România mai are încă secrete de apărat, iar prinderea în flagrant pe Aeroportul „Henri Coandă” – Otopeni a unui cetățean rus cu documente secrete demonstrează asaltul spionilor Federației Ruse.
Dar deocamdată, când vorbim despre „ținta” România a Moscovei, descoperirile autorităților române nu au scos la iveală spioni care să manipuleze documente cu cele mai înalte grade de secretizare și trădători români cu acces la ele. De asemenea, eventualele rețele de „ilegali” ale Moscovei din România nu par să fi fost vreodată afectate.
Rezervele de cupru, interes pentru Federația Rusă
Mare tupeu trebuie să fi avut rusulO.M., de 42 de ani, când se pregătea, pe Aeroportul Otopeni, să părăsească România, la 19 octombrie, având asupra sa documente și hărți geologice, care conțineau informații și date clasificate. Documentele respective priveau, conform Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), zăcămintele de cupru și metale rare de la exploatările Moldova Nouă și Suvorov. Dacă cetățeanul rus a riscat atât de mult și a avut acele documente la el, fie mai făcuse în mod repetat acest lucru (el sau colaboratorii săi) și considerase că nu este niciun pericol, fie s-a întâmplat ceva și un factor urgent a declanșat „fuga” sa.
Miza cazului de spionaj, în care este implicat și personal român de la un institut de cercetări de profil, IPROMIN, care a divulgat acele informații secrete este, așadar, legată de exploatarea rezervelor de cupru, care sunt estimate a fi de aproape un miliard de euro. Interesul rus pentru resursele minerale strategice de la noi, după cum reiese din descoperirea acestui caz, este unul major, iar prinderea în flagrant a lui O.M. nu poate să nu aducă aminte de mituirea vicepreședintelui Curții de Apel Timiș, din primăvară. Atunci, judecătorul Cătălin Șerban a fost arestat pentru că primise 50.000 de euro, tocmai pentru a înlesni soluționarea într-un anumit sens a două dosare care priveau vânzarea minei de cupru Moldomin din Moldova Nouă. Iar dacă subsolul țării noastre prezintă atât de mult interes pentru Federația Rusă în acest moment, probabil că acesta vine dintr-o îndelungă preocupare din deceniile trecute. ȘI poate, având în vedere contextul, preocupările au fost mai mult sau mai puțin active și în ceea ce înseamnă rezervele de petrol, de gaz, de uraniu etc. Iar dacă au fost active, privatizările din domeniul resurselor minerale ale României trebuie înțelese într-o anumită cheie.
Rolul coincidențelor în spionaj
Coincidența, dacă putem vorbi despre așa ceva în spionaj, a făcut ca acest caz să fie prezentat public după tragicul accident în care un diplomat rus a accidentat o studentă, la București, pe o trecere de pietoni. Plecarea intempestivă a lui Alexandr Evsiukov de la post aduce mai degrabă a „extragere de urgență”. Rămâne de văzut dacă O.M. se cunoștea cu Evsiukov și, de asemenea, cu ce români se întâlneau, atât unul cât și celălalt. Amploarea scandalurilor a pus, în ultima vreme, Ambasada Federației Ruse într-o situație delicată. Cam la fel cum Moscova i-a făcut diplomației românești acum doi ani.
În vara anului 2010, studioul de film al FSB, serviciul de securitate al Federației Ruse, l-a prezentat pe diplomatul român Gabriel Grecu în flagrant, pe când tocmai intra, într-un supermarket, în posesia unor documente secrete militare, obținute de la un cetățean rus. Dar dosarele de spionaj dezvăluie abordări diferite. Dacă în cazul lui Gabriel Grecu, FSB pare să-l fi controlat și direcționat pe cetățeanul rus ce livra secrete militare românului, în cazul lui O.M. SRI-ul pare că a pierdut startul, atât timp cât acele documente au ajuns de la IPROMIN la rus. Știu în mod cert autoritățile române că O.M. nu a și fotografiat acele documente și nu a pregătit o variantă de rezervă în cazul în care e descoperit? Presiunea exercitată asupra diplomației ruse, însă, nu-i de lepădat dacă aceasta înseamnă ca posibilele interese ale Moscovei ambalate în „măsuri active” legate de alegerile din România să fie măcar puțin estompate.
