În anul CENTENARULUI MARII UNIRI, facebook „dă de pământ” cu pagina ”ROMANIA, arhive istorice”, una dintre cele mai populare pagini dedicate imaginilor pe teme de istorie românească

 Dragi prieteni,

       Pagina ”ROMANIA, arhive istorice” a fost ștearsă de Tătuka Facebook chiar în Anul Centenarului.

Duminică 15 ianuarie facebook mi-a transmis că sunt blocat să mai postez în pagina mea ”ROMANIA, arhive istorice” pentru trei zile, apoi dacă mai pun ceva ”neconform cu standardele” lor mă vor bloca de a posta pentru șapte zile, iar de-abia după aceea dacă se mai repetă, ”pagina va putea (accentuez exprimarea lor – ”va putea” – fi nepublicată permanent”. După ce mi-au șters o poză ”neconformă cu standardele” însoțită de mesajul pomenit mai sus, duminică și luni mi-au șters la anumite intervale altele ”neconforme”, dar nu credeam că vor arde etapele și a doua zi vor trece direct la nepublicarea paginii!

În seara zilei de 17 ianuarie 2018 am făcut apel la facebook contra deciziei de închidere a paginii pentru public. Așteptam să văd ce se va întâmpla după ce am apăsat tasta ”Appeal”: vor republica pagina sau o vor șterge definitiv. 

Între timp am șters cu strângere de inimă multe postări valoroase care ar fi putut să-i deranjeze. Ei fac regulile…

Nu am avut de ales între a vedea doar eu pagina sau a o putea face din nou publică pentru prieteni. Pentru asta am muncit atât, timp de un an și jumătate.

Miile de prieteni remarcaseră probabil că pagina nu mai este vizibilă, bănuiau probabil ce s-a întâmplat. A doua zi după apelul făcut de mine la facebook pentru republicarea paginii, rețeaua de socializare a ales varianta de ștergere a ei. Cei care au reclamat cu zel pagina la Facebook sunt evident mult mai puțini decât miile de admiratori ai ei, care sunt nedreptățiți în mod cras. Facebook-ului cel puțin nu-i pasă de istoria adevărată a românilor pe care ei au dreptul sacru de a o cunoaște pentru a-i motiva în a-și apăra drepturile!!!

Ei au și dreptul să știe exact ce s-a întâmplat cu această pagină de arhive, dispărută subit. Oare la Facebook există vreun departament și pentru aprecieri, și dacă da câți s-ar adresa lui? Care a fost motivul pentru ca Facebook să apese pe un buton și să șteargă definitiv pagina, așa cum a făcut? Am prezentat documente despre istoria adevărată a românilor, necosmetizate, necontrafăcute, dar se pare că ele ”nu sunt conforme cu standardele Facebook. Pagina ”ROMANIA, arhive istorice” ajunsese la aproape 25.000 de aprecieri într-un timp relativ scurt de la inițierea proiectului.

A fost închisă abuziv de Facebook în anul Centenarului Marii Uniri a Românilor, tot așa cum înainte de asta, în 2016 conform acelelorași ”criterii” mi-au șters definitiv contul personal ”Daniel Siegfriedsohn” în care postam arhive…

Am pus mult suflet în această pagină… Zile și nopți de muncă intensă.

Cu dragoste și recunoștință pentru toți prietenii pe care i-am simțit aproape

DS




Septembrie 1939. Guvernul, președintele Poloniei și o parte a armatei poloneze trec granița în România, fiind primiți la Cernăuți

Germania și URSS amenință Bucureștiul după ce autoritățile poloneze se retrag în România

Drama Poloniei din anul 1939, când a fost atacată de cele două puteri totalitare cu care se învecina, nu a trecut fără ecou în România. Ca răspuns la solicitarea guvernului polonez din 13 septembrie 1939, Președinția Consiliului de Miniștri român a dat un comunicat, la 15 septembrie, în care preciza măsurile ce urmau a fi luate pentru primirea refugiaților polonezi.

polonezi_la_cernauti

Refugiați polonezi la Cernăuți, așteptând deschiderea unei banci pentru a schimba moneda poloneză cu lei românești Sursa: Gettymages

În noaptea de 17/18 septembrie, președintele Poloniei, Ignasy Mościcki, premierul Felicjan Skladkowski și alți membri ai guvernului au trecut granița în România, fiind primiți cu ospitalitate la Cernăuți, urmați de un mare număr de militari și civili, vehicule și materiale de război. Conform statisticilor, numărul total al refugiaților polonezi în România a fost de circa 100.000, dintre care aproximativ 60.000 de militari, aflux de refugiați care a ridicat mari probleme din punct de vedere umanitar.

refugiati_polonezi

Reprezentanții Germaniei și ai Uniunii Sovietice au protestat vehement, Fabricius declarând că autoritățile germane vor privi asistența acordată Poloniei drept un act ostil față de cel de-Al Treilea Reich, în timp ce ministrul de Externe sovietic Molotov a cerut explicații ministrului român la Moscova cu privire la prezența „hoardelor înarmate” ale fostei armate poloneze pe teritoriul românesc. În pofida acestor presiuni și a pericolelor iminente, România a acceptat cererea guvernului polonez și a asigurat în condiții bune tranzitul pe teritoriul său a rezervei de aur a Băncii Poloniei. La 12 septembrie 1939, tezaurul polonez (82.403 kg aur, valorând 45 de milioane de dolari) a fost îmbarcat în portul Constanța pe un vas britanic. Pe parcursul lunii septembrie au sosit în România numeroase transporturi valoroase, inclusiv opere de artă, transferate inițial în Franța și apoi în Canada. …povestea integral pe Historia.

romaniabreakingnews.ro




Exclusiv! Interesul unei rusoaice din Moscova pentru Ecaterina Teodoroiu, a readus la viață farmecul în culori a Ioanei D’Arc a României

Ecaterina Teodoroiu sublocotenent într-o fotografie color. În această lume nebună suntem în căutare de simboluri care să ne apropie. Nimic mai frumos decât imaginea Ioanei D’Arc a României colorizată de o rusoaică din Moscova, o artistă de excepție pe nume Olga Shirnina!

Ecaterina Teodoroiu colorizată de o rusoaica – Olga Shirnina alias Klimbim /Daniel Siegfriedsohn romaniabreakingnews.ro

Artista Olga Shirnina din Moscova (alias Klimbim) dă viață fotografiilor alb-negru. Astăzi blogul oficial al celei mai valoroase colorizatoare din lume prezintă mai mult de două mii de lucrări. Printre ele fotografii de figuri istorice, scriitori, actori și actrițe, instantanee din Primul Război Mondial etc.  Olga Shirnina este nu numai o artistă cu un talent inegalabil dar și un om de o rară frumusețe și noblețe sufletească. Mulțumim Olga Shirnina!

