Romanii transnistreni si Transnistria de Viorel Dolha

Transnistria in sens geografic este delimitata de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului si de litoralul de 150 km al Marii Negre. Prin romani transnistrieni intelegem insa pe toti cei de dincolo de Nistru, cuprinzand Podolia si mergand pana la Nipru ba chiar Don, in Crimeea, Caucaz si Siberia.

Inceputurile intinderii marginii estice a romanitatii la est de Nistru se regasesc in simbioza dintre tyrageti (getii de la Tyras sau Nistru), deci intre supusii lui Burebista care la gurile Bugului stapanea Olbia si romanii ale caror urme se gasesc la tot pasul. Din vremuri foarte vechi a inceput intre romani si ruteni sau ucrainieni un vadit proces de interpenetratie etnografica si demografica, continuat in decursul veacurilor prin colonizari si emigrari ale acestor doua rase.

Stapanirea cnejilor bolohoveni (precursorii cazacilor) se afla pe cursul raului Sluci si pe Bugul superior. Istoricul ucrainian V.B. Antonovici scria in 1885 ca nici dreapta nici stanga Nistrului ,,nu a apartinut nici principilor halicieni, nici altor principi rusi”. Lupta corp la corp cu triburile slave si turaniene nu va impiedica realizarea statului moldovean in sec. al XIV-lea, principatul de la Baia alaturandu-se altor asezari romanesti mai vechi, unele raspandite pana in Polonia si Volhinia.

Intre voievozii bolohovenilor mai cunoscuti sunt Alexandru din Belti si Gleb al lui Ieremia. Inca la debutul mileniului al II-lea, aceasta romanitate era destul de puternica, surse scandinave din veacul al XI-lea semnaland prezenta ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronica veche ruseasca mentioneaza pe aceiasi ,,volohove” in zona. In Crimeea ne intampina la 1287 un Craciun, la 1280 o ,,unguroaica Marioara” de la Caffa, iar in sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica in aceeasi colonie, elementul romanesc cunoscand iata din excesul sau de vitalitate si fenomenul de diaspora. La 25 mai 1455 orasenii din Cetatea Alba, nemultumiti de actiunile pirateresti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului, pun stapanire pe aceasta fortificatie si ii trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducatorii cetatii. Podolia epocii lui Stefan cel Mare este socotita de N. Iorga ca apartinand ,,de fapt nimanui” desi succesiv tinuse nominal de cnejii tatari, Marele Cnezat al Lituaniei si Polonia.

Pe nesimtite s-a nascut o Moldova ,,noua” dincolo de Nistru cu sate din ce in ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupata de Moldova intre 1455-1475.
Intr-o scrisoare catre inalta Poarta, Stefan Bathory arata ca intinderile dintre Bug si Nipru erau populate cu o adunatura de oameni compusa din poloni litvani, moscali si romani. Cazacii sunt stransi dintre moscali si romani. Prin denumirea de cazac, tatarii intelegeau vagabond. Hatmanul lor, Dumitru Visnovietchi se cobora dintr-o sora a lui Petru Rares. A pretins si scaunul Moldovei. Dupa Ioan Voda cel Cumplit, cazacii vor navali in Moldova de mai multe ori aducand cu ei ,,Domnisori” -fii adevarati sau inchipuiti de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioara ai Moldovei.

Ioan Nicoara Potcoava a fost primul hatman ales de intreaga Sece Zaporojeana. El va reusi sa ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei si acelasi noroc si-l vor incerca si alti romani din fruntea cazacilor: Alexandru si Constantin Potcoava10, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor il vor mai detine dintre romanii transnistrieni Ion Grigore Loboda, Tihon Baibuza, Samoila Chisca, Ion Sarcu, Opara, Trofim Volosanin (Romanul), Ion Sarpila, Timotei Sgura, Dumitru Hunu si eroul legendar al cazacilor in lupta pentru independenta Ucrainei, Danila Apostol. Pe tot parcursul secolelor XVI – XVIII, inalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobada, (in Pereiaslav), Martin Puscariu (in Poltava), Burla (in Gdansk), Pavel Apostol (in Mirgorod), Eremie Ganju si Dimitrie Bancescu (in Uman), Dumitrascu Raicea (in Pereiaslav) comandantul Varlam Buhatel, Grigore Gamalie (in Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (in Rascov), Petru Apostol (in Lubensc). Alti mari comandanti de unitati cazacesti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Topa, Scapa, Taranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desalaga, Dragan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculet, Chigheci, Grigoras, Bogdan, Radul, Focsa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Multi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654, iar altii precum generalul Ciorba si coloneii Mandra, Ghinea si Branca vor intra in servicul Rusiei.

Domnii Moldovei au stapanit Transnistria

Dupa ce in 1574, Ion Voda Armeanul pomenea de ,,tara noastra a Moldovei de dincolo de Nistru”, dupa ce in 1602 boierii 13 vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 ,,Despot al Moldovei si Ucrainei” implinind pe langa rolul de domnitor al Moldovei si rostul de hatman si administrator al Ucrainei, unde in vremea aceasta se vor scrie si acte redactate in romaneste. Daca pana acum doar hotarul etnic depasise Nistrul, Duca va duce si hotarul politic in zona transnistreana avand in stapanire toate teritoriile dintre Carpati si Nipru. Dupa el au mai detinut conducerea Ucrainei, Stefan Movila, Dimitrie Cantacuzino si Ene Draghici iar cu mari functii au fost si Simeon Palis si Sandu Coltea.
Consecinta a stapanirii lui Duca Voda (care a ridicat curti domnesti la Ticanova pe Nistru si Nimirov pe Bug) Moldova continua pana la 1765 sa administreze si malul stang al Nistrului.
Importantele centre ale Transnistriei erau Movilaul, Dubasari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rascov, Vasilcau. In noua oblastie formata de rusi la Oceakov (la a carei constructie Petru Schiopu participase cu 15.000 salahori si 3000 care) au primit in sec. XVIII pamanturi boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabau, Cananau, Craciun, Pascal, Hagila, Sacara, Nicorita, Ghenadie, Dodon, Zurucila etc. Cetatea a fost ceruta de Mihai Viteazul la 1600 si aparea inca de pe atunci, ca fiind unul din orasele Moldovei). Intr-un recensamant din 1793, intre Nistru si Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romanesti.

Biserica transnistreana subordonata din vechime bisericii romane

Tinutul gravita si bisericeste spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseste pe Lazar Branovici ca episcop la Cernigov. Intr-un act dat la Thighina in 1769 se face urmatoarea precizare privind subordonarea bisericeasca: ,,mitropolitul Proilavei (Brailei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunarii si al Nistrului si al intregii Ucraine a hanului”. In cateva randuri, tinutul dintre Nistru si Bug a intrat sub jurisdictia episcopiei Husilor. Dupa 1792 (data la care rusii ating Nistrul) Transnistria va apartine bisericeste de Ecaterinoslav in fruntea careia insa era romanul Gavril Banulescu-Bodoni care dupa anexarea Basarabiei va reuni sub aceeasi mitropolie Chisinaul, Hotinul si Oceacovul, fiindca in tinutul Oceacovului precum si in Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari si colonisti de diferite neamuri, iar rusi sunt foarte putini”.
Din 1837 se va infiinta eparhia Chersonului si Tauridei cu resedinta la Odessa. Pe malul stang al Nistrului si pe alocuri si in stepa Chersonului pana la Bug, erau asezari in care fiintau cam 100 de biserici moldovenesti, iar tot sudul Rusiei pana aproape de Kiev era in stadiul de colonizare abia cu doua decenii inainte de rapirea Basarabiei. In 1717 domnul Moldovei, Mihai Racovita, atesta printr-un act o daruire de mosie facuta peste Nistru lui Apostol Leca.

Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat pe toti la est de Nistru

Rusii vor ajunge in 1772 la Bug, in 1792 la Nistru si in 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea sansa sa obtina clauze privind dreptul supusilor crestini ramasi sub suzeranitate turceasca sa se mute intre granitele ei pentru a-i coloniza. Tarii doreau ca sudul Ucrainei sa nu ramana nepopulat. Astfel, la 1739, Constantin si Dumitrascu Cantemir (urmasi ai celui ce la 1711 a trecut Nistrul in fruntea a 4000 de moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni in luptele cu turcii si incheiau la 5 septembrie o conventie cu Rusia obtinand recunoasterea independentei tarii. La retragerea rusilor acestia au luat cu ei pentru colonizari peste 100.000 de suflete.
In perioada 1769-1774, la curtea Ecaterinei a II-a se faceau proiecte de ,,transplantare a populatiei amanduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta ca au fost asezati intre Nistru si Bug ,,doua treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba ca acestei ,,Moldove Noi” sa i se dea autonomie si domn pe A. I. Mavrocordat.

Acordand scutiri de serviciu militar si dari, acoperind cheltuielile de calatorie, asigurand autonomie, biserica romaneasca, magistrati romani, scoala de limba populara, tiparire de carti in limba romana si chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atragand deja romani din principate si Transilvania reuseste la 1783 sa aseze chiar dincolo de Bug 2000 de familii cu 15 biserici romanesti.
Se faceau colonizari chiar si in jurul Kievului dar si in sudul Rusiei, aducandu-se cate 25-40 de familii pentru o asezare. Ciobanii din Ardeal s-au asezat in Crimeea, de la Marea de Azov pana in Caucaz sau in Dombas. Salariati din directia oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopentia in cercetarile etnografice si folclorice efectuate dincolo de Bug intre 1942-1944 gasesc in orasul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucuresti.

Batranii spuneau ca fiecare familie primise 50 ha, doua perechi de boi, scutiri de taxe pe 50 de ani, si ca sosisera din sudul Basarabiei.
Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortarete pe malul stang al Nistrului: Tiraspol in fata Tighinei si Ovidiopol in fata Cetatii Albe. Marea majoritate a transnistrenilor fiind romani, aceeasi Erhani, Soltani, Busila, Codreanu, Munteanu, Brasoveanu, Ardeleanu, Esanu vor fi mana de lucru la ridicarea Odessei, dar si printre fruntasii locali. Banulescu este cel care sfinteste temelia orasului Odessa si contribuie la planul de organizare al orasului, iar Manole e mentionat ca arhitect pe langa guvernator. Pe firmele Odessei apareau ciobotarul Stirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia ,,Moldovanca” populata cu romani va deveni un oras intreg cu peste 40.000 de locuitori.

Romanii pun bazele culturii ruse

In 1796, la Dubasari ori Movilau s-a tiparit primul volum de versuri in limba romana (versuri originale si traduceri de I. Cantacuzino). In 1799, rusul Pavel Sumarcov noteaza ca in Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubasari, Malaiesti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.

Cultura romaneasca a influentat si cultura ucrainienilor si rusilor prin romanii ce si-au gasit rosturi in Rusia. Petru Movila a devenit mitropolit al Kievului si intemeietorul Academiei rusesti. Calugarul roman Paul Beranda este intemeietorul lexicografiei rusesti. Spatarul Milescu, pe langa activitatea diplomatica si stiintifica, a fost invatatorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnica activitate stiintifica fiind si consilier intim al Imparatului. Herascu (Hirastov) a fost literat si primul curator al Universitatii din Moscova. Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru impreuna cu peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov si Bielgorod. Mihail Strilbitchi din Moldova isi va muta tipografia la Dubasari, apoi la Movilau. Ioan Silviu Nistor in ,,Istoria romanilor din Transnistria” mai aminteste de un roman Turcu ca autor al Codului penal rusesc, de Mihail Volosaninov ca organizator al Ministerului rus de Externe si de Grigore Voloseninov (“Romanul”) de asemenea diplomat al Rusiei. Literatura rusa recunoaste ca poezia ruseasca moderna incepe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spataru Milescu (care in China la popasuri da comanda cazacilor sa ii cante ,,Dunare, Dunare”), prin Leon Donici si altii, Rusia capata niste mari oameni de cultura.

In 1737 se nastea in Rusia Nic Bantans Camenschi, urmas de boier moldovean, ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse si universitatii. Mihai Frunza, geniu militar al Armatei Rosii, mort in 1925 la 40 de ani, este cel al carui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiza (Frunze) si Academia militara a URSS. Acesta se nascuse in Turkestan, urmare a unor colonizari a regiunii cu basarabeni si transnistrieni, in 1878.

