ROMÂNIA BREAKING NEWS

Campania negativă împotriva românilor în UK. Răspuns surprinzător dat de Sorin Moisă conservatorului britanic Sajjad Karim

Scrisoarea unui europarlamentar român a făcut furori astăzi la Bruxelles, după ce acesta i-a răspuns într-un mod inedit candidatului britanic la funcția de președinte al Parlamentului European. Sajjad Karim, membru al grupului conservatorilor din PE, le-a trimis eurodeputaților o scrisoare prin care le cerea sprijinul pentru a câștiga șefia organului legislativ al Europei.

Sorin Moisă, un europarlamentar socialist, a profitat de ocazie și i-a oferit un răspuns neașteptat conservatorului britanic, reamintindu-i acestuia campania negativă împotriva românilor pe care partidul său a tolerat-o și chiar a promovat-o în ultimul an.

Karim le cerea colegilor săi eurodeputați să îl susțină și să demonstreze solidaritate pentru a schimba modul în care se derulează procesul european de decizie. Din nefericire pentru el, puțini au răspuns apelului său, iar noul președinte al Parlamentului European este din nou socialistul german Martin Schulz, susținut de o majoritate formată din social-democrați, populari și liberali.

„Dragă Saj,

Îți mulțumesc pentru mesajul în care mă felicitai pentru alegerea în Parlamentul European și îmi cereai votul pentru a deveni președinte al PE. Spui că Europa și instituțiile UE trebuie să „arate unitate, să prezinte o viziune clară și că nu se mai pot baza pe vechea abordare care a îndepărtat cetățenii de proiectul european“. La fel de interesant este și faptul că vrei ca noi să „realizăm un nou angajament față de oamenii pe care îi reprezentăm“. Și nu în ultimul rând, pari să îți dorești foarte mult să „ne distanțăm de aparatul de partid“.

Ai fost ales încă odată eurodeputat din partea Partidului Conservator britanic, din care faci parte din 2007. Din păcate, partidul Conservator a ales în ultimii ani, ca să îl parafrazez pe Nigel Farage, să joace cartea UKIP-ului. Fapt ce include idei precum extinderea până în 2018 a limitărilor pentru români și bulgari pe piața muncii din Marea Britanie – propunere susținută anul trecut de zeci de conservatori și cerută din nou anul acesta. Sau încercările neîncetate de a găsi metode pentru blocarea sau limitarea migrației din cadrul Uniunii Europene.

Toate aceste lucruri, când există dovezi clare despre beneficiile imigrației asupra pieței muncii din Marea Britanie, sau în timp ce economonia britanică este deschisă, iar cetățenii britanici se bucură de toate avantajele pieței unice, în toate aspectele ei, inclusiv traiul, munca, pensionarea și accesul la asistență socială în orice alt stat din UE. Dar cel mai grav dintre toate lucrurile este faptul că voi, conservatorii, chiar dacă nu ați contribuit direct, ați tolerat crearea unei atmosfere insultătoare pentru românii, dar și pentru bulgari sau polonezii care trăiesc în UK.

Stereotipurile, generalizările jignitoare, datele false și manipulate au circulat și au luat amploare fără niciun obstacol, în timp ce, de exemplu, 2.200 de doctori români „gata pregătiți“, a căror pregătire a fost plătită de acei români săraci de acasă, formează 0,8% din personalul medical al sistemului vostru de stat.

În loc să speculați îngrijorările oamenilor, puteați face apel la bunul simț al cetățenilor britanici arătându-le ADEVĂRUL. Dar voi, ca partid, ați ales să speculați temerile oamenilor și să profitați de ele în scopuri electorale, fapt ce de altfel s-a dovedit a fi o strategie greșită, având în vedere victoria UKIP în alegerile europarlamentare. Mulți dintre compatrioții mei care locuiesc în UK și sunt oameni onești și muncitori simt că au devenit ținta unei discriminări sociale injuste. Asta doare.

Am fost trimis în Parlamentul European mulțumită voturilor cetățenilor români. Consider că partidul vostru nu i-a tratat corect, nici pe ei, nici pe bulgari sau pe polonezi. Votul meu în Parlamentul European, dacă mă întrebi, se va baza pe votul lor din alegeri: acesta este „angajamentul meu de durată pentru națiunea pe care o reprezint“, deci iese din discuție ca tu, un candidat conservator, să obții votul meu. Nu sunt sigur că aceste realități te vor face să te distanțezi de propriul „aparat de partid“ sau dacă tu consideri că retorica dureroasă anti-imigrație de acasă creează premisele „unei unități“ sau ale unei „viziuni clare“.

Referindu-mă strict la tine, mărturisesc că îți apreciez munca ca eurodeputat în domeniul drepturilor omului, comerț și reducerea birocrației, și respect enorm faptul că ești primul musulman britanic care a devenit europarlamentar. Aștept să lucrăm împreună în orice chestiune, dar nu pot să te votez într-o poziție atât de importantă.

În încheiere, sunt de acord cu tine că a venit momentul. A venit momentul să reinventăm politica de masă, a venit timpul să fie mai mult adevăr, mai multă empatie, mai degrabă decât specularea ieftină a anxietăților sociale pentru obținerea scopurilor politice. Marea Britanie merită politicieni care sunt capabili să se bazeze pe atuurile poporului britanic în aceste timpuri grele, nu să speculeze și să alimenteze fricile națiunii.“

Sursa: yahoonews, Asevarul.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.