Conflictul ruso-ucrainean și implicațiile sale geopolitice

Concentrările de trupe rusești de la frontiera ruso-ucraineană, perspectivele relațiilor ruso-ucrainene, evoluțiile geopolitice și strategice din regiunea extinsă a Mării Negre, respectiv manevrele Forțelor Navale ale Federației Ruse în Marea Neagră, reacția NATO la noile tensiuni ruso-ucrainene au făcut obiectul întrebărilor pe care jurnalista Ioana RIZZO le-a adresat președintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, în cadrul interviului găzduit de postul 4media.info în cadrul emisiunii Obiectiv România din seara de 19 aprilie 2021.




Noi suntem acasă!

În ultimul timp, mass-media și rețelele de socializare ne informează că unii dintre frații noștri dintre Prut și Nistru, personalități marcante ale Mișcării de Renaștere Națională, veterani ai Războiului de pe Nistru (1992), au plecat de lângă noi într-o lume mai bună. Au rămas în urma lor multe amintiri, multe întrebări fără răspuns pentru noi, precum au fost și pentru ei în timpul vieții lor, referitoare la tumultoasa istorie a spațiului basarabean.

Un fost președinte al României întreba public, în prima parte a mandatului său de după 2005, de ce ne-am retras din problematica conflictului transnistrean, din evoluțiile geopolitice și strategice ale celui de-al doilea stat românesc născut pe pământuri românești răpite în urma Pactului Molotov – Ribbentrop. Întrebare care nu a primit un răspuns documentat din partea celor îndreptățiți să-și informeze conaționalii despre adevărurile unui timp istoric (a se vedea: https://www.aesgs.ro/noi-suntem-acasa/).




Comunicat: Asociația Pro Basarabia și Bucovina protestează față de încercarea de falsificare a istoriei masacrului de la Fântâna Albă, de către autoritățile ucrainene

Comunicat de presă / 5 Aprilie 2021
Referitor la încercarea de falsificare a istoriei masacrului de la Fântâna Albă, de către autoritățile ucrainene.
A se vedea știrea:

„Masacrul de la Fântâna Albă – acțiune organizată de serviciile secrete românești” – filmuleț al Administrației Regionale de Stat Cernăuți // Ambasada României reacționează!

Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), protestează și atrage atenția opiniei publice, asupra impardonabilei încercări de mistificare a istoriei, prin filmulețul realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, despre tragedia românilor de la Fântâna Albă (Nordul Bucovinei anexat de sovietici). În filmulețul menționat, se afirmă că „în pădurea Varnița au fost împușcați aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost, iar evenimentul în sine ar fi fost „o provocare, conștient planificată de serviciile secrete române, împotriva locuitorilor Bucovinei”.
O astfel de minciună de cea mai joasă speță umană înscrisă în portofoliul Administrației Regionale de Stat Cernăuți nu face cinste prietenilor (?) noștrii, nici culturii ucrainene, nici ştiinţei, nici istoricilor ucraineni.
Ucraina, istoricii și istoriografia lor ar trebui să conștientizeze că ceea este recunoscut că au săvârșit grănicerii sovietici atunci cu ordin venit de la Kiev, îi acuză că parte a acelui rău. Timpul poate vindeca rănile istoriei prin recunoașterea lor prin asumare și dezicere de ceea ce a fost politică sovietică.
Inventarea altor vinovați, jignește inteligența, istoria și adevărul, iar o astfel de situație poate descalifica o țară, o politică și o perspectivă.
Salutăm reacția promptă a Consulatului român de la Cernăuți, așteptăm interpelări la nivelul Ministerului de Externe precum și o explicație oficială a Kievului în legătură cu acest „film/provocare” conștient planificată.

Birou de presă ACPBB.

Foto: Comemorare Fântâna Albă 2016




„Masacrul de la Fântâna Albă – acțiune organizată de serviciile secrete românești” – filmuleț al Administrației Regionale de Stat Cernăuți // Ambasada României reacționează!