In 1854, se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor. Nicolae Donici a intemeiat in 1908, la Dubasarii Vechi, Observatorul de astronomie fizica. Guvernul rus refuza oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanta deschiderea unei catedre de limba romana la Universitatea din Odessa.
Academicianul sovietic * S. Berg, afirma: ,,Moldovenii ce locuiesc in Moldova, Basarabia si pana in guberniile invecinate, Podolia, Herson, iar intr-un numar mai mic in gubernia Ecaterinoslav sunt romani”.

Toponimia confirma romanitatea Transnistriei

Iata in continuare o serie de nume ale localitatilor de dincolo de Nistru: Singuri, Volosovca, Cioban, Beseni, Volosschie, Caracinti-Valahi, Cotiujani, Usita, (langa izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adabasi, Alexandria, Perepelitino, Santuia, Malai (pe langa Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Varsati, Curecni (intre Cigirin si Novomirgorod); Babanca, Burta, Tecucica (langa Novoarhanghelsk); Razmerita, Selari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (langa Olviopol); Arcasi, Cantacuzinca, Moldovca Brasoveanovca, Paduret, Urata, Serbani, Arnautovca (langa Voznerensk); Baraboi, Gradinita, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (langa Odessa); Cosuri, Gusa, Sura-Bondureni, Buda, Soroca, Chisleac, Bursuci, Odaeva, Sura (langa Gaisan) etc.
In 1893, Th. Burada mentioneaza urmatoarele sate moldovenesti din gubernia Cherson: Iasca, Gradinita, Sevartaica, Belcauca (spre Ovideopol), Malaiesti, Floarea, Tei, Cosarca, Buturul, Perperita, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taslac, Dorotcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca si Cantacuzinovca. Acelasi Burada gaseste, in 1906, in Podolia satele romanesti: Lescovat, Ruda, Ivanet, Rogozna, Studenita, Usita, Lipciani, Serebia, Busa, Cosnita, Grusca, Ocnita, Camenca, Lapusna, Saratei, Rabnita, Botusani, Pietrosul, Slobozia, Domnita, Balta, Mosneagul, Senina, Bursucul.
Tot atunci, potrivit statisticilor oficiale, traiau in Cherson si Podolia 532.416 de romani, in Ecaterinoslav 11.813, iar in Taurida (Crimeea) 4.015. Aprecierile asupra cifrelor reale merg pana la 1.200.000. La mijlocul secolului XIV, in Transnistria existau peste 400 de sate curat romanesti.
Alexis Nour (care a identificat in Transnistria o localitate ,,Nouroaia”) numeste ca ultime sate ale zonei compact romanesti spre rasarit Glodosi – cam la aceeasi paralela cu Cernautiul si Serbani – la o paralela cu Iasul insa la 200-250 km de la Nistru. Acesta a gasit in Kiev un liceu care purta numele celui care il intretinea prin donatii uriase: ,,Pavel Galagan”. La fel de vestiti erau cei din familiile Funduclea (numele il purta si o strada in Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontas, Gredescu.
Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguletul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocnita, Darla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desaga), Moldovca, Busa, Tatrani, Humor, Merla, Usita.

In 1918 Transnistria canta ,,Desteapta-te romane”

Intre 1909 si 1913, ieromonahul Inochentie a condus in Transnistria, la Balta, o ,,miscare” pentru reintroducerea limbii romane in biserica. Zeci de mii de moldoveni veneau in pelerinaj la Balta unde li se vorbea si li se imparteau gazete in limba lor. Desi aparat de tarani (60 vor cadea ucisi), Inochentie este ridicat de cazaci si inchis. Autoritatile vor permite insa folosirea limbii romane in biserici.
In 1914, Austria promitea Romaniei ,,toata Basarabia cu Odessa” promisiune ce o va reinnoi. Prezenta voluntarilor ardeleni si bucovineni in Ucraina a avut un rol benefic in redesteptarea constiintei nationale la romanii din Imperiul tarist. Ofiterii romani vor desfasura o vie activitate culturala atragand de partea lor studentii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostasi si ofiteri romani din armata rusa care vor avea si ei o puternica inraurire asupra studentilor din Odessa si impreuna vor organiza un congres la 23 martie 1917. In ziua de 18 aprilie a aceluiasi an, la Odessa a avut loc o manifestare a soldatilor romani la care au luat parte 12.000 de ostasi si studenti basarabeni si transnistrieni. La 9 aprilie ziarul ,,Cuvant moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele si drepturi nationale pentru romanii de dincolo de Nistru, iar in 14 aprilie se infiintase ,,Asociatia invatatorilor moldoveni din Basarabia si de dincolo de Nistru”. Congresul invatatorilor romani din Rusia, tinut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu religios, scoli, inspectorat scolar, episcopie la Dubasari, seminar la Odessa, toate in limba romana.

,,Pe noi cui ne lasatiș…”

In sedinta Radei ucrainene, deputatul transnistrean Ion Dumitrascu va protesta impotriva pretentiilor Ucrainei asupra Basarabiei. Dumitrascu impreuna cu Ion Precul si Valeriu Cicate vor conduce ,,Desteptarea – societate nationala a romanilor din Ucraina” infiintata la Kiev la 26 noiembrie 1917.
Congresul ostasesc moldovenesc de la inceputul lui noiembrie 1917 din Chisinau a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” si a hotarat ca in Sfatul tarii, romanii de peste Nistru sa detina 10 mandate. S-a mai cerut Ucrainei sa recunoasca romanilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleasi drepturi pe care Basarabia le recunoaste minoritatilor etnice. Chisinaul mai cerea administratiilor transnistriene sa notifice numarul copiilor romani de varsta scolara. La acest congres taranul transnistrean Toma Jalba a intrebat ,,si cu noi care traim pe celalalt mal al Nistrului, cum ramane fratilor, pe noi cui ne lasatiș”.

La 17 decembrie 1917 s-a organizat un Congres al romanilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunari pregatitoare la Tiraspol in 16 noiembrie si Grigoriopol in 21 noiembrie, hotarandu-se ca fiecare sat sa trimita doi delegati. Tinut sub semnul tricolorului, Congresul a votat pentru crearea de scoli nationale cu predare in limba romana si alfabet latin; introducerea limbii romane in biserici, Justitia in limba bastinasilor, medici romani la sate, moldovenii sa faca armata in oastea nationala si alegerea a opt reprezentanti in Rada ucraineana. S-a mai hotarat tiparirea de gazete, impartirea mosiilor la tarani si sa se faca tot posibilul ca Transnistria sa fie alipita Basarabiei. Si cum nu stiau daca Basarabia va lupta pentru aceasta alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atentiona ,,daca vom lasa Ucraina sa taie o ramura azi, alta maine, din copacul nostru va ramane buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat in incheiere ,,Slava Moldovei slobode”.

Comitetul National Roman ales a deschis 52 scoli romanesti, Rada ucraineana a aprobat manualele romanesti tiparite la Chisinau cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a inceput sa introduca si in Administratie si in Justitie cunoscatori ai limbii romane. Timotei Plesca si Toma Jalba au organizat batalionul romanesc, ostasii primind echipament, armament, cazarma. Cadrele didactice nu au fost silite sa urmeze cercurile de vara in limba ucraineana, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chisinau. In satul Lunca s-a jucat chiar ,,Piatra din casa” de Vasile Alecsandri. Pana ce teroarea bolsevica va patrunde peste tot, pe alocuri, in scoli si in 1919 se mai canta ,,Desteapta-te romane”.
In 9 ianuarie 1918, deputatul Ion Precul, moldovean din stanga Nistrului, ia cuvantul in Rada ucraineana si cere drepturi egale pentru compatriotii lui. Se preconiza un Congres general al romanilor din Ucraina in iunie 1918, dar abia in decembrie 1919, la o Adunare nationala, se pune problema organizarii lor intr-un stat national. La 21 martie 1919, in urmarirea bandelor bolsevice, romanii trec Nistrul si ocupa pentru scurt timp Tiraspolul si Razdelnaia.

La Conferinta de pace de la Paris, Romania nu a reclamat Transnistria si raman de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fratilor transnistrieni nu s-a infaptuit atunci, fiind siliti sa infrunte inca o epoca de suferinte. Dupa spusele lui Dominte Timonu (nascut in Mahala langa Dubasari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Romania) perioada a fost ,,mai grea si mai cumplita”.
Intr-o cuvantare tinuta la Varsovia, in noiembrie 1920, Take Ionescu spunea ca ,,600.000 de romani traiesc dincolo de frontiera estica”. In aprilie 1920 incep mari revolte taranesti, rasculatii condusi de Tutunica ocupa Balta, rascoala intinzandu-se in raioanele Codama si Ananev (raion despre care ,,Marea enciclopedie rusa” spunea ca ,,moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). In 1922, sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. Dupa inabusirea in sange a acestora s-au facut deportari in masa.

RASS Moldoveneasca -un stat romanesc intre Rusia si Romania Mare

Dupa declaratia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalitatile si libera folosire a limbii materne, si ca urmare a tendintelor brutale de ucrainizare, la 3 septembrie se intrunesc la Balta delegatii satelor romanesti. Ucrainienii au facut opozitie la organizarea unei republici autonome. Si totusi, in 12 octombrie 1924, se creaza Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca, in cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul, cu granita vestica fixata declarativ pe Prut. La Barzula, in aprilie 1925, Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granitele si Constitutia recunoscuta de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafata, in 1934, de 8434 kilometri patrati si o populatie de 615.500 locuitori (din care 80% romani), noua republica cuprindea raioanele: Balta, Barzula, Camenca, Crut, Dubasari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Rosie, Rabnita, Slobozia, Tiraspol. A fost creata pentru a atata pe nemultumitii din Basarabia. Vintila Bratianu considera cu luciditate ca ,,crearea unui stat roman intre Rusia si noi” va permite dezvoltarea in URSS ,,a unei vieti nationale romanesti”.

Mostenirea lasata de tarism era infioratoare: populatia analfabeta, scoli de limba materna lipsa, constiinta nationala stinsa, oamenii in mare parte nestiind de unde se trag si cine sunt. Demn de mentionat ca in RASSM nu s-a vorbit totusi despre “limba moldoveneasca”, ci despre romana. Reiese din paginile saptamanalului ,,Plugarul rosu”, care, la 21 august 1924, relata: ,,s-a hotarat ca in scoale, case si in asezaminte de cultura romaneasca sa se intrebuinteze limba romaneasca”.

In RASS Moldoveneasca au functionat 145 scoli romanesti gimnaziale, 18 scoli romanesti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic si politehnica, cu o populatie scolara romaneasca totala de 24.200 din care 800 studenti. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicatii cum ar fi: ,,Plugarul rosu”, ,,Moldova Socialista”, ,,Comsomolistul Moldovei”, ,,Moldova literara”, ,,Octombrie”, ,,Scanteia leninista”. Mai existau statie radio la Tiraspol, Corul de Stat ,,Doina”, teatrul de stat si sectie romana la scoala teatrala din Odessa, institut de cercetari stiintifice. Tanara republica avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern si chiar un presedinte de republica.

Prigoana stalinista

In 1937 insa, intelectualitatea din RASS Moldoveneasca a fost acuzata ca a facut jocul dusmanului de clasa, fiind exterminata in mod barbar. Incepand cu intregul guvern al republicii si terminand cu inimosii scriitori transnistrieni intre care: Nicolae Smochina, Toader Malai, Nicolae Turcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Batrancea, Nistor Cabac. Atrocitatile staliniste au mers pana acolo incat in satul lui Toma Jalba (Butor-raionul Grigoriopol) au fost impuscati 167 barbati din cei 168.
Datorita colectivizarilor fortate si inchiderii bisericilor (incheiata in 1938) a avut loc un adevarat exod peste Nistru atat de intens incat a fost nevoie de un lagar pentru refugiatii transnistrieni, iar numarul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atat de mare incat la Chisinau, Cluj si Iasi, apar reviste ale acestora: ,,Tribuna romanilor transnistrieni” condusa de St. Bulat, ,,Transnistria” redactata de Ilia Zaftur, respectiv ,,Moldova Noua” redactata de N. Smochina. Granicerii rusi trageau fara mila in cei pe care ii descopereau trecand Nistrul. Astfel de evenimente erau obisnuite, insa la 23 februarie 1932 a fost un adevarat masacru fiind ucisi 40 de barbati, femei si copii, fiind un subiect de discutie in parlament si in presa interna si internationala.

Sfasierea Transnistriei

Inainte de 28 iunie 1940 si in zilele urmatoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut si Nistru cu RASSM. Agentia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat sustinerii ,,intrunirii poporului basarabean cu poporul RASS Moldovenesti.” Ecouri ale intentiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regasesc in paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ,,cu mare bucurie am aflat noi ca Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au sustinut rugamintea organizatorilor Moldovei si au intrat cu propunere in Sovietul Suprem al URSS de a intruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM si organiza Republica Confederativa Socialista Sovietica Moldoveneasca”.
Kremlinul comandase culegerea de date in vederea luarii hotararii privind structura administrativ-teritoriala a RSSM. Un asemenea raport, datat 15 iulie 1940 si semnat A.Scerbacov, propune cedarea dintre judetele basarabene doar a Hotinului (care impreuna cu Cernautiul sa apartina Ucrainei), iar din RASSM sa cedeze Ucrainei doar raioanele Balta si Pesceansc. Viitoarea Moldova urma sa aibe 5 regiuni: Balti, Chisinau, Bender, Akkerman si Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hotului, Grigoriopol, Dubasari, Camenca, Codama, Cotovsc, Ocna Rosie, Rabnita, Slobozia, Tiraspol si Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.

Conducerea fostei RASS Moldoveneasca propune si ea cedarea catre Ucraina, pe langa Bucovina de Nord, doar a Hotinului, Cetatii Albe si Chiliei, iar de la est de Nistru sa fie cedate doar raioanele Codama, Balta si Pesciana.

Prin presedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M.Greciuha, Kievul cerea, la 22 iulie 1940, ca Ucrainei sa-i revina pe langa Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia si Ismail, Bolgradului si a opt din raioanele RASSM (Codama, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hotului, Ocna Rosie, Cerneansc, Kotovsk). Desi in urma analizarii propunerilor Ucrainei si RASSM, A.Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem ii propunea lui G. Malenkov (secretar al CC al PCUS) sa se adopte varianta RASSM, in 2 august 1940, Sovietul Suprem a adoptat legea formarii RSSM in varianta propusa de Ucraina.
La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetatenilor din urmatoarele localitati transnistriene de a trece din componenta Ucrainei in componenta Moldovei: Timcov (raionul Codama) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche (raionul Kotovsc), Grebenichi si Slaveano-Serbca (raionul Grosu). Sunt aprobate doar cererilor satelor Dorotcaia Noua si Sadovo (raionul Ocna Rosie).

Iata cateva din numele localitatilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hartop, Visterniceni, Bors, Dabija, Carlesti, Serpa, Culmea Veche si Noua (raionul Barzu); Valea Hotului, Tocila, Grecu, Perisori, Handrabura, Salpani (raionul Nani); Pasat, Holmu, Parlita, Pasatel, Mironi, Banzari, Bursuci, Mosneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budai, Buza, Stramba, Brosteni, Slobozia, Buchet, Timcau, Ploti, serbi (raionul Crutai); Ocna Rosie, Claveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Cosari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubau, Tabuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Malaiesti, Ilie, Branza, Untilovca, Gavanosu (raionul Ocna Rosie). Multe din numele romanesti vor fi schimbate: Barzu in Kotovsk, Marculeni in Dimovka, Volosca in Pisariovka, Intunecata in Svetloe, Nani in Ananiev, Vrabie in Vradievka, Valea Hotului in Dolinskoie, Malai in Karataevka, Urata in Elenovka etc.
Numele moldovenilor au fost ucrainizate si ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevara au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko.

Sub administratie romaneasca

Intre 19 august 1941 si 29 ianuarie 1944, Romania a avut sub administratie temporara ,,Transnistria” ce se intindea intre Nistru si Bugul de pana la limanul Niprului, iar in nord pana la apa Niomjai si a Rovului. Teritoriul, in suprafata de 44.000 kilometri patrati si cu o populatie de 1,2 milioane de locuitori, a fost impartit in 13 judete: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubasari, Golta, Jugastru, Movilau, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Rabnita, Tiraspol, Tulcin. In vederea deschiderii scolilor la 1941, primarii urmau sa consulte imediat obstile locale spre a stabili limba de predare a invatamantului (rusa sau romana) dupa alegerea obstei. Pastrand vechea impartire in 64 de raioane, din cei 1623 functionari, doar 398 proveneau din Romania. Din cele peste 1000 de biserici desfiintate de comunisti, in 1943 nu erau inca reparate decat 76. Alaturi de 219 preoti localnici mai slujeau 250 preoti din Romania. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, romanesti din Transnistria, apar publicatii ca: ,,Transnistria”, ,,Glasul Nistrului”, ,,Bugul”, ,,Gazeta Odessei”, ,,tara Bugului”, ,,Molva”. La Tiraspol s-a infiintat Liceul romanesc ,,Duca Voda”, iar cinematografe s-au deschis in Tiraspol, Ananiev si Odessa. Reprezentatii cinematografice au avut loc in toate satele Transnistriei. In satul Harjau au fost repatriati romani din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate intre Prut si Bug la inceputul actiunii). Din relatarile bulibasei Coca din Sintesti – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagar unde au fost adunati 2600 tigani.
In 1944, odata cu inaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost incorporata in RSS Ucraineana, iar raioanele Camenca, Rabnita, Dubasari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia in componenta RSS Moldovenesti, situatie existenta si in prezent.

O Romanie extrem-orientala

In 1966, R. Udler precizeaza ca 240 de localitati cercetate in cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau in Ucraina (Transcarpatia, Cernauti, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Donetk, Lugansk), in RSSA Abhazia, in Khirghizia. Mai existau materiale necartografiate si pentru Omsk si Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora romaneasca de peste Ural. In regiunea Orenburg si Turgai exista sate pur moldovenesti. In satul Berdianski locuiesc basarabeni ce mai intai fusesera colonizati in Simferopol. In satul Abiarski a intalnit familii cu numele Septechita. In regiunea Samarkand exista un sat exclusiv moldovenesc, iar in satul Orheievka din Semipalatinsk traiau coloni din Orhei. Sate romanesti exista in jurul Omskului si Akmolinskului si in regiunea Tansk. In jurul orasului Irkutsk exista romani, unul din satele in care acestia sunt concentrati fiind Ceremskov. Langa Vladivostok pe fluviul Usuri exista sate ca: Teiul, Zambreni, Bogatarca, Kisinovka, Balcinesti, Dunai, Basarabia Noua, Loganesti cuprinzand la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, langa Habarovsk, exista sate ca: Inul, Aur, Dunarea. In Manciuria traiau inainte de razboi 20.000 de romani. S-au semnalat pescari romani din Primorsk care au cerut azil in Japonia.
Intre multele valuri de deportari, emigrari, colonizari ale romanilor spre est, un rol important l-a avut si stramutarea in Siberia si Kazastan intre 1906-1914 a 60.000 basarabeni si crearea unei adevarate Romanii extrem-orientale.

Destramarea URSS nu le-a folosit romanilor din Transnistria

Recensamantul din 1989 din Ucraina atesta prezenta romanilor la est de Nistru, in regiunea Odessa, care cuprinde insa si sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) si alte regiuni (73.128). Exista, in 1992, la Odessa o Societate Culturala Romaneasca ,,Luceafarul” care edita si un saptamanal cu acelasi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea despre acest saptamanal ca este un ,,alin pentru durerea ce ma incearca” si ca ,,ne dor schimbarile carora au fost supuse candva denumirile satelor noastre” si vorbeste de ,,existenta de veacuri a noastra pe aceste locuri”.
Interesele rusesti in zona – a caror expresie este conflictul inceput in 1992 si tendintele centrifuge continuate pana in prezent – impiedica accesul la viata nationala macar pentru romanii transnistrieni din raioanele Moldovei. Daca la inceput 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latina, in urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar scolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunscic vicepresedinte al Societatii ,,Transnistria” anunta ca a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Thighina) si nr. 12 din Rabnita. In intreaga Transnistrie moldovenii constituie 40% din populatie (rusii si ucrainenii reprezinta doar 22, respectiv 28%); in Tiraspol unde, in 1940, romanii formau 65% din populatie, in 1989 reprezentau abia 12%.
Cu gandul la acesti bravi romani transnistrieni va fi zis probabil Corneliu Coposu ca ,,integritatea noastra teritoriala pana la frontierele estice ale neamului este o obligatie sfanta, ca a XI-a porunca a decalogului romanesc”.
Autoritatile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controleaza pe langa raioanele de la est de Nistru si orasul Tighina care este in Basarabia. In 1992, dupa ce armata Moldovei a intrat in Tiraspol, a primit ordin de la Snegur sa se retraga. Ostasii au plans de necaz. Chisinaul este indreptatit conform dreptului international sa restabileasca ordinea constitutionala in zona insa a avut si are niste ezitari cel putin suspecte.

Viorel Dolha




O masina a ambasadei Rusiei a calcat in seara zilei de 21 octombrie a.c. o tanara studenta

autoturismul diplomatului rus

Aseara, tanara Bacanu Madalina studenta in anul 1 la facultatea de chimie, traversa regulamentar pe trecerea de pietoni de pe strada Camil Resu, langa Strada Ilioara , in acest timp un autoturism Volkswagen de culoare argintie, a  ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti o spulbera pe tanara studenta care traversa regulamentar.  Autoturismul avea numarul CD 156 218 si era condus de secretarul general al ambasadei Rusiei. Politia a sosit prompt la locul accidentului, dar diplomatul rus s-a baricadat in masina,  refuzand categoric sa sufle in aparatul epilotest si sa si sa se supuna la prelevarea de probe biologice, facand uz de imunitatea sa diplomatica.
Tanara studenta se intorcea de la „Marsul Unirii Basarabiei cu Romania” care a avut loc in aceiasi dupa amiaza in centrul Bucurestiului si se afla in prezent internata in stare grava.
Ambasada Federatiei Ruse a refuzat sa discute cu familia tinerei studente grav accidentate.

Captura dupa imaginile inregistrate de o camera de supraveghere

Dacian Dumitrescu




HARTA CARE NU TREBUIA SA EXISTE !

Una dintre hartile amiralului turc din secolul 16, Piri Reis, starneste controverse si poate da peste cap toata istoria umanitatii.

Concluziile savantilor – o harta facuta din avion sau alt aparat de zbor, o harta mai veche decat gheata care acopera Antarctica, o harta mai detaliata decat hartile tactice ale armatei americane, o harta pe care a folosit-o si Columb ca sa “descopere” America – o harta venita din adancurile istoriei umanitatii, care ne poate schimba sistemele de valori sau istoria asa cum o stim.
Piri Reis a fost un faimos amiral turc din secolul saisprezece, care avea ca pasiune colectionarea de harti de navigatie vechi. Dupa o batalie pe mare, amiralul a capturat cativa marinari dusmani. Unul dintre ei, ca sa scape cu viata, s-a laudat ca a fost pilot in flota lui Columb pe parcursul celor trei voiaje ale acestuia in Lumea Noua. Piri Reis, intotdeauna in cautare de noi informatii, l-a intrebat pe om daca Columb a descoperit Lumea Noua din intamplare sau stia ca exista pamant peste ocean. Pilotul i-a raspuns ca acesta avea o harta, a carei copie o detine si el si pe care i-a inmanat-o amiralului. Acesta, folosindu-se de ea si de colectia lui de harti antice, a desenat o harta a lumii in 1513. Aceasta este povestea hartii lui Piri Reis, mai mult sau mai putin romantata. Surprizele si semnele de intrebare de-abia acum incep.

In 1929, un grup de istorici, cercetand sectiunea haremului Palatului Topkapi din Istanbul, a gasit aceasta harta intr-o gramada de moloz. Istoricii au fost uimiti cand au descoperit ca harta prezinta clar coasta de nord si de sud a continentului american. Si mai uimiti au fost sa descopere pe vechea harta facuta la 1513, continentul Antarctica, care nu a fost descoperita pana in 1818.

