Aniversarea lui Mihai Eminescu in orasul Causeni, R. Moldova

Pe 15 ianuarie a.c., elevii si profesorii din orasul Causeni, au organizat o manifestare literar muzicala in cinstea marelui Mihai Eminescu. La bustul poetului, situat in centrul orasului, s-au recitat poezii, s-a cantat si s-a evocat personalitatea geniului poeziei romanesti. Spre final participantii si trecatorii de pe strazile principale ale orasului Causeni au primit diferite materiale de promovare a operei Luceafarului poeziei romanesti.

Imagini primite de la corespondentii nostri din orasul Causeni:

Eseu despre Eminescu, primit la redactie din partea doamnei Angela Moraru (R.Moldova)

Închinare la Luceafăr
„Eminescu va trăi , fiindcă a izbutit a găsi frumosul fără a imita pe nimeni…” (B.P. Hașdeu)
Eminescu e numele care a stat și va sta mereu în fruntea tuturor cuvintelor cîte le-a avut limba nostră. Pana lui a avut marele dar de a așterne pe hîrtie versuri de o muzicalitate și o frumusețe copleșitoare. Pe Eminescu îl citesc nu numai ca să aflu frămîntările și năzuințele

unei generații, ci îl citesc, mai ales, pentru că mă ajută să simt și să înțeleg mai adînc viața oamenilor, să trăiesc mai deplin viața mea proprie, fiindca în opera sa găsesc nelimitate posibilități de contact sufletesc.
A cîta oară merg pe Aleea Clasicilor din Chișinău? Cînd îmbobocesc mugurii și-i aduc lui Eminescu mlădițe de salcie, care parcă se ascund timid la pieptul Lui, și acum cînd fulgi pufoși cad ce nu se topesc pe chipul poetului. Ei vor să fie ca el, nemuritori…
Din ziua nașterii poetului au căzut atîtea flori de tei deasupra nostră, iar el a rămas veșnic tînăr.
Cu regret, nu învățătorul a fost acela care mi l-a descoperit pe Eminescu. Am răscolit și am citit tot ce am găsit de Eminescu și despre el. Și am pornit un duel mut cu învățătorul: cu poezii învățate pe de rost, cu amănunte din biografia lui zbuciumată. Nu știu cine a biruit. Însă m-am îndrăgostit de creația lui pentru totdeauna. Am trecut de la dmirația în taină a chipului stelar al tînărului de 19 ani la sesizarea poeziei lui, acelei taine inedite ce coboară și astăzi deasupra noastră la lectura versurilor eminesciene.
Și, probabil, sîntem noi mulți cei „împătimiți” de Eminescu. Poate un neam întreg. Cei care, în pofida tuturor vitregiilor soartei, i-au purtat sus slova și cartea. Și cei care l-au purtat adînc în suflet, cititndu-l în taină… și cei care-l citesc și azi, și întotdeauna. Căci Eminescu este inepuizabil, infinit, atotprezent, veșnic. După cum este eternă limba lui, al cărei „voievod” s-a făcut.
Mihai Eminescu-acest nume ce invocă un crud destin și o uluitoare strălucire a expresiei poetice se află încă în drum către inimile atîtor împătimiți de poezia sa fără de preț. Pe parcursul vieții sale scurte și zbuciumate a reușit să adune, cu pricepere, comorile poporului său, dînd glas înaltelor elanuri creatoare. Și poporul i-a găsit un nume pe potrivă- Marele Luceafăr al poeziei noastre.
S-a stins din viață poetul prea devreme, la numai 39 de ani. De atîtea ori s-au scuturat de atunci „salcîmii de toamnă și vînt”, dar nu au contenit a-l troeni cu drag pe Marele Luceafăr, după cum nu s-au ofilit nici teii ce-și scutură floarea pe lespedea sfîntului mormînt. Cu pietate ne plecăm astăzi capetele în fața celui care , înveșnicit în slova sa și în marmura monumentelor, va trăi în inima oamenilor „în veci de veci și rînduri de vieți”.

Trimis la redactie via Grup Facebook   –  Flacara Identității Naționale Românești  – http://www.facebook.com/groups/405020296212283/