* * *

Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu – Ioanna D’Arc a României, și-a dat viața pentru țară pe frontul din Moldova la 22 august 1917, în asaltul de la Dealul Secului/Mărășești. Photographie d’art L. Marcovici, Jassy str. Lăpușneanu (Originalul cunoscutei fotografii pe carton descoperită în arhive de Daniel Siegfriedsohn)

Ecaterina Teodoroiu – fotografia originală pusă la dispoziție de Daniel Siegfriedsohn pentru prelucrare de către artista din Rusia – Olga Shirnina alias Klimbim

 

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 16 ianuarie 1894 în satul Vădeni/Târgu-Jiu, într-o familie de țărani săraci, cu opt copii. Clasele primare le-a urmat la Vădeni, apoi la Târgu Jiu. Între anii 1909-1916 a făcut studii gimnaziale și a absolvit o școală de infirmiere la București. În 1913, elevă în anul V de liceu, s-a înscris ca cercetașă în Asociația Cercetașilor Români, Cohorta „Păstorul Bucur” din București, iar din 1914 era cunoscută ca bună cercetașă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanței.
După intrarea României în Primul Război Mondial, Ecaterina participă pe front ca soră medicală, iar în toamna anului 1916 când fratele ei Nicolae i-a murit în luptele grele de la Jiu, această inimoasă fată gorjancă a hotărât că trebuie să-şi slujească țara în locul lui.

În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiaşi a fost rănită de un obuz la ambele picioare, fiind evacuată la Bucureşti şi ulterior la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi. Cu prilejul vizitei M.S. Regina Maria, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în faţa trupei.

Colonelul Constantin Pomponiu fost comandant al Regimentului 43/58 Infanterie nota:

„Aceşti bani nu-i cheltuia pentru ea, decât foarte puţin, fiind şi foarte sobră ajuta soldaţii, ridicându-le traiul cu ce se putea cumpăra în acele timpuri; regimentul având grijă pentru mâncarea şi îmbrăcămintea ei, echipată cu aceeaşi uniformă ca şi ofiţerii. Deşi avea un fizic nu tocmai forte la vedere, însă a fost totdeauna sănătoasă, chiar călărea foarte bine. La toate marşurile inerente intrării Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos în fruntea plutonului său pe care-l antrena prin exemplul şi însufleţirea să patriotică, cu toate că purta carabină, cartuşele necesare 160, precum şi grenade, totdeauna am văzut-o neobosită şi cu moralul ridicat”.

Pentru faptele sale de arme, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetașilor i-a decernat Ecaterinei Medalia „Virtutea Cercetășească” de aur, iar prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război nr. 12678 din 10 noiembrie 1916, „domnișoara Teodoroiu Ecaterina din Legiunea de Cercetașe ‘Domnul Tudor’ a fost distinsă cu Medalia ‘Virtutea Militară’ de război clasa a II-a pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă. S-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiași”.

Maiorul C. Ștefănescu scria cu vie emoție pe verso-ul originalului acestei fotografii de arhivă:

„A fost evacuată în Spitalul Liceului Național din Iași unde prin bunătatea M.S. Regina a primit o deosebită îngrijire care a reabilitat-o în scurt timp. Tot timpul M.S. i-a oferit cadouri și i-a servit din caseta particulară leafă de sublocotenent de campanie.
A cerut să fie din nou trimisă pe front și a plecat cu Regimentul 43/59 în uniformă de ofițer. Generalul Broșteanu i-a oferit un loc la ambulanța Diviziei ca soră de caritate. A refuzat, solicitând favoarea de a mai lua parte la un singur atac. L-a dat la 22 august 1917 pe Dealul Secului în fruntea plutonului când aplecându-se și asupra unui grav rănit în luptă a fost lovită de moarte de un glonț în inima ei prea mare. A vrut să răzbune țara cotropită de vrăjmaș și să arate că și o femeie e vrednică de sublime acte de eroism. Dumnezeu nu are ce ierta acestei copile nevinovate care se va prezenta la Judecata de Apoi cu fruntea de eroină înconjurată de aureolă de recunoștință a întregului Neam Românesc.”

Ecaterina Teodoroiu nu a apucat să vadă în anul 1918 împlinit idealul naţional, România Mare, de la sfârșitul acestui război cumplit în care micul regat al României, între inamici şi aliaţi, a pierdut aproape un milion de oameni!

Autor: Daniel Siegfriedsohn / București /  RBN Press  – 03.03.2017




De Ziua Bucovinei! Descoperire de senzație în arhiva poloneză! Emoționante imagini cu țăranii români de la Nistru (nordul Bucovinei) la inaugurarea în ianuarie 1930 a podului de cale ferată peste Nistru dintre Zalescic/Polonia și Costrijeni/ROMÂNIA

inaugurarea_podului_peste_nistru_1930_romania-polonia_cernauti_romani_interbelica

O descoperire de excepție în arhiva ploneză în care putem vedea emoționante imagini cu țăranii români de la Nistru din nordul Bucovinei la inaugurarea în ianuarie 1930 a podului de cale ferată peste Nistru dintre Zalescic/Polonia și gara Schit/Costrijeni, Plasa Colacinului, județul Cernăuți, ROMÂNIA, ce făcea legătură cu Colomeea (Pocuția).

În materialul video găsit în arhiva poloneză, se pot vedea imagini cu țăranii români de la Nistru din nordul Bucovinei, satul Ștefănești, gara Ștefănești, gara Schit de la Nistru, personalități române și poloneze prezente la eveniment.

Au fost prezenți la inaugurare Grigore Gafencu, adjunct al Ministrului de externe, președintele Poloniei Ignacy Mościcki, alte oficialități, soldați și polițiști români. Clerul românesc a celebrat o liturghie.

Video: Imagini cu trenul străbătând teritoriul României…

Facebook Romania Breaking News – RBN press

Descoperire de senzație (Polonia) Emoționante imagini cu țăran…

De Ziua Bucovinei! Descoperire de senzație în arhiva ploneză! Emoționante imagini cu țăranii români de la Nistru (nordul Bucovinei) la inaugurarea în ianuarie 1930 a podului de cale ferată peste Nistru dintre Zalescic/Polonia și Costrijeni/ROMÂNIA Vezi mai mult aici: http://romaniabreakingnews.ro/descoperire-de-senzatie-in-arhiva-ploneza-emotionante-imagini-cu-taranii-romani-de-la-nistru-nordul-bucovinei-la-inaugurarea-in-ianuarie-1930-a-podului-de-cale-ferata-peste-nistru-dintre-zalescicp/

Publicată de Romania Breaking News – RBN press pe Duminică, 27 noiembrie 2016

În nordul Bucovinei populația nu era uniformă în ce privește originea etnică. După datele furnizate de documentele cronicarilor români și străini, de la începuturi populația județului a fost majoritar românească. Se vorbește răspicat ca Românii au înființat țara Sepenicului – vechiul nume al județului Cernăuți. Dar cu timpul a intervenit o schimbare. Marile moșii boierești și mânastirești având nevoie de brațe de muncă, făceau să se importe, cu permisiunea domnului țării, elemente străine de oriunde. Profitorul de căpetenie a fost elementul maluros din Polonia.