Actualizare:

Ambasada României în Ucraina: Este obligatorie respectarea adevărului istoric privind Masacrul de la Fântâna Albă

Drept urmare a publicării în rețelele de socializare a unui filmuleț realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, în care se spune că Masacrul de la Fântâna Albă din 1941 a fost „planificat de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei”, Agenția de știri BucPress a solicitat un punct de vedere al Ambasadei României în Ucraina, care a făcut următoarele precizări.

„Ambasada României în Ucraina a luat notă cu surprindere de filmul publicat de către Administrația Regională de Stat Cernăuți. După cum se cunoaște, la 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani bucovineni, români din Valea Siretului, care încercau să treacă granița înspre România,  au fost încercuiți și asasinați de trupele NKVD. Ambasada consideră obligatorie respectarea adevărului istoric, în orice încercare de portretizare a masacrului care a avut loc la Fântâna Albă. Astăzi, în ajunul comemorării a 80 de ani de la ziua neagră în care mii de femei, copii și bătrâni au fost victimele forțelor sovietice, este imperios necesar să ne amintim cu respect și demnitate de cei care au plătit cu viața pentru dorința de libertate”, se spune în scrisoarea primită de BucPress de la Ambasada României în Ucraina.

Știrea inițiala:

Un filmuleț realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, despre tragedia bucovinenilor de la Fântâna Albă, spune că în pădurea Varnița au fost împușcați „aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost. Deși victimele au fost masacrate de grănicerii sovietici, potrivi autorilor filmului, postat pe Facebook de Administrația Regională de Stat Cernăuți, acțiunea a fost planificată de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei, ceea ce a trezit o adevărată indignare pe Facebook a comunității românești din Ucraina, scrie bucpress.eu citat de romaniabreakingnews.ro

„A fost o provocare, conștient planificată de serviciile secrete române, împotriva locuitorilor Bucovinei”, se spune în film.

Potrivit sursei citate, în descrieriea filmulețului, autorii spun că s-au bazat pe romanul „Pământul fagilor” al Mariei Matios. Atmosfera și starea de spirit a bucovinenilor au fost transmise în videoclip de către actorii teatrului din Cernăuți. „Cercetătorii raportează că aproximativ jumătate de sută de bucovineni au fost împușcați la Varniția și mulți au fost răniți”, potrivit descrierii filmului.

https://www.facebook.com/CVoda/posts/1584014341806598

BucPress reamintește că în acest an, se împlinesc optzeci de ani de la Martiriul Țăranilor Români Bucovineni asasinați la 1 aprilie 1941 în pădurea Varnița de lângă satul Fântâna Albă, nordul Bucovinei.

Date istorice: În ziua de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani români, din 16 sate românești din Valea Siretului au încercat să treacă granița, pentru a se salva din Uniunea Sovietică și a ajunge în România. În apropiere de satul Fântâna Albă, din nordul Bucovinei ocupat de sovietici, situat în apropierea graniței, au fost încercuiți și asasinați de către trupele comuniste NKVD.

Cei mai mulți au fost îngropați în gropi comune, săpate pe loc în pădure. Supraviețuitorii au fost duși în alte localități unde au fost asasinați și îngropați în gropi comune. Familiile acestora au fost ridicate din case de poliția secretă comunistă NKVD și au fost deportate în Siberia și Kazahstan.