In 1953, un ofiter al marinei turce a trimis harta lui Piri Reis inginerului sef al Oficiului Hidrografic Naval al Statelor Unite. Pentru a o cerceta, acesta i-a cerut ajutorul capitanului Arlington T. Mallerey, cu care mai colaborase, o autoritate in materie de harti antice. Raportand harta la cele existente, aceasta nu numai ca s-a dovedit a fi perfecta, dar chiar a mai adus corecturi hartilor moderne. De exemplu, pe harta lui Piri Reis, Groenlanda e reprezentata prin doua insule separate. Aceasta informatie a fost confirmata recent de un explorator polar francez, care a descoperit cu ajutorul sondelor ca sub stratul de gheata sunt intr-adevar doua insule. In Antarctica, prin acelasi procedeu, s-a descoperit ca sub calota de gheata exista vaile si muntii descrisi de harta lui Piri Reis, deoarece harta reproduce nu numai conturul continentelor, ci da si indicatii topografice privind interiorul acestor continente. Lanturile muntoase, varfurile, insulele, fluviile si platourile sunt insemnate cu cea mai mare exactitate.

Confirmand toate acestea si multe alte lucruri, cartografii Marinei Americane au ajuns la urmatoarele concluzii:

1. Columb a avut o harta in calatoria sa spre America, care arata coastele Yucatanului, Guatemalei, Americii de Sud pana la Stramtoarea Magellan si o mare parte a coastei Antarcticii.

2. Harta originala are cel putin 5.000 de ani, iar unele date arata ca poate chiar mai mult. Unele parti de uscat care apar pe harta sunt acoperite de gheturi de mii de ani.

3. Doar cartografi foarte experimentati din zilele noastre ar putea desena o harta cu un grad de acuratete atat de mare si numai dintr-un avion.

Ca sa adanceasca misterul acestei harti, studii ale unor profesori ca Charles H. Hapgood sau Richard W. Strachan au aratat ca originalul hartii dupa care s-a inspirat Piri Reis a fost o fotografie aeriana de la o foarte mare inaltime, deoarece harta seamana perfect cu o fotografie a pamantului realizata din satelit, unde, datorita formei sferice a Pamantului, continentele situate mai departe de centrul imaginii “aluneca in jos” , la fel ca pe harta lui Piri Reis.
Capitanul Mallery sustine, de asemenea, ca harta nu se putea realiza decat dintr-un aparat de zbor, fiind prinse pe ea piscuri muntoase din nordul Canadei si din Alaska care nu erau trecute nici pe hartile strategice ale Armatei americane. Pe langa asta, adauga el, “stiau sa calculeze longitudinea, lucru pe care noi inca nu il stiam acum doua sute de ani”.
Profesorul Charles H. Hapgood sustine ca, deoarece calota glaciara a Antarcticii se presupune ca are 100 de milioane de ani, exista doua posibilitati asupra perioadei in care a fost facuta harta initiala: ori calota glaciara este de factura recenta, cateva mii sau zeci de mii de ani, ori originalul hartii a fost facut acum milioane de ani, cand inca omul nu exista. Aceste doua prezumtii sunt respinse de comunitatea stiintifica, deoarece fiecare din ele ar da peste cap tot ceea ce credem noi ca reprezinta istoria umanitatii, de aceea harta lui Piri Reis este considerata doar o curiozitate, printre multe altele care ne-ar schimba poate sistemele de valori sau istoria.




MOSSAD-ul deconspirat

„Mossad-ul este ca gâdele oficial sau ca medicul din Camera Morții care administrează injecția letală. Acțiunile voastre sunt toate aprobate de Statul Israel. Când ucideți, voi nu violați legea. Voi executați o sentință aprobată de primul ministru în exercițiu.” Meir Amit (Director General al Mossad 1963-1968)

Mossad- the Israeli Spy Agency

Cartea  care face obiectul acestei recenzii poartă titlul „GIDEON’S SPIES – The Secret History of the Mossad” și a fost publicată de Editura St. Martin’s Griffin din New York. Tradusă în 16 limbi și prezentată sub forma unui serial la Canalul 4 al televiziunii britanice, cartea este rezultatul unor cercetări minuțioase pe o durată de 3 ani, în care autorului i s-a permis un acces fără precedent la persoane cheie din structurile Mossad. Gordon Thomas este un scriitor britanic cu 53 de cărți publicate până acum și vândute în 45 de milioane de exemplare pe tot globul, iar două au fost ecranizate.

Într-un interviu, autorul a mărturisit că nu ar mai scrie o asemenea carte despre spionajul israelian, din cauza amenințărilor de tot felul primite de la diferite grupuri de interese. Autorul a fost sigur că va fi arestat pe aeroportul din Tel Aviv la plecarea sa din Israel, motiv pentru care a încredințat manuscrisul unor prieteni pentru scoaterea lui din țară. Asta explică, poate, de ce despre Mossad nu au fost publicate până acum cărți de referință cum există despre alte servicii de spionaj ale lumii.

Despre spionajul american, CIA, sunt publicate peste 200 de cărți, iar despre cel britanic, MI5, sunt 51 de cărți în vânzare. Pe coperta cărții este tipărită următoarea concluzie: „Aceasta este una dintre puținele cărți care a captat adevărata natură a guvernului Israelului și procesul de gândire al elitei politice israeliene” (Ari Ben-Menashe, consilier al primului ministru Yitzhak Shamir).

„MOSSAD” sunt inițialele din ebraică ale instituției de stat israeliene, create la 2 martie 1951 pentru spionaj exern, instituție care în traducere se cheamă Institutul pentru Coordonare. Acesta este pus sub jurisdicția Ministerului de Externe al Israelului și include în structura personalului său ofițeri superiori reprezentând celelalte organizații ale comunității de informații ale Israelului: Shin Bet (siguranța internă), Aman (spionajul militar al aviației și marinei militare). Funcțiile acestor ofițeri superiori sunt de informare a Mossad-ului asupra nevoilor specifice ale clientelei sale.

În caz de dezacorduri asupra oricărei cereri formulate Mossad-ului de către clienții săi, obiectul dezacordului este supus examinării primului ministru. Pentru exemplificare, Ben Gurion, primul ministru la nașterea organizației a dat următoarea clarificare: „Voi veți da Mossad-ului lista de cumpărături a instituției pe care o reprezentați, Shin Bet sau Aman. Mossad va merge să obțină marfa cerută de voi. Nu este treaba voastră să știți de unde s-a cumpărat sau ce preț a plătit Mossad pentru informațiile cerute de voi” (pag. 39). Tot Ben Gurion a definit în scris ordinul de funcționare a Mossad-ului: „Mossad va acționa sub conducerea mea, va lucra conform instrucțiunilor mele și va raporta direct mie”.

În concluzie, în orice acțiune a Mossad-ului trebuie văzută mâna invizibilă a primului ministru în exercițiu la acea oră. În acest context autorul aduce detalii inedite despre Benyamin Netanyahu, cel mai tânăr prim-ministru din istoria Israelului. Fiind un om cu experiență în domeniul spionajului, se aștepta din partea lui să știe cum funcționa din interior Mossad-ul, când să asculte, cât de departe se poate merge în acțiuni externe etc.

De la început însă, Benyamin Netanyahu și-a uimit ofițerii cu lungă experiență în spionajul extern, prin amestecul lui în detaliile operaționale. La început a fost interpretat acest amestec ca fiind un zel exagerat, dar lucrurile au devenit alarmante când nu doar primul ministru Netanyahu, dar și soția sa, Sara, dorea să privească în spatele paravanului de protecție al Mossad-ului. Sara invita în locuința ei privată, ofițeri superiori ai Mossad-ului pentru a răspunde întrebărilor ei, argumentând că ea urmează exemplul lui Hillary Clinton, când era Prima Doamnă și se interesa despre acțiunile CIA.

Sara Netanyahu a cerut să vadă profilul psihologic al conducătorilor lumii pe care ea și soțul ei urmau să îi viziteze sau să îi primească în vizite de stat. „A cerut în mod special detalii despre activitățile sexuale ale lui Bill Clinton” (pag. 3). A mai cerut, de asemenea, să vadă dosarele ambasadorilor Israelului ale căror ambasade urmau să le fie gazde în călătoriile lor externe. Amuzați de cererile ei, ofițerii Mossad-ului au replicat soției primului ministru că obținerea unor asemenea informații nu intra în atribuțiile lor de serviciu.

Mossad-ul face SUA părtașă la Holocaust

Detalii și mai neașteptate sunt aduse de această carte în privința primului ministru Yitzhak Shamir, sub a cărui conducere a explodat scandalul Jonathan Pollard, ofițer al marinei militare americane, prins spionând pentru Israel. Acest prim-ministru avea o teorie, potrivit căreia SUA erau în parte responsabile pentru Holocaustul evreilor din timpul războiului. El era convins că președintele Franklin Roosevelt ar fi trebuit să cadă la învoială cu Hitler pentru înlocuirea Angliei cu Germania în Orientul Apropiat. Ca răsplată, Hitler ar fi permis evreilor germani să emigreze în Palestina și Holocaustul nu ar mai fi avut loc vreodată.

Oricât de neverosimilă este această teorie, ea a înveninat vederile lui Shamir privind America până aproape de ură. El a ordonat Mossad-ului „ca gest de bunăvoință”, să trimită în URSS o parte din cele 500.000 de pagini secrete furate de Jonathan Pollard din SUA. Shamir spera că acest gest va ameliora relațiile Israelului cu URSS. Documentele furate cuprindeau informațiile la zi ale americanilor privind apărarea spațiului aerian sovietic precum și evaluările anuale ale CIA ale întregii capabilități de război a URSS, fotografii din satelit, interceptări de comunicații și rapoarte ale agenților CIA din interiorul URSS.

Când Nahum Admoni, directorul general al Mossad-ului, a avertizat pe Shamir că transmiterea acelor rapoarte va permite în mod sigur sovieticilor să captureze pe spionii americani din URSS, primul ministru Shamir a ridicat cu indiferență din umeri (pag. 193). Același prim-ministru apare în carte implicat în asasinarea lui Robert Maxwell, proprietarul ziarelor „Daily Mirror“ din Londra și „Maariv“ din Tel Aviv.

În decursul anilor, Maxwell devenise un agent de influență major al Israelului în Occident. Pe yahtul său, șeful Mossad-ului, Nahum Admoni l-a întâlnit în secret pe Vladimir Kriucikov, șeful KGB, în anul 1990, înaintea loviturii de stat contra lui Gorbaciov. Kriucikov venise în numele conspiratorilor de la Moscova să propună Israelului următoarele: Mossad va uza de influența sa în SUA și Europa pentru recunoașterea noului guvern ce se va instala după debarcarea lui Gorbaciov. La schimb, Kriucikov promitea Israelului libera emigrare a evreilor sovietici.

Un an mai târziu, la 30 septembrie 1991, când Kriucikov se afla în închisoare pentru eșecul complotului, Robert Maxwell amenința Mossad-ul că va dezvălui lumii secretul întrevederii lui Kriucikov cu Admoni de pe yahtul său, dacă nu i se returnează milioanele de dolari furate împreună din fondul de pensii al jurnaliștilor de la ziarul „Maariv“ din Tel Aviv. Urmare acestui șantaj, Robert Maxwell este ucis.

Cartea explică succesul constant al Mossad-ului în culegerea de informații la scară mondială prin inventarea SAYANIM-ului de către Meir Amit, directorul Mossadului între 1963 și 1968. În traducere din ebraică, Sayamin înseamnă „ajutor voluntar de la evrei”. Fiecare SAYAN a fost și este un exemplu al coeziunii istorice a comunității evreilor din lume. Indiferent de jurământul de credință al evreului față de țara în care se află, „ÎN ULTIMĂ INSTANȚĂ UN EVREU VA ADMITE EXISTENȚA UNEI LOIALITĂȚI MAI MARI: CEA MISTICĂ FAȚĂ DE ISRAEL ȘI A NEVOII DE A AJUTA ISRAELUL CONTRA DUȘMANILOR SĂI”. Sayanim a îndeplinit multe funcții: un sayan care lucrează la o firmă de închiriat automobile, va furniza unui ofițer Mossad un vehicul fără actele legale necesare închirierii (actul de identitate, permisul de conducere, cartea de credit etc.).