Invazia elementului maluros (ucrainean) de la nord din învecinata Galiție a avut loc în timpul ocupației austriece, când Bucovina a fost unită cu Galiția. Cu toate acestea, la Marea Unire cu Țara de la 1918 mai stăruia încă în satele parțial înstrăinate un număr mare de vechi familii românești, răzășești, stapânitoare de vaste pamânturi și păstrătoare de veche tradiție românească. Sunt sate care au rezistat invaziei, rămânând curat românești.

În 1775, când Bucovina a fost anexată Austriei, generalul Splény vorbea numai de români-moldoveni ca populație băștinașă, aceștia fiind în totalitate ortodocși. Alte naționalități străine românilor erau doar cazuri izolate prin orașe. Erau doar câteva familii, prin zona Vijniței și a Putilei, de origine ruteană.  În perioada în care Bucovina a fost sub administrație galițiană (1786-1861), au avut loc importante imigrări de populație. Cei mai mulți erau ruteni, galițieni, evrei, dar și germani. Aceștia erau în marea lor majoritate de confesiune catolică. Dependența de administrația galițiană era tot mai apăsătoare pentru românii bucovineni, datorită regimului absolutist condus de Metternich.

 Autor: Daniel Siegfriedsohnromaniabreakingnews.ro

https://www.facebook.com/ArhiveIstorice/




Foto-Video/ „Chișinăul dispare! …dispare Chișinăul istoric!” – Iurie Colesnic la prezentarea „Chișinăul nostru necunoscut” la Târgul de Carte Gaudeamus din București

Scriitorul Iurie Colesnic, de zeci de ani vine în fața cititorilor cu file inedite din istoria și cultura spațiului basarabean.

Zilele acestea în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, ediția 2015 (22 noiembrie), a venit și rândul Bucureștiului să cunoască prin lansarea unui nou volum  din „Chișinăul nostru necunoscut”, o poveste despre un Chișinău miraculos: cu monumente, personalități, fapte culturale impresionante. „A venit timpul să vorbim despre un Chișinău, care dispare, iar altul care întârzie să apară…”, spunea Iurie Colesnic la una din lansările ediției anterioare a volumului la Chișinău.

Poetul Ion Hadârcă consideră că Iurie Colesnic, practic, și-a consumat viața în arhive, dar a scos la suprafață comori nebănuite. „Astfel transpare un Chișinău aproape miraculos, un Chișinău al unor mari arhitecți, al unor noi idei și mari perturbații istorice. Atunci când închizi cartea aproape că ai nostalgia că acel Chișinău aproape necunoscut nu mai este în realitate, a dispărut”, spune Ion Hadârcă.

De la prezentarea grafică a copertei volumului, până la fiecare dintre cele 630 de pagini de text și vechi fotografii: totul poartă amprenta și aerul unei epoci dispărute. „Ideea acestei cărți este de a păstra neatinsă o imagine a Chișinăului din trecut. Îmi propun să sensibilizez cititorul, să-i arăt că totul fuge și ceea ce vine peste noi, un alt Chișinău, o să șteargă urmele unui Chișinău foarte frumos care rămâne în trecut”, a mărturisit autorul în cadrul lansării de la Chișinău, citat de Tele Radio Moldova.

Chișinăul nostru necunoscut…

Iurie Colesnic_lansare_la_Bucuresti__Chisinaul_Necunoscut (3)Dincolo de orașul marilor clădiri, dincolo de celebrele conace și vile pe care le înalță oamenii bogați din Republica Moldova, există un alt Chișinău, nevăzut, neauzit, dar intuit de acei care iubesc trecutul și mult regretat de cei care cred că frumusețea este eternă, iar arhitectura este una din matricele care pot păstra această frumusețe, dăruindu-i eternitatea.
Sunt convins că chiar în aceste clipe undeva pe birourile funcționarilor de la primărie sunt semnate și contrasemnate documente care vizează soarta puținelor clădiri care au supraviețuit celor două războaie mondiale și marii noastre indiferențe. Dar tot noi vom fi acei care într-o zi vom fi nevoiți să spunem cinstit că am fost nepăsători față de patrimoniul nostru cultural, și abia atunci vom aduna toate cioburile, vom aduna toate fărâmele de poze și vom tipări un album care probabil așa se și va intitula:  Necunoscutul Chișinău.
Anticipăm acea tristă situație și propunem cititorului un Chișinău al nostru, necunoscut…

Chișinăul lui Iurie Colesnic este lider la vânzări în Librăriile Cartier – Librăriile Cartier

Video: Iurie Colesnic – „Chișinăul nostru necunoscut”, lansare la București

Iurie Colesnic o personalitate a vieții culturale și sociale din Basarabia

Iurie Colesnic_lansare_la_Bucuresti__Chisinaul_Necunoscut (1)Iurie Colesnic s-a născut la 12 august 1955 în satul Dereneu/ Călărași, Basarabia. Activitatea sa cuprinde un larg spectru cultural : poet, scenarist, istoric al vieții literare, culturale și sociale din Basarabia, editor, publicist, activist pe tărâm obștesc.

Este licențiat al Institutului Politehnic din Chișinău. A lucrat ca referent la Societatea «Știința» (1979-1980), professor de tehnologie specială la Școala tehnică-profesională Nr. 10 din Chișinău (1980-1983), redactor-șef și director artistic la studioul Anima-film (1986-1991), director al Centrului de muzeografie «Mihail Kogălniceanu» (1991-1995, în present, Muzeul literaturii române «M. Kogălniceanu»), concomitant deținând și funcția de director al Editurii Universitas (1991-1993), apoi director al Editurii Enciclopedice «Gheorghe Asachi» (1993-1995). În anul 1995 fondează editura Museum, care în 1996 devine parte a unei structuri mai complexe – Casa Cărții «Mitropolit Petru Movilă» , la care este director.

Iurie Colesnic a debutat în presă încă în anii de școală, cu poezii – mai întîi în ziarul raional «Zorile» din Călărași. În anii studenției la Politehnica din Chișinău a activat la cenaclul literar «Ritmuri». Tot în perioada studenției își face debutul în revista «Nistru» (Nr. 4, aprilie 1977). Mai târziu publică culegerea de versuri pentru copii «Puiul îndrăzneț» (1980), urmată de alte cărți destinate micuților: «Țara cu luceferi» (1986), «Învăț să zbor» (1992), « Necazul ariciului» (1996). Se remarcă prin plachetele lirice destinate adulților: «Arta memoriei » (1987), «Arheologii interioare» (1991), «Spirala lui Arhimede» (1994), «Mi-i dor să vă spun» (2004).