Poiana Camencei, care era un punct obligatoriu de trecere, a fost aleasă de grăniceri pentru a stopa înaintarea coloanei de demonstranți. […] Cei ce erau pe la mijlocul coloanei, care se găseau încă în pădure, auzind țipete și împușcături, au început să se răspândească prin pădure, căutând să se adăpostească de prăpădul în care au intrat, dar s‑au văzut înconjurați de soldații călări care veneau în urma coloanei și care mitraliau pe toți cei ce căutau să iasă din coloană și să fugă în pădure, protejându‑se de copaci și de relieful abrupt al pădurii din zonă. Primii care au căzut au fost cei ce purtau steagurile și crucile. Astfel a căzut Ilie Șcrobaneț, cel ce a fost lovit cu sabia de un soldat călare la trecerea podului de peste Siret, despre care s‑a relatat mai sus, a mai căzut printre primii țăranul Țugui Mihai din satul Cupca și, de asemenea, Ilie Mihailovici, ce purta cea de‑a treia cruce și a cărui țeastă a fost sfărâmată de o rafală de mitralieră. Toți cei ce erau în rândurile din față au fost secerați de focul încrucișat al puștilor mitraliere ce trăgeau din cele trei direcții. În pădurea Varniței s‑a creat o situație de coșmar și adâncă disperare din cauza împușcăturilor, a strigătelor celor răniți precum și a celor rămași ce nu cutezau să fugă, neputând lăsa părinții sau frații împușcați ce se zvârcoleau în ghearele morții. S‑a instalat o atmosferă de teamă, de neputință și de disperare ca urmare a coșmarului provocat de intervenția armată a grănicerilor ce se găseau în tranșeele proaspăt săpate în jurul acelei pășuni blestemate ce se chema Varnița Camencei. La venirea soldaților călări au fost somați și culeși toți aceia ce se puteau deplasa pe propriile picioare, iar morții și răniții ne‑transportabili au rămas pe teren, fără ca cineva să se mai ocupe de ei. S‑au format grupuri de 30–40 de persoane ce erau escortate de grănicerii călări pe drumul de întoarcere spre Suceveni. După plecarea arestaților, răniții rămași ce se văitau și cereau ajutor au fost și ei lichidați sumar spre a nu perturba liniștea nopții ce se instalase între timp.

A doua zi după masacrul din poiana Camencei din pădurea Varnița, asupra satelor din Valea Siretului Mic s‑au năpustit echipe formate din activiști de partid, învățători ucraineni și ruși ce cunoșteau lumea satelor și din militari grăniceri și agenți NKVD care aveau sarcina să depisteze pe toți aceia ce au scăpat de la masacru, fie răniți, fie sănătoși, fie pe aceia ce au avut vreo legătură cu evenimentul respectiv. Astfel că în zonă era un continuu du-te‑vino de mașini și căruțe ce transportau răniți și arestați, ce erau dirijați la Cernăuți, unde NKVD‑ul a eliberat mai multe pivnițe spre a putea „plasa” marele număr de arestați. La Spitalul din Cernăuți, secția de chirurgie era sub un adevărat asediu, căci saloanele erau pline de răniți, iar coridoarele pline de soldați ce păzeau pe cei răniți ca nu cumva să scape vreunul. Tot în acele zile a venit în zonă o comisie de anchetă guverna‑mentală în frunte cu generalul Jukov și cu deputatul Hrușevschi. Se făceau adunări cu țăranii din fiecare comună și li se cerea „să spună sincer tot ce au pe suflet” ca să se poată lua măsuri de la nivel central de eliminare a unor cauze ce produc nemulțumiri și tensiuni.La adunarea ce a avut loc în satul Cupca, a luat cuvântul un țăran foarte dârz și care nu a menajat regimul sovietic și nici pe cei ce‑l reprezentau acolo, adică comisia de anchetă. Astfel, el a zis că țăranii nu mai pot suporta toate vexațiunile și persecuțiile regimului sovietic și că lor nu le‑a rămas altceva de făcut decât să‑și părăsească gospodăriile și să dorească să ajungă cât mai repede în România, că acolo oamenii sunt liberi și nimeni nu se bagă în curtea gospodarului ca să‑l ușureze de munca lui și de bruma de grâne necesară întreținerii animalelor și familiei. Acest demers a încurajat și alți țărani să‑și declare neîncrederea în regimul sovietic și în metodele diabolice de exploatare ale acestuia. Din cauza tonului vehement folosit la ședința de la Cupca, țăranul respectiv a fost arestat imediat și pe urmă nu s‑a mai știut nimic despre el.

Sursa: Anchete și percheziții după 1 aprilie 1941. Materiale publicate de Ion Dominte în ziarul „Bucovina”, nr. 259, 22 mai 1942. Via Destin bucovinean, nr.1, publicat de Editura Nicodim Caligraful, 2018.