Un sayan de la un hotel va oferi cazare fără actele de rigoare. Un bancher sayan va descuia ușa băncii în afara orelor de program și va furniza banii necesari. Un medic sayan va acorda ajutor medical, tratând o rană de glonț, fără informarea poliției. Sayanii nu primesc bani, decât pentru acoperirea cheltuielilor generate de serviciile lor, restul efortului lor este strict voluntar și gratuit. Ei colectează date tehnice și tot felul de informații „la vedere”: un zvon aflat la o petrecere selectă, o știre de la radioul local, un paragraf dintr-un ziar, o poveste cu tâlc la o cină din „lumea bună”. Sayanii oferă gratuit și voluntar piste noi de investigație pentru Mossad. În anul 1998 erau 4.000 de persoane sayan în Anglia și aproape 16.000 în SUA.

Vaticanul, cel mai mare adversar al Mossad-ului

Un sayan care lucra ca mic funcționar la un bogătaș creștin din Roma, face o copie în anul 1979 de pe un document primit de la Vatican de stăpânul lui. Era o propunere a Papei Ioan Paul al II-lea către O.N.U. de transformare a Ierusalimului în oraș internațional, patrolat de căștile albastre ale trupelor O.N.U. și în care Vaticanul urma să aibă răspunderea tuturor lăcașelor de cult creștin. În câteva ore, acest document ajunge pe biroul lui Menachem Begin, primul ministru al Israelului, unde provoacă consternare. Conducătorii Israelului se temeau cel mai mult de acțiunile Vaticanului, după cum declara primul ministru Golda Meir: Sunt fascinată de structura marxistă a papalității. În primul rând este puterea ei financiară care e aproape fără precedent. Apoi, papalitatea acționează fără partide politice sau sindicate. Întregul aparat este organizat pentru control. Curia Romană controlează episcopii, episcopii controlează clerul, clerul controlează pe laici. Cu multitudinea lor de secretariate, comisii și structuri, papalitatea este un sistem croit special pentru spionaj și informare”(pag. 213). Israelienii sunt permanent cu ochii pe Vatican pentru că știu că au un adversar de temut, cu peste 500 de ani de experiență informativă. În plus, Vaticanul este ostil Israelului și un prieten declarat al palestinienilor. De aici, eforturile constante din partea Israelului de a găsi cu Vaticanul un modus vivendi.

Președintele Ronald Reagan a stabilit cu Papa Ioan Paul al II-lea un acord fără precedent în istoria SUA, în baza căruia Papei va fi complet informat în toate aspectele politicii americane pe plan militar, politic și economic. Concret, în fiecare vineri la orele 20, șeful rezidenței CIA din Italia aducea Papei ultimele secrete obținute de SUA de la rețeaua de sateliți și de la alte dispozitive de ascultare electronică sau de la agenții CIA din lume. Niciodată în cei 500 de ani de istorie diplomatică, nu a fost mai implicat Vaticanul în acțiuni internaționale ca în timpul Papei Ioan Paul al II-lea.

La 13 mai 1981, Papa era să fie ucis pentru activismul său, prin atentatul comis de turcul Mehmet Ali Agca. Mossad-ul a aflat din acțiuni proprii cine a ordonat turcului Agca să comită atentatul la viața Papei și a comunicat Vaticanului rezultatul investigației sale. Atentatul a fost pregătit în detaliu la Teheran, cu aprobarea și sprijinul ayatolahului Ruhollah Khomeini, care vedea în asasinarea papei prima salvă în războiul contra Occidentului și a valorilor sale, pe care Khomeini le considera aprobate de cea mai mare biserică creștină a lumii. Drept justificare erau citate la Teheran cuvintele Papei la o întrevedere de la Roma: Ceea ce învață pe oameni Coranul este agresiune. Ceea ce învățăm noi pe oameni este pacea.

Desigur, natura umană distorsionează orice mesaj trimis de religie. Dar în pofida faptului că oamenii pot apuca pe căi greșite din cauza viciilor și a obiceiurilor rele, creștinătatea aspiră la pace și iubire. Islamul este o religie care atacă. Dacă se începe prin propovăduirea agresiunii la întreaga comunitate, se va sfârși prin cultivarea elementelor negative în fiecare om. Se știe unde duce asta: asemenea oameni ne vor asalta violent” (pag. 238). Papa a reacționat prompt la aflarea veștii și a surprins întreaga lume prin vizita sa inopinată la închisoarea din Roma, unde era încarcerat Agca.

Turcul a confirmat că totul a pornit de la Teheran. Asta a influențat atitudinea Papei față de Islam și față de Israel. În mod frecvent, Papa va prezice în cercul lui intim de la Vatican că noul conflict al lumii nu va fi dintre Est și Vest, adică dintre SUA și Rusia, ci între Islamul fundamentalist și creștinătate (pag. 242). În decembrie 1993 Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut statul Israel și a stabilit relații diplomatice cu acesta.

Asasinarea lui Yizhak Rabin, un mister

Un capitol surprinzător al acestei cărți este cel privind asasinarea în Israel a primului ministru Yizhak Rabin de către Yogal Amir. Un renumit jurnalist, Barry Chamish, a strâns și a publicat pe Internet toate rapoartele medicale și balistice, precum și depozițiile făcute la tribunal de cei care îl păzeau pe Rabin, de medicii, care au încercat să îi salveze viața și interviurile luate israelienilor din comunitatea de informații.

Concluziile sunt șocante: „Teoria unui asasin, acceptată de Comisia de Anchetă a guvernului este falsă și are scopul acoperirii unui atentat regizat, cu acordul primului ministru, atentat proiectat să eșueze, dar să refacă popularitatea în scădere a lui Rabin cu electoratul Israelului. Yogal Amir a acceptat față de stăpânii săi din comunitatea de informații să joace rolul de pușcaș unic. Amir a fost echipat cu gloanțe oarbe și a tras un singur foc, nu trei cum se credea.

Yizhak Rabin nu avea sânge pe el, a mers fără sprijin pe picioarele lui la automobilul care îl aștepta. În timpul cursei stranii spre spital, Rabin a fost împușcat de două ori cu gloanțe adevărate, care au fost trase din pistolul propriului său bodyguard, Yoram Rubin. Arma sa a dispărut la spital și nu a mai fost găsită vreodată. Rubin se va sinucide ulterior” (pag. 133). Independent de ancheta lui Barry Chamish, există depoziții sub stare de jurământ care susțin acuzația lui Chamish că „ce s-a întâmplat acolo este profund ascuns și conspiratorial”. La proces, Yogal Amir a declarat: „Dacă vă spun adevărul, întregul sistem se va prăbuși. Cunosc destul pentru a distruge această țară(pag. 134).

Mossad-ul știa cine a omorât-o pe prințesa Diana

Cele mai fascinante pagini ale cărții de față rămân totuși cele privind moartea prințesei Diana. Mossad-ul recrutase în serviciul Israelului, cu câteva zile înaintea decesului Dianei, pe Henri Paul, șeful agenților de pază și supraveghere informativă de la Hotelul Ritz din Paris, care va duce cu el în mormânt atât pe Diana, cât și pe fiul proprietarului hotelului Ritz. Este o lungă listă a indiciilor unei conspirații contra Dianei și autorul le înșiră pe toate în mod metodic și fără menajamente.

Menționez un singur indiciu edificator. Un fost ofițer britanic din spionajului extern, MI6, pe nume Tomlinson, refugiat în Elveția, a pus pe Internet numele reale a 12 colegi de la MI6 a căror misiune era uciderea Dianei, fapt care a provocat un imens scandal în Anglia. Guvernul britanic a emis un mandat de arestare pe numele lui Tomlinson și a retras în Anglia pe cei 12 ofițeri din misiunile lor externe.

În încheiere, amintesc și alte subiecte incendiare abordate de autor în această carte: precum faptul că Vaticanul și Mafia italiană au strâns 200 de milioane de dolari pentru sindicatul polonez SOLIDARNOST, bani furați de Mossad pentru finanțarea operațiunilor lor „negre”; Mossad-ul avea în anul 1998 o echipă de ofițeri asasini de 48 de persoane dintre care șase erau femei – media lor de vârstă avea 25 de ani și erau în perfectă condiție fizică (pag. 123); Israelul este a patra putere nucleară a lumii, cu un arsenal de 200 de bombe atomice

sursa:

The Secret History of the Mossad” de Gordon Thomas  /  Publicata la New-York – Tradusa în 16 limbi – prezentata în serial la televiziunea Britanica (canalul 4).




Serviciile secrete ale URSS au creat, controlat și continuă astăzi să dirijeze terorismul islamic și o serie de mișcări anti-americane din diverse țări ale lumii

Intr-un amplu text publicat de portalul WND, general-locotenentul Ion Mihai Pacepa descrie cu lux de amănunte o schemă amplă prin care serviciile secrete ale URSS au creat, controlat și continuă astăzi să dirijeze terorismul islamic și o serie de mișcări anti-americane din diverse țări ale lumii

Potrivit lui Pacepa ultimul val de terorism din lume, inclusiv atacul asupra ambasadei americane din Libia și noile amenințări din partea Iranului, izbucnite aparent spontan ca reacție la filmul „Inocența musulmanilor” este opera unei rețele create și dirijate de Kremlin.

„Chiar și președintele Libiei, Yousef El-Magariaf, a declarat că „fără îndoială”, atacul a fost „planificat”, subliniind că teroriștii au ales o „anumită dată pentru această demonstrație”, noteză generalul.

Asasinarea diplomatului american, un omagiu lui Dzerjinski?!

Acesta scoate în evidență și faptul că asasinarea ambasadorului american – 11 septembrie 2012 – a coincis cu o aniversare semnificativă – 125 de ani de la nașterea lui Feliks Dzerjinski, fondatorul KGB, rebotezat FSB, aniversare sărbătorită de Kremlin.

„Experiența mea îmi permite să afirm că atacurile musulmane asupra ambasadelor americane și asasinarea ambasadorului SUA în Libia, efectuate cu aruncătoare de grenade de producție sovietică, cu arme Kalashnikov și cocktail-uri Molotov, sunt la fel de „spontane”, cum sunt paradele de 9 mai de la Moscova – și au aceieași organizatori”, afirmă Ion Mihai Pacepa.

Fost șef de securitate aduce câteva amănunte din trecutul său de general al securutății române.
„În anul 1972, am avut un mic dejun la Moscova, cu șeful KGB Yury Andropov. Kremlinul, mi-a spus el, a decis să transforme anti-semitismul arab într-o doctrină anti-americană pentru întreaga lume musulmană. Ideea a fost de a arăta și demonstra că SUA este o țară sionistă, finanțată cu bani evreiești și care se află sub controlul a „Consiliului Înțelepților Sionului” (epitet batjocoritor dat de KGB Congresului SUA)”, relatează Pacepa.
500 de agenți români lucrau pentru Uniunea Sovietică în lumea islamică
„KGB-ul a aruncat milioane de dolari și mii de oameni pentru realizarea acestui proiect gigantic. Înainte de a părăsi România pentru totdeauna, în 1978, serviciul de spionaj român a trimis și el aproximativ 500 de agenti sub acoperire în diverse țări islamice. Cei mai mulți dintre ei erau clerici, ingineri, medici, profesori și instructori de artă. Potrivit unei estimări obținute de la Moscova, în anul 1978 întregul bloc sovietic al serviciilor de securitate trimise circa 4.000 de astfel de agenți pentru a influența lumea islamică.
Ce impact a avut acest efort? Nimeni nu poate spune cu siguranta, dar peste 20 de ani, prin efectul cumulativ al distribuției a milioane de traduceri arabe ale „Protocoalele Înțelepților Sionului” în lumea islamică și înfățișând Statele Unite, ca pe un surogat criminal sionist au rezultat: atacul din 1979 asupra ambasadei SUA din Teheran, bombardarea în 1983 a bazei US Marine în Beirut, atacul din 1993 la World Trade Center din New York, distrugerea în 1998 a ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania, precum și atucurile teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, care a ucis aproape 3.000 de americani”, menționează Pacepa.
Potrivit generalului evenimentele de ultimă oră și o serie de acțiuni ale Rusiei arată că ne aflăm într-un nou „război rece”, iar SUA ar trebui să-și revizuiască radical politica externă, care să fie una mai realistă.