Iurie Colesnic_lansare_la_Bucuresti__Chisinaul_Necunoscut (2)Ca istoric și critic literar s-a impus prin volumele: «Doina dorurilor noastre» (1990, eseuri despre Alexe Mateevici), «Scurtă istorie a cărții românești» (în colaborare, București, 1994), «Dicționar-antologie de istorie și teorie literară» – autor de proiect, editor, în colaborare cu L. Bucătaru, apărut în mai multe ediții consecutive (2001, 2002, 2003). Remarcabile sunt lucrările lui Iurie Colesnic consacrate unor poeți, prozatori, critici și istorici literari români, mai ales basarabeni, sau al căror destin a fost legat de Basarabia – articole, studii, eseuri, fișe biografice, documentări inedite etc., risipite în presa periodică de la Chișinău, ulterior incluse în volume, în primul rând în serialul «BASARABIA NECUNOSCUTĂ» (10 volume).

O realizare deosebită a cercetătorului Iurie Colesnic este volumul «Generația Unirii» (2004), care continuînd volumul «Sfatul Țării» (1997) este o profundă analiză a dominantei de la începutul sec. al XX-lea, IDEEA UNITĂȚII DE NEAM ! Autorul prezintă o multitudine de personalități din Basarabia care au activat și luptat pentru IDEALUL UNIRII CU PATRIA MAMĂ ROMÂNIA !

Iurie Colesnic este un bun manager al activității editoriale, a tipărit cărți în condiții materiale nefavorabile. El nu acceptă pentru tipar orice manuscris, vrea ca volumul editat să trezească curiozitatea cititorilor și să le fie utile pentru formarea ca oameni de cultură și adevărați patrioți.

Iurie Colesnic_lansare_la_Bucuresti__Chisinaul_Necunoscut (4)Activitatea de editor a lui Iurie Colesnic s-a axat pe două direcții distincte: scoaterea unor volume cu caracter enciclopedic și tipărirea, cu ample studii introductive a unor opere inedite, date uitării sau interzise în anii de regim totalitar. Exemple sunt dicționarele enciclopedice «Chișinău: enciclopedie» (1997), «Sfatul Țării»: enciclopedie» (1998), «Femei din Moldova: enciclopedie»(2000). Alte volume cu caracter enciclopedic și monografic, îngrijite și prefațate de Iurie Colesnic sunt: Z. Arbore «Dicționarul geografic al Basarabiei» (2001), Gh. Bezviconi «Necropola capitalei» (1997), Gh. Bezviconi «Scrieri despre Chișinău» (1996), Șt. Ciobanu «Chișinăul » (1996), N. Iorga. «Oameni care au fost» (1990) etc.

Ca editor, Iurie Colesnic a aprobat tipărirea unor manuscrise, prefațându-le și impunându-și viziunea pentru o mai bună editare:
– editarea în premieră la Chișinău a unor vechi și valoroase manuscrise: Romului Cioflec «Pe urmele Basarabiei» (1992); Andrei Ciurunga. «Lacrimi pentru Basarabia » (2001); Leon Donici «Revoluția rusă» (1992); Onisifor Ghibu «Pe baricadele vieții. În Basarabia revoluționară» (1917-1918) etc.;
– cărți despre ocupația sovietică și efectele ei nefaste, despre rezistența antisovietică în Basarabia: Cimbriciuc «Eroi soroceni în războiul de la Nistru», (2004); V. Șt. Pirogan «Pe drumurile pribegiei» (1999); V. Șt. Pirogan «Timpuri și oameni» (2001) etc.;
– cărți despre scriitori sau cu participarea lor: «Cu tot ce-a fost odată el…» (Al. Cosmescu 1992); «Al. Cosmescu. O bibibliografie» (1997); «Al. Donos. Scriitori martiri» (2000) etc.;
– monografii ale unor localități basarabene: Bobeică : «O cronologie pentru istoria satului Cobâlca» (1999); V. Șoimaru : «Cornova» (2000); T. Țopa : «Două sate înfrățite» (2004) etc.;
– bibliografii: «Gheorghe Bezviconi. Biobibliografie»; «Al. Cosmescu. O biobibliografie» (1997); «Al. David. Tipăriturile românești în Basarabia sub stăpînirea țaristă» (1993) etc.
– varia: Ovidiu Creangă. «Epigrame și catrene» (2004), T. Butnaru, Al. Ganenco. «Istoria serviciilor secrete» (2004) etc

Surse de documentare: orasulmeuchisinau.wordpress.comtrm.md/ro/cultura, cartier.md

Publicat de autor: Daniel Siegfriedsohnromaniabreakingnews.ro




BUCOVINA PĂMÂNT ROMÂNESC ! Cernăuți, ROMÂNIA. Reședința Mitropolitană (str. Mitropolit Vladimir nr. 2) – Partea I

Începând din anul 1792, au fost făcute numeroase intervenții în scopul construirii unei catedrale ortodoxe și a reședinței episcopale, care să corespundă rangului înalt pe care îl deținea, ținând seama și de dărâmarea clădirilor de pe viitorul amplasament al reședinței mitropolitane din Cernăuți.

Consecință a repetatelor intervenții făcute în acest scop de episcopul Daniil Vlahovici, prin anul 1803, guvernul Austriei hotărăște totuși ca pe seama și cu toată cheltuiala Fondului Religionar Ortodox Român al Bucovinei, să fie construite în Cernăuți o catedrală episcopală și o reședință. Împăratul Francisc I (1768-1835) emite un decret ca să fie găsit amplasamentul potrivit pentru ridicarea unei catedrale cât și a reședinței episcopale, pentru episcopul neunit (ortodox) al Bucovinei. După alegerea locurilor de amplasare, urmau să fie pregătite planurile necesare construcțiilor respective, întocmite de către un inginer tehnic.

Au trecut zeci de ani fără ca să se poată realiza ceva, fiindcă guvernul provincial de la Lemberg/Lwow a tărăgănat mereu sub diferite motive, aducând noi pretenții ori deseori fără a da nici un răspuns la repetatele cereri ale Episcopului Bucovinei, astfel că ordinul guvernului central de la Viena, nu a fost dus la îndeplinire. Tergiversarea și împotrivirea guvernului galițian era legată de dârza luptă dusă pentru forțarea trecerii bisericii ortodoxe din Bucovina la unirea cu biserica greco-catolică unită cu Roma, iar catedrala și reședința să aparțină deci acestui cult, preluând în același timp și marea avere pe care o deținea Fondul Religionar, însumând moșii și păduri. Abia în 1843, problema catedralei ortodoxe a fost dezlegată, astfel că realizarea ei a început să-și urmeze cursul.