Sursa foto: Panou de prezentare din cadrul expozitiei „Masacrul de la Fantana Alba” – Bruxelles

 




Unirea Basarabiei cu România – 103 ani de la împlinirea unui vis

Evoluțiile politice de acum 103 ani de la Chișinău, drumul spre actul din 27 Martie 1918, realitățile ultimelor trei decenii din relațiile României cu Republica Moldova, precum și viitorul acestei relații, au făcut obiectul întrebărilor pe care jurnalista Alina PANICO le-a adresat președintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, la emisiunea intitulată Curierul Românesc și difuzată de către postul 10tv.md.




2 martie 1917, într-un tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor semneaza actul de abdicare. Un an mai târziu, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România pentru TOTDEAUNA!

…2 martie 1917, într-un compartiment de tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor, Nicolae al II-lea, semneaza actul de abdicare care pune capat tricentenarei dinastii a Romanovilor. Rusia tarista devine Rusia democrată.

Revolutia si razboiul fisureaza edificiul tot mai subred al vastului imperiu. Moldovenii din Basarabia, supuși, de la anexarea din 1812, unui samavolnic proces de rusificare, se agită, se adună, se organizează. Pentru ei nu exista decat un singur vis si o singură soluție.

La 28 mai 1917, Alexei Mateevici, autorul mișcătorului poem Limba noastră, afirma răspicat:

Alexei Mateevici„Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, asezat în România, Transilvania, Bucovina. Frații noștri își zic români. Așa să ne zicem și noi.“

Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Unirea Basarabiei cu România a căpătat un cadru legal, când în ședința Sfatului Țării de la Chișinău se proclama unirea Republicii Democratice Moldovenești (fosta Basarabie țaristă) cu România, unirea fiind posibilă inclusiv în urma susținerii Armatei Române care pus capăt atacurilor banditești ale bandelor bolșevice din Basarabia în cadrul Revoluției din 1917. Din cei 135 de deputați prezenți ai Sfatului Țării, 86 au votat în favoarea unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Evenimentele premergătoare unirii

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai «Țarului tuturor Rusiilor», de ceilalți. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării « româniste » din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;

5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
12. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Sursa foto Daniel Siegfriedsohn ARHIVE

 

HARTA ROMÂNIEI ÎN MARTIE 1918

Urmări

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Aceasta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

actul-unirii-basarabiei

O minoritate dintre locuitorii Basarabiei, mai ales cei mai săraci și  de tendință radicală, era favorabilă regimului bolșevic și ostilă Unirii, căreia i s-a opus și pe care Uniunea Sovietică s-a bazat pentru a lupta politic împotriva României. Dintre toate teritoriile pierdute de Imperiul Rus, Basarabia a fost singurul a cărui cedare nu a fost recunoscută de URSS, nefiind confirmată de niciun tratat semnat de guvernul bolșevic. Ca urmare, acesta a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în care a dezvoltat «Moldovenismul».

La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, la popularizarea în străinătate a imaginii unei Românii represive care ar fi « ocupat în mod nedrept un teritoriu profund doritor de a fi sovietic ».

romaniabreakingnews.ro

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2021




Cuza și confiscarea proprietăţilor greceşti. Cum ajunseseră atât de multe mănăstiri şi schituri româneşti în stăpânirea străinilor?

Confiscarea doar a proprietăţilor greceşti din ţară ar fi aruncat asupra politicii cuziste o pată greu de şters: xenofobia, ura faţă de poporul grec. Într-o astfel de cheie trebuie să înţelegem decizia grea a domnitorului de a etatiza toate proprietăţile bisericeşti, chiar dacă Biserica a suferit foarte mult din pricina nedreptăţii ce i se făcuse. Cu toate acestea, au existat şi consecinţe pozitive, deoarece din pământurile Bisericii, după un an, Cuza a început să-i împroprietărească pe ţărani, prin promulgarea Legii rurale.

Ziua de 24 ianuarie ne readuce în memorie luptele şi năzuinţele seculare ale înaintaşilor noştri din toate teritoriile românismului pentru înfăptuirea Unirii, precum şi evenimentele cruciale din 1859, căci prin Unirea Principatelor Române s-a pus baza temeluirii României Mari, desăvârşită la 1918.