Defectorul Sherbakov a declanșat căderea „ilegalilor” ruși
Flagrantul realizat la Aeroportul Otopeni și publicitatea făcută în jurul său se înscrie într-o deconspirare mai largă a activităților de spionaj ale Moscovei în țările NATO. Astfel, România se alătură, prin expunerea lui O.M., recentelor și răsunătoarelor scandaluri din Germania, Canada și SUA. Ofensiva NATO a fost declanșată acum doi ani, când CIA a reușit să îl „întoarcă” pe colonelul Sherbakov, din SVR, serviciul de spionaj al Federației Ruse. Acesta coordona o rețea de „ilegali” ce acționau în SUA de decenii. De atunci, Sherbakov, având pe urme echipa de „pedeapsă” a SVR, își scrie memoriile în fața experților CIA și FBI. Că are sau nu legătură cu Sherbakov, cert este că în ianuarie, în Canada, a fost arestat Paul Delisle, un ofițer de informații al Marinei Militare canadiene ce lucra pentru spionajul rus și a provocat ravagii Canadei, SUA, Marii Britanii și Australiei. Chiar în această lună, ofițerul canadian și-a recunoscut faptele. Dar de căderea duzinii de „ilegali” din SUA se leagă descoperirea recentă a unui cuplu de astfel de spioni ruși, în Germania. „Andreas A.” și „Heidrun A.” s-au stabilit încă înainte de căderea Zidului Berlinului, în 1988, în sud-vestul Germaniei, venind din America de Sud și având acte false austriece. În octombrie anul trecut au fost prinși de poliția germană în timp ce comunicau cu Moscova. Reușiseră să penetreze până și Ministerul de Externe olandez, sursa furnizându-le secrete privind NATO și Uniunea Europeană. Totodată, tot în Germania, poliția germană a arestat în vară un angajat al NATO pentru spionaj în favoarea Federației Ruse. Manfred K., de 60 de ani, lucra la Baza SUA din Ramstein și este acuzat că a sustras informații clasificate secrete pentru a le vinde. Date care au reieșit până acum din anchetă, făcute publice, avansează faptul că Manfred K. a primit 10 milioane de dolari de la FSB, serviciul de securitate al Federației Ruse, urmașul KGB. Acestei pleiade de spioni li se adaugă și estonianul Hermann Slimm, prins în 2009, ce lucra în Ministerul Apărării și care a furnizat secrete estoniene și NATO serviciilor ruse.
Moscova are teme predilecte de cercetare
Punând aceste afaceri de spionaj în paralel, cea din România, care îl are ca protagonist de O.M., este aparte. Ca o constantă, observăm că, în principal, spionii Moscovei sunt interesați să obțină și să influențeze decizii în ceea ce privește politicile și strategiile NATO și ale Uniunii Europene. Pentru astfel de acțiuni folosesc de multe ori „ilegali” infiltrați atent, iar legendarea lor s-a făcut încă de pe vremea URSS. „Ilegalii” sunt foarte bine adaptați mediului în care acționează și au identități fabricate de occidentali, de pildă austrieci, frecventează medii politice, diplomatice, militare, culturale etc., pot duce o viață boemă sau sunt foarte activi printre intelectuali. Trădătorii pe care îi recrutează au acces la informații secrete de primă mână și sunt angajați respectabili ai ministerelor de Externe, Apărării sau ai serviciilor de informații din țările vizate. Povestea din România este ruptă din acest tipar, dar acest lucru nu înseamnă deloc faptul că preocupările spionajului rus se rezumă în România doar la resurse minerale, mai ales că există pe teritoriul național baze americane și elemente ale scutului antirachetă.
Cazul care a băgat România în „revizie”
Până acum, România nu a prins niciun „ilegal” și niciun trădător din serviciile de informații, ministerele Apărării, de Externe, de Interne, din parchete, adică din zonele cu informații secrete de importanță majoră. Ar fi bine ca ei să nu existe, dar probabil așa sperau, de exemplu, și canadienii, americanii, germanii. Putem fi siguri că, în dezvăluirile pe care le-a făcut la Langley și la Quantico, colonelul SVR Sherbakov a prezentat și situația de la granița NATO și UE. Dacă astfel de operațiuni ale spionajului rus prezentate de colonelul Sherbakov au vizat și România, anihilarea spionilor și trădătorilor de la București implică acțiuni cu un mare grad de încredere. În primul rând, ca nu cumva să existe scurgeri de informații de la exact autoritățile care trebuie să rezolve situația sau de la factorii decidenți care, din anumite motive, nu își pot ține gura. Cazul lui O.M., aparte, dar care oferă un tablou al confruntării de pe frontul secret, poate să facă și o trecere în revistă, pe toate planurile, instituționale, procedurale, al încrederii, asupra modului cum se gestionează astfel de afaceri. Până la urmă, nu-i atât de rău că toată lumea e sub lupă. Măcar știm cum stăm atât în relațiile cu Federația Rusă, cu aliații, cât și pe plan național!
Razvan Belciugatu
SURSA: qmagazine.ro