ROMÂNIA BREAKING NEWS

Campania IASL a ajuns la Iași și Neamț

image_pdfimage_print

Campania „Informare acasă! Siguranță în lume!” a ajuns ieri, 17 aprilie 2019, în județele Iași și Neamț.

Evenimentul din orașul de pe cele șapte coline a avut loc la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, în prezența reprezentanților de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a celor de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă, precum și a celor de la Inspectoratul Școlar Județean.
Dincolo de partea informativă, campania de la Iași a avut și o componentă demonstrativă, cu totul inedită. Copiii de la Școala Profesională „Focuri”, coordonați de doamna director Ionela Pentiuc, au pus în scenă, cu entuziasm, o scenetă cu un mesaj pozitiv despre dorința de reîntoarcere și reinserție socio-profesională în România a celor aflați peste granițe. Pe această cale, MRP mulțumește Inspectoratului Școlar Județean Iași și doamnei inspector Alla Apopei pentru tot sprijinul oferit.
IASL a continuat la Piatra Neamț, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean, unde reprezentanții autorităților locale și centrale au prezentat în detaliu posibilele capcane în care orice tânăr și adult pot cădea în momentul în care nu se informează corespunzător când decid să plece în străinătate. Dincolo de materialele expuse în format video și print, dincolo de cazurile reale, extrem de dificile înregistrate de ANITP, ITM, AJOFM sau MRP, campania de la Neamț s-a bucurat și de prezența domnului Leontin Cojocea, român stabilit în Italia și membru CASCRI. Acesta le-a povestit celor peste 200 de participanți despre situația românilor din Italia și despre problemele cu care ei se confruntă.
Campania continuă în toată țara. Fii informat! Un cetățean informat este un cetățean câștigat!

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.