Printr-un decret imperial, din 16 noiembrie 1860, se aprobă construirea sa. În decembrie 1860, Ministerul Cultelor din Viena, după susținerea unui concurs, l-a împuternicit pe arhitectul ceh Iosif Hlavka din Viena să elaboreze planurile reședinței. Nu s-a rezovat însă nimic în această privință, cât timp Bucovina fusese sub administrația guvernului galițian din Lemberg. Abia prin anii 1860-1861, când Bucovina reușește în sfârșit să se desprindă de guvernarea galițiană, constituindu-se Ducatul Bucovinei, a devenit posibilă construirea reședinței, inițial episcopale.

Palatul reședinței din Cernăuți, început a se construi în 1864, a fost terminat în 1878, iar sfințirea lui s-a făcut la 29 iulie 1882. Catapetesmele celor două biserici s-au terminat de pictat în anul 1880 și fuseseră sfințite în ianuarie 1882 de către mitropolitul Silvestru Morariu. Mobilierul a fost executat de către Fondul Bisericesc Român între 1879-1880.

Palatul se compune din trei corpuri distincte, care au fost construite pe rând, fiind amplasate în teren sub forma unui careu, având o curte principală, drumuri și alei de acces, spații verzi și plantații de boscheți cu dimensiuni reduse, fântâni și cișmele, cât și bustul arhitectului Hlavka. Parcurile, fântânile și grilajul de fier din zona centrală a incintei au fost executate între anii 1876-1878.

Amplasamentul reședinței mitropolitane domină partea de nord-vest a orașului aflat pe platoul din culmea dealului Dominic, înconjurată pe trei laturi de coaste înalte plantate, având în continuare, în partea dinspre Clocucica, parcul Dominic cu aleile sale în pantă. Aceasta este o construcție monumentală și unul dintre cele mai grandioase monumente arhitectonice din întreaga Europă de est. A fost ridicată pe terenul vechiului Palat Episcopal înălțat în anul 1783 după mutarea scaunului episcopal de Rădăuți în Cernăuți și care, fiind construit din lemn, nu a dăinuit decât o scurtă perioadă de timp, până prin 1790.

Clădită în stil mauro-bizantin, luând drept model palatul califilor mauri din Granada-Spania, are aspectul unei cetăți medievale cu zidurile în colorit roșu-cărămiziu, acoperișul din țigle glazurate în diverse culori și motive geometrice diferite. Este bogat decorată, ca un castel spaniol, fiind alcătuită din trei corpuri principale aranjate în careu, având înglobate în ele două biserici cu turnuri înalte, ascuțite și aurite în vârf, care predomină întreaga zonă, corpul central constituind cap de perspectivă al străzii ce urcă spre ea. Întreaga construcție, inclusiv bogatul său finisaj și decorațiunile interioare, scuarul aflat în mijlocul incintei, gardul de fier forjat și împrejmuirea de zidărie au costat în final suma, enormă pentru timpul respectiv, de 1.830.000 florini, suportați de Fondul Bisericesc Român Ortodox al Bucovinei.

Palatul Mitropolitan este deci un ansamblu format din trei clădiri:

I) În dreapta, dinspre intrarea pe poarta principală, se înalță o clădire cu parter și etaj, având în mijlocul său un turn, care adăpostește orologiul. Această clădire se numea în trecut “Mânăstirea”, îndeplinind rol de locuință pentru clerul monahal al capelei cât și al catedralei episcopale nou construită. Ulterior acest corp a luat denumirea de Prebisteriu adăpostind după Unirea din 1918 și până în 1940 Școala de cântăreți bisericești cu internatul acesteia precum și un atelier de lumânări. A urmat apoi amenajarea sa pentru Muzeul Arhidiecezan de artă veche Bisericească din Bucovina. Construcția acestui corp, începută în 1871 s-a terminată în 1874.
În acest corp al reședinței a mai funcționat la sfârșitul secolului XIX și prima tipografie românească din Bucovina, întemeiată în 1882 de către mitropolitul Silvestru Morariu, printr-o colectă de 11.000 florini care au fost adunați de la preoți români din Bucovina. Inițial aceasta s-a numit Tipografia Arhiepiscopală, fiind schimbată de autoritățile austriece în Tipografia și Litografia concesionată arhiepiscopului Silvestru Morariu Andrievici, cu intenția clară de a o putea desființa după moartea acestuia. În această tipografie au fost tipărite între anii 1882-1895 ziare și reviste românești din Bucovina: Gazeta Bucovinei, sub redacția ardeleanului Pipoș, Deșteptarea, având redactori pe Constantin Moraru și pe maistrul tipograf Dimitrie Bucevschi, Calendarul Poporului. Ulterior, tipografia purtând denumirea Mitropolitul Silvestru Morariu a fost mutată într-un local propriu situat în centrul orașului (Piața Unirii), unde a funcționat până în 1940 și apoi 1941- martie 1944, când sovieticii au ocupat din nou nordul Bucovinei.

II) La stânga, de la intrarea pe poarta principală, se află corpul clădirii fostei Facultăți de Teologie și biserica facultății, numită în trecut “Biserica seminarială”, închinată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Corpul mai cuprindea sălile de curs și seminarii, biblioteca, birourile și cabinetele corpului profesoral, toate aflate la parter. Etajul I cuprindea căminul stadențesc, cantina, sălile de studii, biblioteca curentă cât și paraclisul căminului. Clădirea a fost începută în anul 1866 și terminată în octombrie 1870, iar biserica în 1878. Pictorul vienez Carol Iobst a zugrăvit, decorat și pictat acest corp în 1869.
Școala clericală ce funcționase pe lângă Episcopia de Rădăuți, a fost desființată, iar în 1786 a fost înființată alta nouă pe lângă fosta Mănăstire Sf. Ilie din Suceava, având conducător pe Daniil Vlahovici, devenit apoi episcop al Bucovinei. În anul 1789 școala clericală a fost mutată de la Suceava la Cernăuți, unde a funcționat până în 1826 când, la stăruințele deosebite ale episcopului Isaia Baloșescu, această școală a fost ridicată la rangul de Institut de Teologie, studenții fiind recrutați numai din rândurile absolvenților de liceu, sau ai seminarului clerical înființat în anul 1828. La 23 ianuarie 1873, prin decret imperial, Episcopia Bucovinei a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Bucovinei și Dalmației. La 30 septembrie 1875, împăratul Francisc Iosif I semna decretul de înființare a Universității din Cernăuți, compusă fiind din 3 facultăți, de teologie greco-orientală (ortodoxă), drept și filosofie, cu deplină independență și autonomie, ea fiind în același timp și un pivot pentru cultura germană în Ducatul Bucovinei. Universitatea din Cernăuți cu limba de predare germană constituia totodată și o contrapondere a universităților din Galiția (Cracovia în 1870 și Lwowul în 1871), care fuseseră polonizate, fiind și de cult unit (greco-catolice), iar cea din Cluj (1872) era universitate maghiară.
Institutul de Teologie ce funcționa din 1826, se constitui în Facultatea de Teologie din Cernăuți, fiind unica facultate de teologie ortodoxă din întreaga monarhie austro-ungară, ea funcționând sub Austria până în 1918, apoi România până în 1940 și între 1941-1944, precum și 2 ani (1946-1948) la Suceava. Facultatea a avut un corp profesoral de elită, ce a scos o mare pleiadă de cărturari și intelectuali de înaltă ținută științifică. Biblioteca Țării din Cernăuți a fost cedată noului așezământ de cultură, devenind astfel o adevărată Bibliotecă Universitară. Până la construirea noului local al Universității din Cernăuți, facultățile de drept și filosofie au funcționat în Reședința Mitropolitană.