Actul istoric de acum 160 de ani a avut consecinţe importante asupra societăţii româneşti, deoarece măsurile luate de Principele Alexandru Ioan Cuza au vizat modernizarea principalelor domenii ale vieţii social-economice, politice, ba chiar religioase. De schimbările fundamentale nu a scăpat nici Biserica Ortodoxă, care se lupta din răsputeri ca să-şi dobândească autocefalia faţă de Patriarhia de Constantinopol, aspiraţie imposibil de realizat din pricină că, până la Cuza, dar mai ales în secolul fanariot, elementul grec ajunsese foarte influent în Ţările Române.

Hotărât să readucă acasă pământurile româneşti înstrăinate prin numeroasele danii făcute, cu voie sau de nevoie, de-a lungul timpului, Locurilor Sfinte din Răsărit, precum Sfântul Munte Athos, Mănăstirile de pe Meteore, patriarhiile de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Alexandria (chiar Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai avea proprietăţi româneşti închinate), Cuza a propus, iniţial, răscumpărarea lor, oferindu-se să plătească, în rate, o sumă colosală: aproximativ 30 milioane franci. Era, de fapt, o modalitate de înţelegere amiabilă cu grecii care, deşi tentaţi de suma impresionantă, au refuzat-o. În plus, văzându-şi periclitate atât interesele prezente, cât şi pe cele viitoare, au trecut peste faptul că împărtăşeam aceeaşi credinţă cu ei şi au încercat o „alianţă” neortodoxă cu Înalta Poartă, gândind că poate, poate vor reuşi să-şi păstreze întinsele suprafeţe funciare şi forestiere româneşti. Turcii erau interesaţi ca grecii să nu-şi piardă daniile în Ţările Române, căci aşa aveau şi ei de unde să colecteze sumele imense de bani impuse acestora după cucerirea Constantinopolului şi a celorlalte patriarhii apostolice.

Actul a stârnit numeroase controverse până în zilele noastre

În astfel de condiţii, conducerea ţării s-a văzut nevoită a recurge la o lege prin care toate proprietăţile Bisericii să fie etatizate, trecute în proprietatea statului. Cu toate protestele vehemente ale marilor puteri învecinate şi îndeosebi ale Imperiului Otoman – devenit, tam-nisam, apărător al intereselor greceşti (sic!) -, Legea secularizării averilor mănăstireşti s-a adoptat pe 17/29 decembrie 1863. Mulţi episcopi şi stareţi greci au trimis sultanului o sumedenie de jalbe, cerându-şi „drepturile cuvenite” în pământ românesc, punând, ca şi în trecut, puternice presiuni şi pe reprezentaţii Imperiului ţarist la Constantinopol, solicitându-le cu fermitate anularea legii care-i lăsa fără întinsele suprafeţe agricole şi forestiere din România.

La vremea respectivă, dar şi până astăzi, actul a stârnit numeroase controverse, căci nu toţi au înţeles de ce Cuza a hotărât să deposedeze şi proprietăţile bisericilor ori mănăstirilor neînchinate. O privire generală asupra situaţiei mănăstirilor de dinainte de 1863 ne va lămuri: în Muntenia fiinţau 69 de mănăstiri, 35 dintre ele fiind închinate; în Moldova existau 122 de aşezăminte monahale, dintre care 30 închinate. Procentul averilor funciare bisericeşti raportat la suprafaţa agricolă şi forestieră totală a României, constituită prin Unirea de la 1859 – deci fără Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Dobrogea -, se ridica, în Muntenia, la 16,55% pentru cele neînchinate şi la 11,14% pentru cele închinate, iar în Moldova la 12, 16% pentru cele neînchinate şi la 10,17% pentru cele închinate, însumând puţin peste un sfert din teritoriul de atunci al Principatelor, adică 25,4% din suprafaţa totală a ţării.

„Până când ţăranii nu vor fi cetăţeni, noi nu vom avea o naţiune”

Se pune întrebarea: cum au ajuns atât de multe mănăstiri şi schituri româneşti în stăpânirea străinilor?

