ROMÂNIA BREAKING NEWS

Două bombardiere strategice rusești Tu-22 Backfire interceptate de un avion de la Baza Kogălniceanu

SHARE
, / 343 0

Tu-22 Backfire

Forțele Aeriene Regale Britanice au dat publicității un comunicat prin care se arată că au trimis un avion Typhoon al forțelor aeriene britanice, aflat la baza militară Kogălniceanu,  să intercepteze două bombardiere strategice rusești Tu-22 Backfire, care operau în apropierea spațiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre. Potrivit sursei citate, avioanele rusești zburau deasupra zonei vestice a Mării Negre. Tupolevurile rusești au fost detectate în timp ce au zburat înspre sud, dar nu au ajuns în raza vizuală a avionului britanic.

Sistemul de supraveghere aeriană al NATO detectase prezența unor avioane non-NATO care zburau deasupra Mării Negre. Centru de operațiuni aeriene al NATO din Torrejon, Spania, a ordonat avionului britanic să intercepteze avioanele rusești care zburau în apropierea spațiului aerian al NATO, se mai arată în comunicat.

Patru avioane Typhoon sunt staţionate în România din luna mai şi efectuează misiuni de patrulă aeriană deasupra Mării Negre. Aceste avioane pot atinge viteza Mach 1,8 şi pot ajută la detectarea, urmărirea şi identificarea obiectelor care se apropie sau operează în spaţiul aerian NATO.

Este prima misiune de acest fel a avioanelor britanice Typhoon staționate la baza Kogălniceanu.

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press