III) Corpul clădirii Palatului Mitropolitan propriu zis, amplasat între cele două edificii laterale menționate mai sus, este clădirea centrală aflată în fața intrării principale. A fost dată în folosință până în anul 1876, iar sfințirea ei s-a făcut la 29 iulie 1882 de către mitropolitul Silvestru Morariu. Pe fațada principală a clădirii se poate observa cu ușurință dăltuit în piatră, la mijlocul parapetului ferestrelor, capul de bour al Țării Moldovei ca simbol al acestui pământ străvechi românesc. La parterul construcției se găsea biroul Consiliului Eparhial cât și chiliile clerului monahal al mitropoliei. La etaj, în partea stângă era biroul secretariatului mitropolitan iar în dreapta, biroul mitropolitului în care erau expuse portretele în mărime naturală al regelui Ferdinand și al reginei Maria ai României, realizate de pictorul român Traian Bărgăoan. Alte portrete ale voievozilor Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432) și Ștefan cel Mare (1457-1504), au fost realizate de către pictorul român academic arhiedecezan Eughenie Maximovici.

În stânga secretariatului se aflau sălile consiliului precum și cea a adunărilor eparhiale. Din sala destinată desfășurării ședințelor Consiliului Eparhial se putea intra în măreața Sală Sinodală cu candelabre strălucitoare, pardosită cu marmoră, pereții placați tot cu marmoră, cu pilaștrii din alabastru masiv extras din Carpații Bucovinei, respectiv de la Sucevița. Pe 12 coloane din alabastru sunt susținute arcadele galeriei, ai căror pereți au fost acoperiți cu 11 fresce aurite, realizate în stilul picturilor din mănăstirile Bucovinei, pictate în frescă de profesorul ceh Carol Swoboda din Viena, cu scene din istoria bisericii universale, cât și din cea a românilor.

La 28 noiembrie 1918, în sala sinodală a reședinței mitropolitane din Cernăuți, unde în anul 1878 avusese loc și procesul societății Arboroasa s-au desfășurat lucrările Congresului general al Bucovinei, pentru stabilirea raportului politic al acestei provincii față de Regatul României.

Congresul general, ca putere supremă în Bucovina după dezmembrarea Austriei în octombrie 1918 și dealtfel singurul organ învestit cu puteri legislative, în numele suveranității naționale, hotărăște:

“UNIREA NECONDIȚIONATĂ ȘI PENTRU VECIE A BUCOVINEI ÎN VECHILE EI HOTARE PÂNĂ LA CEREMUȘ, COLACIN ȘI NISTRU, CU REGATUL ROMÂNIEI”. Supusă la vot, “Declarația de Unire” va fi aprobată în unanimitate.

La data de 18/31 decembrie 1918, a apărut sub semnătura regelui Ferdinand I cât și a lui Ion I. C. Brătianu președintele Consiliului de Miniștri al României, Decretul-Lege nr. 3745 privitor la Unirea Bucovinei, având următorul cuprins:

“Bucovina în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne deapururea unită cu Regatul României”.

Această istorică hotărâre a fost marcată și printr-o placă comemorativă din marmoră, așezată pe peretele de la intrarea în sala sinodală (placa comemorativă a existat aici până la 28 iunie 1940). Limba română a fost introdusă ca limbă oficială în administrație, justiție, școală, cultură, etc, fixându-se dealtfel și un termen pentru deprinderea ei de către toți slujbașii publici care erau de alte naționalități.

Transformarea și romanizarea Universității din Cernăuți, cu facultățile sale academice, de teologie, drept și filosofie-științe, acea “Alma Mater Cernautensis”, va fi dusă la îndeplinire sub conducerea profesorului Ioan Nistor și a lui Vasile Tarnavschi (pentru teologie). Cursurile au început la 1 noiembrie 1919, fiind înscriși 1671 studenți (dintre aceștia 184 erau studente). Inaugurarea festivă a Universității române din Cernăuți avu loc la data de 24 octombrie 1920, în prezența regelui Ferdinand, a reginei Maria cât și a membrilor guvernului român, adunarea ținându-se în sala sinodală. Evenimentul a fost marcat de asemenea pe o placă comemorativă din marmoră, așezată în această sală. Regele și regina împreună cu membrii familiei regale au fost cazați în Palatul Mitropolitan.

În timpul raptului teritorial din nordul Bucovinei și Basarabiei cu nedreapta ocupație a sovieticilor dintre 1940-1941, Muzeul Țării din Cernăuți ce cuprindea o mulțime de exponate de mare valoare, precum și Muzeul de Științe Naturale (animale și păsări împăiate etc.) au fost mutate în localul Reședinței Mitropolitane Ortodoxe din Cernăuți. În timpul acestei ocupații teritoriale a dispărut o mare parte din colecția numismatică, deținând monede de mare valoare, tezaurele din aur, ca cel de la Mărăția-Suceava, precum și toate obiectele și podoabele din aur și argint, broderiile, veșmintele bisericești, covoarele de mare valoare, inclusiv diferite obiecte arheologice sau din secția meseriilor. Obiectele de preț din interiorul Catedralei Mitropolitane au fost și ele distruse imediat după venirea armatei roșii, ceea ce se păstrează în condiții bune până astăzi fiind picturile murale de pe pereții acesteia.

Corpul stâng al reședinței a fost devastat, capela teologică și altarul acesteia au fost pângărite, fiind făcute și multe stricăciuni. Tot în acest corp a funcționat un comandament de grăniceri, precum și o secție NKVD (KGB). În subsolul acestuia, au fost stabilite șapte celule destinate interogării “Dușmanilor poporului”, care erau pline de igrasie, infiltrații de apă prin pereți și pardoseală de ciment, peste care au fost puse scânduri ce țineau loc de așternut pentru deținuți. Într-o celulă fără lumină, se executau torturile, aici găsindu-se într-un colț multe pete de sânge. La Facultatea de Teologie au rămas doar “urme de vandalică devastare”, după cum declara Vasile Loichiță, decanul facultății. Aceasta poseda o bibliotecă cu 20.8000 cărți, “una din cele mai importante biblioteci ortodoxe de teologie din Europa”, din care însă au dispărut 8.000 volume, precum și toate documentele ce alcătuiau istoria ei de un veac.

