Bulgaria și Ungaria au nutrit speranțe de unire cu România

Problema autonomiei maghiarilor din Harghita și Covasna, revenită în actualitate zilele acestea, ne-a făcut să ne întrebăm, pe bună dreptate: de ce și-or dori cu atâta ardoare să se rupă de noi, în condițiile în care strămoșii lor au vrut, în 1919, ca Ungaria să se unească, sub conducerea Casei Regale de Hohenzollern, cu România?

Și nu sunt singurii care au solicitat alipirea la țara noastră!  În urmă cu 125 de ani, în iunie 1886, și Bulgaria s-a arătat dornică să formeze o confederație cu România!

Dacă tratativele s-ar fi finalizat, suveranii români ar fi condus, din 1920 încoace, un teritoriu aproape la fel de mare ca regatul lui Burebista.

În vara anului trecut, Nikolai Mladenov, ministrul bulgar de externe, a venit cu o propunere oarecum ieșită din comun: România și Bulgaria să- și unească forțele navale și aeriene. Adică o armată comună pentru două state vecine. Ideea a fost întărită luna trecută de premierul bulgar Boiko Borisov, care a declarat că Bulgaria și România ar putea achiziționa avioane de luptă în comun. Această inițiativă are un precedent despre care s-a vorbit foarte puțin.

Carol I ar fi fost și Regele Bulgariei

În 1877, România a pornit, alături de Rusia, un război împotriva Imperiului Otoman. Înfrângerea Turciei otomane a avut drept rezultat independența României și apariția pe harta lumii a Principatului Autonom al Bulgariei. Conform volumului “Istoria politică a României sub domnia lui Carol I”, în iunie 1886, bulgarii i-au cerut oficial Regelui Carol I constituirea unei Confederații româno- bulgare și crearea unei armate comune.

Între 1886 și 1887 a fost pregătită în detaliu unirea României și Bulgariei sub sceptrul lui Carol I. Rusia, care își vedea periclitate interesele în zonă, a amenințat imediat România și Bulgaria cu ocupația militară, dacă nu renunță la ideea confederației. Pentru a evita un război, cele două state au abandonat proiectul pe 15 iunie 1887.

Burebista stăpânea aproape un sfert din Europa

Între anii 82 și 48 î.H., regele Burebista a reușit să unifice majoritatea triburilor tracice într-un regat uriaș, mărginit la nord de teritoriile actuale ale Cehiei și Slovaciei, la sud de Munții Balcani, la vest de Dunărea de mijloc (cam pe unde e acum Viena) și la est de gurile Bugului.

Acest regat, care cuprindea aproape un sfert din Europa, era numit Dacia. În anul 46 î.H., Burebista era considerat de istoricii greci “cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia și stăpânitor peste tot ținutul de dincolo și de dincoace de fluviu (Dunărea – n.r.)”.

Nobilii maghiari i-au propus lui Ferdinand I să fie rege și la București, și la Budapesta

În 1919, Ungaria se afla în ipostaza unui stat învins în Primul Război Mondial, izolat din punct de vedere politic, cu economia la pământ și cu teritoriul redus la o treime din cât avea înainte de război.

După ce trupele românești au alungat din Budapesta guvernul comunist al lui Bela Kun, în august 1919, elita politică maghiară a încercat o apropiere între Ungaria și România. Conform volumului “România și Ungaria în cadrul Noii Europe”, între 1919 și 1926, ungurii au cerut cu insistență unirea dinastică a Ungariei și României sub un singur rege aparținând Casei Regale a României, fie Ferdinand I, fie Carol al II-lea.

Adică tot o monarhie dualistă, cum fusese Austro-Ungaria, în care locul Austriei să fie luat de România. Cei mai înfocați susținători ai acestei idei au fost conții Bethlen, Banffy, Teleki și amiralul Miklos Horthy. Ferdinand a fost încântat de idee, dar opoziția liberalilor lui Ion I. C. Brătianu, care se temeau că maghiarii vor primi rol preponderent în noul stat, a dus la eșecul tratativelor.

Sursa:libertatea.ro