ROMÂNIA BREAKING NEWS

Armata Română – nouă comandă pentru achiziția de vehicule blindate Piranha III

Armata Română – nouă comandă pentru achiziția de vehicule blindate Piranha III

Onouă comandă pentru achiziția de vehicule blindate Piranha III, produse de compania elvețiană General Dynamics European Land Systems,  a fost făcută luna trecută, transmite agenția de presă UPI (United Press International).

Conform sursei citate, achiziția se înscrie în programul de modernizare derulat de armata română, care  este la a cincea comandă de acest fel a Ministerului Român al Apărării.

Piranha III este un transportor blindat 8×8 ce atinge o viteza maximă de 100 de kilometri pe oră și are o autonomie de circa 800 de kilometri. Vehiculul are un echipaj alcătuit din trei până la cinci militari.

„Armata României este un important utilizator de vehicule Piranha, iar acest contract ne onorează pentru că reflectă încrederea deosebită și satisfacția forțelor armate române față de acest vehicul”, a spus unul dintre vicepreședinții grupului GDELS, Thomas Kauffmann, citat de UPI.

Contractul a fost semnat în luna decembrie. Reprezentanții grupului elvețian nu au precizat numărul vehiculelor cuprinse în această comandă.

Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: