ARHIVELE COMUNISMULUI : Teroarea comunistă împotriva țăranilor români din Transnistria (RASS Moldovenească)

Țăranii au fost condamnați la ani grei de lagăr fiindcă s-ar fi împotrivit livrării surplusului de pâine la stat În 1929 puterea sovietică relansează ofensiva împotriva agricultorilor individuali, Oficial se vorbea de lichidarea clasei culacilor, în realitate era vorba de țărănime, de modul ei de viață, de proprietate și de inițiativa privată în agricultură.

A fost o cotitură importantă în istoria statului sovietic, care a echivalat cu o nouă declarație de război împotriva țăranilor și instituirea sistemului colhoznic, foarte asemănător cu o nouă șerbie. Țăranii care s-au împotrivit noilor măsuri ale regimului comunist au fost condamnați la privațiune de libertate în lagăre de concentrare sau la deportare în regiunile nordului din Rusia.

Așa s-a întâmplat și cu numeroși moldoveni din stânga Nistrului, cum este cazul grupului condus de Pavel Feofan Bodiul din satul Vâhvatinți, raionul Râbnița, atunci parte a RASS Moldovenești din componența Ucrainei Sovietice. Noua Politică Economică, introdusă în 1921, a reabilitat parțial economia de piață și a înlocuit prodrazviorstka – vânzarea obligatorie la stat a tuturor rezervelor de pâine la un preț stabilit – cu un impozit fix în bani. Drept rezultat, țăranii au fost stimulați să producă mai mult și în câțiva ani țara a început să se repună pe picioare după devastatorul război civil (1918-1921). Începutul colectivizării forțate Anul 1927 a adus o roadă mai mică față de anii precedenți și statul a început să ia cu forța pâinea de la țărani pentru a continua exportul acesteia peste hotare. Măsura avea ca scop suplinirea rezervelor valutare și susținerea industriei. Societatea s-a alertat. Mulți oameni trimiteau scrisori la Moscova în care spuneau că dacă țăranul va fi tratat ca în perioada războiului civil, el nu va produce nimic și statul va avea de pierdut. Acestea erau apeluri la rațiune, adeseori exprimate chiar de membri de partid din teritoriu.

În anii următori însă, contrar acestor semnale, conducerea bolșevică în frunte cu Stalin a decis revenirea la rechiziționarea forțată a tuturor rezervelor de cereale de la țărani. Această politică a fost anunțată în 1928 și aplicată începând cu anul 1929. Inițial, țăranii săraci, neavând pâine, au susținut statul și au participat la confiscarea pâinii de la producătorii mai avuți, numiți peiorativ culaci, în speranța că autoritățile vor contribui astfel la rezolvarea problemei legate de aprovizionarea populației nevoiașe cu pâine. Contrar așteptărilor țăranilor săraci, statul sovietic a confiscat pâinea în hambare, ceea ce a dus la majorarea prețului pe piață. Fiind abandonați și dezamăgiți de acțiunile puterii, după aceasta săracii se rugau la cei înstăriți să le vândă pâine ca să nu moară de foame. Dar deja aceștia nu mai aveau ce vinde și se preocupau de propria supraviețuire.

Impozitele – triplate, iar prețul de achiziție – micșorat În 1929, situația țăranilor s-a înrăutățit și mai mult, întrucât regimul sovietic a majorat de trei ori cuantumul impozitului în natură și în bani și a redus prețul la pâinea dată la stat. În acest context, agricultorii individuali de multe ori nu aveau ce să ofere statului, politica acestuia din ultimii doi ani descurajându-i să producă mai mult în condițiile în care ei știau că li se va lua totul la un preț derizoriu, astfel, încep arestările în masă contra țăranilor, care sunt făcuți vinovați de sabotarea acțiunilor de livrare a pâinii la stat. Acțiunile represive afectează și țăranii din RASS Moldovenească, creată în 1924 în stânga Nistrului, ca parte a RSS Ucrainene.

Scopul acestei republici autonome era unul propagandistic, de a arăta străinătății că în 1918 Basarabia ar fi fost ocupată pe nedrept de România și de a crea un cap de pod pentru extinderea comunismului în direcția Balcanilor. Arestarea țăranilor din RASSM Printre cei care au fost arestați în toamna anului 1929 în RASSM a fost și un grup de țărani din satul Vâhvatinți din raionul Râbnița. Era vorba de următoarele persoane: Pavel Feofan Bodiul, născut în anul 1887, țăran, fost președinte al sovietului sătesc, fără știință de carte, de naționalitate moldovean/român; Zaharia Daniel Bodiul, născut în anul 1886, studii medii, învățător, de naționalitate moldovean/român; Mitrofan Emanuel Bodiul, născut în 1872, țăran, fără știință de carte, fost președinte al sfatului bătrânilor din sat, de naționalitate moldovean/român; Petru Nestor Chisliuc, născut în 1894, țăran, fără știință de carte, de naționalitate moldovean/român; Constantin Ion Pleșco, născut în 1872, țăran, fără știință de carte, de naționalitate moldovean/român, achitat la un moment dat, iar în locul lui figurând Eugrafie Ștefan Petco.