Reteaua Lucy sau cum l-au vândut generalii nazisti pe Hitler lui Stalin

Legendara rețea Lucy

(„A MAN CALLED LUCY” 1939-1945 (Un bărbat numit Lucy), de Pierre Accoce și Pierre Quet, Editura Coward-McCann din New York, 192 pagini )

Despre Lucy

„Lucy a avut în mâinile sale firele care duceau la trei mari Comandamente ale Forțelor Armate Germane… Efectul comunicațiilor sale asupra strategiei Armatei Roșii și asupra înfrângerii Wehrmacht-ului a fost incalculabil” (Alexander Foote, în Handbook for Spies)

„Sovieticii au exploatat o sursă fantastică în Elveția, unul Rudolf Roessler (nume de cod «Lucy»). Prin mijloace neidentificate până azi, Roessler din Elveția a fost capabil de a obține informații de la înaltul Comandament German din Berlin pe o bază continuă, adesea în mai puțin de 24 de ore de la emiterea deciziilor zilnice privind Frontul Răsăritean” (Allen Dulles, directorul general al CIA în perioada 1953-1961, în The Craft of Intelligence)

Dintre toate rețelele de spionaj active în Al Doilea Război Mondial, cea care a primit admirația cea mai respectuoasă din partea profesioniștilor a fost cea condusă din Lucerna, între anii 1939-1943, de către Rudolf Roessler, sub numele de cod „Lucy”. Nici Sorge, nici Cicero, pentru a menționa cele mai bune exemple, nu au putut egala realizările sale.

Cartea de față, A man called Lucy (Un bărbat numit Lucy), apărută la editura americană Coward-McCann din New York, este rezultatul unor ani de cercetări intense și interviuri cu 150 de persoane, precum și de călătorii care însumează peste 50.000 de km, în urmărirea unui bărbat numit Lucy. Acest bărbat este cel care i-a făcut lui Stalin un cadou neașteptat de Crăciunul anului 1940: dosarul complet al Planului Otto (rebotezat „Barbarossa”) de invadare a URSS.

Numai nouă copii ale planului existau atunci și i-au trebuit lui Roessler peste 12 ore de muncă pentru descifrarea codului și încă 48 de ore pentru a radiotelegrafia Kremlinului toate paginile planului. Stalin a reținut în secret, la biroul său din Kremlin, acest dosar și nu l-a discutat decât cu Lavrenti Beria, ministrul poliției politice secrete cunoscute sub numele de N.K.V.D. Șeful Marelui Stat Major al Armatei Roșii era atunci Gheorghi Jukov, care scrie în cartea sa de memorii că nici el, nici ministrul Apărării, Timoșenko, n-au știut că Stalin primise planul Barbarossa cu 6 luni înainte de invazia nazistă.

În favoarea faptului că Stalin avea de ceva vreme acest document stă înregistrarea în care îi spune șefului spionajului extern al Armatei Roșii (GRU): „Nu-mi spune mie ce crezi. Mie dă-mi faptele și sursa!” În cazul lui Rudolf Roessler nu se știa sursa pentru că asta era precondiția pusă de el celor care primeau rapoartele sale (guvernul Elveției, Angliei și URSS) – nedivulgarea sursei. Roessler a dus cu el în mormânt numele surselor sale de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). La început însă, Stalin n-a crezut autencitatea informațiilor lui Roessler, pe care îl bănuia un agent provocator al naziștilor.

Cine e Rudolf Roessler, cunoscut drept Lucy

Rudolf Roessler s-a născut în anul 1897, în orășelul Kaufbeuren din Bavaria. Tatăl său era un demnitar în Guvernul Bavariei, la Ministerul Apelor și Pădurilor. Pe frontul Primului Război Mondial, Roessler și-a cunoscut camarazii care vor deveni prietenii și sursele de bază din spionajul lui de mai târziu. Acești camarazi erau absolvenți ai academiilor militare, unde tinerii cadeți erau educați să devină ofițeri loiali Germaniei imperiale. Roessler va deveni liderul lor intelectual. După terminarea Primului Război Mondial, Germania era o țară proscrisă în Europa, fără permisiunea de a avea o armată și obligată să plătească învingătorilor despăgubiri înrobitoare. La 17 aprilie 1922, Germania restabilește relațiile diplomatice cu Rusia Sovietică și semnează la Rapallo un tratat de colaborare prin care își acordă reciproc prioritate în toate tranzacțiile lor de comerț exterior. URSS va cumpăra mașini și utilaje de la firme germane. Tehnicieni germani vor primi slujbe bune în minele sovietice și la marile lor centrale electrice. Dar peste aceste convenții comerciale, Tratatul de la Rapallo a permis Germaniei și URSS-ului să spargă carantina impusă asupra lor de către celelelte națiuni europene, mai concret, blocada militară asupra URSS și restricțiile impuse Germaniei de Tratatul de la Versailles.

Armata Roșie nu avea trupe și metode de instruire a acestora și nicio școală militară europeană nu a acceptat să le dea instrucția necesară. De cealaltă parte, armata germană era limitată la 100.000 de infanteriști, incapabilă de a-i instrui pentru război, fără tancuri, aviație sau marină militară. Tratatul de la Rapallo a permis acestor două țări să dezvolte relații strânse, care ar fi îngrozit Europa acelor vremuri, dacă s-ar fi cunoscut în profunzime. Avioane Junkers vor fi fabricate în Rusia, la Samara, obuze la Tula, gaze de luptă la Krasnogvardeisk, submarine și crucișătoare la Leningrad. În plus, mari baze de instrucție militară vor fi pregătite de sovietici pentrul uzul armatei germane. La Lipetsk și Voronej bazele erau echipate pentru aviația germană. La Kazan, pe Volga, pentru tancuri. A fost o întreprindere gigantică cu zeci de mii de militari germani dintre cei mai talentați combatanți ai Primului Război Mondial, care au fost radiați de pe listele armatei germane înainte de a pleca în URSS și reîncorporați la întoarcerea în țară. Așa au ajuns prietenii militari ai lui Rudolf Roessler din tranșeele Primului Război Mondial printre cei selectați să plece în URSS pentru a deveni mai târziu generalii de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). Pentru acești generali, invazia lui Hitler contra URSS echivala cu un război fratricid! Ei au cerut „civilului” Roessler, emigrat din 1933 în Elveția, să găsească contacte la englezi, care să primească informații strategice de la Marele Stat Major al armatei germane, unde lucrau cei zece amici ai lui Roessler.

Un om cât 12 bombe atomice

Cele mai multe cazuri de spionaj se bazează pe un incident singular, adesea crucial, dar scurt ca durată. De exemplu, măiestria lui Richard Sorge a constat în obținerea informației că Japonia nu va ataca URSS. Enorma valoare a lui Rudolf Roessler și a celor zece generali germani din rețeaua Lucy s-a bazat pe un munte de informații echivalente ca mărime cu 40 de volume, la fel de senzaționale, ca informația lui Richard Sorge, dar care a durat timp de cinci ani!

Nu întâmplător, un general britanic a declarat că valoarea lui Roessler este egală cu cea a 12 bombe atomice! Una dintre problemele lui Roessler era că întreaga clasă avută a Elveției era pro-germană. Așa a ajuns la colonelul Karel Sedlacek, care era ceh și care s-a oferit voluntar să acționeze ca o curea de transmisie a informațiilor lui Roessler către guvernul britanic. Acest ceh a intrat în istoria artei militare mondiale pentru alertarea guvernelor europene privind iminenta lor invazie de către Hitler: Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda și Franța. Primii contactați de Sedlacek au fost britanicii, pentru că sursele lui Roessler indicau prioritatea absolută acordată de germani lichidării Angliei ca principal risc de război pe două fronturi. Pare de necrezut azi, dar niciuna dintre țările menționate mai sus n-a luat măsurile necesare și a ignorat informațiile transmise din Elveția, spre consternarea celor care-și riscau viața și avutul lor: Sedlacek, Roessler și generalii germani de la OKW, care reprezentau sursele lui Lucy. Se oferă o singură explicație aplicabilă tuturor acestor țări: o trufie incredibilă în forțele proprii și un dispreț pentru spionajul elvețian.

Țările vizate nu au reacționat: nu aveau încredere în spionajul elvețian

Roessler avea permisiunea guvernului elvețian pentru activitatea sa secretă, sub condiția ca Elveția să aibă prima dreptul de acces la informațiile primite din Germania. Ca urmare, serviciile elvețiene de informații au notificat atașaților militari acreditați în Elveția de țările amenințate (mai puțin URSS) că sunt în posesia unor secrete militare alarmante culese de elvețieni în Germania. Niciuna dintre țările menționate mai sus nu punea mare preț pe spionajul elvețian. Edificator în acest context este uluitoarea dezvăluire a acestei cărți, cum că Rudolf Roessler a impresionat așa de puternic guvernul elvețian, încât el a fost angajat cu normă întreagă și cu salariu pe măsură pentru a sorta, evalua și analiza noianul de informații private, strânse de contraspionajul Elveției de la sursele avute de-a lungul și de-a latul Europei. Asta l-a pus pe Roessler într-o situație neobișnuită pentru un spion, de a nu pretinde bani pentru rapoartele sale de la ceilalți beneficiari (Anglia, URSS, etc). În același timp, acest lucru l-a făcut imediat suspect în ochii beneficiarilor săi, ca având informații fără bona fide. În plus, Roessler refuza orice indicații privind sursele sale din Germania, fapt care-l punea implicit în postura de posibil agent provocator.

În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveția de către naziști

Nici cu sovieticii n-a avut Roessler o viață mai ușoară la început. Șandor Rado (nume de cod „Dora”), șeful rețelei de spionaj a GRU în Elveția, rețea cunoscută ca „Orchestra Roșie”, primise de la Moscova drept „răsplată” pentru trimiterea Planului Barbarossa, furnizat de Roessler, următorul ordin: „Încetați orice contact cu Lucy și oamenii lui!”. În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveția de către naziști. Asta l-a pus pe Șandor Rado și pe telegrafistul său, Alexander Foote, într-o situație disperată, neștiind dacă să expedieze sau nu raportul ce îl avea de la Lucy, în care scria că: „În zorii zilei de duminică, 22 iunie 1941, ora 3:15 dimineața, Germania va ataca URSS-ul pe un front lung de 1600 km, de la Marea Baltică la Marea Neagră cu 3 milioane de soldați, 750.000 de cai, 600.000 de camioane, 7.200 de tunuri, 3.000 de tancuri și 1.800 de avioane” (pag. 71). Rado șovăia dacă să trimită sau nu Kremlinului acest document, din cauza ordinului de a înceta orice contact cu Lucy. Îl convocase la Lucerna pe Alexander Foote de la Geneva, dar tremura cu dosarul lui Roessler în mână și nu se putea hotărî să încalce ordinul primit, deși totul era descris în cele mai mici detalii.

„Understood. Over”

Printre detalii apare și informația că, în România, erau masați la granița cu URSS 650.000 de militari germani (pag. 67). Foote era furios pe Rado că l-a chemat de la Geneva ca să plângă pe umărul lui. „Este treaba celor de la Moscova de a accepta responsabilitatea acestei situații. Cine știe, mai târziu ai putea fi acuzat de neglijență criminală. Și n-aș vrea să fiu în pielea ta atunci. Imaginează-ți situația ta când Moscova va afla că ai avut acest dosar și nu l-ai transmis!” (pag. 73). Aceste cuvinte l-au făcut pe Rado să-i dea dosarul telegrafistului pentru transmitere imediată. Din ziua de 14 iunie 1941 până pe 18 iunie Foote a fost neîntrerupt în contact radio cu Moscova. „Singurul răspuns venit de acolo după terminarea transmisiei dosarului au fost două cuvinte: «Understood. Over.» (Înțeles. Terminat.) După ce a terminat de ars toate paginile dosarului și codurile utilizate, Foote s-a prăbușit în pat epuizat și a dormit 24 de ore. Ar fi vrut să păstreze o copie a acestei excepționale lovituri de spionaj pentru utilizare mai târziu, dar ordinele NKVD erau că totul trebuia distrus” (pag. 73).

