La Biserica ortodoxă “Arhanghelul Mihail și Gavril”, din comuna Ghimeș – Făget, în prezența Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, numeroși localnici – mulți îmbrăcați în frumoase costume naționale românești, au participat la “sărbătorirea Rusaliilor din mijlocul Carpaților”.
A fost sfințit și inaugurat Așezământul misionar- filantropic „Sfinții Voievozi”, înălțat prin contribuția enoriașilor.
În aceeași zi, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a conferit titlul onorific de iconom stavrofor părintelui Alexandru Sebastian Olah “ca semn de recunoștință a vredniciei sale în activitatea pastoral – misionară”. Viorel Olah și Alexandru Sebastian Olah (tată și fiu), parohii Bisericii ortodoxe din localitate, știu să atragă iubirea localnicilor și s-o redea îndoit.
“Biserica și școala contribuie aici din plin la păstrarea tradițiilor românești”, ne spune Gabriela Rusz – profesor de Limba și literatura română la Liceul Tehnologic din comună. E îmbrăcată de sărbătoare și poartă costumul național ca pe o mantie a sufletului.
De menționat că, Ghimeș- Făget, e o comună situată în colțul nord-vestic al județului Bacău, la hotarul cu județele Harghita și Neamț (zona pasului Ghimeș, din Munții Ciuc), iar conform statisticilor, aproximativ 45% dintre localnici sunt de origine româna, 51 % sunt maghiari, restul – alte naționalități.
Plecăm din Ghimeș, ecoul îmi readuce în minte cuvintele arhiepiscopului Ioachim Băcăoanu: “Românii au mâncat coliva multor imperii”…
La numai câțiva kilometri de biserică, în comuna vecină – Palanca, descoperim cu emoție mormântul și cele două monumentele închinate memoriei eroului din Primul Război Mondial, Emil Rebreanu (Apostol Bologa în romanul “Pădurea spânzuraților”).
Ofițer în armata austro – ungară, fratele romancierului Liviu Rebreanu a încercat să treacă la românii liberi. Destinul nu l-a ajutat să ajungă decât în inima lor. A intrat să ne spună că sângelele lui n-a curs în zadar, că freamătul purpurei e cerneală de corectat greșelile istoriei.
Între datorie și conștiință, Emil Rebreanu a ales conștiința. Conștiința de a nu rămâne dator neamului său .
1 IUNIE 2015… Zi însorită de Rusalii, trecătoarea Ghimeș-Palanca ne șoptește duios: “dragostea de neam nu-i deloc trecătoare.”
Precizări
Articol realizat în comun cu prof. Petrescu Maria.
Autor: Prof. Nicolae Petrescu Redi / romaniabreakingnews.ro