Citește integral pe

http://ziarullumina.ro/biserica-domnitorul-alexandru-ioan-cuza-si-satul-romanesc-140921.html




24 ianuarie 1859! Cu toată opoziția Austriei și a Imperiului Otoman, 30.000 de oameni ieșiți pe străzile Bucureștiului reușesc să forțeze votul pentru Cuza! Împărtul Franței Napoleon al III-lea „nașul” Unirii Principatelor Române

În 24 ianuarie 1859, Bucureștiul era în fierbere. Adunarea Electivă a Principatului Valahiei trebuia să aleagă un principe care să conducă țara. După mari frământări, a fost ales un colonel, pe numele său Alexandru Ioan Cuza, care fusese ales cu câteva zile înainte, în 5 ianuarie, domnitor al Moldovei. Astfel, lua naștere un nou stat, Principatele Unite Române, care avea să devină apoi România. Dintre suveranii Europei, unul singur susținea deschis Unirea: împăratul Franței, Napoleon al III-lea se arată într-un material rfi.ro

În 1853, a izbucnit un conflict care a opus Rusiei o coaliție formată din Imperiul Otoman, Franța, Marea Britanie și Sardinia. Conflictul a devenit cunoscut sub numele de Războiul Crimeii, pentru că principalele operațiuni militare au fost purtate în Peninsula Crimeea și în Dobrogea. Rusia a fost înfrântă și a fost nevoită să retrocedeze, în 1856, Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei, ceea ce însemna că rușii pierdeau controlul gurilor Dunării.

Marile puteri europene s-au întrunit în Conferința de Pace de la Paris și au căutat o soluție pentru a preîntâmpina noi conflicte provocate de Rusia. Împăratul Franței, Napoleon al III-lea, a propus crearea unui stat-tampon, format din principatele Moldovei și Valahiei. Otomanii considerau aceste două principate drept provincii privilegiate ale Imperiului, însă, în fapt, ele se bucurau de o mare autonomie.

Soluția propusă de Napoleon al III-lea a stârnit opoziția altor mari puteri, precum Austria sau Imperiul Otoman, de aceea a fost găsită o soluție de compromis: cele două principate urmau să alcătuiască un fel de uniune, cu legi și cu unele instituții comune, dar conduse fiecare de câte un principe și fiecare cu parlamentul ei, intitulat adunare obștească.

În 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost proclamant principe al Moldovei. 19 zile mai târziu, deputații din Principatul Valahiei, întruniți la București, căutau și ei un principe. Deputatul Vasile Boerescu a găsit o soluție ingenioasă: să îl aleagă principe tot pe Alexandru Ioan Cuza.

În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte.

Sub presiunea unei mase de 30.000 de oameni ieșiți pe străzile Bucureștiului, deputații au votat propunerea.

Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.

Astfel, Unirea era înfăptuită peste voința marilor puteri.

Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București

Împăratul Napoleon al III-lea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a susține Unirea, iar, în cele din urmă, Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscut drept principe de marile puteri, care însă au recunoscut Unirea doar pe durata domniei sale.

În anul 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând astfel unirea politică de facto.

În 1866, Alexandru Ioan I Cuza a fost îndepărtat de pe Tron. Unirea risca să fie dizolvată, însă tot Napoleon al III-lea a salvat România. El l-a propus drept principe domnitor pe nepotul său, Carol I, din dinastia germană de Hohenzollern-Sigmaringen. Nepotul lui Napoleon al III-lea a devenit unul dintre cei mai mari conducători din istoria României, iar împăratul francez a rămas în memoria românilor drept un fel de naș al României.

Alexandru Ioan Cuza, artizanul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de origine greco-italiană din Constantinopol.

Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad. A învăţat până în 1831 la Iaşi, la pensionul condus de francezul Victor Cuenin, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri.

În anul 1835 îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de drept şi medicină, pe care nu le finalizează, şi devine membru al Societăţii economiştilor de unde îşi va înainta demisia în 1840.

La 30 aprilie 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti și a soției sale Ecaterina (Catinca) (fata logofătului Dumitrache Sturdza din Miclăușeni și sora boierilor cărturari Constantin Sturdza și Alexandru Sturdza) şi sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti.

