ROMÂNIA BREAKING NEWS

Bulgaria / Consiliul Europei constată „cu regret” că predarea limbii române în Vidin, a fost întreruptă

Bulgaria / Consiliul Europei constată „cu regret” că predarea limbii române în Vidin, a fost întreruptă

Consiliul Europei recomandă Bulgariei, într-un raport publicat luni, promovarea învăţământului în limbile minorităţilor prin introducerea acestuia la nivel preşcolar şi secundar, după ce a constatat nu se asigură predarea limbii materne pentru mai multe minorităţi, între care şi cea română, transmite Agerpres, citat de romaniabreakingnews.ro

Potrivit sursei citate, în cea de-a patra Opinie referitoare la Bulgaria, publicată luni, Comitetul Consultativ privind Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale al Consiliului Europei notează ”cu regret” că predarea limbii române în Vidin a fost întreruptă. În prezent, se spune în document, limba română este predată doar ca limbă străină la Liceul Mihai Eminescu din Sofia, care permite studierea intensivă a limbii române şi unde se predau şi alte discipline în această limbă.

Comitetul consultativ salută disponibilitatea studiilor în limba română la Sofia, dar observă că nu este oferită nicio predare în limba română sau a limbii române în sistemul de învăţământ obişnuit în zonele în care vorbitorii de română trăiesc în număr semnificativ, în special în regiunea Vidin. Comitetul consultativ solicită autorităţilor bulgare ca, în cooperare cu vorbitori de limbă română, să facă disponibilă predarea în sau a limbii române în zonele locuite tradiţional de această minoritate. Conform documentului Consiliului Europei, în afară de dreptul de a învăţa propria limbă maternă, în Bulgaria nu există un cadru juridic cuprinzător care să acorde drepturi specifice persoanelor aparţinând minorităţilor, în domeniile cultură, mass-media, utilizarea limbii în contactele cu autorităţile, semnalizare topografică sau participare politică.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: