„Nu văd încă perspective care să ne permită să mobilizăm o majoritate parlamentară pentru a vota modificarea art.7 al noii legi adoptate”, a declarat recent ministrul educației și ştiinței al Ucrainei, transmite Radio Cernăuţi citat de romaniabreakingnews.ro
Potrivit ministrului ucrainean al educaţiei, Lilia Grinevici, modificările controversatei Legi a educaţiei din Ucraina, privind învăţământul în limbile minorităţilor, vor ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneția, dar nu vor duce la o modificare a legii în sine.
„Principala acţiune în procesul de rezolvare a acestei situații va fi decizia Comisiei de la Veneția, care se va reuni pe 8 decembrie și, probabil, pe 10 decembrie va publica recomandările”, a menţionat Grinevici, precizând că recomandările Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare în punerea în aplicare a Legii educației și la elaborarea unor legi ulterioare, reţine sursa citată.
„Putem să ţinem cont de aceste recomandări și să continuăm să punem în aplicare articolul lingvistic printr-o lege specială, cum ar fi Legea învățământului secundar”, a explicat ministrul ucrainean.
Grinevici a mai atras atenţia că în parlamentul de la Kiev nu ar exista suficiente voturi pentru a modifica articolul lingvistic din noua lege a educaţiei din Ucraina. „Nu văd încă perspective care să ne permită să mobilizăm o majoritate parlamentară pentru a vota modificarea acestui articol, deoarece, în a doua lectură a Legii educației, exact această formă a articolului a făcut obiectul unui consens”, a adăugat ministrul ucrainean al educaţiei Lilia Grinevici.