În timpul Revoluţiei de la 1848, Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza, însă acesta a reuşit să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania.

A participat, de asemenea, la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.

Ulterior devine preşedinte al judecătoriei Covurlui între 1849 – 1851 şi 1855 – 1856, director al Ministerului de Interne – în 1851, primind în această perioadă şi rangul de vornic.

La 6 iunie 1856 este numit pârcălab de Galaţi, însă imediat după decesul domnului Ghica este destituit de caimacamul Teodor Balş.

Ca formă de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi a primului guvern unitar, prin reformele sale – adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului -, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

1859 (pe actuala Cale a Victoriei) Alexandru Ioan Cuza-a intrat triumfal in Bucuresti ca domn al Principatelor Romane

După domnie a plecat în exil, la Viena, apoi la Paris, unde îşi manifestă interesul de a lucra în continuare în interesul ţării pentru aducerea unui principe străin, aşa cum făgăduise şi să nu se lase dominat de sentimentul de răzbunare pe care i-l provocase actul abdicării forţate de la 11 februarie 1866. Deşi Cuza a dorit întotdeauna să revină în ţară, principele Carol a considerat că nu este oportun din cauza situaţiei politice din cel moment.

Ulterior Cuza este răpus de boală şi se mută la Florenţa, însă moare la Heidelberg unde plecase la tratament, la 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani.

Este înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după Al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.




Video: „Democraţia a învins!” – Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al Statelor Unite

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a depus jurământul miercuri pe o Biblie care aparţine familiei sale din 1893 şi care a fost folosită şi la învestirea sa ca vicepreşedinte în 2009 şi 2013, relatează NBC News.

Această Biblie a fost de asemenea folosită de fiecare dată când a fost învestit senator al SUA. Biblia are o cruce celtică pe copertă.

Beau Biden, regretatul fiu al preşedintelui ales, a folosit aceeaşi Biblie când a fost el însuşi învestit procuror general al Delaware.

Democraţia a învins, a declarat Joe Biden, care a lansat un apel la unitate în discursul său inaugural, rostit imediat după încheierea ceremoniei de învestitură, desfăşurată la Capitoliul din Washington.

″În această clipă, prieteni, democraţia a învins. Astăzi sărbătorim victoria nu a unui om, ci a unei cauze, cauza democraţiei″⁣, a spus Biden.

″Aceasta este ziua Americii. Aceasta este ziua democraţiei. O zi a istoriei şi a speranţei, a reînnoirii şi hotărârii”, a insistat Biden, care a salutat “oamenii buni” din ţară. “Am ajuns până aici. Mai avem mult de mers”, a lansat el. Biden a notat că ţara trece prin vremuri “dificile”, făcând referire la pandemia de coronavirus şi la criza economică.

Biden a promis totodată să înfrângă curentul privind supremaţia albilor şi extremismul intern.

 




Video: „Ne vom întoarce, într-un fel sau altul” – Președintele Donald Trump la terminarea mandatului

Preşedintele american Donald Trump a părăsit miercuri dimineaţă Casa Albă, cu câteva ore înainte de finalul mandatului său, fără să-l fi primit mai întâi pe succesorul său, Joe Biden, care va depune jurământul la prânz, relatează AFP şi DPA.

Trump a susţinut miercuri ultimul său discurs ca preşedinte al SUA, în faţa unui mic grup de simpatizanţi ai săi veniţi la baza aeriană Andrews (Maryland), relatează agenţiile internaţionale de presă.

”Ne vom întoarce, într-un fel sau altul”, le-a promis el în acest discurs foarte scurt, înainte de a se îmbarca pentru ultima dată în Air Force One, către Florida, unde va petrece la resortul său ultimele ore ca preşedinte.

”Este pentru mine cea mai mare onoare şi un privilegiu să fi fost preşedintele vostru”, a mai spus Trump, mulţumind familiei sale şi staff-ului său pentru cei patru ani la Casa Albă. ”Au fost patru ani incredibili”, dar ”nu am fost o administraţie obişnuită”, şi-a descris el dificilul mandat.