În lista inițială de cinci persoane au fost adăugați încă trei: Lavrentie Daniel Bodiul, născut în 1888, țăran, fără știință de carte, de naționalitate moldovean/român; Andronic Ilarion Gonciaruc, născut în 1886, țăran, fără știință de carte, de naționalitate moldovean/român; și Alexandru Andrei Pleșco, născut în 1888, învățător, de naționalitate moldovean/român.

Acuzați de agitație antisovietică Prin urmare, numai doi erau alfabetizați, iar ceilalți erau țărani simpli, mai degrabă mijlocași decât foarte înstăriți, adică culaci în accepțiunea ideologică a termenului. Aceștia au fost reținuți de organele GPU – denumirea de atunci a poliției politice sovietice – la 9 noiembrie 1929. Li s-au incriminat faptul că reprezentau partea înstărită a satului și că au întreprins acțiuni de agitație în rândurile țăranilor cu scopul de a organiza un refuz consolidat al comunității rurale de a da surplusurile de pâine la stat. Cu alte cuvinte, li s-a imputat activitate cu caracter antisovietic, ceea ce era pasibil de condamnarea la ani grei de detenție, conform Codului Penal al RSS Ucrainene, o copie fidelă a celui din Rusia.

Acesta definea dușmanii puterii sovietice ca toți care se opun măsurilor luate de guvern și instituia pedepse aspre pentru cele mai mici acțiuni de nesupunere față de autorități, precum și prelungea tradiția consacrată în anii războiului civil de a acorda sentințe pornind de la criteriul de clasă și interesele dictaturii proletariatului, adică a partidului. Interogatoriul În cadrul interogatoriului, care a urmat arestări grupului de țărani din satul Vâhvatinți, raionul Râbnița, organele poliției politice sovietice au încercat să adune materiale compromițătoare la adresa inculpaților. De fapt, se intenționa organizarea unui proces-simulacru care să servească drept exemplu de descurajare a altor țărani de a se opune rechiziționărilor surplusului de cereale de către autorități. Au fost audiați cei opt cetățeni, precum și unii reprezentanți ai țărănimii sărace din localitate. Unii dintre aceștia au confirmat că grupul informal condus de Pavel și Zaharia Bodiul intenționa să ascundă pâinea în gropi până în primăvara anului viitor și să nu admită cedarea acesteia statului. Potrivit martorilor, oamenii procedau astfel pentru că riscau să moară de foame.

Printre elementele care au apărut în cadrul interogării martorilor a apărut și cel referitor la intenția grupului de a organiza un act terorist împotriva activului de partid și sovietic din sat. Acest detaliu însă ridică multe semne de întrebare, întrucât după câteva luni de interogare, în ianuarie 1930, ancheta în cazul grupului condus de Pavel și Zaharia Bodiul este trimisă Consfătuirii Speciale a GPU (instituție extrajudiciară creată în 1922, predecesoarea celei a NKVD-ului inaugurată în 1934).

Cu alte cuvinte, deși autoritățile au folosit presiunea fizică pentu a aduna mărturii compromițătoare față de cei inculpați, condamnarea acestora a fost transferată unui organ care acționa în afara cadrului legal existent și care formula sentința după criterii politice. Vina era stabilită de apartenența indivizilor la o anumită clasă socială, nu după acțiuni concrete împotriva statului. Condamnarea În data de 18 martie 1930, Consfătuirea Specială de pe lângă Colegiul Direcției Politice de Stat (GPU) șase dintre cele opt persoane au fost condamnate la diferite termene, invocându-se articolul 54, punct 10 al Codului Penal al RSS Ucrainene, care se referea la agitație antisovietică. Pavel Feofan Bodiul și Zaharia Daniel Bodiul au fost condamnați la trei ani de lagăr de concentrare; Lavrentie Daniel Bodiul, Andronic Ilarion Gonciaruc, Eugrafie Ștefan Pleșco și Petru Nestor Chisliuc– la trei ani deportare în regiunea nordului. În ceea ce-i privește pe Mitrofan Emanuel Bodiul și Alexandru Andrei Pleșco, aceștia au fost achitați și eliberați din arest. Reabilitarea Toți cei șase condamnați au fost reabilitați la 31 mai 1989, printr-o decizie a procurorului RSS Moldovenească, Nikolai Demidenko.

Reabilitarea s-a făcut pe baza Ucazului Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice din 16 ianuarie 1989 „Despre măsurile suplimentare privind restabilirea dreptății față de victimele represiunilor săvârșite în anii ’30 – ’40 – începutul anilor ’50”. Cazul grupului de țărani din satul Vâhvatinți, raionul Râbnița, este doar unul dintre numeroasele drame ale țăranilor transnistreni de la sfârșitul anilor ’20- începutul anilor ’30 ai secolului al XX-lea. Zeci de mii dintre ei au murit de foamete în anii 1932-1933, iar alte zeci de mii au fost deportate în Siberia. Cei care au reușit să evadeze din regiunile nordice ale Rusiei au fost prinși în 1937-1938 în timpul Marii Terori, unii fiind executați fără judecată, iar alții fiind încă o dată deportați împreună cu familiile.

Autor, sursă: Igor Cașu, adevarul.ro/moldova prin romaniabreakingnews.ro