 

Alexandre Foote

Se cunoaște faptul că data invaziei germane a URSS fusese comunicată Kremlinului de către cel mai bun agent sovietic, Richard Sorge, infiltrat în ambasada Germaniei la Tokio. În plus, Cordell Hull, ministrul de externe american, îl avertizase pe Umanski, ambasadorul sovietic în SUA, că toate misiunile diplomatice americane din Europa telegrafiau la Washington despre iminenta invazie a URSS de către germani. Iar în final, Churchill a confirmat și el data invaziei obținută de la spionii lui din Reich.

Dar toate aceste nume n-au făcut altceva decât să trimită Moscovei semnale de alarmă. Roessler și sursele sale de la O.K.W. au trimis lui Stalin un întreg dosar ale cărui detalii uimesc pe istoricii militari.

O declarație de război făcută pe genunchi

Cartea A man called Lucy publică și declarația de război concepută de ministrul de externe von Ribbentrop și trimisă ambasadorului german la Moscova, pentru a o prezenta lui Molotov. „Informații recente primite zilele trecute de către guvernul Reich-ului nu lasă nicio îndoială asupra naturii agresive a mișcărilor de trupe sovietice. Mai mult, informații de la o sursă britanică au confirmat existența negocierilor conduse de ambasadorul britanic, sir Stafford Cripps, pentru stabilirea unei strânse colaborări militare între Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Guvernul Reich-ului declară că în violarea angajamentelor sale solemne guvernul sovietic se face vinovat de: a. Continuarea și intensificarea manevrelor sale în vederea subminării Germaniei și a restului Europei; b. Concentrarea la frontiera germană a tuturor forțelor sale armate în stare de război; c. Efectuarea de pregătiri evidente de atacare a Germaniei și cu violarea Pactului de Neagresiune Germano-Rus. Ca urmare, Fuhrerul a ordonat forțelor armate ale Reich-ului să răspundă acestei amenințări cu toate mijloacele avute la dispoziție” (pag. 75).

Acest mesaj cinic a fost înmânat lui Molotov în noaptea de 22 spre 23 iunie 1941, la ora 4:45 a.m., de către contele Friederich Werner von Schulenburg, ambasadorul Germaniei. Stenograma întâlnirii acestor doi demnitari menționează că Molotov l-a întrebat pe ambasador: „«Asta trebuie interpretată ca o declarație de război?» Von Schulenburg era fără grai. A ridicat trist din umeri. Furia lui Molotov a învins starea sa de șoc: «Acest mesaj pe care tocmai l-am primit nu poate semnifica altceva decât o declarație de război întrucât trupele germane au trecut deja granița și orașe sovietice ca Odessa, Kiev și Minsk sunt bombardate de aviația germană de o oră și jumătate». Molotov țipa acum: «Asta este o încălcare a încrederii fără precedent în istorie. În mod sigur noi n-am meritat asta». Contele von der Schulenburg, care va fi spânzurat de Hitler pentru participarea lui la complotul din iulie 1944, a strâns mâna lui Molotov și a plecat. Molotov a dat buzna în biroul lui Stalin unde a anunțat: «Germania ne-a declarat război»”.

„De azi, orice informații comunicate de Lucy vor fi… transmise imediat”

În aceeași noapte de 22 spre 23 iunie 1941, Alexander Foote și-a pornit radio-emițătorul pe lungimea de undă folosită de obicei de Ministerul Securității Statului din Moscova. Nu era o zi desemnată lui Foote pentru transmisiuni și se temea că nu va primi vreun răspuns la apelul lui. Foote ca și alți spioni ca el simțeau nevoia de a fi în contact cu Moscova în acele ore grele. „Deodată, Foote a fost speriat de un fluierat ascuțit și prelung în căștile de pe urechile sale. Era centrala de la Moscova a cărei semnătură-radio o recunoscuse instantaneu. O avalanșă de cifre și litere a urmat ca de obicei. Apoi liniște. Foote a profitat de răgaz ca să decifreze radiograma: «Către toate rețelele. Apel către toate rețelele. Bestiile fasciste au invadat patria muncitorilor. A sosit momentul să facem totul în puterea noastră de a ajuta URSS în lupta sa cu Germania. Semnat: Directorul».

După o scurtă pauză transmisia Centralei a continuat: «NDA… NDA… NDA… Mesaj special.» NDA însemna Foote. «NDA… Centrala a decis ca de acum încolo mesajele tale vor fi împărțite în trei categorii: MSG va desemna comunicații obișnuite, RDO mesaje urgent, iar VYRDO va prefața orice mesaj de maximă importanță. De azi, orice informații comunicate de Lucy vor fi clasificate ca VYRDO și transmise imediat. Centrala va fi în alertă pentru comunicații 24 de ore zilnic. Numai NDA singur va transmite comunicările lui Lucy». Foote se gândi că lucrurile iau o întorsătură serioasă. Avea să se convingă imediat. I s-a ordonat să-l contacteze imediat pe Lucy. «Moscova așteaptă cu înfrigurare toate comunicările lui. Lucy va primi un salariu lunar de 7.000 de franci elvețieni (cca 1.600 de dolari), la care se adaugă plățile adiționale pentru informații excepționale». În 1941, un salariu de 7.000 de franci elvețieni echivala cu o mică avere”.(pag. 76).

Românii și ungurii, gata să se încaiere între ei la Cotul Donului

Pe 18 aprilie 1942, Roessler a primit de la Berlin detaliile suplimentare cerute de Stalin pentru luptele grele de la Cotul Donului. Radiograma trimisă imediat lui Stalin includea și aceste secrete militare: „Linia lungă a frontului care va fi cucerită de Wehrmacht va fi încredințată pentru apărare unor trupe ne-germane. Vor fi 52 de divizii străine: 27 divizii românești, 13 ungurești, 9 italiene, 2 cehoslovace și o divizie spaniolă. Pentru că românii și ungurii se urau unii pe alții și erau în stare să se bată între ei, vor fi separați prin 9 divizii italiene și una spaniolă. Înaltul Comandament German nu se baza prea mult pe aceste întăriri ne-germane, fiind îndoielnică valoarea lor militară” (pag. 99).

Divulgarea acestor puncte slabe de pe frontul Donului îl va determina pe mareșalul Jukov să aleagă direcția loviturii principale exact în sectorul de front apărat de diviziile ne-germane, reușind spargerea frontului printr-o contra-ofensivă puternică. Întreaga operațiune de încercuire a Armatei a VI-a germane de sub comanda feldmareșalului von Paulus n-ar fi reușit fără detaliile trimise zilnic de Roessler. OKW a trimis în ajutorul lui von Paulus armatele blindate conduse de von Manstein și a deturnat de la acțiunile lor de front alte mari unități pentru salvarea Armatei a VI-a. Fiecare din aceste ordine de luptă noi și urgente erau trimise Moscovei prin radio de Roessler într-un interval de 6-10 ore de la emiterea lor la Berlin. Era ceva nemaiauzit deoarece s-a calculat de către specialiști militari că, în multe împrejurări, ordinele de luptă ale lui Hitler ajungeau la Stalin înaintea primirii lor de către comandanții germani din linia întâia!

Roessler a divulgat Armatei Roșii slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului

Rețeaua „Lucy” s-a mândrit cu aportul ei la victoriile de la Stalingrad și Kursk, unde detaliile furnizate Armatei Roșii sunt considerate fără precedent în istoria artei militare! Totul era inclus în radiogramele lui Roessler: sectoarele frontului care vor suferi lovitura principală a Wehrmarcht-ului, numărul soldaților și tehnica de luptă folosită, poziția exactă a centrelor de comandă germane și a marilor depozite de muniții, carburanți, alimente etc. Doar grupul de armate „Centru” consuma zilnic 18.000 de tone de astfel de furnituri logistice necesare frontului, adică echivalentul a 36 de trenuri de marfă! Roessler a divulgat Armatei Roșii care era slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului: logistica de aprovizionare a fronturilor din URSS, adică asigurarea neîntreruptă a 3 milioane de soldați germani cu muniții, carburanți și hrană în cantități de zeci de mii de tone zilnic. Pentru înaltul Comandament (OKW) era un coșmar constituirea și apărarea acelor depozite gigantice, în condițiile de acces ale Rusiei acelor vremuri, cu drumuri desfundate, magistrale feroviare sistematic distruse de partizani, dar mai ales cu bombardamentele aviației sovietice care erau cu prioritate dirijate spre acele depozite. Rămase fără carburanți, fie și câteva zile, armatele de tancuri germane erau ținte ușoare pentru artileria sovietică.

Elveția i-a protejat pe Foote și pe Roessler: i-a arestat, ca să nu ajungă la ei SS-ul

Contraspionajul militar german a sesizat că inamicul primește informații militare din interiorul Wehrmacht-ului, atunci când a descoperit cu stupoare în orașe cucerite de germani în URSS copii ale ordinelor de luptă ale OKW traduse în rusește! Centrele de depistare a undelor radio de la Dresda au descoperit și arestat în Germania pe toți telegrafiștii „Orchestrei Roșii”. Rețeaua „Lucy” transmitea zilnic din Elveția și germanii au putut identifica zona geografică. Șeful spionajului extern al Germaniei, generalul Walther Schellenberg, s-a dus de mai multe ori în Elveția, unde s-a întâlnit de fiecare dată cu omologul său elvețian, generalul de brigadă Roger Masson. Sunt fascinante detaliile acestor întâlniri secrete descrise în cartea de față grație interviurilor luate de autori lui Roger Masson și, mai ales, stenogramelor anchetării de către englezi a lui Schellenberg, luat prizonier la sfârșitul războiului. (El a decedat în anul 1954, iar cheltuielile înmormântării sale au fost plătite de Coco Chanel).

 

Deși Elveția era neutră, ea a trimis pe Frontul de Est un numar mare de medici elvețieni pentru a trata germanii răniți, ca să nu mai insistăm asupra aurului furat de naziști de la evrei, care a ajuns tot în băncile acestei țări…

Cu toate acestea, conducătorii Elveției erau preocupați de faptul că spionajul lui Roessler putea servi germanilor drept un „casus belli”, aceștia putând să-i invadeze. Dar, în același timp, Roessler era finanțat de statul elvețian și păzit de serviciile de informații ale acestuia. Generalul Schellenberg ordonase lui Otto Skorzeny să-l răpească din Elveția pe Alexander Foote, al cărui radio-emițător fusese identificat de spionii SS . Servitoarea lui Foote era plătită de agenții SS și urma să le descuie ușa în ziua de 23 noiembrie 1943.

Cu trei zile înainte, la ora 1:15 noaptea, Foote era arestat de poliția elvețiană și închis împreună cu Roessler la aceeași închisoare, în celule confortabile, cu tot ce aveau nevoie. Acolo nu mai putea ajunge SS-ul lui Schellenberg. O lună mai târziu, „Armata Roșie trecea granițele Poloniei și României, practic încheind eliberarea țării lor” (pag. 164).

Generalii trădători din OKW au rupt legăturile cu Roessler

După patru ani de război, guvernul elvețian a ridicat restricțiile de camuflaj pe timpul nopții. După eliberarea Parisului au fost eliberați și Roessler cu toți oamenii lui. Șandor Rado și Alexander Foote au plecat împreună la Paris, unde s-au dus direct la ambasada sovietică. Acolo au fost luați drept agenți provocatori de către diplomații sovietici. S-a telefonat la Kremlin de unde s-a primit ordinul ca amândoi să se întoarcă la Moscova, așa că au plecat cu primul avion. Rado s-a confesat lui Foote că îi este teamă de soarta care-l aștepta pentru că erau sume mari de bani pe care le primise ca director al „Orchestrei Roșii”, sume pe care nu le putea deconta. Nu știuse să facă diferența dintre banii cuveniți lui și sumele destinate activității rețelei sale… La prima escală făcută de avion la Cairo, Șandor Rado a dispărut. Foote s-a întors singur la Moscova, unde a fost promovat maior în Armata Roșie și trimis la Segodnia (o școală de perfecționare a spionilor sovietici). I s-a spus, ca să-l sperie, că Rado a fost capturat, judecat și executat în Egipt. Nu era adevărat, fusese capturat, dar în loc de pedeapsa capitală, Rado a făcut 11 ani într-un lagăr de muncă din Siberia împreună cu Rachel „Sissi” Duebendorfer, un alt nume legendar al „Orchestrei Roșii”.