Pierderi inestimabile s-au produs în timpul ocupației sovietice dintre anii 1940-1941, la toate societățile culturale și de învățământ din Cernăuți. Urmările acestui rapt teritorial și al invaziei sovietice, s-au repercutat și asupra Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, care vreme de decenii a contribuit la menținerea identității naționale și propășirea spirituală a românilor de aici, atât la deosebita bibliotecă cât și la pinacoteca acesteia.

Ocuparea samavolnică a nordului Bucovinei în martie 1944 de către sovietici, nu a fost urmată de nici un act din partea Patriarhiei Române din București, prin care să fie desființate mitropoliile din Cernăuți și Chișinău, lăsând ca istoria să rezolve această situație. Sovieticii au transformat reședința mitropolitană în universitate ucraineană, predominând cadrele didactice cât și studenții care sunt de confesiune greco-catolică dirijată de la Lwov.

După anul 1991, Catedrala Mitropolitană a fost ocupată de autoproclamata biserică autocefală ucraineană, sub ascultarea căreia se află până în prezent.

În zilele noastre, clădirile Reședinței Mitropolitane au fost reorganizate, aici desfășurându-se procesul de învățământ al Universității de Stat I. Fedkovici din Cernăuți. Trebuie restabilită stema Bucovinei pe pereții fostei Reședințe Mitropolitane din Cernăuți, distrusă în taină de către autorități prin anii 1959-1961. Este necesar de restabilit inscripțiile românești de pe actuala Catedrală a Mitropoliei Bucovinene (situată vizavi de parcul “Arboroasa”), care au existat din timpul construcției ei de către români în 1844 până la distrugerea lor de către autoritățile sovietice după 1944.

00

01!

02

04B!!

04B!

04C!

04!!

04D2

04C!!

04F

04E

04D!!!

04D3

04D

04G

04G!


08!A

08!.

08!

Editat și publicat de autor:  Daniel Siegfriedsohn /romaniabreakingnews.ro




Arhivă foto. Anul 1918… Solidaritatea italenilor cu românii, pentru Marea Unire

Anul 1918… Solidaritatea italenilor cu românii din Transilvania, Banat și Bucovina, pentru libertate și Unire cu Patria Mamă România, „sentinela orientală a latinității”

1918_italieni_solidari_cu_romanii_pentru Marea_Unire (1)

1918_italieni_solidari_cu_romanii_pentru Marea_Unire (2)

1918_italieni_solidari_cu_romanii_pentru Marea_Unire (3)

1918_italieni_solidari_cu_romanii_pentru Marea_Unire (4)

1918_italieni_solidari_cu_romanii_pentru Marea_Unire (5)

Editat și publicat de autor:  Daniel Siegfriedsohn /romaniabreakingnews.ro




Cel mai tulburător album găsit vreodată în arhive! „Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolșevismului”

Actualizare 29 ianuarie 2018 / Ne cerem scuze, dar imaginile au fost scoase din postarea de pe 
contul Flickr al autorului din care se încărcau în pagina actuală.

Aproape un milion de soldați din vechiul Regat al României și-au dat viața în Marele Război, pentru dezrobirea fraților lor din Basarabia, Bucovina, Transilvania și împlinirea visului secular: Reîntregirea Neamului, prins în chingile imperiilor vecine!… Vă prezint cel mai tulburător album pe care l-am găsit vreodată în arhive… «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului». Imaginile cu textele originale de atunci ale fotografiilor vorbesc de la sine!

Daniel Siegfriedsohn / R.B.N. Press

Albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919

Nordul Basarabiei…
În zorii zilei de 1 Ianuarie 1918, satele Secureni, Voloșcova și Vasileuți vin întru întâmpinarea noastră la Nistru cu tradiționala pâine și sare.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
S-a împărțit poporului decretul de lege pentru acordarea pământului, cinci mii de abecedare pentru învățarea limbii românești.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Luând în mâinile mele plugul tradițional al oștirii, în numele Majestății Sale Regelui Ferdinand trag întâia brazdă a stăpânirei românești la hotarele Nistrului. (albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Înaintea acestui plug, meargă de-a pururi dragostea și dreptatea iar după el să vie Binecuvântarea Domnului. Privește cerule, ascultă pământule, acesta este lucrul Mâinilor Domnului, luați seama noroade!
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Satul Răspopiuți-Vasileuți iese întru întâmpinarea noastră la Nistru pentru a depune jurământ de credință Regelui Ferdinand I și legilor țării.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Delegația ucraineană din Noua Ușiță venită să solicite mizericordia Armatelor Române în urma bombardamentului de represalii suferit de orașul Staraija-Ușița de la artileria sectorului român în ziua de 10. 12. 1918
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
La Nistru, între grăniceri
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Compania Subsectorului Voloșcova (pe Nistru, la vest de Naslavcea)
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Satul Naslavcea și Merijani după rugăciune, stropind cu aghiasmă seamănă grâu și porumb în pământul sfânt al Basarabiei pentru ca plugul precedat de tun să tragă brazda viitorului.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Despicând sânul sfânt al Basarabiei, seamăn aici în glia răbdătoare frământată de lacrimile, sângele și oasele strămoșilor noștri, sămânța sfântă a libertății, dragostei și dreptății desăvârșite.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Despicând sânul sfânt al Basarabiei, seamăn aici în glia răbdătoare frământată de lacrimile, sângele și oasele strămoșilor noștri, sămânța sfântă a libertății, dragostei și dreptății desăvârșite.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Despicând sânul sfânt al Basarabiei, seamăn aici în glia răbdătoare frământată de lacrimile, sângele și oasele strămoșilor noștri, sămânța sfântă a libertății, dragostei și dreptății desăvârșite.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Sărbătoarea Unirii la Secureni – 24 ianuarie 1918
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Sărbătoare Unirii la Secureni – 24 ianuarie 1918
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
24 ianuarie 1918 la Secureni.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
24 ianuarie 1918 la Secureni.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Secureni. 24 ianuarie 1918 la Sinagogă.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Secureni. Poporul în fața Sinagogii.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Secureni. De la Sinagogă spre Catedrală.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Mormântul comun al eroilor din curtea Bisericii Catedrale din Secureni.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Starea echipamentului soldaților din Reg. 40 Călugăreni, la 1 Ianuarie 1919 (pe o temperatură de -15°, în zăpada până la piept, ei astfel echipați opreau în loc valurile bolșevismului).
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Starea echipamentului soldaților din Reg. 40 Călugăreni, la 1 Ianuarie 1919 (pe o temperatură de -15°, în zăpada până la piept, ei astfel echipați opreau în loc valurile bolșevismului).
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Starea echipamentului soldaților din Reg. 40 Călugăreni, la 1 Ianuarie 1919 (pe o temperatură de -15°, în zăpada până la piept, ei astfel echipați opreau în loc valurile bolșevismului).
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Soldat Guloi Spiridon, Reg. 40 “Călugăreni”,
ucis de frați “câini” ai satului Mendicăuți, județul Hotin.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Soldatul Guloi Spiridon în poziție de cercetare medico-legală.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
“Și acum, sfânt pământ al Basarabiei ce de patru veacuri șezi rezemat pe oasele lui Ștefan cel Mare, primește în straturile tale proaspete inima și osul acestui soldat ce leagă puternic prin jertfa sa faima trecutului și nădejdea viitorului” (din orațiunea funebră).
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Epitaful: “Aici rămân… și voi zidi mereu făpturi de oameni după chipul meu, făpturi de-un neam la fel ca mine, să simtă, să creadă și să moară pentru tine!”
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei, Secureni…
Epitaful: “Aici rămân… și voi zidi mereu făpturi de oameni după chipul meu, făpturi de-un neam la fel ca mine, să simtă, să creadă și să moară pentru tine!”
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Subl. Farcaș Constantin din Banat, ucis mișelește de frați “câini” ai satului Naslavcea.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Serg. mitr. Scarlet Petre din Buzău, ucis în luptă de bolșevici.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Soldat Militaru Stoica, agent de legătură, ucis pe la spate de satul Klokuznă !
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Soldat corn. călare Mușat Petre, ucis de satul Silviceni…
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Mormântul subl. Farcaș.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Capul convoiului cortegiar la înmormântarea subl. Farcaș, serg. Scarlet și sold. Fieraru David.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Postul nostru de observație de pe malul Nistrului, din satul Naslavcea.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

