pentru crearea unui locușor de muncă la Roșia Montană, „canadienii noștri“ trebuie să bage în solul Apusenilor 480 de tone de cianură. Asta-i prea de tot!!! O crimă inimaginabilă în orice altă parte a lumii. Iar pentru extragerea unui kilogram de aur și a unui kilogram de argint va trebui să bagi în solul Apusenilor câte 800 și,  respectiv, 150 de kilograme de cianură, care, în cel mai bun caz, ar putea degrada în mai bine de un secol și jumătate.

Decât să le permiți „canadienilor“ să cianurizeze azi România, mai bine să fie păstrat aurul și alte metale rare pentru generațiile viitoare, în depozitele acestei adevărate bănci naturale de aur a României. Ei, cu siguranță, vor ști și vor dori să extragă aurul fără să-și omoare cu cianură conaționalii. Iar pentru cei care azi mor de foame neavând un loc de muncă la Roșia Montană, noi, cei 30 de milioane de români din întreaga lume – și fiți siguri că vor veni și alte etnii în ajutorul moților care au salvat cândva Europa – îi vom susține, ca să reziste până se vor trezi bieții politicieni români și neromâni și vor declanșa exploatarea mineritului de la Roșia Montană în favoarea cetățenilor români – români, maghiari, tătari, germani, țigani, evrei și slavi… Așa să ne ajute Dumnezeu! Pentru că noi, românii, ÎL iubim.

Vasile ȘOIMARU, dr. în economie, cetățean și alegător român necianurizat

Chișinău, septembrie 2013

P.S. Am scris aceste rânduri ca și basarabenii să cunoască mai bine acest subiect arzător, pentru că, indiferent de rezultatele – pozitive sau negative – ale protestelor față de cianurizarea României, „canadienii“ vor căuta variante de rezervă ca să nu piardă miliardele de la Roșia Montană și nu exclud că pe viitor Țara va avea nevoie și de cei din „Școala basarabeană“ pentru a o salva de cianurizare…

Pentru R.B.N.Press Vasile Șoimaru

Articol publicat și pe adevarul.ro

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press