La data apariției cărții de față, Șandor Rado era profesor de geografie la Universitatea din Budapesta, iar Rachel Duebendorfer trăia cu fiica ei, Tamara, în Germania. Alexander Foote a fost trimis în Mexic, unde urma să-i spioneze pe americani. A preferat să dezerteze la britanici, unde a scris cartea Handbook for Spies și a trăit confortabil până la moartea sa din august 1957.

Rudolf Roessler a încercat de mai multe ori să-i contacteze în Germania pe generalii germani care i-au fost surse. Aparatul său de radio emisie-recepție era intact, dar n-a primit niciun răspuns. Concluzia era evidentă pentru el: generalii au putut vedea cu ochii lor că venirea Armatei Roșii n-a însemnat renașterea Germaniei anterioare venirii lui Hitler la putere. Țara lor era dezmembrată de învingători. În plus, viața lor și a familiilor lor era în constant pericol pentru că ei erau în bună parte răspunzători pentru milioanele de germani căzuți în pe Frontul de Est. Neonaziștii din Europa încearcă și azi să afle numele generalilor trădători de la OKW, chiar dacă sunt morți. Ei au copii și urmași, nu? Rudolf Roessler, sărac și deznădăjduit, a decedat la 61 de ani în anul 1958. Cheltuielile înmormântării sale la Lucerna au fost plătite de un necunoscut.

 

Autor: Michael Nicholas Blaga




Invitatie de la cititorii nostrii din Canada

 

Institutul  Roman de  Teologie si Spiritualitate  Ortodoxa

Capela “Sf. Apostoli Petru si Pavel”

 

Preot Dr. Theodor Damian  *  30-18 50th Street  *  Woodside, New York 11377  *  Tel./Fax: (718) 626 6013  *  E-mail: DamianTh@aol.com

Invitatie

Cenaclul Literar “Mihai Eminescu”

si revista Lumina Lina

din New York

(Director Theodor Damian si redactor-sef adjunct M.N. Rusu)

va invita

Vineri 19 octombrie 2012, ora 7:00 PM

la lansarea volumului de poezie

 

Chemarea la judecata

de

Virgil Ciuca

Vor vorbi Theodor Damian, M.N. Rusu, Mircea Sandulescu,

Valentina Ciaprazi si Mariana Terra

 

 

Evenimentul va avea loc la restaurantul Bucharest

(Queens Boulevard / 43-45 40th street, Sunnyside, Queens)

Pentru detalii sunati la tel. 917-892-6013

Urmeaza receptie




Consiliul Unirii vă invită în rândurile sale! Apel către Congresul al V-lea al Diasporei Republicii Moldova

     Consiliul Unirii vă invită în rândurile sale!

Apel către Congresul al V-lea al Diasporei Republicii Moldova


Stimați participanți,

Consiliul Unirii, constituit în februarie 2012, include în rîndurile sale, prin înscriere benevolă, o seamă de cetățeni ai Republicii Moldova, plecați peste hotare urmare a situației economice și sociale dificile din societate. Dumneavoastră, în opinia noastră, sunteți cei mai buni români, care și-au asumat toate riscurile integrării în țări străine, pentru a asigura supraviețuirea familiilor lor și supraviețuirea celui de-al doilea stat românesc, prin mijloace constituind 40 la sută din PIB.

 

Românii basarabeni au cunoscut viața europeană și – suntem siguri – sunt adepții ideii de unitate națională românească și de reîntregire a neamului românesc drept un deziderat sfânt. Exact această speranță a Dumneavoastră a condus la votul masiv pe care l-ați dat în 2009 și în 2010 pentru forțele declarate proeuropene, care, însă, ajunse la guvernare, au uitat de rolul decisiv al Diasporei în producerea alternanței democratice la Putere.

 

Consiliul Unirii a organizat și sprijinit, în acest an, numeroase acțiuni dedicate datei tragice a destinului românilor din stânga Prutului – 200 de ani de ocupație ruso-sovietică. Nici după proclamarea Independenței, Republica Moldova nu a obținut o adevărată Renaștere Națională. Dezamăgiți și disperați, basarabenii au plecat în lume, asigurând viabilitatea unui stat în care lucrurile nu se îmbunătățesc.

 

Se pare că și actuala Putere, ca și cea comunistă, știe doar să manipuleze Diaspora prin slogane stataliste, în scopul egoist de a obține voturile necesare ca să promoveze sus trădători de interes național, în timp ce, de fapt, supraviețuirea celui de-al doilea stat românesc se datorează, de două decenii, remitențelor gastarbaiterilor și ale căpșunarilor.

 

Guvernanții nu au răspuns, însă, acestei contribuții financiare și electorale a imigraților noștri prin crearea celor 100 de mii de locuri de muncă promise, a unui cadru juridic, economic și financiar pentru a valorifica și proteja investițiile propriilor cetățeni în economie, restabilind încrederea în stat prin reducerea corupției, a protecționismului și a injustiției.

 

Suntem convinși că românii basarabeni se regăsesc peste hotare în societăți și acțiuni comune cu frații români, plecați și ei la munci pentru a supraviețui. Noi, Consiliul Unirii, avem o mulțime de asemenea exemple, pe care le-am salutat și propagat prin resursele ce ne stau la dispoziție. Noi credem că acel curaj pe care l-ați demonstrat prin efortul de a răsturna regimul comunist trebuie urmat, consecvent, prin efortul de a vă uni peste hotare – români cu români – și a cere Unirea celor două state românești. Pentru a fi cu toți românii împreună în comunitatea euratlantică și a avea un Stat Românesc Unitar comun și puternic, salvând neamul românesc de urgia din Est, ce ne șantajează continuu și se împotrivește dezideratului nostru european.

 

Numai cu toată românimea vom fi în rând cu lumea civilizată și ne vom bucura de toate avantajele comunității europene, care ne așteaptă, uniți între noi.

 

Consiliul Unirii vă invită alături, să pledăm împreună pentru eliberarea noastră definitivă, pentru lichidarea consecințelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop și pentru realizarea aspirației seculare de unitate a românilor.

 

Chișinău, 11 octombrie 2012

 




Sarbii nu primesc aviz pentru intrare in UE fara sa rezolve problema minoritatiilor

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut joi, la Belgrad, unde participă la un forum de securitate, o întrevedere cu viceministrul sârb al Afacerilor Externe din Ministerul Afacerilor Externe, Vera Mavric, căreia i-a transmis din nou că România acordă o importanţă deosebită recomandărilor Protocolului privind minorităţile naţionale şi va considera aplicarea acestora drept criteriu pentru a susţine aderarea Serbiei la UE, informează MAE.

 

Totodată, Aurescu a reiterat interesul ţării noastre pentru implementarea deplină a Protocolului celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – Republica Serbia pentru protecţia minorităţilor naţionale, semnat la 1 martie. Acesta are prevederi concrete de îmbunătăţire a situaţiei minorităţii române peste tot în Serbia, inclusiv în Valea Timocului.

 

Au fost abordate şi alte teme de interes bilateral, precum şi aspecte legate de parcursul european al Serbiei şi disponibilitatea României de a o ajuta politic şi tehnic. Partea română a reiterat disponibilitatea de a continua negocierile pentru finalizarea Acordului pentru micul trafic de frontieră, ca un instrument foarte util pentru fructificarea potenţialului economic, în beneficiul cetăţenilor români şi sârbi care locuiesc în zona de frontieră.

 

La Forumul de Securitate de la Belgrad, Aurescu va susţine o intervenţie în care va sublinia legătura dintre conflictele îngheţate din Europa şi fenomene precum traficul de droguri, arme sau activităţi teroriste, complex de acţiuni ce subminează securitatea colectivă şi stabilitatea socială. Va reafirma poziţia României privind conflictele îngheţate din Transnistria, Georgia sau Nagorno-Karabach, respectiv implicarea activă a întregii comunităţi internaţionale pentru găsirea unor soluţii efective, viabile şi imediate pentru aceste zone de instabilitate




Din seria KGB in România …un agent (Dumitru Diacov)

Fost agent al KGB in Romania, implicat activ si documentat in acest sens, in evenimentele din decembrie 1989 de la Bucuresti, actual agent de influenta al Moscovei, subordonat SVR-ului rus (serviciul de informatii externe rus), președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, iese din adormire si confunda statul democratic Republica Moldova cu satelitul Moscovei, Belarus, declarand ca dreptul constitutional la libera exprimare ar trebui suprimat.

Punand in aceeasi balanta pe manifestantii de tip Gandhi, adica pasnici, cu lichelele violente platite de Rusia sa arunce cu pietre si sa agreseze presa si politistii, Diacov demonstreaza ca aplica in continuare directivele principale ale dezinformarii invatate in timpul stagiilor in serviciile rusesti. 
A amesteca graul cu neghina, minciuna cu adevarul, manifestantii pasnici cu brutele violente si a creea confuzie generala este specific aparatului de propaganda sovietic si rusesc. Diacov il aplica acum la Chisinau crezand ca are de-a face (uneori chiar are!) cu imbecili care ii inghit mesajul manipulator, devenind cutii de rezonanta ale agentului rus acoperit ca politician in capitala celui de-al doilea stat romanesc.

Dumitru Diacov – Președintele de onoare al Partidului Democrat din R.Moldova

„Autoritățile trebuie să intervină imediat și să interzică ambele manifestații. Ele nu fac decât să adâncească prăpastia care s-a format în societate. Este un proces pe care nu-l vom putea opri dacă nu acționăm acum. Ei sunt extremiști care nu au nimic în comun cu interesul țării. Nu știm de cine sunt sprijiniți, de cine sunt puși la cale. Dacă vrem să ne manifestăm ca partide care sunt înregistrate în Moldova, care își fac griji pentru această țară, acum e momentul”, a declarat agentul de influenta rus Diacov într-o intervenție pentru UNIMEDIA.

Confundand un stat democratic cu o dictatura de tip Belarus, agentul rus arata cat de primitiv si sovietic a ramas in adancul convingerilor sale si mai demonstreaza cat de periculos ar fi pentru un stat democratic ca un asemnea individ sa ajunga sa conduca institutii ale puterii.

Cunostinte vechi de la Bucuresti ale lui Diacov, care doresc sa-si pastreze anonimatul, contactate de Romanian Global News, îi reamintesc acestuia de momentul petrecut la sediul televiziunii române in decembrie 1989, atunci cand “corespondentul de presa” Diacov a fost oprit cu teava unui pistol mitraliera in burta la intrarea din strada Pangratti a cladirii televiziunii. Era insotit de mai multi “corespondenti” si voiau sa “transmita” din interiorul cladirii “momentele fierbinti ale Revolutiei”. Ceva mai devreme fusesera vazuti in preajma cladirii Consulatului rus de unde se tragea asupra Televiziunii pe timpul noptii… Cunostintele de la Bucuresti ii transmit “tovarasului” Diacov ca dacă chiar par uitate, unele fapte nu se iarta mai ales atunci cand ele sunt aduse in actualitate.
“Ii reamintim “tovarasului” Diacov ca urmare a tirurilor nocturne din cladirea Consulatului rus, tineri romani au murit fiind loviti de gloante” a tinut sa declare una din cunostintele lui Diacov de la Bucuresti.

Contactati de Romanian Global News, lideri ai Platformei Civice “Actiunea 2012” au declarat ca spera ca reprezentantii SIS, ai Politiei, ai Procuraturii si jurista Primariei din Chisinau nu se afla sub influenta unui individ ca Diacov. Pentru ca la discutiile de miercuri 5 septembrie asa pareau.

Platforma Civica se intreaba daca cumva parerile exprimate de jurista Primariei, apropiate declaratiilor lui Diacov, sunt cele transmise de Primarul general Dorin Chirtoaca. Ar fi grav ca un urmas al lui Gheorghe Ghimpu sa transmita astfel de mesaje!

In orice conditii reprezentantii Platformei civice au declarat ca asteapta ca autoritatile sa-si faca datoria si sa asigure desfasurarea in deplina siguranta a marsului pasnic din 16 septembrie de la Chisinau, izoland si retinand eventualele grupuri violente care ar putea agresa manifestantii pasnici, mass-media si fortele de ordine, asa cum s-a intamplat la Balti.

Redactia R.B.N.Press