Nordul Basarabiei…
Postul nostru de supraveghere de la Nistru în urma bombardării.
(albumul «Pentru Rege și România Mare la Nistru, d’a curmezișul bolcevismului», anul 1919)

 

Autor: Daniel Siegfriedsohn / R.B.N. Press

*Articolul poate fi preluat cu condiția citării sursei, autorului și a unui link activ inserat la începutul sau sfârșitul materialului




PIERDERE GREA ȘI ZI DE DOLIU PENTRU TOȚI ROMÂNII! CONSTANTIN TĂNASE A TRECUT ÎN ETERNITATE

Ultimele cuvinte ale Maestrului:

„Moscova nu este partenerul nostru strategic, ci dușmanul nostru strategic – Îmi amintesc cu câtă mânie proletară s-au izbit asupra mea atunci când am scris că Moscova nu este partenerul nostru strategic, ci dușmanul nostru strategic. Uite că așa și s-a întâmplat.

Azi, Moscova, este pentru RM focarul de unde pornesc toate relele.

Alegerile din 30 noiembrie trebuie câștigate de partidele din fostul arc guvernamental.

Câștigăm alegerile din 30 noiembrie, câștigăm țara!”

                                                                 (Constantin Tănase)

 

Astăzi s-a stins din viață cunoscutul jurnalist român din Basarabia, Constantin Tănase, la vârsta de 65 de ani, la spitalul Arhanghelul Mihail din Chișinău. S-a stins din viață un OM cu suflet mare, OM care a schimbat destine, evoluții, procese. Constantin Tănase a fost jurnalistul cel mai îndrăgit, iubit și respectat. Pentru că a luptat mereu pentru idealul românesc. Pentru ca a spus adevărul. Pentru ca și-a iubit ȚARA, POPORUL ȘI LIMBA ROMÂNĂ. Pentru ca l-a avut pe DUMNEZEU în el! Ne-ai lăsat în „Groapa cu lei”, Maestre… ai plecat în lumea celor sfinți…

(Cristina Morari româncă basarabeancă din Emiratele Arabe Unite)

 

Surse din cadrul redacției „Timpul” au confirmat faptul că, jurnalistul Constantin Tănase de câteva zile se simțea rău și era internat la spital. Deocamdată nu se cunoaște cauza decesului, însă se știe că anterior suferise un infarct.

TANASE-02

Constantin Tănase, și-a consolidat de mulți ani poziția de lider incontestabil al jurnalismului din Republica Moldova, a fost fondatorul, directorul și editorialistul ziarului Timpul. Lingvist, doctor în filologie, Constantin Tănase încă sub puterea sovietică a cultivat curajos dragostea pentru limba română. În anii mișcării de eliberare națională din Basarabia, a publicat o serie de articole de de mare rezonanță patriotică prin care a contribuit la redeșteptarea conștiinței de neam a românilor basarabeni.

TANASE-01

Cariera sa de ziarist profesionist s-a împlinit la mijlocul deceniului trecut. În anul 2001, împreună cu echipa sa de la FLUX, unde ulterior s-au format nume de ziariști care astăzi dau tonul în mass-media din Republica Moldova, a lansat Cotidianul National Independent TIMPUL, ziar care, oferind un model de jurnalism neafiliat politic, a înlesnit lepădarea presei naționale din Basarabia de partizanat și slugărnicie.

img_1448221_thumbs_600x440_1576321 

Biografie:

Constantin Tănase s-a născut la 24 iunie 1949, în comuna Nemțeni, județul Lăpușna, în familia lui Mihail Tănase și a Dariei Ciubotaru. După absolvirea școlii medii din satul natal (1966), urmează Facultatea de Litere a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău

 

A activat în calitate de profesor, director de studii, iar, după ce și-a susținut teza de doctor în filologie, editează monografii, în 1988-1990 fiind secretar știintific al Comisiei de terminologie de pe lângă ASM.

În 1991-1993 este deputat în primul parlament al RM, iar în 1994-1996 – în calitate de director al Centrului național de terminologie – inițiaza și realizează un vast program de editare a dicționarelor de terminologie și punere în circulație în limba româna a documentației oficiale, actelor de identitate etc.

În 1996 este consilier al președintelui Mircea Snegur, iar din 1997-2001 – redactor-șef adjunct, redactor-șef și director al ziarului FLUX.

Constantin Tănase a editat volumele de publicistică „Ochiul lui Esop” (2000), „Patria vuinda” (2001), „Hoții de mituri” (2004) și „Blestemul de a fi” (2009) În 2004, este decorat cu Ordinul Național STEAUA ROMÂNIEI în gradul de comandor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Redacția R.B.N. PRESS exprimă condoleanțe familiei regretatului Maestru!

 

Mozart – Requiem in D minor …

 

                       Autor: DANIEL SIEGFRIEDSOHN

Redactor R.B.N.Press

Surse foto și de documentare: vipmagazin.md